24.06.
ZIUA NAȚIONALĂ A IEI
ROMÂNEȘTI
~*~
FRUMOASĂ CA
O ZÂNĂ
Motto: ,,Ia, poalele, cătrința
înfloresc mereu o fată
Fiind averi neprețuite când ai mâini cu-ndemâneală,
Cu un ac și-un fir de ață, într-o
iarnă-nviforată
Ea cusutu-și-a averea, s-o ridice-n
mare fală.
Pe ie și cătrință curg râuri
înflorate
În galben și-n albastru, în roșu ca
de mac,
E sufletul femeii în toate
desfătate,
Ca nufărul în floare, pe ochiul unui
lac.
Din linii și steluțe, din puncte
îndesate,
Din cruci și câte alte însemne
meșterite,
În mintea ei și-n suflet se
rânduiesc mai toate,
Apoi, în
ochi și-n mână, mi se preling grăbite.
Pe câmpul alb al iei cu acul ea îmi
ară
Și-mi seamănă frumosul cuprins în
vii culori,
Tristețea-o pune-n negru, iubirea-n
roșu-pară,
Speranța și visarea-n albastru unor
zori.
Lumină-a pus din soare pe firul din
cătrință
Și-nvioratul verde din iarba din
poeni,
Parfumul unor toamne din arămita
viță,
Iar galbenul din lanul ce mi se
coace-n veri.
*
În straiul ei codana-i, Ileană Cosânzeană
Atuci când iasă-n lume duminica la
joc.
Se-nciudă alte fete și sigur vre-o
vădană
Că mândra ce-a fătucă, e plină de
noroc.
Iar când se-nvârte-n horă cu
pletele-i în vânt
Și poala-i se ridică lăsând picior
să-i vadă,
Să-mi spuneți voi atunce fecior de-i
pe pământ
Fătuca cea frumoasă să nu îi fie
dragă.
**
Purtați-mi dară straiul ce din vechime
vine,
Cu tot ce el aduce din vremea cea
bătrănă,
Vă-nobilează trupul și sufletul în
sine
Făcându-vă pe toate, frumoase ca o
zână.
Mircea Dorin Istrate
IE
DE BĂCIŢĂ
De fi-veţi vreodată pe-un umăr de deal
Cu nalbă în flore şi-n iarbă crăiţă,
Să ştiţi că aicea, în vechiul Ardeal
Născutu-sa Doina, din cânt de băciţă.
Pe-aicea şi vântul atunci când adie
Poveşti îţi aduce de-acol’ din trecut,
Cu fir de mătase ea scris-a pe ie
Râmână însemne
din vremi de demult.
La fel ca răbojul ţinută-i socoată
La câtă durere e-n neam şi pe lume,
Cât râuri de lacrimi sunt puse în soartă,
Cât zile cu soare putut-a s-adune.
De ştii le citeşte şi ele ţi-or spune
Cât doruri, cât jale e-n suflet la neam,
Cât soare-i în galben, în negru-s furtune,
În roşu şi-albastru-s dorinţi câte am.
Cusută cu suflet, cu drag, cum se cere,
Purtat-a ea ia la nunţi şi la mort,
În fală şi-n cinste, că-i mândră muiere
Atunci când se-mbracă în dragul ei port
Iar când de pe lume s-o duce-n uitare
În ladă lăsa-va o taină-nstelată,
Să ştie urmaşii, că neamul mai are
Comoară de suflet cu stele-nflorată.
Mircea Dorin Istrate
PORTUL POPULAR
Văzut-ați
voi cu câtă voioșie
Frumosul
port venit din veșnicie
Românu-l poartă-n
zi de sărbătoare
Să-i umple
ziua de frumos și soare?
Cu el femeia
încă se mândrește,
În el ființa
toată-i înflorește
Și
este-ntr-una floare între flori,
Iar de-o
privești te trec ades fiori.
Cu IA
învrăjitu-mi-a bărbații,
În POALĂ -a
legănat copii și frații,
CĂTRINȚELE
îi dat-au strulucire
Mereu să-mi
aibă parte de iubire.
În LAIBĂR
pus-a un buchet de floare,
Iar în
NĂFRAMĂ loc de lăcrimare,
Când fi-va dânsa încă în nevoi
La mort,
necaz, ori de boli-veți voi.
Când și-a
țesut veșmântul iarna toată,
A pus în el
iubire laolaltă
Cu tot
frumosul lumii ce-o-nconjoară,
Sperând să-i
fie viața mai ușoară.
Cu-n PUNCT,
c-o CRUCE, toate le-a cusut,
Acolo-mi
stând istorii de-nceput,
Tristeți,
speranțe, încă bucurie
Și-a locului
poveste-n ele-mi fie.
De știi să
le citești, dintr-o privire
Îmi știi de
unde-i fata cu-a ei ie,
În care deal
îmi este măritată,
În care vale
fosta ea ca fată.
*
În cinste-mi
țineți portu-adevărat
Pe care-n
timpuri neamul la purtat,
El încă-nnobilează
și-nfințește
Pe cela
care, astfel îmi gândește.
Mircea Dorin
Istrate
COMORI DIN
LĂZILE DE ZESTRE
În lăzile
de zestre zac comori
Înnobilate-n
timpuri, de vecie,
La ele
ne-am întors de-atâtea ori
Când
ne-am adus aminte de pruncie.
Îmi stau
cuminţi acolo miruite
Păstrând
în ele vremuri şi vecia,
Podoabe
dragi ce fost-au rânduite
De bunii
mei, să-şi poarte măreţia.
În ele
s-au simţit nemuritori
Când au
ştiut că dacă mi-s purtate,
Al
neamului trecut îl duc, şi mi-s datori
Să-l lase
la urmaşi, pe mai departe.
Acolo-i
dor şi multă suferinţă
Şi vise şi speranţe înşelate,
Cel drum
scoborâtor din Mioriţă,
Fior şi
umilinţe îndurate.
Şi
bucurii cusute într-o floare
Cu gând
curat şi fală măsurată,
Tristeţea
înnegrită în culoare,
Şi viaţa
cu-ale sale încă toată.
**
Aceste
ale noastre începuturi
Se vor
topi încet în grea uitare,
S-or
risipi în cele patru vânturi
De n-or
găsi în suflet, căutare.
Mircea
Dorin Istrate
DOVEZI DE
VIEȚUIRE
Istoria străveche, aceea adevărată,
Stă-n limba
cea vorbită de bunii mei moșneni,
În semne
încifrate în lut sau pe vre-o piatră,
La sfânta Tărtăria, Dârjov, ori
Cucuteni.
Pe-atunci, în vechea lume, cuvântul era lege
Și în puține semne puneai un legâmănt,
Vre-o vrajă, îmn de slavă, ori fapta
unui rege,
Blesteme ce dușmanii să-i bage în
mormânt.
În datini
și-obiceiuri stau zile însemnate
Anume dară puse să ținem bine minte,
Ne fie de-o schimbare, de-un hram,
de sănătate,
Să știm ce-a fost în urmă și cum o
fi ‘nainte.
Așa era viața pe-atunci, în cele timpuri,
Un semn, erau cuvinte spunând ceva anume,
Porecla ta și locul erau însemn de neamuri,
Iar fapte mari făcute, te încinsteau cu-n nume.
Ascunse în legende, în mituri, în povești,
În vechile
balade
se tăiniuesc adânc,
Eroi din
cele timpuri din spițele domnești,
Ce în a lor pomelnic, bucăți de
vremuri strâng.
Citește-le
cu grijă, că ele îți vor spune
Cum
fost-a a lor viață, în timpul cela scurs,
Eroii și-a lor fapte din vremile
bătrâne
Ce-n fila de poveste, e adevăr ascuns.
Învață și
păstreazî în țandără de minte
Minunile
acestea, istorii curgătore,
Ele-s dovadă
vie, de ce a fost ‘nainte,
De cum prin
astă lume, trecut-am în urcare.
~*~
Mircea Dorin
Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu