PE CONTRASENS CU CONTE
Spuneam,într-un foileton mai vechi din „Acolada”, România în programul cultural RABLA, că
nerecunoașterea valorilor de către criticari
(deviație semantică de la circari), incompetenți cu tupeu, produce
haos.Actualul proces al valorizărilor se face după ambiție și parti-priuri. Revizuirea,
reexaminarea, regândirea trecutului sunt
binevenite, dar după criterii precise. În caz contrar, revizuirea devine
revizionism.
Se lucrează după liste cu buni și cu răi. La 130 de ani de la moartea lui
Kogălniceanu, s-a omis să se scrie despre el, din pricina rolului său de „făclie
națională”, rol ironizat de te miri cine.Mihail Kogălniceanu știa că fără
arhivă (document) nu exiști ca popor. Trec zilnic pe lângă statuia lui din fața
Universității „Al.I.Cuza” și-i văd mâna arătând dincolo de Prut. Ar fi spus omul
din Cogâlnic? „Istoria e o seamă de gheșefturi mai mult sau mai puțin reușite”.
Nu ,desigur. A spus-o un diplomat român, gândindu-se pesemne la o
Clio re-coafată, care să servească celor convinși de Lucian Boia că „viitorul
nu se clădește pe trecut”. În Mircea Eliade aceiași criticari văd doar
„megalomanie și frustrare”. Proscrișii (citiți:des-țărații de nevoie), ca
Vintilă Horia, Amăriuței, Horia Stamatu, Ștefan Baciu, sunt încă neîntorși în
marile istorii literare. „Uriașii de litere”, cum formulrază Aura Christi, au
încă poarta casei zăvorâtă. Ea însăși se simte exilată, depeizată, din cauza
detractorilor marilor valori (v. Acasă-
în exil, Editura Ideea Europeană, 2016).
Eminescu deranjează ca „exponent suprem al românismului”, în neștiința
spusei lui Emil Cioran : „fără Eminescu neamul nostru ar fi neînsemnat și
aproape de disprețuit.” Altfel îl vede Boia : o făcătură, o născocire, un
fake. Gyr și Crainic sunt condamnați de odraslele cominterniștilor, primul
dezamăgindu-i ca poet, celălalt dezamăgindu-i ca teolog. Ca și V.Voiculescu,
prea fundamentalist ortodox pentru atei.
Discreditarea marilor personalități se face cu o incredibilă energie
mediatică. În plină democratură
(vocabula lui Pierre Hassner), sunt
mulți cei care vor să bage soarele-n sac, așa cum ar zice Creangă. De-tabuizarea
a fost pusă pe tapet de Școala Boia,discipolii săi fiind mereu dispuși să ne
vadă popor de javre și de idioți, în frunte cu „idiotul național”, Eminescu, declarat,
cu repetiție, „realmente nul”.
Istoria stă deseori cu minciuna la masă, poeziei și prozei le place să facă
trotuarul, iar premierul Cîțu scrie „esee”, pentru care –minune!- e recompensat
cu o bursă în Străinezia. Posibil să ajungă și-n „almanahe”, de vreme ce de la
„succesuri” (creație EBA) încoace n-am întâlnit o mai mare schilodire a limbii
române decât acest „esee”.
Cum e omul e și idiomul, ar exclama Gabriel Mardare, excedat de limba ce-o
stâlcim la televizor. Radu Cosașu avea altă vorbă : omul și sindromul. Domnul
Ghiță de la Craiova are sindromul Călinescu, câțiva profesori de liceu au sindromul
Sadoveanu, userista doamnă Chichirău are sindromul Goga. Și câți nu detestă
tema eroilor și a sacrificiului pentru etnie. Neomarxiștii recenți, ca și
vechii marxiști, văd roșu când aud de neam, de trăsături etnice, de patrie, de
eroi. N-ai alergie la etnie, cum cere trendul? Nu cauți pete-n soarele marilor
istorici, Iorga și Brătianu, nu-ți repugnă Marea Unire, îți pasă de unitatea
pământului românesc, atunci ajungi sigur pe lista neagră ca antieuropean. Ca și
cum nu poți fi și sincronizat cu Europa, și ,totodată. etnicist.Am spus listă neagră? Am călcat în
strachina corectitudinii politice! Cum neagră, dacă nici șah n-o să se mai
joace cu albele și cu negrele? Doar cărbunele negru se folosește cu sârg pentru
un desen gros al românului care mai crede firesc în eroic, în bine, în frumos.
Să asigurăm continuitatea a ieșit din tendințe.Acum trebuie să ne fragmentăm,
ca să nu spun fărâmițăm. Aspirație? Ce cuvânt demodat! Ia mai taci, Magda U..
Cauza generală a culturii române? Ca să obții un Nobel ai nevoie de o cauză mult mai îngustă: cea proprie. Cunoașterea
mecanismului cultural folositor pentru sine te face ori marginal ori central.
Altfel ieși din cărți.
Respect pentru trecut când lăsăm în paragină clădiri istorice? De ce
distrugem muzeele? Ca să le uităm? Închidem biblioteci sau le pierdem. Vom
pierde la CEDO Batthyaneum cu Codex Aureus cu tot, că averea Gojdu am cedat-o.
Atâta doar : că de multe ori românii au învins imposibilul.
Întrecerea se face între etnoblasfemii
și între formulări lez-națiune. O munginerie? „Devine un gest patriotic
să tragi românilor câte un șut în stima lor colectivă.” Și ce mare lucru era
dacă lipseau românii din istorie?
„Profund și original”, cum a fost declarat, H.-R. Patapievici scrie în
„esee”: „Blândețe, toleranță, spirit receptiv, curaj, patriotism –haida de! Eu
nu am văzut nicăieri așa ceva la români”. Și încă : „românul e intolerant,
xenofob,violent -și-laș-retractil-agitat-și-abulic.”Ei, da, epitetul e enorm,
iar jocul de copule e bine plasat. Ca să nu fie pic de dubiu: „relația mea
dominantă cu semenii a fost disprețul.” Cât despre „identitatea națională”,
ăsta-i ceaușism sadea.
Degeaba au murit în pușcăriile comuniste marii unioniști.Degeaba a fost
asasinat Anton Golopenția, ca „bandit”. Degeaba martirii s-au desăvârșit sub
tortură. Degeaba închisoarea i-a desăvârșit pe Ioan Ianolide, pe Steinhardt, pe
I.Dezideriu Sîrbu, pe Valeriu Anania... Raportul domnului Tismăneanu a minimalizat imoral
teroarea Dej-Pauker.
Trăim un război psihologic având ca țintă demoralizarea națiunii. Viziunea
despre „neantul” etic și estetic al românilor se oglindește în cifra acordată în
buget culturii : zero și. Iar educația primește 2,5 % din PIB, pentru 2021.
Soluția? Să nu așteptăm schimbarea la față și la minte a guvernanților ,
autori de „esee”. Dimpotrivă : să pledăm pentru personalitatea culturii
noastre, în ciuda celor care ricanează numind-o personulitate. Avem personalități
cu adevărat salvatoare, care se opun deșertificării culturale și scrisului
facil, pe nisip.
Spune președintele Academiei, Ioan
–Aurel Pop, șagunistul, într-un interviu recent: „Suntem într-o epocă de
decădere a spiritualității. Eu vreau să cred că e o criză trecătoare și că ne
putem reveni.”
Și eu vreau să-l cred. Mă tem însă , așa cum avertiza Hegel, că spiritul se
ascunde în pământ și lucrează de acolo, dar contra- spiritul pătrunde după el,
să-l anihileze. Va reuși? Ce ni se întâmplă în aceste vremi pandemice nu-i
încurajator. Vocabule ca biserică, familie, dar și libertate de opinie se desemantizează.Pe
de o parte, suntem mai resentimentari ca oricând la vreme de „distanțare
socială”; pe de altă parte, resemnarea
atinge cote de avarie și nu-i a bine.
Suntem curbați ca munții Carpați? întreabă, de la Petroșani, Mihai Barbu:
„Spuneți-mi, de nu vă supărați, de ce sunt curbați
Falnicii noștri munți Carpați?
De ce spatele nostru se îndoaie atât de ușor?
De ce n-avem parte de drumuri drepte, autostrăzi,
Drumuri rapide și trenuri de mare viteză? De ce avem ,
oare, atâtea curbe la stânga? De ce-ntâlnim în cale
atâtea curbe la dreapta? Sunt, desigur,motive întemeiate
pentru fiecare caz. Putem face, pentru fiecare-n parte,
și cuvenitul haz de necaz.”
Vrem viață-n stare de curbură?
Îi răspunde basarabeanca Aura Christi. Se mobilizează pentru bătălie grea:
apărarea legitimă a culturii vii (v. Apelul pentru salvarea culturii vii, 2006) și, împreună cu ea, „tribul
Conte”, cum îi place să le spună colaboratorilor.
Pentru că fiecare om cu minte și
inimă are o biserică ( a Aurei este cultura română), luptă, dar se și se roagă pentru „elita
creatoare a țării”.
Voi încheia - nu pot mai bine – cu un citat din istoricul
Ioan –Aurel Pop :
„ Trebuie să ne purtăm cu demnitate acolo unde mergem, nu poți să te porți
ca un servitor în clipa în care trebuie să te porți ca un stăpân.”
Comentariu:
Eu strig demult, de unul singur, in unele din cartile mele. STRIG ACUM
alaturi de D-na Magda Ursache, in deplin consens cu "Apelul pentru
salvarea culturii vii" lansat de Aura Cristi si "tribul Conte",
cum isi numeste Aura colboratorii, si cu solutia propusa de D-na Magda Ursche:
"Să nu așteptăm schimbarea la față și la minte a guvernanților ,
autori de „esee”.
Dimpotrivă: să pledăm pentru personalitatea culturii noastre, în ciuda
celor care ricanează numind-o personulitate. Avem personalități cu adevărat
salvatoare, care se opun deșertificării culturale și scrisului facil, pe
nisip."
MARIAN ILIE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu