Despre
1 DECEMRIE, mai altfel...
Cine crede că Marea Unire s-a datorat
numai Adunării Românești de la Alba Iulia din decembrie 1918 are o viziune
patriotic-idilică asupra istoriei. Marile puteri victorioase, hotărâseră,
destul de corect, să împartă înfrântul si destrămatul Imperiu Austro-Ungar,
după criteriile populațiilor majoritare. Aveau loc recensăminte, se făcuseră
hărți ale tuturor provinciilor imperiale după naționalități, se pregăteau
înființarea de noi țări și frontiere. Ungaria înaintase Parisului, unde aveau
loc negocierile, hărți ale Transilvaniei, în care zona montană, platourile
locuite numai de români din Maramureș, Oaș, Hațeg, Lăpuș, Apuseni, Năsăud etc.
apăreau ca pustii.
Într-o primă variantă, populația maghiară,
aglomerată în orașe (acolo unde românilor le era interzis să se așeze n.r.)
apărea ca majoritară în Ardeal. Este meritul unor misiuni de geografi francezi,
de-a fi urcat pe toate cărările transilvane și de-a fi inventariat și anunțat
existența unor numeroase comunități române, acolo unde hărțile maghiare marcaseră
pete albe, lucru ce a contribuit determinant la decizia marilor puteri de la
Trianon (prin care Transilvania a revenit României n.r.).
Acele misiuni de geografi francezi, despre
care scria regretatul Radu Anton Roman, au fost conduse de geograful Robert Ficheux.
Dacă n-ar fi existat profesorul Ficheux, azi Transilvania ar fi fost pământ
unguresc. „Omul acesta, făcuse și dăruise istorie și geografie României” scria
Roman. O Românie care, din nefericire,
l-a uitat de tot, după trecerea sa la cele veșnice, săvârșită acum un deceniu.
N-am auzit nicăieri să se organizeze măcar un simpozion sau o adunare în
memoria sa.
Acum, încercăm să aducem modestul nostru
omagiu personalității lui Robert Ficheux, să povestim și altora despre cine a
fost și cât de mult bine ne-a făcut acest om, cu speranța că anii ce vor veni
și poate generațiile de după noi, îl vor așeza la locul ce i se cuvine în
istoria modernă a României.
S-a
născut în 1898 și a absolvit studiile superioare la celebra Universitate
Sorbona, fiind licențiat în istorie și geografie (1919-1920). Robert Ficheux a
fost unul dintre cei mai mari geografi francezi, un foarte bun vorbitor de
limbă română și un mare prieten al României. A fost, alături de celebrul
lingvist suedez Alf Lombard, unul dintre cei mai mari iubitori ai țării
noastre, de când existăm ca stat „dodoloț”.
Iată câteva repere din biografia
profesorului Ficheux:
Membru corespondent străin (1iunie 1948)
și membru de onoare din străinătate (9 martie 1991) al Academiei Române.
Încadrat, în urma recomandării lui
Emmanuel de Martonne (un alt nume ilustru al geografiei), la Institutul Francez
de înalte Studii din București (1924 -1927).
Teză de doctorat cu un subiect privitor la
studiul geomorfologic al întregului masiv al Munților Apuseni.
Revenit în România în anul 1932, devine
secretar general al Institutului Francez din București (până în 1935), apoi al
Misiunii Universitare Franceze în România. În 1935, la recomandarea lui Emil
Racoviță, a fost numit succesor al lui George Vâlsan, la Universitatea din
Cluj-Napoca, unde a predat geografia fizică, până în 1938, când s-a întors în
Franța.
Între 1927 și 1996, a publicat nu mai
puțin de 27 de cărți, referitoare toate la România.
Distins cu Ordinul Serviciul Credincios în
grad de Mare Ofițer, de către președintele Emil Constantinescu, în 1997. Două
dintre cărțile lui Robert Ficheux, le dau și azi dureri de cap extremiștilor
unguri: „Les Motzi” (Moții), apărută în 1942 și „Roumains et minorites
ethniques en Transylvanie” (Români și minorități etnice în Transilvania),
apărută în 1990.
Acestui om, cvasinecunoscut marelui
public, România și românii îi datorează enorm de mult. Practic, lui Robert
Ficheux îi datorăm Marea Unire de la 1918 și existența țării noastre, între
frontierele ei de azi.
La jubileul de 125 de ani al Academiei
Române, organizat în 1991, Robert Ficheux s-a numărat printre oaspeții
Academiei. A rămas memorabilă cuvântarea sa rostită în aula forumului academic
al României, „țară ce a devenit întrucâtva și a mea”, după cum se exprima profesorul
Ficheux. Și-a încheiat discursul (rostit în limba română) prin emoționanta
urare: „Domnilor, rogu-vă, îngăduiți acestui moț francez să vă mulțumească
călduros pentru această primire amicală și să vă ureze viață îndelungată,
activă și rodnică. Urez scumpei noastre Românii, pe care o iubim cu toții, un
viitor pașnic, demn de trecutul ei, deseori tragic, dar mereu glorios!
S-a stins din viață, în ziua de 1 august
2005, la vârsta de 107 ani, la Aubagne, în sudul Franței, și a fost înhumat,
potrivit dorinței sale, în cavoul familiei din cimitirul parizian Montparnasse
George Mandicescu
Sursa: AG
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu