Ioan Miclău-Gepianu - ”Transhumanță metafizică”

 

Ioan Miclău-Gepianu:

 ”Transhumanță metafizică”

(varianta a 2-a)

 

 

~*~

 

Eu nu trăiesc în lumea asta,

Trăiesc în cea de basm și vise,

Găsesc în universul meu

Lumini ce-mi sunt doar mie scrise;

În ele pot citi viața-mi, calea, soarta!

 

Lumina visurilor mele îmi este cânt

Înălțător, pe plaiul cel de-i zicem rai,

Stejari de aur, flori de nea;

Repet și azi al nostru grai,

Adevărat, puternic și prea sfânt!

 

E Miorița stea în nopțile atâtor vremuri,

E transhumanța metafizică a dorului etern

Al eu-lui ce veșnic e pe valuri,

Cătând în zare malul locului patern;

Prin vis distanța scade, cu visul merg și eu!

*

Versuri albe pentru mine!

 

De-ași avea acea tărie

Să așez versuri sublime

Pe-a minciunii frunte laie,

Să schimb calea vieții mele,

Cică mi-ar surâde-o lume…

Monument înalt și-o tidvă,

Ridicate-n vâlvă mare

Mi-ar străbate peste veacuri!

 

Dar cum n-am puterea asta,

A schimba ce mi-a dat Mama,

Mama mea cea dusă-n ceruri -

Iată, am să-mi urmez calea

Trudei, tras pe genunchi și pe mâini,

N-am nici ochi să văd arginții

Fluturați de la stăpâni,

Sunt un om comun, adică,

Rătăcesc să prind esența,

Calea vieții ce o am;

Calea e cam strâmtă, poate,

Dar găsesc cu bucurie

Sfinte darurile toate,

Date de la Dumnezeu!

Mă împac cu mine însumi

Și tot ce pot face eu!

*

Ce frumoasă-i Primăvara

( Cântecul Reînvierii)

 

Ce frumoasă-i Primăvara

S-auzi cântul ciocârliei,

Să simții farmecul Naturii

Când culorile pictează haina gliei!

S-auzi cânt de val ce-aduce

Vestea blândului izvor:

Ritm armonios de versuri,

De viață și de dor.

Prin divinitatea noastră,

Poezia-i scumpă floare

Din origini, o avem îngemănată

Cu a muzicii cântare!

 

~*~

IOAN MICLAU-GEPIANU