„Anotimpurile
poeziei lui Eminescu la Văratic”
Maria
Diana Popescu
25
Februarie 2024
„Cel mai mare scriitor român pe care l-a ivit până
acum timpul”, aşa cum scria Nicolae Iorga în 1909, piscul romantismului de la
sfîrşitul secolului al XIX-lea, Mihai Eminescu, „Poetul Nepereche”, cum avea
să-l numească George Călinescu, poetul care a dat măsura geniului creaţiei
româneşti, ca valoare absolută, înscriindu-se, potrivit aprecierii lui Tudor
Vianu, alături de Dante, Goethe, Shelley, Hugo, în galeria valorilor
universale, este sărbătorit cum se cuvinte printr-o carte-document, o carte
reprezentativă, binevenită, fidelă, în
termeni proprii, Geniului Eminescu, de folos cititorului modern. O carte de
excepţie, ce oferă posibilitatea de contact continuu cu ceea ce înseamnă
„nevoia de cultură” şi de comunicare cu timpul culturii române, a văzut lumina
tiparului cu binecuvîntarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei
şi Bucovinei, ediţie trilingvă - română, engleză şi franceză, străluminată de
„Centrul Cultural Spiritual Văratic” şi Editura „Muşatina”. Emilia Ţuţuianu,
psiholog, poet, editor, om de cultură, inginerul Dorin Dospinescu şi
jurnalistul Victor Roncea, coordonaţi de stavrofora Iosefina Giosanu au
încredinţat circuitului cultural naţional un ilustru album omagial, dedicat
celor 170 de ani (2020) de la naşterea „Poetului Nepereche”, cu o prefaţă
semnată de Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române. Traducerea textelor în engleză şi franceză
este realizată de Mihaela Gheorghe,
ilustraţia albumului - Cristina Nichituş-Roncea şi Dorin Dospinescu,
Grafica - Constanţa Abălaşei.
„Un album despre Eminescu, la peste 170 de ani de la
naşterea sa, despre Eminescu şi Veronica, despre Eminescu şi Creangă, despre
Eminescu şi gura de rai moldavă, nu poate să fie decît o sărbătoare a
spiritului… Centru Cultural Spiritual
Văratic, locul în care s-a contopit cu pământul şi cu cerul Veronica Micle,
prin maica stareţă, Stavrofora Iosefina Giosau şi doamna Emilia Ţuţuianu, ne
încântâ şi ne descântă cu lumea lui Eminescu, surprinsă prin natura umană şi
divină a mânăstirii. Din acest spaţiu sacru, viaţa şi creaţia scriitorului ni
se dezvăluie în chipuri şi icoane, aşezate sub semnul eternităţii”, consemnează
în grăitoarea prefaţă, academicianul Ioan- Aurel Pop.
Albumul omagial se deschide cu excursul motivaţional
al IPS Ioachim, care centralizată ideea că Eminescu trebuie abordat prin prisma
credinţei şi a evlaviei, ştiut fiind că „a îmbinat poezia şi cântarea poetică
cu limba Cazaniilor şi a Bibliei”. IPS Ioachim ne îndeamnă să apelăm la poetul
nostru naţional pentru a ne defini credinţa, cultura, neamul şi sufletul
naţional. Continuînd lectura, vom putea descoperi texte capabile să purifice
mintea şi sufletul, autorii, stavrofora Iosefina Giosanu, Emilia Ţuţuianu,
Mihai Cimpoi, Ilie Bădescu, Nicolae Georgescu, Theodor Codreanu, Veronica
Balaj, Dan Toma Dulciu, Petruş Andrei şi Gheorghe Simon, reuşesc să transfere
textelor lumina ideilor proprii, devenind ei, înşişi, nişte mateini într-o
acţiune de restituire, ce ţine exclusiv de o datorie de conştiinţă faţă de
marele geniu Eminescu.
În manieră proprie, fiecare dintre autori, în mod
pilduitor şi profund, axîndu-se pe ideea potrivit căreia, prin formele
nepieritoare ale artei, omul reuşeşte să învingă vremelnicia existenţei sale şi
chiar eternitatea timpului, au creat şi întreţin focurile prezente ale
Fenomenului Eminescu, subliniind că Poetul Nepereche rămîne un Orfeu modern
care, prin cîntecul lirei sale, va însufleţi veşnic moştenirea de preţ lăsată
generaţiilor. O contribuţie aparte la realizarea volumul omagial este adusă de
condeiul psihologului Emilia Ţuţuianu, care semnează nu mai puţin de şase
texte, care vorbesc despre anotimpurile personalităţii lui Eminescu,
devenită conştiinţă a culturii noastre,
înscrisă de la sine în fiecare vîrstă, în fiecare generaţie, intrată în
alcătuirea noastră pentru totdeauna. Volumul omagial „Anotimpurile poeziei lui
Eminescu la Văratic” este îndemnul autorilor de a comunica adevărat şi sincer
cu opera marelui poet naţional, îndemnul de a-l cunoaşte pe Eminescu în toate
ipostazele: poet, traducător, om de cultură desăvîrşit. În ipostazele de
publicist şi prozator şi, în dubla natură, de „gînditor la problemele
ultime”, unde nu încape loc decît pentru
elegia marii poezii, dar şi în ipostaza de om cu faţa spre realitatea timpului său, cu interes pentru istorie,
pentru limba noastră, pentru realităţile economice ale timpului, pentru
statistică, pentru lumea în „marginea ei”, pe care s-a străduit să o lumineze
cu Luceferii şi cu arheii săi, încît Eminescu trebuie să fie astăzi mai actual
decît oricînd.
Autorii ne transmit că întîlnirea cu Eminescu,
„românul absolut”, cum îl numea Petre Ţuţea, trebuie să fie o chestiune de
vibraţie naţională. Că trebuie să ne
amintim nu doar în ceasul cardinal al naşterii şi morţii sale de „Atât de
frageda Floare albastra” de pe „Lacul” înfiorat de undele nemuririi. Trebuie să
batem mai des la curtea „Anotimpurilor eminesciene”, în conştiinţă cu ecuaţia
elementară a „Dor”-ului de Eminescu, salvînd, precum autorii sus-menţionaţi, geniul
de uitare, aşa cum pe Faust îl mîntuise nu credinţa sau isprava ştiinţifică, ci
indurarea lui Greetchen. Pentru că trecerea geniului Eminescu prin lume a
lăsat, ca şi trecerea lui Hyperion, o dîră de lumină în „cercul nostru strîmt”.
Să ne bucură că în istoriografia eminesciană, autorii de la Centrul Cultural
Spiritual Văratic au înscris încă o filă de neuitare din vredniciile lor
cărturăreşti. Acest lucru dovedeşte că spiritul românesc a avut dintotdeauna şi
are păstori buni şi este o cetate a unirii, a
dragostei pentru cultura şi geniul naţional. Volumul omagial nu comportă
o analiză literară, trebuie consemnat ca atare, apoi deferit cititorilor.
E o imensă satisfacţie să ţii în mîini o asemenea
carte valoroasă, amprentată de creaţia marelui Eminescu. Satisfacţia de putere
poate fi asemănătoare aceleia simţite de Goethe cînd a aflat despre isprava
unui naturalist englez căruia i-a reuşit încercarea de a clasifica norii după
„tipuri”. Nu vom trece cu vederea sporul
de cultură al volumului de faţă,
nici înţelesul originar, de document masiv care poate întregi conştiinţa culturală
a neamului cu netăgăduite sporuri. Volumul omagial dedicat lui Mihail Eminovici
este salutar pentru aceste timpuri culturale în pericol, cînd noile programe
educative au venit din afară impregnate cu polei nefast, dar imperceptibil, cu
rigori şi înjghebări inadecvate fiinţei naţionale, care îî ţin pe tineri legaţi, îi desprind de
natura lor divină-creativă, de cultura şi tradiţia neamului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu