Mitologia
găgăuză (2)
Prof.
dr. Mircea Druc, ex Prim-ministru
29
Februarie 2024
Niște moldoveni
„cu luntrea în două funduri” (vorba unui rege), cu logica lor specifică, justifică acțiunile
Kremlinului. Cică, în 1990-1991, aș fi
fost un prim-ministru bun dacă aș fi alergat cu buchete de flori la Comrat, ca
să-i felicit pe „eroii norodului găgăuz” - Topal, Kendighelean și
Burgundji - cu proclamarea
Republicii Găgăuze. Sau să fi procedat ca următorii prim miniștri ai R. Moldova, care au acceptat
autonomia pe criterii etnice. Să fi asistat
și Druc la meciurile de fotbal pe stadionul din
Tiraspol. Așa cum proceda, peste ani, premierul Vlad Filat. Sau ca Igor Dodon, „împăciuitorul și
întregitorul Moldovei”. Acesta, în 2017,
își cerea iertare de la clanul mafiot din așa zisa П.М.Р. pentru
războiul ruso-moldovean din vara anului 1992. În timp ce Guvernul și
Parlamentul insistau ca „pacificatorii ruși” să plece pe la casele lor,
Dodon îi decora rugându-i să mai rămână încă un secol. Când
cetățenii R.M. adunau semnături pentru a-l declara pe Rogozin persona non
grata, Dodon îl invita în ospeție. Deși știa că Rogozin a luptat contra
moldovenilor în Pridnestrovie. Apropo,
Snegur nu l-a invitat niciodată pe generalul Lebed, care dorea să servească
„micul dejun la Tiraspol, prânzul la Chișinău și cina la București”. Sau să fi
procedat ca președintele Vladimir Voronin, care a decorat doi generali ruși cu
ordine și medalii ale Republicii Moldova. Meritul acestora nu a fost făcut
public. Iar Stepan Topal, „președintele
fondator al Republicii Găgăuze” îl invidia pe Voronin. El nu avea cu ce să-i decoreze pe cei, care
au contribuit la improvizarea republicii lor miniaturale în
sudul Moldovei Sovietice. Găgăuzii se
descurcau cu cisterne de spirt și
brânză de capre. Ulterior, liderii de la Comrat, după modelul celor de
la Tiraspol, și-au confecționat ordine și medalii. Astfel, niște grupulețe de vanitoși se joacă și astăzi de-a țara .
La 11 martie 2013, mass-media rusă și ucraineană prezenta situația ca și cum ar exista în realitate o Republică găgăuză:
„Serviciul de presă al guvernului
Găgăuziei a transmis pentru mass-media că veteranii forțelor militare ale
Republicii găgăuze vor primi indemnizații și o medalie specială. Bașcanul
Mihail Formuzal și-a anunțat tot sprijinul pentru cei care „au făcut Găgăuzia”. Stepan Topal, primul
președinte al republicii și Mihail Kendighelean, primul președinte al
Sovietului Suprem vor pregăti macheta medaliei și lista participanților la
făurirea Găgăuziei. De asemenea, Bașcanul
l-a trimis pe Kendighelean la
Tiraspol, ca să întocmească listele persoanelor, care vor fi decorate cu medalii.
Pe Buzadji l-a trimis la Taraclia, să pregătească lista femeilor care, în
octombrie 1990, au blocat calea
voluntarilor și nu i-au lăsat să intre în Găgăuzia”. Conform presei de la
Tiraspol, „urmau să fie decorați cu medalia găgăuză și lideri politici din
Rusia, Turcia, Ucraina și Pridnestrovie, care au jucat un rol important în
constituirea Găgăuziei. Președintele Republicii Moldovenești Nistrene, Evghenii
Șevciuk, a felicitat conducerea Republicii Găgăuze cu obținerea independenței
față de Moldova, la 19 august 1990”.
Încurajați de politica președintelui Dodon, în martie
2017, prim-separatistul Ivan Burgundji a reactivat mișcarea „Găgăuz Halkî”. La
deschiderea oficiului erau prezente mai multe personalități găgăuze, unii fiind
legați de grupările subversive deconspirate în 2014. Veteranul, neobositul
Leonid Dobrov, declara în 2013 că „de 18 ani este încălcat statutul juridic al
Găgăuziei și trebuie de organizat un referendum până la summit-ul de la
Vilnius”. Anterior, el adunase 5 000 de semnături pentru separarea Găgăuziei de
Republica Moldova. „Găgăuz Halkî” consideră că legile privind statutul Găgăuziei adoptate la 21 iulie 2017 de
parlamentul Republicii Moldova, coboară
autonomia până la nivel de raion și
îndeamnă organizarea unui congres
al tuturor deputaților de toate nivelurile, din 1990 până în 2017. Bașcanul Irina Vlah a condamnat
decizia Republicii Moldova de a-l
declara pe vicepremierul rus Dmitri Rogozin persona non grata. Într-o Notă
publicată pe pagina oficială a conducerii Găgăuziei se menționa: „Poziția
pe care a luat-o Chișinăul în legătură cu parteneriatul moldo-rus nu reprezintă
atitudinea reală a locuitorilor din UTA Găgăuzia și a întregii societăți
moldovenești față de norodul rus și de conducerea Federației Ruse”.
De reținut faptul că nu toată lumea evaluează
evenimentele precum analiștii și
consultanții lui Voronin, în 2007, sau
ca președintele Dodon în 2017. De exemplu, jurnalistul Alexandr Inozemțev, în
„Tineretul Moldovei” din 31 octombrie 1990, aprecia situația ca un adevărat
vizionar: „Scenariul elaborat în liniștea birourilor KGB a prevăzut totul.
Destabilizarea situației în R.S.S.M. a avut loc „pe nota zece”. Repetiția cu
alegerile în sovietul suprem al
„Republicii găgăuze” a pus
începutul unei operațiuni de o și
mai mare amploare, care urmează să se încheie cu un război civil – e vorba de
alegerile în „Sovietul Suprem al
Republicii Moldovenești Nistrene”, planificate pentru 25 noiembrie. Această repetiție
ne-a demonstrat că pentru etniile
conlocuitoare din Moldova Sovietică încă totul e înainte. Conflictul planificat e asemeni
unei capcane predestinate Frontului Popular al Moldovei. Strategii
districtului militar Odesa și general-colonelul Osipov știu prea bine cum să-l
atingi pe moldovean. Ei joacă fotbal cu sentimentele naționale – cine va
lovi mai tare și mai precis. Susținută de baionetele Armatei a 14 a,
„Republica găgăuză”, având un guvern marionetă, ia exemplu de la autonomia
pridnestroviană, apărată și de blindajul armatei tiraspolene. Provocându-i pe
liderii Frontului Popular la intervenții stihinice, cu mâna goală, contra
războinicilor înarmați și drujinilor muncitorești din Râbnița, Tiraspol,
Comrat, Cimișlia, reprezentanții autonomiilor susnumite au ajuns să folosească
bande criminale pentru dezlănțuirea confruntării naționale. Scopul lor constă în
discreditarea conducerii FPM și dimisionarea ulterioară a guvernului R.S.S.M.,
pentru a curăți terenul ca să revină
la putere PCM, apărat cu
fidelitate de vestele antiglonț ale generalului Șatalin”.
Numeroasele
apeluri către liderii găgăuzi și
acțiunile constructive ale organelor
legitime ale R.S.S.M. nu au produs nici
un efect. La 9 septembrie, la Comrat, s-a organizat un miting la care
vorbitorii cereau unui Comitet, considerat de găgăuzi drept Guvern provizoriu
al Republicii găgăuze, să ia măsuri
drastice pentru apărarea populației
acesteia. După miting, Dobrov a fost anunțat imediat de către „prietenii” din Chișinău: „Către Comrat
se îndreaptă opt autobuse a poliției
speciale!” La 28 august 1990, Leonid Dobrov a fost trimis de urgență la Moscova
de către Comitetul provizoriu al Găgăuziei. O delegație a găgăuzilor
solicita audiențe la organele superioare de conducere ale
URSS și
la Sovietul Suprem al R.S.F.S.R., pentru a înmâna „declarația istorică” a congresului
de la 19 august „Despre libertatea
și independență poporului găgăuz față de Republica Moldova și proclamarea Republicii găgăuze în componența
Uniunii reînnoite”.
În treacăt fie spus, nu m-am așteptat să descopăr în
evocările unui disident sovietic inadvertențe și fabulații de genul acesta: „În
cartea mea nu se spune mai nimic despre rolul de pacificator al actualului
premier Andrei Sangheli în acele zile fierbinți
din octombrie 1990. Căci anume pe el l-a numit Mircea Druc „guvernator”
la Comrat. Și anume el, din obligație, urma să-i aresteze pe liderii Găgăuziei
și să intre în Comrat ca guvernator.
Însă, în loc de aceasta,
Sangheli, împreună cu cei din conducerea Găgăuziei, nu contenea să zboare cu elicopterul prin
raioanele de sud ale Moldovei
despărțind și neadmițând măcelul interetnic”. Când, în ce an s-au
întâmplat toate aceasta? Unde era Leonid
Dobrov, la închisoare sau la spital? De ce-l perie așa pe Andrei
Sangheli? Fiindcă poartă nume de familie cu rezonanță găgăuză? Pentru că între
timp devenise prim ministru de la care găgăuzii așteptau să obțină ceva? În timpul evenimentelor din
octombrie 90, Andrei Sangheli se afla pe o foaie turistică în Egipt. El nu
trebuia să aresteze pe nimeni și, mai ales, la indicațiile lui Druc. Generalul
Costaș închiriase un elicopter și
împreună am zburat prin toate raioanele
din sudul Basarabiei și n-am permis încleștarea părților antagoniste. Cei
interesați se pot lămuri vizionând pe YouTube filmul documentar „Zile de
cumpănă” (interzis într-un timp de EI) și luând act de îndrumările mele în
timpul constituirii batalionului de
voluntari „Tiras-Tighina”.
Trupele de desant s-au retras din sudul Moldovei
sovietice. Situația era controlată de trupele M.A.I. a U.R.S.S. În fond, un
instrument al Centrului care lupta din răsputeri să păstreze Imperiul. Ne
apropiam de sărbătoarea Crăciunului și de revelionul anului nou 1991. Românii
basarabeni și nord-bucovineni erau profund îngrijorați: cu ce vom merge? Cu
„secera și ciocanul” încălecate? Cu steaua biblică și plugușorul? Sau fără
plugușor și urături, călare pe TAB-uri,
cu secera într-o mână și ciocanul în
alta, sau …
Recapitulăm: Statul major al districtului militar
Odesa, la indicația Centrului, a organizat și asigurat logistic acțiunile
fruntașilor găgăuzi. Câțiva ofițeri ai diviziei aeropurtate din Bolgrad au
înarmat şi antrenat comandourile
găgăuze; Statul major de la Odesa
aștepta nerăbdător „un piculeţ de
sânge”, pretext pentru „a curăța Chișinăul de naționaliști moldoveni
pro-români”. Alte unități, ale aceleași armate imperiale, intervin ca să
aplaneze conflictul. Generalul Șatalin, în fruntea unui batalion al trupelor
MAI al URSS, a intrat în Comrat la solicitarea președintelui R.S.S.M. Anterior
Mircea Snegur își coordonase demersul la telefon cu președintele U.R.S.S.
Mihail Gorbaciov. Oricum, Kremlinul decidea, fiindcă nimeni nu anulase legile
sovietice. Nu numai în octombrie 90, ci și în decembrie 91, Constituția URSS
era în vigoare în raioanele de sud, ca și pe întreg teritoriul Moldovei
Sovietice. Până la puciul de la Moscova
din august 1991, până la semnarea Actului de la Belovejskaia Puşcia, în
decembrie 1991, nimeni nu anulase
legislația Uniunii Sovietice.
Mărturisesc că m-a amărât peste măsură „verdictul”
intelectualului Gheorghe Eroizau, publicat în „Tineretul Moldovei”, din 31 octombrie 1990: „Cortina. Jocul „de-a
voluntarii” a luat sfârșit odată cu venirea trupelor de interne ale generalului Șatalin. După atâta zgomot am
cules tanchetele M.A.I. din Moscova.
Voluntarii se întorc așa cum s-au dus. Mă întreb care a fost sensul lor? Au
fost blocate drumurile și de „Arkalâk”, și de voluntari, s-a declarat republici
suverane și Moldova, și Găgăuzia, pentru
ce și pentru cine? Dacă am vrut să vină reporterii agențiilor de presă din lume să ne vadă
naivitatea, atunci am obținut ceea ce am vrut”. Jurnalistul Mihai Călin,
constata că până la urmă, în pofida nereușitelor campaniei găgăuze, ne-am ales
cu ceva, citez: „Nu s-a vărsat sânge, deși poporului nostru îi crăpase
răbdarea; am elaborat, în cel mai operativ mod, o lege nouă, și îmi pare
că e o lege bună, pornind totodată și mecanismul de punerea ei
în funcțiune; după o perioadă de acalmie, spiritul național românesc e
din nou în urcuș – au cerut acțiuni concrete
nu numai voluntarii cu mâinile
goale, dar și echipele de poliție; din toată masa de voluntari poate fi selectată operativ
măduva corpului de carabinieri; ne-am convins că prin acțiunile desfășurate în
România s-a demonstrat o dată în pus că sângele apă nu se face; s-au scos
măștile de actor de pe fețele liderilor politici”.
Replica mea tacită a fost: „Noi ne-am clarificat odată
pentru totdeauna. Pe rol la «Tribunalul Conștiinței» se află un caz clasic,
acțiunea Kremlinului, de-a pururi „eliberator”. Forțele oculte ale Centrului
imperial au pus în scenă o piesă, în care EI joacă profesional, cu o măiestrie
de invidiat. Kremlinul jubilează fiindcă ne-a forțat să cerem ajutorul său de
«pacificator». A demonstrat și altor colonii că «Parada Suveranităţilor» a fost o iluzie. Că nu suntem în stare să ne
facem dreptate cu forțele proprii. În
momente grele, Republica Moldova a solicitat sprijinul Ucrainei. Personal, de
la Cimișlia, în 1990, l-am rugat pe
Witold Pavlovici Fokin, omologul meu de la Kiev, să nu permită infiltrarea
comandourilor din Pridnestrovie, prin frontiera ucraineană din sudul
Basarabiei. Rugămintea mea a fost transmisă prin ministrul Constantin Tampiza.
Nu mi-a răspuns. Astfel, Comratul, în
octombrie 90, s-a umplut de voluntari, majoritatea ucraineni, pe
atunci o forță de șoc a găgăuzilor”.
Se mai discută și astăzi în stânga și dreapta
Prutului dacă aveau rost „Podul de Flori” și „Voluntariada”. Campania în sudul Basarabiei și detașamentele de
voluntari reprezentau o reacție
spontană, firească. Cine dintre demnitarii
R.S.S.M. ar fi putut să nesocotească voința a trei milioane de români
basarabeni? Indiscutabil, ar fi fost riscant să ții cont doar de Tiraspol și
Comrat, fără să întreprinzi ceva. Promotorii proiectului „Marele Bugeac”
reprezentau doar 21 de sate cu 130 de
mii de locuitori. Moldovenii, și nu numai, se adresau cu miile Președintelui, Parlamentului și Guvernului
cerându-le să pună capăt dezmățului separatist. În caz contrar ei singuri vor
apăra pământul strămoșilor cu toate mijloacele disponibile. Documentele s-au
păstrat, sunt extrem de elocvente
și operăm onest cu ele.
Amploarea
mișcării de voluntari și faptul
cum a gestionat conducerea legitimă a R.S.S.M. deplasările a o sută de mii de
oameni, l-a impresionat chiar și pe un general sovietic al trupelor de desant
aerian cu experiența războiului din
Afganistan. Totuși, nu putem pretinde lauri pentru patriotism sau brevet de
invenție a demnității naționale. Eu, personal, am puține și modeste merite legate de acest fenomen
istoric, la fel de simbolic ca și „Podul de flori” de la Prut. Lor,
polițiștilor și voluntarilor basarabeni, participanți la campania contra unor
aventurieri, li se cuvine recunoștința
noastră și a viitoarelor generații.
La 27 iulie 1990, Svetlana Gamova, o cunoscută
jurnalistă din Moscova, mă întreba: „Cum vă simiți în rolul unui șef de
guvern?” „Dacă sincer – ca un kamikadze. S-a creat o situație critică și timpul
m-a ales pe mine, de aceea mă supun fatalității” (Din interviul publicat
în „Союз”, № 27, 1990). Și dacă
foștii voluntari mă consideră și
pe mine drept unul dintre liderii lor, voi fi mereu și profund onorat. Am făcut
tot posibilul să nu-i dezamăgesc pe toți compatrioții cu simțul datoriei, dispuși să-și dea viața
pentru integritatea teritorială a R.S.S.M. Personal, încă din adolescență, în
adâncul sufletului, așteptam o Lebădă Neagră. Dar, în octombrie 1990, în sudul
Basarabiei române, nu aveam de unde să
știu că „marele eveniment” - colapsul
imperiului sovietic, se va produce atât de curând.
Situația la Comrat nu s-a ameliorat nici astăzi,
fiindcă separatiștilor și mafioților găgăuzi le vine pofta mâncând. Exemplu -
politica duplicitară a deputaților locali, a bașcanilor Mihail Formuzal, Irina
Vlah, Evghenia Guțul. Niște grupulețe filoruse continuă jocul de-a țara. Ilia
Uzun, actualul prim-adjunct al președintelui Comitetului executiv de la
Comrat, în 2014 era deputat al Adunării
Populare a Găgăuziei. Însuflețit de evenimentele din estul Ucrainei, el chema
găgăuzii la arme. În cadrul unei întâlniri cu ambasadorii străini acreditați la
Chișinău, deputatul a dat de înțeles, că în Autonomia găgăuză ar putea izbucni
un conflict și că locuitorii de acolo ar putea recurge și la utilizarea
armelor. „Ne vom întoarce în Moldova anilor 1990. Avem oameni tineri, care știu
să țină arma în mâini. Noi nu vrem asta, dar nu ne temem. Vom muri pe pământul
nostru. Pentru că pământul nostru este ținutul Bugeacului, care ne-a fost dat
de țarul Rusiei. Teritoriul Moldovei este până la Cimișlia". Mesajul lui
Uzun a sunat ca un avertisment pentru autoritățile de la Chișinău.
Și eu, Mircea Druc, iarăși devin neserios. Și zic:
românii mei, basarabeni și nord bucovineni, rămân în mare parte niște naivi. De
ce nu procedează și ei ca găgăuzii? Cele 21 de sate găgăuze neomogene, cu
130.000 de locuitori, fac atâtea probleme Chișinăului și relațiilor cu România!
La fel și cele 5 raioane din stânga Nistrului, cu circa 300 000 de locuitori.
În 2014, cele 21 de sate găgăuze au organizat un „referendum” că se unesc cu
Rusia. Și raioanele din stânga Nistrului au comis aceeași diversiune, că se
unesc cu Rusia. Asta se cheamă „mitologie găgăuză, conspirație și...
democrație”. Astfel, EI chiar reușesc. Prin analogie, de ce nu am încerca și
noi să folosim mecanismele „conspirației,
diversiunii și... democrației”? De exemplu: improvizăm la Chișinău un
partid politic, care lansează o primă
inițiativă în raionul Ungheni. Să declare că această unitate
teritorial-administrativă a RM este nedreptățită de Chișinău. Și face un
referendum că vrea să adere la județul Iași! Ca oamenii din toate localitățile
Ungheni Yeri-ului să aibă: apă potabilă printr-o o conductă pe sub Prut,
canalizare, gaze, electricitate,
motorină, păcură, lemne, salarii și pensii ca românii din județul
Iași...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu