Mihai Cantuniari - Minciuna noastră cea de toate zilele

 

Minciuna noastră cea de toate zilele

Mihai Cantuniari, scriitor

18 Februarie 2024

 

Întorşi buluc după alungarea lor din Templu de către Iisus, cămătarii, schimbătorii de bani şi calpuzanii s-au regrupat rapid şi l-au expulzat ei pe Fiul Omului din lumea noastră croită strâmb după chipul şi asemănarea lor: o lume hâdă, a interesului material sordid, a fariseismului și fățărniciei generalizate, a cuvintelor care şi-au pierdut noima, ajungând să desemneze parșiv exact opusul înţelesului lor primar. Expresii ca „discriminare pozitivă” şi „creştere negativă”, de care debordează modernele massmedia, sunt nonsensuri patente, aberaţii interesate, echivalente în înţelesul lor cu „băboanţă tinerică” şi „cretin supradotat”. Să trecem uşor peste o altă ciudăţenie, „mulţimea vidă”, recunoscând cu umilinţă că nu ne pricepem (ioc!) la subtilităţile matematice cu aplicare probabilă în universul informaticii, şi să ne concentrăm puţin asupra celor două sinistre construcţii lingvistice de mai sus, cercetând depravata lor însăilare şi monstruoasele lor consecinţe în perturbarea, distorsionarea, dizlocarea, bruierea mesajului transmis.

 

Discriminarea pozitivă a apărut, evident, în mediul anglosaxon saturat de ipocrizie, inepţie şi cuvinte în doi peri din care fiecare pricepe ce vrea. Este construită cu anasâna, dar şi cu rea intenţie, din cei doi poli opuşi plus şi minus (discriminare este de semnul „-”, pe când pozitivă e de semnul „+”) puşi să creeze împreună o stupoare, o neînţelegere foarte profitabilă pentru ambiguitatea mesajului, o confuzie intenţionată, întreţinută. Ca să înţelegem cum funcţionează, este deajuns să-mi amintesc relatarea indignată a mătuşii mele Ada venită în direct contact cu realitatea canadiană: 

 

- Dacă la concursul pe un post se prezintă două candidate, dintre care una este albă, decentă, cu studii superioare, iar cealaltă este o negresă cu studii aproximative sau chiar elementare, însă lesbiană şi/sau abuzată din fragedă pruncie de tată, frate şi de ambii bunici, ea va fi cea preferată.

 

- Bine, Ada, dar atunci serviciul respectiv pierde calitativ foarte mult şi nu mai poate face faţă concurenţei.

 

- Da şi nu; tot ce pierde calitativ, aşa cum spui tu, câştigă din punct de vedere al corectitudinii politice, singurul care contează acolo în prezent.

 

Poate că  Ada, scârbită, mai exagera, dar nu foarte mult. Faptul că, imediat după ’89, maghiarii din Transilvania au îmbrăţişat cu abnegaţie şi au impus majorităţii româneşti atât discriminarea pozitivă în folosul lor, cât şi corectitudinea politică, spune foarte multe despre dedesubturile şi adevăratele intenţii ale sinistrelor sintagme. Mai adăugaţi şi secesiunea regiunii Kossovo prin discriminarea pozitivă a musulmanilor, şi întreaga destrămare a Iugoslaviei, şi veţi avea un sugestiv tablou al situaţiei. Nimic nu e întâmplător. În spatele unor construcţii lingvistice perverse stau adesea intenţii devastatoare.

 

A doua monstruozitate, „creşterea negativă”, este constituită, de asemeni, din cei doi poli de care pomeneam anterior: creştere = pozitiv (+), negativă = -. Scurtcircuitarea lor voită duce la învălmăşirea, aburirea mesajului, la instalarea derutei ca stare cognitivă a ascultătorului sau cititorului. Or, asta se şi urmăreşte: receptorul mesajului nu mai ştie dacă să se bucure (+) sau să se întristeze (-), drept care, plictisit, ridică din umeri, trece la altceva şi nu mai interiorizează/procesează informaţia nefericită. Zic nefericită, fiindcă se aplică fie la scăderea dramatică a populaţiei ţării noastre, fie la rezultatele catastrofale ale unei economii puse la pământ de factorii politici ai ultimelor trei decenii. Vasăzică avem nu scădere, nu doborâre, nu prăbuşire, ci “creştere negativă” a populaţiei şi a economiei, veşti înspăimântătoare, neutralizate însă de exprimarea ambiguă, ceţoasă, ambivalentă. Cum vă spuneam mai sus: nimic nu este întâmplător.

 

Şi pentru ca să fie completă confuzia în viaţa noastră cea de toate zilele, iată că un produs oarecare, oferit spre vânzare “consumatorilor”, nu ca înainte cumpărătorilor,  costă nu 5, ci 4,99 lei! Nu 20 de lei, ci 19,99. Abureala este totală, iar intenţia - străvezie. Acel un ban (sau un cent în lumea angloamericană de unde ne-a venit neroada inovaţie comercială), ban sau cent pe care nimeni nu mai ştie nici măcar cum arată, nu înseamnă absolut nimic şi oricum nu poate fi recuperat de client. El este doar marca înşelătoriei cu pospai de cinste, doar o infamie în plus, o bătaie de joc la adresa naivului cumpărător care se convinge singur că a economisit ceva, puţin, chiar infim, totuşi ceva! Cu gândul acesta liniştitor părăseşte el magazinul, petrecut de sălcia urare yankee care la noi se potriveşte ca nuca-n perete: „S-aveţi o zi bună!”. Mă întreb amuzat ce s-ar face negustorul sau vânzătorul, dacă un cumpărător pișicher mimând seriozitatea și corectitudinea, i-ar cere imperios returnarea acelui ban suplimentar pe care, pasămite, l-a dat în plus și la care are tot dreptul! Pe unde ar scoate cămașa negustorul, care ignoră cum arată un bănuț?

 

Pospai de cinste, pospai de negoţ, pospai de cultură, pospai de politică, pospai de civilizaţie. Pospai de absolut totul într-un pospai de societate, fostă multilateral dezvoltată, în prezent multilateral destrămată, dărâmată.

 

Maimuţăreala penibilă românească a tuturor cutumelor, lozincilor şi tiparelor vestice a mers atât de departe imediat după „loviluţie”, încât, precum nişte macaci neevoluaţi, recenţii  negustori-proprietari proveniţi din mai vechii gestionari au preluat din mers titulaturi şi înscrisuri pe firme, care ar stârni râsul copios dacă n-ar fi decât nişte triste butaforii, însăilări, pastişări ale unei realităţi din altă lume; aşa, bunăoară, o firmă pe care înainte puteai citi înscrisul cinstit „La Gică” a devenit peste noapte „Chez Gyka’s”, într-un delir al prostului gust şi al formelor fără fond care ne caracterizează încă de pe vremea Coanei Chiriţa descinsă cu parapon dintr-un pospai de istorie năucă-modernă-liber-schimbistă.

 

Cam la fel stă situația și la Râmnicu Vâlcea : „Choping City” în loc de târg, „Barber” în loc de frizerie, „Aby Stage Bar” și alte cosmopolitisme imbecile „a la Coana Chirița” - secolul al XXI-lea.