duminică, 25 februarie 2024

Ion Măldărescu - Un cretin, doi cretini…

 



Un cretin, doi cretini…

Ion Măldărescu

25 Februarie 2024

 

În pragul celui de-Al Doilea Război Mondial, Franța era stăpânită de haos (ca și astăzi), iar Anglia încerca zadarnic să-și mențină influența. Germania devenise cea mai puternică țară europeană, iar Pactul Molotov-Ribbentrop i-a oferit privilegiul pe care și-l dorea. Unica posibilitate a României de a-și recupera teritoriile pierdute în anul 1940 a fost intrarea în război de partea Germaniei. Condamnabila eroare a constat în faptul că între cele două țări nu a existat un acord scris. Doar înțelegeri verbale. 50 de ani mai târziu, la Malta, mizând pe „onoarea” Occidentului, Uniunea Sovietică a comis aceeași eroare fatală. Gorbaciov a acceptat compromisul în urma căruia Uniunea Sovietică s-a dezmembrat, dar Bush sr. - o piesă ocazională de pe tabla de șah a istoriei - nu a fost în măsură să-și păstreze cuvântul dat, care prevedea că N.A.T.O. nu se va extinde spre Est. Nu el trăgea sforile.

 

Nici nu s-au sculat bine de la masa tratativelor, că promisiunea a și fost încălcată, N.A.T.O. extinzându-se: Germania de Est, post unificare, în 1990, Polonia, Ungaria și Cehia, în 1999, România, în 2004, Albania și Croația, în 2009, Muntenegru, în 2017, Macedonia de Nord, în 2020, iar Finlanda în 2023. Islanda, un caz aparte, este singura țară membră N.A.T.O. care nu are o forță militară proprie, dar s-a alăturat organizației cu condiția de a nu fi obligată să participe la război.

 

Privind retrospectiv, conflictul S.U.A.-Federația Rusă a debutat în urmă cu zece ani, la Kiev, unde machiavelismele portocalii ale „Maidanului” Victoriei Nuland au marcat primele semne agresive necamuflate americane împotriva Rusiei. Reacția firească a fost întoarecerea Crimeii, apoi operațiunea militară declanșată de Rusia în Ucraina. După campaniile războinice de „succes” prin care S.U.A. şi N.A.T.O. au  destabilizat cea mai mare parte a Orientului Mijlociu, au pus acum ghearele pe Europa de Est. De ce şi-au dori destabilizarea Rusiei? Se știe că Rusia deține „Gazprom”, una dintre cele mai puternice şi mai profitabile companii petroliere din lume, care  furnizează o treime din gazul necesar Europei, exportând anual la o valoare estimată de 90 de miliarde de dolari.

 

Regretabil și condamnabil, în anul 1997, Președintele de atunci al României, Emil Constantinescu - a comis actul de trădare națională pentru care încă nu a fost acuzat oficial (cu atât mai puțin condamnat), numit Tratatul România-Ucraina. Nici Băsescu, nici Iohannis nu au reacționat, deși motive și posibilități de denunțare a tratatului au existat. Există! Se estimează că cca. 400.000 de români ar (supra)viețui pe teritoriul actual al Ucrainei. Români cărora li s-au luat toate drepturille, inclusiv cel de a-și vorbi limba maternă. Actualul șef al statului român nu-i reprezintă pe români, ci interese străine care devin din ce în ce mai neprietenoase. În acest timp, refugiaților ucraineni aflați pe teritoriul României li se acordă drepturi pe care cetățenii români nu le primesc, iar Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu vede, nu aude.

 

Recenta reacție la șocul mondial - interviul acordat de Vladimir Putin cunoscutului jurnalist american Tucker Carlson, interviu care a făcut înconjurul lumii - Biden, cretinul nr.1 al S.U.A., declarat oficial senil, s-a exprimat într-un discurs folosind limbajul unui derbedeu de cartier rău famat, limbaj nepermis de codul diplomatic: „…Avem un ticălos nebun ca tipul ăsta, Putin, şi alţii şi trebuie să ne facem mereu griji cu privire la conflictele nucleare, dar ameninţarea existenţială pentru omenire este schimbarea climatică”. Biden uitase probabil să se privească în oglindă…

 

La scurt timp după aruncarea în spațiul public a „perlelor” iresponsabile ale Cretinului nr. 1, un alt cretin belicos, amiralul olandez Rob Bauer, înalt oficial militar al N.A.T.O. a facut apel la civili să se pregătească pentru război: „«36 Stunden Überleben» - NATO - Admiral ruft Zivilisten zur Kriegsvorsorge auf «Ich sage nicht, dass uns morgen bereits das Schlimmste erwartet. Aber wir müssen erkennen, dass es keine Selbstverständlichkeit ist, dass wir in Frieden leben», sagte der Chef des Militärausschusses der Allianz, der niederländische Admiral Rob Bauer, bei der Eröffnung eines zweitägigen Treffens der nationalen Verteidigungschefs in Brüssel”[1] (Aveți 36 de ore de supraviețuire. Nu spun că mâine ne așteaptă ce e mai rău, dar trebuie să recunoaștem că nu este un dat că trăim în pace”). Aceasta a fost declarația șefului comitetului militar al alianței, amiralul olandez Rob Bauer, la deschiderea unei întâlniri de două zile a șefilor apărării naționale la Bruxelles.

 

Și atunci, ce trebuie să înțelegem? Cine vrea pace și cine vrea război? Cretinii lumii urmează ordinele „marilor resetatori” din spatele Davosului, vor să jefuiască și bunurile Rusiei așa cum le-au jefuit pe cele ale Irakului, Afganistanului, Libiei… ale tuturor țărilor pe care le-au ocupat prin războaie. Vor război planetar, vor decimarea populației umane. Concluzia: Armata S.U.A. și N.A.T.O. sunt instrumente ale Marii Resetări.

 

Pentru a înțelege mai bine, vă reamintesc cuvintele unui bun român: „Voi, cei care trăiți cu impresia că ne trezim cu rușii la ușă  […] Am o veste foarte proastă pentru voi! Rușii au fost întotdeauna la ușa noastră! Am trăit cu ei în coaste și vom trăi cu ei în coaste cât timp vom mai exista ca țară! […] Ce, nu v-a mai vândut Vestul rușilor?! […] România va fi așa cum a fost cu adevărat mereu: pe cont propriu! Pentru că indiferent de alianțele semnate, mereu am fost singuri! […] Totul a avut și are un preț! Un preț extrem de greu pentru națiunea română care acum doarme în papuci și care a lăsat și lasă toți hoții, lingăii, corupții, incompetenții, scârnăviile, trădătorii de neam și de țară să o conducă!” [General (rtg.) Prof. dr. Mircia Chelaru][2]

 

Cetățeni ai României, războiul pe care ni-l arată N.A.T.O. nu e războiul nostru ci al hienelor însetate de sânge și doritoare de o halcă mai mare de carne. Pentru ele. Noi, Românii nu vrem război. Să ne apărăm „Țara și Neamul”, să nu fim „cretinul nr. 3” al planetei!

 

Aranjament grafic – I.M.

 

-------------------------------

[1]

[2] https://www.art-emis.ro/jurnalistica/voi-cei-care-traiti-cu-impresia-ca-invingerea-ucrainei-va-insemna-ca-ne-trezim-cu-rusii-la-usa - 20 septembrie 2023.










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu