Mitologia
găgăuză (1)
Prof.
dr. Mircea Druc, ex Prim-ministru
25
Februarie 2024
În mai 1990, deputații Sovietului Suprem al RSSM au
votat candidatura mea pentru
funcția de președinte al Consiliului de Miniștri. Imediat, jurnalistul Boris
Vieru, de la „Literatura și Arta”, m-a intervievat: „Ce opinie aveți pe
marginea crizei de guvern din săptămâna trecută? A fost chiar atât de
neașteptată precum susțin unii?”. „Dumneata insiști asupra termenului
„criză”?”. „Da, consider că există
destule motive ca să calificăm astfel demisia lui Petru Pascari și situația de
la sfârșitul săptămânii trecute”. „Ai
dreptate, a fost, într-adevăr, o criză. Dar eu nu dispun, acum, de informațiile
necesare pentru a afirma dacă a fost regizată sau nu, de anumite forțe. Te
„consolez”, însă, cu precizarea că, în general, nu numai în prezent, ci și în viitor vom activa
într-o criză endemică”.
Mihai Călin, un jurnalist de la „Tineretul
Moldovei” din Chișinău, diagnostica
exact: „1990 este un an câștigat de
Kremlin la toate capitolele”. Laurii reveneau forțelor oculte. Inclusiv KGB-ului. Toate
realizările noastre democratice erau
net inferioare cuceririlor din anul precedent. Moldova Sovietică nu mai
rămânea o excepție în comparație cu alte republici unionale, fiind nevoită să
decreteze starea excepțională în câteva raioane din sud. Cauza situației
explozive era politica liderilor din Pridnestrovie și „teritoriile cu populație
preponderent găgăuză”. Este unica formulare corectă, lansată de Partidul
social-democrat din Moldova Sovietică. Din start, respingeam sintagma
„teritoriul populat compact de găgăuzi”.
Nostalgicii după U.R.S.S. afirmă: până la Perestroika,
masele largi populare percepeau
realitatea sovietică drept un model de ordine socială reușit. Dar,
printre găgăuzii din sudul Basarabiei, apăruseră niște revoluționari. Aceștia,
în ajunul prăbușirii imperiului, puneau absolut totul sub semnul întrebării.
Militantismul lor poate servi drept ilustrație a unui paradox - „Deșteptul se
adaptează la lume așa cum este ea, nebunul caută să o transforme; de aceea orice
progres este opera nebunilor” (Bernard Shaw). Sau a tezei filozofului rus
Alexandr Zinoviev – „Toate marile evenimente
din istoria omenirii sunt
generate, stimulate și conduse de
diletanți și șarlatani”.
În istoria R.S.S.M. rolul de revoluționar autentic i-a
revenit lui Leonid Dobrov, autorul proiectului „Republica găgăuză”. El îi
consideră eroi ai neamului său pe Topal, Kendighelean, Zavriciko, Buiuklî,
Marunevici. Aceștia, în viziunea sa, „... au proclamat și au menținut câțiva
ani la rând statalitatea unui mic norod; nu oricine ar avea curajul să-și asume
o atare responsabilitate; toți au familii, toți conștientizau atunci, ca de
altfel și în prezent, gradul de risc, toți erau stigmatizați necruțător de către
opoziție și alte pături ale societății,
dar, cu chiu cu vai, împingeau înainte autoproclamata Republică”.
Astăzi, acțiunile revoluționarilor găgăuzi din anii 90
„par naive și chiar ridicole uneori”. Este aprecierea lui Leonid Dobrov. În
prefața la cartea sa autobiografică „Записки террориста” (Mențiunile unui
terorist) constată: „Acum, după destrămarea U.R.S.S., ne-am maturizat cu toții
dintr-o dată, am devenit mari politicieni și analiști, îi certăm și-i jignim pe
toți. Atunci însă, totul se întâmpla pentru prima oară, hotărârile erau luate
în niște dimensiuni diferite de cele prezente. De aceea, cititorul va percepe cu greu epizodul, când Ivan
Burgundji, fiind „juristul principal” în echipa lui Mihail Kendighelean, și-a
jucat propriul rol, individual, rolul său în proclamarea Republicii găgăuze,
când, în seara de 18 august 1990, în
ajunul Congresului, l-a convins pe Kendighelean să aibă curajul de
a face acest pas”.
În sudul Basarabiei locuiesc români și alte seminții. În octombrie 1990, nu știam
de vreo „mișcare găgăuză pentru independență”. Auzisem de Angheli, Marunevici,
Dobrov şi Burgundji, creatorii mitului „Marele Bugeac”. Dintre toți activiștii
găgăuzi, numai Leonid Dobrov poate fi considerat „erou național”. Ceilalți,
proveniți din nomenclatura P.C.U.S. și structurile K.G.B., sau transformat
ulterior într-un clan mafiot, similar cu cele de la Tiraspol, Odesa și Chișinău.
Ironia destinului! Din câte cunosc, Leonid Dobrov nu s-a ales
mai cu nimic. Lupta revoluționară
a disidentului găgăuz cu nume
rusesc/bulgăresc, merită un studiu obiectiv, inclusiv psihologic.
De unde a apărut
„mișcarea găgăuză pentru
independența națională”, care a și proclamat „Republica găgăuză”,
nerecunoscută niciodată de nimeni?
Pentru opinia publică sovietică și
mondială nu exista nici un fel de Găgăuzie în sudul RSSM. Aveam, de jure şi de
facto, trei mici raioane locuite de
cetățeni sovietici. În pașaportul fiecăruia (buletinul de identitate sovietic)
era indicată și naționalitatea: găgăuz,
bulgar, ucrainean etc. Şi, la o adică, când
şi-a pierdut așa zisa Găgăuzie independență? Și față de cine dorea s-o
recapete în 1990? La acea dată, în raioanele respective era în vigoare doar
Constituția U.R.S.S. Față de cine se doreau „independenți” cei circa 130.000 de
găgăuzi? Față de U.R.S.S.? De reținut: astăzi, în unele țări europene
există mai mulți români basarabeni decât găgăuzi în Republica Moldova și Ucraina. Nu cred că
în Portugalia, la Setubal și Cascais, unde „locuiesc compact imigranții moldoveni” va începe
o „luptă pentru autonomie sau Republică moldovenească”.
În 1989-1990, la Comrat, fruntașii găgăuzilor au acționat
discret: făceau troc „alcool-arme”
cu ofițeri din Divizia de desant și parașutism, dislocată în sudul
Basarabiei, la Bolgrad. În 1990, echipa lui Burgundji și Kendighelean era
înarmată. Nu știu dacă și Maria Marunevici - „Passionaria găgăuză”, făcuse rost de armă. Totodată doresc să aflu
dacă a purtat arme careva dintre liderii Mișcării de renaștere națională a românilor basarabeni – Dumitru Matcovschi,
Grigore Vieru, Ion Ungureanu, Ion Vatamanu, Nicolae Dabija, Valeriu Matei,
Leonida Lari, Lidia Istrate? Sau deputații FPM Gheorghe Ghimpu, Ion Hadârcă,
Nicolae Costin, Mihai Ghimpu, Andrei Baștovoi, Gheorghe Mazilu și toți ceilalți
membri în conducerea FPM?… Poate cineva
dintre ei, sau dintre noi, să-mi confirme? Unii aderenți ai FPM au făcut rost de arme
abia în primăvara lui 92, când la Nistru s-a declanșat faza deschisă a
războiului ruso-român. Dar nu prin
mijloacele ilegale, precum separatiștii de la Tiraspol și Comrat, care atacau
arsenalele unităților militare sovietice.
Duminică, 23 septembrie 1990, la căminul cultural din
Sadaclia/Basarabeasca s-au întrunit deputații sosiți din raioanele
Basarabeasca, Comrat, Taraclia, Ceadâr-Lunga, Vulcănești, din centrele raionale
Cimișlia, Cahul, Ialoveni și orașul Tighina. Conform listelor de înregistrare,
au participat 400 de deputați de toate nivelurile. Sala, calculată pentru 600
de locuri, era arhiplină și multă lume asista în picioare. Adunarea deputaților
era o acțiune autorizată de Prezidiul Sovietului Suprem al RSSM. Au luat cuvântul în cadrul adunării 18 deputați. Și mai erau
doritori să-și spună punctul de vedere. Nu numai al lor, ci și al alegătorilor
care le-au înmânat mandatul de deputat. Și nici unul nu s-a pronunțat în
favoarea divizării teritoriale a RSSM. Din contra, au răsunat îndemnuri ferme
pentru unitate, acțiuni bine cântărite, dialog și muncă de lămurire în mediul
celor induși în eroare, avertizări de a nu se admite nici un fel de ciocniri, cu atât mai mult
vărsări de sânge. „Suntem, spuneau atunci
deputații, o parte integrantă a Europei și chestiunile noastre
politice trebuie să le soluționăm în mod
civilizat”.
Forul aleșilor poporului a adoptat o serie de
documente: Declarația adunării deputaților de toate nivelurile; Adresarea
către toți locuitorii din RSSM; Apelul către populația găgăuză; Adresarea către
Mircea Snegur, președintele RSSM, Alexandru Moșanu, președintele Sovietului
Suprem și Mircea Druc, președintele Consiliului de Miniștri. A fost adoptat
textul unei telegrame, către Sovietul Suprem al U.R.S.S. Telegrama urma s-o citească
deputatul poporului al U.R.S.S. Eugen Doga, la sesiunea ordinară a Sovietului
Suprem al U.R.S.S. Mai mulți deputați au formulat problema revocării unor
deputați ai U.R.S.S., care pierduseră completamente legăturile cu alegătorii
lor. De la Sadaclia, deputații au plecat
pe la casele lor „purtând în inimii ferma convingere de a păstra cu orice preț integritatea teritorială
a plaiului străbun”.
Jurnalistul Gheorghe Berbecaru, prezent la acel for, expunea în „Moldova Suverană”, din 25 septembrie 1990, cele mai importante
argumente din cuvântările deputaților. Forul deputaților din zona anunțatei
Republici găgăuze l-a deschis vicepreședintele Sovietului raional Basarabeasca,
Alexandru Gălușcă: „Secole la rând moldovenii au așteptat vremuri mai bune
pentru prosperarea plaiului. Dar ele au venit abia în ultimul timp, când
poporul a căpătat posibilitatea să-și
aleagă el singur reprezentanții în organele
puterii de stat. Dar în aceste condiții promovarea politicii imperiale a
Centrului continuă cu și mai multă perfidie. S-a pus la cale destrămarea
republicii în mai multe cnezate mici”.
A fost prezent și a vorbit Alexandru Arseni, membru al
Prezidiului, președinte al Comitetului permanent pentru drepturile omului și
relațiile dintre națiuni: „Avem un Parlament nou, neordinar, cum nu l-am mai
avut niciodată. El a adoptat la prima sa sesiune o serie de legi, care formează
pietrele de temelie ale reînvierii
noastre. Dar legile au fost întâmpinate în diferite zone ale republicii
neunivoc. La început am crezut, că de vină sunt însăși legile acestea și am sperat, că lumea le va studia mai bine și
apoi vom reveni la modul de realizare a lor. Cu aceasta parlamentarii au plecat
în vacanța de vară. Dar nu au plecat în vacanță și forțele ostile republicii.
Ele au bătut insistent la porțile Centrului, ale Moscovei, și în scurt timp
ne-am pomenit cu meleagul pe cale de dezintegrare, cu două republici unionale
noi, formate în mod nelegitim pe teritoriul nostru strămoșesc. Ne pare rău, că în capcană au
nimerit frații noștri găgăuzi, cu care tot timpul am trăit omenește. Nu știam
cu precizie de unde s-a organizat această lovitură de stat. Acum știm -
din Centru”.
A punctat și Alecu Reniță, deputat al Sovietului
Suprem al R.S.S.M., circumscripția 130 Abaclia/Basarabeasca: „Tare aș vrea să
fie un simplu zvon știrea că există în Centru un proiect de creare a vreo 50 de
republici de tipul celor găgăuză și transnistreană, cu care să fie încheiat
Acordul Unional. Într-o oarecare măsură acest lucru l-a confirmat Mihail
Gorbaciov în discursul său la sesiunea Sovietului Suprem al URSS, unde a
ofensat toată R.S.S.M. Dar declarăm: nimeni nu va reuși să fure nici o palmă de
pământ din moștenirea noastră istorică! Din contră: se duc tratative pentru
întoarcerea teritoriilor, care ne-au fost furate anterior de clica stalinistă.
Imperiul Roman a dominat aici la noi acum două milenii, apoi s-a destrămat. Se
poate întâmpla și acum tot așa cu
Imperiul Rus, care își mai joacă mendrele în republicile unionale”.
Revoluționarul Leonid Dobrov, consideră că „apogeul
confruntării în relațiile dintre conducerea moldovenească și liderii găgăuzi a apărut la 25 octombrie 1990, când, la chemarea prim-ministrului Mircea Druc, mii de „voluntari” cu armatură în mâini, împreună cu forțele speciale, au
blocat toate satele și orașele găgăuze.
S-a creat marea opoziție a două popoare, care în istorie n-au intrat
în conflict niciodată”. Eu, însă, am o cu totul
altă părere. Cred că în toată activitatea mea de „om politic” am
procedat la fel ca liderii de la Tiraspol și Comrat. Aceștia, fiind ucraineni,
ruși, găgăuzi, bulgari, evrei, luptau pentru făurirea Republicii moldovenești
pridnestroviene și a Republicii găgăuze.
Fiind român, eu luptam pentru desprinderea de U.R.S.S. și reîntregirea Patriei mele România. Și,
adeseori, pe fruntașii de ieri și de astăzi ai Pridnestroviei și Găgăuziei îi
întreb retoric: Cine și de ce a cerut implicarea voluntarilor moldoveni în
conflictul Chișinău-Tiraspol și Chișinău-Comrat? A fost cumva o
decizie idioată a
necumpătatului Mircea Druc? Ce se
întâmpla în Moldova Sovietică până la
momentul acela crucial?
Prima mea „confruntare” cu revoluționarii găgăuzi a
fost una amuzantă. În 1988, am trimis
din Cernăuți, la săptămânalul „Literatura și Arta” din Chișinău, un articol
intitulat „Marele paradox”. Contribuiam și eu cum puteam la combaterea
scandaloaselor Teze, lansate de Ministerul Adevărului (secția ideologie și
propagandă a C.C. P.C.M.). Argumentam
necesitatea adoptării oficiale a termenului „limba română” în loc de
„limba moldovenească” și a trecerii la grafia latină. Pledoaria am scris-o,
firește, în română. Redactorul Valentina Tăzlăuanu mi-a transpus-o în
chirilică și a publicat-o
cu unele mici retușări.
Citez un aliniat din argumentele mele în favoarea
alfabetului latin: „De-a dreptul absurde sunt şi afirmațiile precum că scrisul
nostru ar fi cumva în detrimentul naționalităților conlocuitoare. Nu a
înregistrat nimeni asemenea plângeri din
partea neautohtonilor din Gruzia şi Armenia, unde grafia națională, cu
specificul ei, nu e probabil chiar atât de ușoară pentru cei care n-au
învățat-o special. Este exclus ca în republicile baltice rușii să pretindă că
alfabetul latin îi complexează şi le știrbește din drepturile civice. Cu atât
mai mult că sunt datori să-l învețe oriunde s-ar afla, căci studiază
obligatoriu o limbă europeană (engleza, franceza, spaniola, germana), unii
chiar de la grădiniță. Găgăuzii, după cum atestă documentele, până la 1954
declarau drept limbă maternă - limba turcă, înveșmântată şi ea în grafie
latină. De aceea zic: poate că frații găgăuzi revin şi ei odată cu noi la
alfabetul latin, căpătând astfel un acces direct la valorile incontestabile ale
civilizației de limbă turcă. Regretabil, dar prea puțin cunosc istoria şi
cultura găgăuzilor, așa că îi rog să mă ierte dacă nu am dreptate”.
La câteva zile după publicarea articolului îmi
telefonează de la „Literatura și Arta”
Mircea Blajinu și-mi spune râzând:
„Nene, să nu mai vii pe la Chișinău. Ieri a dat buzna în redacție un «comando»
de la Comrat. Întrebau cine își permite să le dea sfaturi găgăuzilor.
Intenționau să-ți predea o lecție de «civilizație găgăuză». Era la noi Andrei
Vartic și i-a convins, cu mare greu, că autorul nu e din redacție, și nici din Chișinău. Au promis să mai
vină”. O fi fost oare printre vizitatorii aceia și Leonid Dobrov?
La 29 august 1990, o delegație găgăuză ajunsese la
Leningrad. Participa la „Conferința a doua internațională pentru drepturile
omului”. De la Comrat, separatiștii transmiteau prin telefon informații despre
evenimentele din zilele de 29-30 august. Leonid Dobrov și alți găgăuzi le
difuzau în cadrul acelei conferințe. În Piața Palatului avea loc un mare
miting. Numeroși disidenți și apărători ai drepturilor omului se perindau la tribună. Cu unii dintre ei
Dobrov era cunoscut încă din 1989; evadase atunci dintr-un ospiciu și se
ascundea la Moscova, în locuințele acestora. Mitingul purta un caracter vădit
anticomunist. Era atacată vehement conducerea de la Kremlin, mai ales
președintele U.R.S.S.: „Gorbaciov, împreună cu K.G.B., asmut popoarele unele
contra altora, suprimă democrația, controlează presa, nu acordă libertate
republicilor baltice și Gruziei”. Victor Kuzmin, membru al partidului „Uniunea
democratică”, deputat în Sovietul Moscovei, l-a invitat pe Leonid Dobrov la
tribună. L-a prezentat scurt și ia oferit cuvântul. Discursul disidentului găgăuz:
„Stimați
tovarăși! (Râsete în mulțime)… Mă scuzați… Eu sunt din provincie… acolo, la
noi, e încă puțină civilizație… Stimați domni! Prieteni! Deja de câteva ore
ascult cuvântările dumneavoastră despre aceia că de toate nenorocirile noastre
de astăzi sunt vinovați numai
comuniștii… (E adevărat! Jos cu ei! – se auzeau replici din mulțime). Cu toate acestea, la noi în Moldova și în
Găgăuzia, de-acu de o jumătate de an comuniștii au fost înlăturați de către
neformali. Acum la putere, în Moldova,
se află Frontul popular, iar la noi, în Găgăuzia, la putere sunt neformalii, la
fel niște oameni fără de partid. Și
anume astăzi, când la putere în Moldova
și în Găgăuzia sunt neformalii, situația la noi este aproape de un război
civil. Anume astăzi, când fostul deținut politic Gheorghe Ghimpu a ajuns la
putere în Moldova (în prezent este deputat în parlamentul Moldovei), iar în
parlamentul Găgăuziei mă aflu eu, de asemenea deputat și fost deținut politic,
nu ne putem înțelege între noi, pentru a diminua cumva situația incendiară.
(«Torni apă la moara K.G.B.!» – a
strigat cineva din mulțime
indignat). Încă odată repet, comuniștii nu mai sunt la noi la putere, dar
situația social-politică în regiune nu s-a îmbunătățit nici un pic. Așadar,
cine e de vină stimați prieteni? Cine-i vinovat? Poate că dumneavoastră știți care e răspunsul la această
întrebare, dar eu personal nu-l
cunosc”.
Din lipsă de informație veridică sau
poate din rea voință, revoluționarul Dobrov inducea lumea în eroare. Precizez, în absolută cunoștință
de cauză: Frontul Popular din Moldova nu s-a aflat niciodată la putere. Și,
de-a lungul anilor, la Tiraspol, Comrat, Bălți și în bună parte la Chișinău,
deciziile au fost luate de persoane cu o
tradițională mentalitate comunistă și
pro sovietică.
Prin 1990, pentru majoritatea basarabenilor,
Televiziunea centrală a URSS, canal-I era principală sursă de informație. Mă
încânta alura Tatianei Mitkova, prezentatoarea principală a buletinului de știri la
(Т.С.Н.) Ц.Т. С.С.С.Р. Vedeam zilnic o față nouă printre jurnaliștii și
reporterii sovietici. Ea mitralia cuvintele precum crainicii din zilele
noastre. Un fenomen inedit pentru telespectatorii din fostul imperiu. Ulterior,
la București, îmi aminteam de acest aspect
privind-o pe Andreea Esca la ProTV. Știam că Tatiana nu este o simplă
prezentatoare de știri compilate de
redactori. Ea selecta materialul și transmitea
ceea ce credea oportun. Pe atunci, în 1990-1992, Tatiana Mitkova era
indulgentă, sau chiar solidară, cu lituanienii, letonii și estonienii, dar
necruțătoare cu moldovenii. În octombrie 90, „Tatiana, scumpa Tatiana!”
(Pușkin), începea știrile din Moldova
Sovietică cu – „Sângerosul premier Mircea Druc…”. Sau „Călăul Republicii
Găgăuze …” Iar corespondentul CNN la
Moscova prelua gratuit aceste știri pentru telespectatorii din lumea
întreagă.
În octombrie 1990, mă aflam la Cimișlia, când un
ofițer de poliție, rus de naționalitate, se indigna sincer:
- Domnule Prim-ministru! De unde scoate Mitkova
informațiile despre noi!? Acestea nu sunt știri, sunt minciuni ordinare! Se
vede clar că nu este indiferentă față de dumneavoastră. Mă iertați, dar ce
i-ați făcut?
- Dragul meu, nimic nu i-am făcut!.
Un alt ofițer, aflat în preajma noastră, a replicat
șiret:
- Poate că de aceea și vă denigrează așa”. Unii
presupuneau, că ar fi de pe la noi, din Basarabia, bulgăroaică, găgăuză,
evreică. Alții că ar fi sponsorizată de
„clanul directorilor roșii” din stânga Nistrului. Altfel cum să-ți explici
această atitudine preconcepută față de conducerea de la Chișinău!? Basarabenii nu erau informați și se descurcau
ca niște diletanți în arta războiului informațional-psihologic.
Tatiana Mitkova s-a născut la Moscova, în familia unui
ofițer GRU sau KGB. A absolvit facultatea de jurnalism la M.G.U. În ianuarie 1991, ea a refuzat să dea citire unui comunicat
oficial TASS, despre evenimentele de la Vilnius; peste puțin timp a fost concediată și, ulterior, a colaborat cu
A.R.D., compania germană de televiziune. După eșuarea puciului din august 91,
revine la TV Ostankino. În aprilie 2014, a renunțat la medalia comemorativă
lituaniană. A făcut-o demonstrativ, în semn de solidaritate cu Dmitri Kiselev,
căruia i s-a retras medalia respectivă
de către președintele Lituaniei. În
2014, a fost decorată de Putin „pentru elucidarea obiectivă a evenimentelor din Crimeea”
(decretul prezidențial nu este public)...
Conform unui
plan secret al grupului de deputați „Soiuz”, Comandamentul districtului militar
Odesa, la indicațiile superiorilor de la Centru, demarase o psihoagresiune
asupra Moldovei Sovietice. Iar ofițerii Armatei a 14-a însuflețeau liderii de
la Comrat și asigurau pe toate căile
activitatea separatistă a acestora. Comratul imita și asculta de Tiraspol, care
testa rezistența Chișinăului prin acțiunile provocatoare ale găgăuzilor.
Concomitent cu acțiunile statului major de la Odesa, sesizasem o cooperare
intensă a fruntașilor de la Comrat cu un grup de ofițeri ai diviziei
aeropurtate, dislocate în sudul Basarabiei, la Bolgrad. Această unitate
militară sovietică are un merit aparte în formarea „Republicii găgăuze”, în
vara anului 1990. Consideram acest fapt o inadmisibilă diversiune a unei
unități militare sovietice asupra unei republici unionale sovietice.
Intenționam să mă adresez Centrului pentru a deschide o anchetă penală. N-am
mai reușit. Acum m-aș adresa cineaștilor, sigur fiind că ar ieși un film de
aventuri captivant. Deși astăzi lumea nu prea citește monografii voluminoase,
celor care ar dori să cunoască în amănunte desfășurarea evenimentelor, le
recomand o sursă excepțională de date și documente - cartea generalului Ion
Costaș - „Transnistria 1989-1992: Cronica unui război «nedeclarat»”.
Există o mulțime de analiști politici, care, post
factum, debitează mereu predicții și soluții salvatoare. Stan Horja
(pseudonimul lui Valeriu Reniță), eternul înțelept și clarvăzător, un ilustru
reprezentant al moldovenismului, publica în „Moldova Suverană”, din 14.06.07,
un articol caustic intitulat „Un ilustru
reprezentant al românismului fără viitor”. Citez: „Druc s-a instalat în fruntea
unei gloate înarmate cu bâte şi răngi şi a încercat supunerea Găgăuzei nu după
reguli liberale şi democratice, ci după năravul guvernării românești în
Basarabia. Nu rămânea mult până la o vărsare de sânge. Druc nu dorea să asculte
de nimeni, nici de Parlamentul, care l-a ales, nici de tovarășii lui politici,
nici, cu atât mai mult, de rațiune. Conflictul cu Comratul a tensionat
relațiile Chișinăului cu Tiraspolul, care nu erau nici așa de loc simple. Votul
dat pentru Druc a dispersat țara şi a condus până la urma la conflictul
sângeros de pe Nistru, urmările căruia se resimt până azi”.
Valeriu Reniță,
„un ilustru reprezentant al moldovenismului de mare viitor” este de părere că Mircea Druc „a
tensionat relațiile” cu separatiștii de la Tiraspol și Comrat. În realitate, la
19 august 1990, Victor Pușcaș, vice președinte al Sovietului Suprem și eu, președinte al Consiliului de Miniștri am semnat
„Adresarea către deputații Sovietelor locale de deputați ai poporului, către
întreaga populație din raioanele Comrat, Ceadâr-Lunga, Vulcănești, Taraclia și
Basarabeasca ale RSSM”. Sovietul Suprem s-a întrunit la 8 septembrie într-o ședință
extraordinară. A fost adoptată o
hotărâre: Comratul să renunțe la autoproclamata republică în termen de cinci
zile și să arboreze tricolorul, drapelul
oficial al R.S.S.M. În caz contrar,
Chișinăul urma să introducă starea excepțională. Sovietul Suprem al R.S.S.M.,
la 26 octombrie 1990 a suspendat împuternicirile deputaților norodului -
Calciu, Capsamun, Karapunarlî, Kendighelean, Chior, Kuroglu, Frangu, Iakovlev,
Marinov, Rîleakov, Taușanji, Topal.
Motivația suspendării: „ ... nu participă, fără motive întemeiate, la
lucrările Sovietului Suprem al RSSM, instigă cetățenii la nerespectarea legilor
R.S.S.M., săvârșesc acțiuni care vin în
contradicție cu prevederile Constituției R.S.S.M., între altele organizând alegeri în organul suprem al puterii al așa zisei Republici găgăuze și participând
la ele, atentează la integritatea
teritorială a R.S.S.M.”.
Au trecut decenii de la dispariția U.R.S.S. Dar
agențiile de presă ruse și ucrainene, Wikipedia, varianta rusă, mijloacele de
comunicare în masă de la Tiraspol și Comrat continuă să abordeze fenomenele din
fosta R.S.S.M. izolat, smulse din context. Nu țin cont și de evenimentele
identice, petrecute în toate coloniile Imperiului. EI intercalează ostentativ
în textele lor de știri aceleași falsuri. Un exemplu: „În octombrie 1990, ca
reacție la cursul autorităților R.S.S.M. de unire cu România, autodeterminata
Republică Găgăuză a anunțat începerea alegerilor Sovietului Suprem al
Găgăuziei. Aceasta a servit drept pretext pentru a trimite în Găgăuzia coloane
de mașini cu activiști ai F.P.M. și
voluntari din România, însoțiți de detașamentele de miliție, cu scopul de a
împiedica alegerile și a reprima Mișcarea găgăuză pentru independență
națională. Campania anti-Găgăuzia a fost condusă de prim-ministrul Mircea Druc. Acțiunea a
provocat victime printre populația Găgăuziei. Escaladarea conflictului a putut
fi evitată datorită intervenției unor
unități ale forțelor armate ale U.R.S.S.”. Această „nota explicativă”, repetată la
infinit, ar putea servi drept mostră de minciună mass media pentru studenții
facultăților de ziaristică și viitorii profesioniști în operații ale războiului
informațional-psihologic. Pentru mine, care am trăit pe viu evenimentele, nu e decât un procedeu propagandistic.
Nuanțe și precizări: în octombrie 90, nu am avut pierderi de vieți omenești. Și am evitat vărsarea de sânge nu datorită,
ci în pofida „implicării unor structuri ale forțelor armate sovietice”. Și
nicidecum „voluntari din România”, ci voluntarii români din Basarabia au ajuns
atunci în raioanele din sudul republicii. Constantin Tauşanji, etnic găgăuz,
deputat în Sovietul Suprem al RSSM le explica jurnaliștilor situația: „Două conflicte,
unul la Comrat şi altul la Dubăsari. În primul caz, la Comrat, în fruntea celor
două coloane, de ambele pârți, se aflau oameni, care nu voiau vărsare de sânge
şi erau dispuși să-şi sacrifice propriile vieți, numai ca să le salveze pe ale
celorlalți. În cel de al doilea caz, la Nistru,
situația era diametral opusă”.
Adevărul: ei așteptau de la noi, în octombrie 90, ceea ce se întâmplase deja
la Suhumi, Sumgait, Fergana și prin alte părți ale Imperiului în agonie: „Sânge, mult sânge, cu orice
preț!”. Nemulțumiți de „moliciunea” găgăuzilor, și-au luat revanșa la Nistru.
EI au prevăzut la Dubăsari și victime, și sânge și tot ce le convenea forțelor,
care doreau dezmembrarea R.S.S.M. Evenimentele din 2 noiembrie 1990 de la podul
din Dubăsari merită o abordare strict juridică, fără divagațiile și emoțiile părților aflate în
conflict.
Justificarea sau regretele nu sunt apanajul meu.
Totuși, l-aș întreba pe Stan Horja: Care
dintre premierii Republicii Moldova a procedat corect față de Comrat și
Tiraspol? Dacă el ar fi fost șeful
executivului în octombrie 90, ce ar fi întreprins pentru
a fi perceput de toată lumea ca „un bun premier al R.S.S.M.”? Ce ar fi
făcut, ca să nu fie șters din lista foștilor
premieri, așa cum s-a procedat cu Mircea Druc, pe timpul mandatelor lui
Vladimir Voronin? S-ar fi considerat el un adevărat continuator al statalității
Moldovei medievale, când Ștefan cel Mare lupta
pentru ieșire la mare cu tătarii din Crimeea, frații găgăuzilor,
care nici astăzi nu se mai opresc cu revendicările lor?
Agenția de presă rusă Regnum întrece orice
măsură. În 2007, a publicat
articolul „Genocidul găgăuzilor și esența ideologiei româno-unioniste”.
Citez: „În 1990, puterea reală în R.S.S.M. a fost concentrată în mâinile F.P.M. Adoptând un curs de românizare totală,
frontiștii, de la bun început, au trecut
la reprimarea agresivă a oricărei
tentative de rezistență. Un prim exemplu
de protest masiv a fost proclamarea
Republicii găgăuze în sudul țării. Desigur, o atare evoluție a evenimentelor nu
se încadra nicidecum în planurile unioniștilor. Prim-ministrul R.S.S.M., lider
al F.P.M., a organizat și
condus personal campania de reprimare din sudul republicii. E cazul să
atragem atenția și asupra faptului că în parlament deputații frontiști, precum
și comuniștii, au afirmat sus și tare că
„găgăuzii nu sunt popor, ci doar un grup etnic”. Viitoarea expediție
punitivă a avut drept scop represiunea găgăuzilor, efectuată expres pe criterii
etnice. Lozincile care răsunau
zilnic prin Chișinău: „Un găgăuz
bun este un găgăuz mort!” și „Găgăuzia este un pecingine pe corpul Moldovei!” sunt caracteristice
pentru anii aceia. Ele conturau elocvent
intențiile luptătorilor pentru
„ordinea românească”. Mircea Druc, un funcționar de stat oficial a condus de fapt acțiunea de
exterminare a găgăuzilor. Ieri româno-unioniștii amenințau să nimicească toți
găgăuzii. Astăzi refuză deschis dreptul la existență a unui alt popor – cel
moldovenesc. Pe moldoveni îi
consideră doar o parte a națiunii române
și, în această privința, ideologii
unionismului au rămas cu doctrina lor de la începutul anilor 90”.
În concluzie, autorii
- Ivan Kirioglo (găgăuz) şi Oles Goncear (ucrainean), membri ai unei echipe, care, în 2007, au
lansat la Odesa proiectul „Moldova Mare”, cer imperativ: „Să fie judecat Mircea
Druc pentru genocidul poporului găgăuz. Cercetarea documentelor care conțin
declarațiile publice ale miniștrilor, deputaților și altor funcționari de rang
înalt ne poate clarifica cine poartă răspunderea
directă pentru tentativa de a iniția o distrugere în masă a oamenilor pe
criterii etnice. Mulți dintre acești lideri se află acum pe teritoriul
României, unde se bucură de stimă și considerație, ca de exemplu, domnul Druc, menționat mai sus, care,
indiscutabil, trebuie trimis în judecată
printre primii”. Istoricul rus, Andrei Marciukov, un simpatizant al
liderilor separatiști de la Tiraspol şi Comrat, le-a explicat băieților:
„Termenul „genocid” se cere abordat cu acuratețe. Chiar dacă luăm în
considerație agresivitatea naționalismului românesc, să vorbim despre genocid,
nu e cazul. Totuși, n-au existat, probabil, planuri de exterminare în masă a
poporului găgăuz”.
Din 2007, tot aștept citație, ca să mă înfățișez la o anumită dată înaintea
unei instanțe judecătorești sau a
unei autorități. Sunt încântat și doresc
ca cel mai aspru tribunal din lume să mă judece „pentru genocidul
găgăuzilor”. Prin 2010, am întâlnit
ocazional la Chișinău un lider găgăuz, fost coleg, care cunoaște la perfecție
situația din sudul Basarabiei. În 90,
eram deputați în Sovietul Suprem al R.S.S.M.
În prezent, el este profesor
universitar. Am adus vorba despre „genocidul găgăuzilor” și intențiile lui Kirioglo și Stan:
- Sunt ferm
hotărât să ajung la Curtea
Penală Internațională de la Haga. În
principiu, aș fi în stare să mă apăr singur la tribunal. Dar e mai bine, cred, să găsesc un
avocat de profesie. Ai putea să-mi recomanzi pe cineva, dar să fie neapărat de
naționalitate găgăuză?.
Reacția profesorului (nu-i dau numele, îl protejez):
- Mă faceți să râd!
Nu e decât o mitologie! Sunt doctor în drept. Dacă acești „tineri politologi ” vă dau în
judecată, mă angajez personal, ca martor și avocat al inculpatului”.
- Va urma –
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu