Așa
e Ardealul
~*~
Uriaș
cu ochi de stele,
Stând
pe munții Transilvani,
Și
cu pletele pe dealuri,
De
vreo zece mii de ani!
Paznic
al moșiei noastre,
Unde
râuri curg în soare,
Alergând
voioase, sprinten,
Către
Dunarea cea mare!
Bravi
locuitori și vârstnici,
Ca
și piatra de pe munte,
Ca
și gheața Europei,
Ce-ntindea
duioasă punte,
Triburilor
Traco-Dace,
Din
Balcani și din Carpați,
Peste
Tisa mai departe,
Era
grai de-aceiași frați!
Meșteri
în turnat de aur,
Zei
ai muzicii eterne,
Luptători
cu șapte inimi,
Demiurgi
de vremi moderne!
Fiul
lui Scorilo are,
Mai
târziu, drept moștenire,
Peste
toate-aceste plaiuri,
Sub
a ochiului privire,
Să
le apere de dușmani,
Veac
de veac și deal cu deal,
Iar
noi azi urmași la vatră,
Purtăm
o iubire sfântă în Ardeal!
Așa
e Ardealul nostru,
Ca
altarul unui templu,
Și-au
venit si alte nații,
Ce-n
a lui Hristos exemplu,
Au
primit masă și pâine,
Și
iubire și respect,
Căci
Românul nu își schimbă,
A
lui inimă din piept!
Așa
e Ardealul nostru,
Ca
și stupul de albine,
Ardeleni
și Ardelence,
Oameni
doritori de bine!
Însă
cel viclean aiurea,
Să
se țină mult departe,
Și
să nu își cerce jocul,
Pe-al
strămoșilor mei parte!
Căci
Ardealu-i raiul nostru,
Sub
al cărui glie stau,
Sufletele
sfinte-a celor,
Ce
cinstire îi purtau!
Dorul
lor și-amara trudă,
Le-auzim
si azi cum plânge,
Iar
fierbintea lor dorință,
Urcă
în al nostru sânge!
Iar
de vremurile cearcă,
A-ncropi
calea frației,
Atunci
lumea-ntreagă are,
Tot
acceptul României!
~*~
IOAN
MICLAU-GEPIANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu