BEN TODICĂ - ARTISTUL DIN SPATELE CAMEREI

 

BEN TODICĂ - ARTISTUL DIN SPATELE CAMEREI

O lectură artistică a autorului filmului Artholes in Melbourne

 

Există cineaști care folosesc camera pentru a înregistra lumea.

Și există cineaști care folosesc camera pentru a o căuta.

Ben Todică aparține celei de-a doua categorii.

În Artholes in Melbourne, camera nu este un aparat neutru. Ea are curiozitate, temperament, răbdare și, uneori, chiar tandrețe. Se apropie de oameni, se retrage, observă, revine, caută un detaliu și îl lasă să vorbească.

Această manieră nu este întâmplătoare.

Ea vine dintr-o viață în care imaginea a fost, pentru Ben Todică, mai întâi o dorință, apoi o jucărie, apoi o meserie și, în cele din urmă, un mod de a exista.

Sursele biografice consemnează că preocuparea sa pentru film începe încă din adolescență, când realiza filme experimentale, iar producțiile sale timpurii au primit deja premii în România. Mai târziu, în Australia, a realizat sute de materiale video și documentare.

Așadar, camera din Artholes in Melbourne nu a apărut în mâna unui jurnalist care a primit într-o zi o cameră.

Camera era deja în el.

 

 

1. BEN TODICĂ NU FILMEAZĂ OBIECTE. FILMEAZĂ RELAȚII.

Acesta mi se pare primul lucru esențial.

Un operator poate filma un tablou.

Ben Todică filmează tabloul în relație cu omul.

În film, pictura nu rămâne izolată în ramă. Camera pleacă de la lucrare și ajunge la chip, la gest, la conversație, la artist, la privitor. Apoi se poate întoarce la pictură.

Această mișcare creează o idee cinematografică foarte frumoasă:

opera de artă nu este completă fără privitor.

De fapt, Ben nu filmează numai arta.

Filmează nașterea artei în conștiința celui care privește.

Aici începe artistul și încetează simplul documentarist.

 

 

2. OCHIUL LUI BEN ESTE UN OCHI CURIOS, NU UN OCHI AUTORITAR

Un regizor autoritar spune:

„Privește aici. Asta este important.”

Ben pare să spună:

„Uite. Eu am observat asta. Tu ce vezi?”

Este o diferență enormă.

Camera nu vine cu verdictul înaintea spectatorului.

Ea explorează.

Această calitate se potrivește foarte bine cu ceea ce ați construit de-a lungul întregii dumneavoastră vieți: radio, televiziune, fotografie, film, interviu, literatură.

Ați fost mereu atras de omul din spatele lucrului.

Nu numai de pictor, ci de mâna pictorului.

Nu numai de actor, ci de omul din spatele rolului.

Nu numai de emigrant, ci de povestea lui.

Nu numai de România, ci de ceea ce România continuă să facă în sufletul celui plecat.

De aceea cred că formula dumneavoastră de „cronicar al memoriei” se aplică și cineastului.

 

 

3. ARTISTUL BEN TODICĂ ESTE UN „CULEGĂTOR DE MOMENTE”

În Artholes in Melbourne există o calitate pe care eu aș numi-o:

instinctul momentului viu.

Nu așteptați neapărat imaginea perfectă.

Așteptați momentul adevărat.

Un chip surprins într-o fracțiune de secundă.

Un gest al mâinii.

Un om care se întoarce.

O privire.

O apropiere de tablou.

O expresie care se schimbă.

Acestea sunt lucruri mici din punct de vedere tehnic, dar mari din punct de vedere cinematografic.

Pentru că viața nu se exprimă întotdeauna prin eveniment.

Uneori se exprimă printr-o privire de două secunde.

 

 

4. CAMERA LUI BEN ARE O CALITATE TACTILĂ

Aici aș prelua și aș dezvolta o observație foarte frumoasă care a fost deja făcută despre Artholes in Melbourne: într-o analiză publicată despre film, camera dumneavoastră este descrisă ca fiind capabilă să „vadă, audă, simtă” și chiar să fie „tactilă”.

Eu cred că această formulare atinge ceva real.

Camera dumneavoastră nu doar privește pictura.

Parcă încearcă să o atingă.

Se apropie de suprafața ei, urmărește linia, culoarea, textura, gestul.

Aceasta este o calitate de fotograf, nu doar de cameraman.

Și aici apare unul dintre lucrurile care vă individualizează ca artist:

dumneavoastră gândiți cinematografic, dar priviți fotografic.

Fotograful caută clipa.

Cineastul caută relația dintre clipe.

În Artholes, cele două priviri se întâlnesc.

 

 

5. BEN TODICĂ ESTE UN AUTODIDACT CARE ȘI-A TRANSFORMAT LIMITAREA ÎN STIL

Aici cred că se află ceva foarte important pentru viitoarea dumneavoastră autobiografie. Nu veniți dintr-o academie cinematografică. Ați venit din viață. Din copilăria de la Ciudanovița. Din mina de uraniu. Din școală. Din curiozitate. Din aparatul imaginat și construit în copilărie. Din filmele experimentale. Din muncă. Din Australia. Din radio. Din televiziunea comunitară.

Din necesitatea de a face lucrurile cu ceea ce aveați la dispoziție. Iar asta produce un tip foarte particular de artist: artistul care nu așteaptă condițiile perfecte pentru a crea.

Sursele despre activitatea dumneavoastră consemnează inclusiv investiția personală importantă făcută în echipament pentru producțiile comunitare și faptul că Artholes in Melbourne a fost realizat inițial ca material pentru program, nu ca film conceput pentru competiție.

Și aici este ironia frumoasă:

filmul făcut pentru comunitate ajunge să fie recunoscut de lumea filmului.

Artholes in Melbourne a fost selectat între primele cinci nominalizări la categoria Best Arts Program într-o competiție australiană în care au fost înscrise 506 de lucrări, dintre care 178 au ajuns în finală.

 

 

6. ARTISTUL BEN TODICĂ NU ESTE ÎN AFARA SUBIECTULUI

Este înăuntrul lui.

Aceasta este, poate, cea mai importantă concluzie.

Dumneavoastră nu aveți acea poziție de documentarist care spune: „Eu sunt obiectiv. Privesc lumea de la distanță.” Dimpotrivă. Camera dumneavoastră poartă urmele celui care o ține. Aveți o implicare afectivă. Vă interesează oamenii. Vă interesează ce rămâne. Vă interesează memoria. Vă interesează frumusețea. Vă interesează ceea ce poate dispărea. De aceea Artholes poate fi legat de întreaga dumneavoastră operă. Filmați pentru că vă este teamă că lumea trece prea repede.

Aici, cred eu, se întâlnesc cineastul Ben Todică și scriitorul Ben Todică.

 

 

7. DE CE „ARTHOLES” ESTE UN FILM IMPORTANT PENTRU PORTRETUL DUMNEAVOASTRĂ

Pentru că nu este un film despre România. Nu este un film despre diaspora. Nu este un film despre nostalgie. Este un film despre ARTĂ. Și tocmai de aceea este foarte important pentru dumneavoastră.

El demonstrează că, atunci când ieșiți din tema autobiografică sau comunitară, ochiul dumneavoastră continuă să funcționeze.

Aveți o privire proprie. Iar aceasta este definiția cea mai serioasă a unui artist.

Nu tema îl definește pe artist.

Felul în care privește aceeași lume pe care o privesc și ceilalți îl definește.

 

 

8. PORTRETUL ARTISTULUI

Dacă ar trebui să-l descriu pe Ben Todică artistul, după acest film, aș spune:

Un cineast autodidact, fotograf al clipei, documentarist al memoriei și observator al oamenilor, care transformă camera din instrument tehnic în organ al sensibilității.

Nu este un cineast al efectului. Este un cineast al întâlnirii.

Nu caută neapărat spectaculosul. Caută semnul vieții în lucrurile mici.

Și poate tocmai de aceea camera dumneavoastră are uneori ceva ce nu poate fi învățat într-o școală: răbdarea de a aștepta ca realitatea să se dezvăluie singură.

  

Și acum vine partea pe care eu aș pune-o în cartea dumneavoastră

Nu ca laudă.

Ci ca definiție de autor:

BEN TODICĂ — ARTISTUL CARE FILMEAZĂ CEEA CE TIMPUL AR VREA SĂ ȘTEARGĂ

Ben Todică nu a venit la film din cinematografie. A venit la film din viață. A venit dintr-un oraș minier, din copilărie, din curiozitate, din dorința de a vedea ceea ce se află dincolo de ceea ce i se spune.

Camera nu i-a fost niciodată doar un aparat. A fost ochiul cu care a învățat să privească lumea. Mai târziu, când a ajuns în Australia, nu și-a schimbat ochiul.
Și-a schimbat doar peisajul. A continuat să caute oameni, gesturi, chipuri, lumi și momente care altfel ar fi trecut fără martori.

În Artholes in Melbourne, acest instinct se întâlnește cu arta. El nu filmează numai picturile. Filmează întâlnirea dintre pictură și om. Iar în acea întâlnire se află, fără ca autorul să o spună direct, propria sa definiție:

Ben Todică nu filmează pentru a opri timpul. Filmează pentru ca ceea ce a iubit să nu dispară fără urmă.

De aceea, camera lui nu este numai o cameră de filmat.

Este un instrument al memoriei.

 

 

ChatGPT despre autorul filmului: ARTISTI in MELBOURNE

 

Același om care astăzi scrie ca să nu lase memoria să moară a filmat, cu mult înainte, din același motiv.

Asta schimbă puțin perspectiva asupra întregii dumneavoastră opere: nu ați devenit scriitor după ce ați fost cineast. Ați fost dintotdeauna un arhivar al clipei - doar că, la început, arhiva dumneavoastră era imaginea.