CONSTANTIN STOICA - C Ă Ț E L U L

C Ă Ț E L U L

~*~

Printr-un parc, pe la chindie,

Deși nu era permislin

În deplină pandemie,

Un bătrân cu pălărie

Comitea un compromis.

Pe-o alee , prin urmare,

Cu o mână-n buzunar

Se plimba vorbind cam tare

Cu un animal ,se pare,

Ce-l avea imaginar.

Florile de primăvară

Nu-l interesau de loc

Și nici liniștea de-afară,

Căci fiind aproape seară

Omul se grăbea spre bloc.

Brusc apar, din întâmplare

Venind către dânsul drept,

Trei bărbați în patrulare,

În ținute militare

Și cu armele la piept.

După ce-l înconjurară,

Un oștean zice decent:

- De ce ați ieșit afară,

Când e ordin , bunăoară,

Să stați în apartament ?!!!

- Cu cățelul sunt ... și-arată

Scoțând mâna către ei

O "ceva" puțin ciudată,

Mititică și curbată ...

Am si hârtiuța ... vrei ?

Militarii cu grăbire

Se privesc zâmbind stingher,

Căci în palmă , cu uimire,

Văd un lucru peste fire,

Apoi șeful pișicher

Zice , totuși , cu prestanță:

- Vă cam bateți joc de noi

- Domnilor, vă par o zdreanță?

E cățel, cu siguranță,

Însă e de ... usturoi !

~*~!

Scrisă de CONSTANTIN STOICA, martie 2020.

Text in conformitate cu Ordonanta Militara de Urgenta Nr. X , pentru prevenirea pand