vineri, 17 aprilie 2020

Al. Jivan - „Pa(u)za bună trece primejdia rea,




Primind azi epigramele colegilor pe tema „Pa(u)za bună trece primejdia rea,

am notat următoarele:

Avantajul epigramiștilor


~*~

Presupunând că noi zâmbim,

De când COVID-ul a-nceput,

Nu e problemă să tușim,

Iar de rânjești ... nu ești văzut ...





Pa(u)za în pandemie

Oricât pauza ar vrea

Să te scape dintre clinci,

Zaci păzit – ce pauză rea!

(... Când ai peste șaizeșcinci...)





Pa(u)za bună trece primejdia rea.

La RIDENDO, ne-ncetat,

ce-am păzit? Atât c-am stat!

De-mi pun mintea la-ncercare,

... iau o pauză și mai mare!



Continuare (să mă explic)

Cauza-i cea de multă vreme:

Cercetez pe alte teme.

Iar ce scriu – nu-n poezie –

Nu doresc de râs să fie!



Pa(u)za bună trece primejdia rea

Zice-o vorbă bătrânește:

“Cin' nu lucră nu greșește”;

Iar morala noastră sună:

Pauza ți-e pază bună!



Pa(u)za bună trece primejdia rea



Chiar acum în pandemie

Vorba asta nu-i prostie:

Stând în pauza cea grea,

Trece-va primejdia rea!



Continuare

Pauza ne e forțată

Însă-i bine calculată:

Ne păzim de pandemie.

Doar că nu și de ... prostie...



~*~ 

Al. Jivan

Colegial,


AJ







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu