Melania Rusu Caragioiu - P L Ă S M U I R E + Mircea Dorin Istrate - SEMNE ȘI….ÎNSEMNE

P L Ă S M U I R E,

(facere și desfacere), autoreplică

~*~

Pe un așternut hidos,

Din cearceaf acoperit cu moloz,

Se naște o statuie pentru cel mai pur bronz,

Cu ochii dispuși în quinconz.

Meduză e capul cu râs mascaron;

Se-nșiră-n șuvițe metal monocrom,

Pe umărul inegal drapat,

Ieșind prin sacul deslânat,

Ce prinde nerotunjit...

Tactil,  talia uleioasă se strecoară,

Un lujer, apoi o vioară…

Dar la ce bun o meduză cu trenă

Și terminale molatice: sirenă ?

În jur același iz de lut spart,

De feronerie ruginită și șipcă de gard…

Un ultim retuș la nasul strivit:

Un neg de biscuit,

Nu din turnat, ci din ciocan de lipit…

Cineva a așezat la intrare un soclu

Și o tejghea unde se vinde  monoclu !

~*~

Melania Rusu Caragioiu

SEMNE  ȘI….ÎNSEMNE

~*~

Mă fură viața-ncet de câte-s toate,

Nu-n față ca s-o văd, ci pe la spate,

În fiecare zi câte un pic

Ca să rămân apoi, cu mai nimic.

Întâi, din cât am fost, mă tot micește,

Mă scade de puteri, mă gârbovește,

Din pasu-ntins ce l-am avut odată

E doar un lat de palmă, deșirată.

Nu mai aud o șoaptă de departe,

Abia de văd ce scrie într-o carte,

Putere am în drapta, d-ai puțină,

În stânga nici atât, cine-i de vină?

Albit e părul, barba e căruntă,

E greauă pleoapa, ce fac azi se uită,

S-a lenevit și vorba ce odată

Îmi turuia ca moara cea stricată.

Mă doare peste tot, că de, sunt om

Și tot mai des mi-s nopțile-n nesomn,

Știutul neam încet s-a tot rărit,  

De prieteni largul meu, s-a pustiit.

Noroc mai am, c-am tăinuit în gând

Bucăți de viață și, acum pe rând

Le retrăiesc pe toate cum au fost,

Atunci când viața asta, avea rost.

Și-apoi mai am puterea celui vis,

Mă poarte el prin largul necuprins,

Să uit de clipa vieții de acum,

Și să trăiesc o alta, pe-al meu drum.

Așa-i la toți, c-așa-i al sorții dat,

De la sărac la marele-mpărat,

Ne-arată viața când suntem aproape

De clipa mergătoare către…..

~*~

30.04.2020

     Mircea Dorin Istrate