Caracteristicile
oamenilor inteligenţi sunt observabile, dacă suntem atenţi, în realitatea
imediată, dar au fost puse în evidenţă şi prin numeroase studii şi experimente
ale oamenilor de ştiinţă. Un astfel de aspect ar trebui să intereseze nu numai
pentru că de gradul de inteligenţă al oamenilor depinde calitatea unei
societăţi, dar şi pentru a ne putea cultiva acele comportamente şi latenţe ale
personalităţii care să ne pună în valoare, spre binele nostru şi al celor din
jur.
Ce înseamnă
a fi inteligent? A fi instruit, educat? A citi mult? A rezolva probleme
complicate? A şti ce se petrece în lume? Cum poate fi definită inteligenţa
umană? Prin nivelul IQ-ului? Prin acţiuni? Prin deciziile luate? Dezbaterea
despre ceea ce înseamnă un om inteligent este vastă, atât din perspectiva
omului comun, cât şi din cea ştiinţifică sau filosofică.
Caracteristicile
oamenilor inteligenţi versus paradoxala tendinţa de “stupidizare” a umanităţii
“Inteligenţa
umană conţine în sine formele tuturor lucrurilor şi are capacitatea de a se
asimila oricărui gând, motiv pentru care putem spune că întreg Universul se
află, de fapt, în interiorul ei, inteligenţa oferă cea mai profundă înţelegere
a lucrurilor şi este cea care dezvăluie cel mai bine adevărata lor frumuseţe”
(Victor Cherbuliez) – sunt alte argumente care pledează pentru conştientizarea
şi cultivarea activă a acestei dimensiuni inconfundabile a fiinţei umane şi
fără de care nu am fi putut evolua.
Ne îndreptăm
spre o “stupidizare” a umanităţii?
Idiocratie,
Sursa: la Terre du Futur
Preocuparea
pentru a se identifica şi evidenţia ştiinţific caracteristicile oamenilor
inteligenţi este justificată şi din perspectiva unei tendinţe paradoxale şi
periculoase, în acelaşi timp, a acestui început de secol XXI, aceea de
“stupidizare” a umanităţii, tendinţă căreia, în neurostiinte, i s-a dat şi un
nume – Efectul Flynn.
Definit de
profesorul James Robert Flynn, de la Universitatea Otago, din Noua Zeelandă,
Efectul Flynn relevă că, în anii 2000, în ciuda progreselor pe toate planurile,
a dinamicii vieţii şi a posibilităţilor de afirmare individuală, omul
contemporan a regresat din punctul de vedere al inteligenţei.
Un
documentar din 2017, “Demain tous crétins?” (Mâine, toţi proşti?), ale cărui
concluzii sunt susţinute şi de antropologul englez Edward Dutton, specialist în
inteligenţa umană, insistă pe o realitate demonstrată de studii şi cercetări,
aceea că : “Suntem din ce în ce mai proşti. Se întâmplă chiar acum. Este un
fenomen în desfăşurare şi este imperios necesar să conştientizăm acest fapt şi
să găsim soluţii”.
Inteligenta,
evolutie
“Idiocraţia”,
susţinea încă din anii 1990 şi Carlo Cipolla, specialist în istoria economiei
mondiale, în lucrarea “Allegro ma non troppo con le leggi fondamentali della
stupidita umana”, tinde să devină “cea mai gravă ameninţare la adresa
umanităţii”, “proştii sunt, spunea profesorul italian de la Universitatea
Berkeley, California, mulţi, iraţionali şi reprezintă o sursă continuă de
probleme pentru ceilalţi; pentru că nu pot fi izolaţi, singura modalitate prin
care o societate se poate apăra de idiocraţie este stimularea continuă a
inteligenţei”.
Într-un
astfel de context, a cunoaşte caracteristicile oamenilor inteligenţi, a
înţelege că felul de a gândi şi de a reacţiona al unei persoane se află în
punctul de convergenţă al educaţiei, cu moştenirea genetică si cu eforturile
constante de autodepăşire, de adaptare, este esenţial.
Caracteristicile
oamenilor inteligenţi
Inteligenta,
abstractiuni
Desigur,
inteligenţa umană este un concept extrem de complex, greu de prins într-o
definiţie, dar diversele studii, chestionare, sondaje, experimente au pus în
valoare câteva constante, altfel spus, caracteristicile oamenilor inteligenţi,
fără a insista aici asupra diverselor tipuri de inteligenţă, nici asupra
testelor standardizate de inteligenţă (IQ) tot mai contestate în ultimul timp.
Iată aceste câteva elemente definitorii, identificabile prin interacţiunea
socială sau prin experienţa individuală, pe care le manifestă, în general, un
om inteligent:
Creativitatea
– este semnul unui spirit flexibil şi deschis, aflat mereu în căutarea altor
provocări în domeniul cunoaşterii, fie prin profesie, fie prin cultivarea unor
pasiuni care exploatează această zonă a personalităţii; oamenii inteligenţi nu
se lasă prinşi în prejudecăţi şi idei primite de-a gata; persoanele creative
evită “drumurile bătute”, previzibilul, rutina;
Curiozitatea
– nu în sensul banal de a pune mereu întrebări, pentru a afla orice despre
oricine, ci al căutării continue, în zonele de interes profesional, general,
individual, pentru a descoperi informaţii noi, care să fie integrate în
universul cunoaşterii personale; de altfel, aceste persoane, in general,
stăpânesc mult mai multe cunoştinţe în domeniul lor de activitate decât
ceilalţi;
Creativitate
Originalitatea
– este una dintre caracteristicile oamenilor inteligenţi, care se poate manifesta
atât în profesie, cât şi în situaţiile de viaţă cotidiene, prin rezolvarea
atipică a problemelor, prin soluţii întotdeauna surprinzătoare pentru cei din
jur; de aceea familia, colegii de serviciu, cunoştinţele apelează la ajutorul
oamenilor pe care îi consideră inteligenţi, în luarea deciziilor sau pentru
rezolvarea problemelor de orice fel;
Capacitatea
de abstractizare şi de vizualizare – reprezintă reflexul unei inteligenţe
exersate îndelung şi continuu, care conduce la conexiuni inedite între informaţii,
între concepte, la idei şi ierarhizări de raţionamente uneori dificil de pus în
cuvânt, pe care cei din jur de obicei nu le înţeleg sau le înţeleg cu greutate;
Rapiditate
în analizarea şi asimilarea noilor informaţii – trăsătură care, în mod
obişnuit, pentru oamenii inteligenţi, se asociază şi cu aplicarea corectă în
practică a acestor informaţii;
Oamenii
inteligenti
Oamenii
inteligenţi îşi păstrează calmul în toate împrejurările – o calitate deosebită,
mai ales în condiţiile în care pot să existe nenumărate motive care să
declanşeze enervarea sau nemulţumirea; oamenii inteligenţi au mai multă
stăpânire de sine, mai mult autocontrol decât ceilalţi, iar un studiu realizat
la Universitatea Michigan, pe 600 de persoane, a arătat, fără dubiu, că
persoanele cu un coeficient intelectual mai scăzut sunt mult mai agresive, iar
copiii care trăiesc într-un mediu ostil au probleme în privinţa dezvoltării
mentale;
Oamenii
inteligenţi îşi cunosc valoarea – spre deosebire de cei mai puţin inteligenţi,
care au tendinţa de a se supraevalua şi de a avea întotdeauna dreptate, oamenii
inteligenţi au o justă reprezentare a propriei valori, trăsătură din care
derivă şi alte calităţi, precum generozitatea şi empatia, care sunt cultivate
şi prin educaţie;
Capacitatea
de recunoaştere a propriilor greşeli – este una dintre caracteristicile
oamenilor inteligenţi, care nu-i vor învinovăţi pe cei din jur pentru eşecurile
lor posibile;
Oamenii
inteligenţi pot fi uneori reticenţi în relaţiile cu cei din jur – este o caracteristică
generată de tentaţia de a analiza permanent persoane şi lucruri; când
construiesc însă relaţii de prietenie, acestea sunt solide şi de lungă durată,
mult mai stabile decât ale celor mai puţin inteligenţi;
Persoanele
cu un grad de inteligenţă mai ridicat au tendinţa de a se culca târziu – aşa
spun toate studiile, o trăsătură justificată, probabil, de dorinţa mai mare
decât a celorlalţi de a da sens timpului lor, de a învăţa şi a se dezvolta
intelectual;
Caracteristicile
oamenilor inteligenţi, rezolvarea problemelor, adaptibilitate
Oamenii
inteligenţi au un simţ al umorului mult mai dezvoltat decât ceilalţi – un test
realizat cu un grup de persoane care realizau desene animate a relevat că
aceştia au avut rezultate excepţionale la testul de inteligenţă;
Persoanele
inteligente au tendinţa de a amâna activităţile de rutină, ca şi sarcinile de
serviciu care li se par inutile – aceste persoane nu cad aproape niciodată în capcana
clişeului “echilibru între muncă şi viaţa privată”, reuşind să fie dedicate
100% faţă de ceea ce fac, pe toate fronturile, în acelaşi timp.
Oamenii
inteligenţi preţuiesc relaţiile cu ceilalţi, dar selectiv, evitând excesul de
viaţă socială, care îi oboseşte, preferând să se dedice preocupărilor lor;
acceptă, de asemenea, fără resentimente, faptul că nu pot fi pe placul tuturor.
Caracteristicile
oamenilor inteligenţi, originalitate, creativitate
Aşadar, a
recunoaşte caracteristicile oamenilor inteligenţi şi a cultiva empatia faţă de
aceştia poate fi un semn al propriei inteligenţe şi un mod de a contracara
tendinţa de “stupidizare” din societatea contemporană sau, cu alte cuvinte, de
a combate “idocraţia”.
Trebuie
eliminat din modul nostru de a gândi falsul principiu că anumite persoane sunt
inteligente în funcţie de locul de muncă, de profesie, de reuşitele lor, de
putere, de felul în care arată, de modul mai mult sau mai puţin ostentativ de a
se manifesta.
Inteligenţa
poate triumfa în faţa idiocraţiei dacă tot mai mulţi oameni decid să-şi
folosească puterea de a gândi, să-şi depăşească limitele şi stereotipiile, să
înţeleagă, să ştie, să progreseze. Orice reuşită este, până la urmă, rezultatul
muncii, al curajului şi al inteligenţei. “Inteligenţa poate să creeze bogăţie,
invers niciodată” (Alex Martial).
https://destepti.ro/caracteristicile-oamenilor-inteligenti-versus-paradoxala-tendinta-de-stupidizare-a-umanitatii-in-secolul-al-xxi-lea?fbclid=IwAR02aKVizTGSP34QDPebgF7gugDqhe3U2NS_4Z4eCbJ1MElQJf2KkHLPWzY
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu