Mircea Dorin Istrate - POEZII PENTRU SFINTELE SĂRBĂTORI DE PAȘTE

POEZII  PENTRU SFINTELE SĂRBĂTORI  DE PAȘTE

~*~

SUB  PATRAFIR  DE  STELE

În timp tot rânduit-am biserici în Ardeal,

Să privegheze lumea din vârful unui deal,

Și de acolo  Doamne în preaspășită rugă

Iertări cerut-am încă, necazuri nu ne-ajungă.

Mereu cu gând la Tine, în timpuri grele-a stat

Sub umbra Ta  norodul  să-mi fie câștigat,

Că  Tu ne-ai fost nădejdea, c-om trece astă lume

Feriți de rău și poate, trăi-vom vremi mai  bune.

La vechile-ți altare mereu s-au închinat,

Strămoși, moșii noștri și eu cu al meu leat,

Și-așa vor face încă urmașii mei de-acuma,

C-așa de prunci ne-nvață învrednicita, muma.

La sfânta liturghie, cucernicii părinți

Cu drag mereu ne-ndeamnă să îi urmăm pe sfinți,

Ca ei să fim de vrednici în viața ce-o trăim

De vrem ca-n cele raiuri, acol’ să veșnicim.

Păcătuim  în viață, că cel păcat ne-mbie

Ca să-i gustăm plăcerea din lumea lui dulcie,

Uitând că doar iertarea și veșnica iubire

Ne sunt de-ajuns ca viața, ne treacă-n fericire.

De-aveți în al vost suflet biserica din deal

Și încă jertfitorii cinstitului Ardeal,

Nimic în astă lume  n-o să vă fie greu

C-aveți de partea vostră pe Domnul , tot mereu.

Din huma cea cu moșii luați mereu putere,

S-aveți, când greu vă este, îndestulată vrere,

Să-mi țineți veșnicită biserica din deal,

Cu voi pe lângă dânsa, în bunul meu Ardeal.

Din lacrima durerii vă faceți bucurie,

Iar urgisita vreme istorie vă fie,

Să știe și nepoții pe-aicea cum a fost,

Că țara și cu Domnul pe-aicea au un rost.

*

Sub patrafir de stele, biserica din deal

Veghează pace-mi fie aicea în Ardeal,

Că la sfârșitul lumii, aici va fi  să-mi fie

Grădina Maicii noastre, cucernica Maria.

*

AICI,  LA MINE-N SFÂNTUL  MEU  ARDEAL

Motto:  ,,Ascunsă-i veșnicia în Ardeal,

Prin văi umbroase, câmpuri, sus pe deal,

Și  din cuibarul astui  dulce plai

Tu ne-ai făcut chiar tinda unui rai”

Aicea-s frumuseți cum nu-s pe lume

Aici pământu-i unt de-ntins pe pâine,

Aicea stâna-i cuib de veșnicie

Și câmpu-ntreg cusut îmi e pe-o ie.

Aicea vorba-i lungă și domoală,

Aicea dorul țării-i dulce boală,

Aicea moșu-i sfântul din pomelnic

Și-n țintirim mormânt de om jertfelnic.

Aici noi ținem datina străbună

Și sfinții din altarne țin de mână

Să nu lăsăm credința veștejească

Și-n ceia tineri veșnic să renască.

Aici izvoru-i leac de lecui,

Iar cea codană bună-i de iubit,

Aici dacă mă-njuri de biata mamă,

La săptămână ți-oi mânca pomamă.

Aici trăim smerelnic și frumos

Îndestulați puțin, dar sănătos,

Aici suntem de când ne știm acasă

Trăind sub umbra Maicii cea Miloasă.

Aicea  râul, codrul, ne e frate,

Aicea depărtarea ni-i aproape,

Aici ni-i somnul veșnic în țărână

La cap cu-n prun, ca umbră să ne țână.

Aicea bolta nopți-i înstelată,

Iar pe cărarea strâmtă-nrourată

Sub pași ușori se tăinuiesc iubiri

Ce-or lăcrima cândva, în amintiri.

Aici voi fi mereu ce-mi place mie

Cât îmi sunt viu jertfelnic, mort, vecie,

Acum, un trăitor aici pe-un deal,

Iar mîine huma, bunului Ardeal.

*

VEȘNICIA  ÎN  ARDEAL

Sui, cobor și sui din nou

prin Ardealul meu în rouă,

Dealuri  îmi ajung la nori,

văi prin câmpuri îmi coboară,

Pe coline mărgelate

cu biserici mici, bătrâne,

Stău din timpuri vechi, uitate

ici și colo, târle, stâne,

Veșnicia și credința,

amândouă-n gemănate,

Întăritu-ne-au voința

să-i fim locului cetate.

Noi de-odat ne știm cu timpul

tot urcând din moș în moș

Îngânat-am anotimpul

pe  a timpului răboj.

Azi, suntem aici vecie

Și așa mereu vom fi,

Clipă de Dumnezeire

Cât pe-aicea vom trăi.

*

BISERICUȚA  DIN  ARDEAL

Din loc în loc am semănat Ardealul

Cu boabe de credință în cuib de nemurit,

Să-mi știe veșnicia c-aici câmpia, dealul,

Trăiesc sub umbra crucii demult, pân’ la sfârșit.

Și-n ce-a bisericuță, icoana îmi adună

Sub bolta-i zugrăvită cu sfinții din ceresc,

Mulțimea păcătoasă să-mi fie împreună

În ruga de iertare, la Domnul, când greșesc.

Sunt mulți aceea care au suflete-ntinate

Și  multe mai făcură în viața lor de-acum,

În rugă la icoane, ierta-li-s-or păcate

Și-o vreme a lor suflet va fi poate mai bun.

Așa-m trăit din timpuri bătrâne și uitate

Tot renoiți în vreme aicea în Ardeal,

Mereu în câte-o luptă, cu dor de libertate,

Să aibă următorii o cruce-n vârf de deal.

Biserica și limba ținutu-ne-a-mpreună

În toate câte viața ne-a pus de dus în spate,

Aceste două încă, din veacuri ne adună

Să renviem de-apururi, din moarte-n altă moarte.

*

Acum, când sui costișa bătrână ca și mine

Spre cea bisericuță ce-am pus-o-n vârf de deal,

Mă simt că-s mai aprope de ceruri și de Tine

Aici unde-s vecie, în sfântul meu, Ardeal.

*

ARDEALU-MPĂRĂTESC

Motto: Trecător prin ceruri ninse,

cu luceferii în roi,

Însfinţesc cu-a mele vise,

urma carului cu boi.

Dacă mi-ţi da de mâine ce-n taină tot tânjesc

Şi încă pe deasupra să-mi fie de ajuns,

Şi bogăţii visate şi trai împărătesc

Şi viaţă dusă-n tihnă, de-acum pân’ la apus,

Tot nu v-aş da Ardealul, că nu îl târguim

Şi nici măcar o floare din el, nici bob  din vie,

C-aicea ni-i sortitul şi-atuncea când murim

Miroase ţintirimul a raiuri şi-a tămâie,

Şi-a lacrimă sărată , şi-a clipă de vecie,

Şi-a proaspătă crăiţă , şi-a fragă şi-a mohor,

Şi-a viorea ascunsă prin nalta colilie,

Şi a melin sălbatic, şi-a dulce cimbrişor.

Nu-i loc în astă lume cu-atâta frumuseţe

Unde să-ţi dormi vecia de-acum pân’ la sfârşit,

Unde măritul soare să-ţi dea mereu bineţe,

Unde crăiasa lună să-ţi facă somn spăşit.

Ş-apoi aici ni-i neamul şi satul cel mutat

Din vale-n dealul ăsta, pomelnic să se facă,

Cu ei voi sta cât lumea să facem mare sfat,

Să umplem timp şi vremuri, de parc-am fi la clacă.

Măcar pentru atâta  eu n-am să dau Ardealul

Că vreau să dorm în tihnă acolo lâng’ai mei,

C-aicea nemuritul îşi are cuib în dealul

Ce m-a născut pe mine şi m-a-nstelat cu ei.

Şi cum să-mi dau averea aceasta moştenită

Rămasă din vechime moşie azi şi mâine,

Cu huma ei mănoasă de doruri năpădită

Ce-a tot întors-o plugul, s-o facă dulce pâine,

Şi coasta unde luna îşi are cuib de taină

Şi prunii din pomişte şi râuri unduite,

Păşunile cu stâne şi codrii de aramă,

Câmpia foşnitoare cu lanuri aurite.

Ardealul nu-i o ţară, e suflet, e trăire,

E începutul lumii ce îl purtăm în noi,

E jalea şi amarul, e vis şi bucurie,

E vorba legănată a carului cu boi.

E-a Maicii Născătoare grădină înflorită

Ce-n grijă Ea ne-a dat-o, ne fie dar ceresc,

Şi-apoi prin jertfa noastră să fie miruită

Să merităm odihna-n Ardealu-mpărătesc.

**************************************************************************

IN RUGĂ  DE  IERTARE

Motto: În biserica gătită ca-nt-o zi de sărbătoare,

Din cădelniț-argintată, fumul smirnei dintr-un jar,

Cerne sfintele icoane și c-o dulce sărutare

Se-așează pe obraji zugrăviți de-un iconar.

Mai peste tot la mine, pe coama unui deal ,

Să fie mai aproape de raiul din ceresc,

S-au rânduit în vreme pe-ntinsul meu Ardeal

Biserici purtătoare de har dumnezeiesc.

Cărarea înierbată, din vale îmi aduce

Suflarea păcătoasă  a unui cuib de sat,

Ce-n rugă temătoare sărută sfânta cruce

Și vechile icoane cu chip străluminat.

Apoi, bătrânul preot, cu vorba lui cea blândă

Înalță rugi la Domnul, să fie de iertare

La multele păcate, ce stau să se intindă

Ca umbra cea lungită, la vreme de-nserare.

Ei încă, păcătoșii, jura-vor ascultare

Poruncilor știute din vremuri de demult,

Numai le deie Domnul, de vrea, a Lui iertare

Și-or fi  creștini cum fost-au, atunci, la început.

C-așa e rânduiala la noi, din străvechime,

Să ne spălăm păcate în rugă de iertare,

Să fim sub umbra crucii, cu gândul la Treime

Și-atunci cu siguranță, primi-vom îndurare.

*

Că doar așa pe toate, în fumul de tămâie

Și-n ruga tăinuită din țandără de gând,

Spre cerurile ‘nalte, încet smert se suie

A sufletului slavă, din locul  ăsta sfânt.

Și-a noastre fapte bune vor ține-n vrednicie

Biserica și neamul mereu n-același loc,

Vor umple de iubire clipita de vecie

Ce viața ne-o va ține, sub umbră de noroc.

*

GÂNDUL  LUI  HRISTOS  PE  CRUCE

Stă Iisus pe Sfânta Cruce pironit în patru cuie

Şi-n durerea lui carnală rugă către Domnul suie:

-Iertător să fii cu ceia ce aicea m-au adus

Depărtându-se de Mine, laşi cum alţi-n lume nu-s.

N-au avut în ei credinţă  ca să vreie să îmi moară

Pentru Tine, pentru lume, pentru tot ce-i înconjoară,

Pentru neam, pentru dreptate, încă pentru cea iubire

Ce s-ompartă tuturora, ca pe-o sfântă dăruire.

De-asta crucea Mea e greuă, că în ea sunt adunate

Ale voastre cruci  făcute  din o mie de păcate,

Eu le-adun , le iau cu mine şi le duc dinspre lumesc

Ca iertate toate fie,  de Părintele Ceresc.

Astăzi mor, ca să mă leapăd de ce-n Mine-i pământesc

Şi să-nviu pentru vecie Nemurit Dumnezeiesc,

Să v-arăt, că dacă sfatul ce într-una vi l-am dat

Mi-l urmaţi îndeaproape, veţi avea de câştigat

Lumea-ntreagă, veşnicia, raiul cu-ale sale toate,

Necuprinsa-mpărăţia şi-ncă multe nevisate,

Toate ale voastre fi-vor pentr-o boabă de credinţă

Ce-i mai tare decât moartea şi v-aduce biruinţă.

Toţi nemerniciţii lumii, păcătoşii, fiecare

Care-mi  staţi la talpa crucii într-o rugă de iertare,

Mântuiţi veţi fi de-apururi dacă-n voi aveţi voinţă

Să vă lepădaţi păcatul şi-n cel loc puneţi credinţă.

Cu nimicul ăsta mare veţi schimba întreaga lume,

Va pieri pe veci păcatul şi de-mi faceţi fapte bune

Rai va fi pământul ăsta, iară voi, cei trecători

Veţi  pleca spre judecată nimănui să-i fiţi datori.

*

Asta zise-n gând Issusul, pironit de noi pe cruce

Şi-n durerea-i fără margini, crede-n clipa ce s-o-apuce

Când aici, cum a mai fost-a, fi-va raiul de-nceput

Unde toţi, cândva, odată, am trăit şi-am încăput.

*

ÎN  BOCETUL  DURERII

În bocetul  durerii, Măicuţă Născătoare

Mi te topeşti ca sarea de lacrimi picurată,

Tot întrebându-ţi soarta, de ce pe Tine oare

Căzut-a nenorocul să fii azi lăcrimată?

Că n-ai făcut la nimeni nici rău cu vre-o sudalmă,

Că te-ai jertfit născându-l pe Domnul Iertător,

Şi-acum, de ce sortitul îţi dă o greauă palmă

Că El, Hristosul nostru, la nimeni nu-i dator.

Bătutu-l-au în cuie pe-o cruce de osândă

Trădat de trădătorii la neaml creştinesc,

Şi inima-ţi de mamă, smerită, caldă, blândă,

S-a înmuiat durerii rugându-l pe Ceresc

Să ţi-l întoarcă-n viaţă din moartea nemiloasă

Pe El, Nepăcătosul, ce a luat cu sine

Păcatul omenirii, ca prin a morţii coasă

S-ajungă sus, în ceruri, primind dumnezeire.

Tu mai rămâi Măicuţă să osteneşti prin lume,

Să-mparţi cuvinte-leacuri la ceia necăjiţi,

Să picuri cu iubire a Tale fapte bune

Iar când lăsa-vei lumea, slăvită fii de sfinţi.

La Tine-nchinăciune şi rugă de iertare

Cerşim noi îndulciţii adesea la păcat,

Că trecătoarea viaţă, ne dă din câte are

S-alegem ce-i mai bine, din tot ce ni s-a dat.

*

HRISTOS  A  ÎNVIAT

Motto: Ați plâns destul, de-acum vă bucurați

Că înc-odat de cer, ați fost iertați.

Când Domnul l-a trimis pe Fiul Sfânt

Să fie Solul Său pe-acest pământ,

Voi, înfrățiți cu Iuda L-ați trădat,

Și pironit pe cruce L-ați lăsat.

De ce? Că a venit să vă arate,

C-acolo sus, în ceruri, după moarte,

Veți fi vecie lungă de vecii

Și-n bucurii de raiuri veți trăi

De-aici făcut-ați FAPTE  LĂUDATE

Și fost-ați BUNI și IERTĂTORI  în toate?

Minuni El v-arătat ca să vă-mbune

Să zilniciți mereu în fapte bune,

Ca prin IUBIREA  CELUI  DE  APROAPE

Să fiți cu El în ceruri, după moarte.

Poveți v-a dat, așa ca nimeni altul,

Să nu trăiți în viață cu PĂCATUL,

Să spuneți ADEVĂRUL mai mereu,

Să-mi AJUTAȚI pe-acela ce-i la greu,

Să vă IUBIȚI dușmanu-ntotdeauna,

Al vostru gând să lepede MINCIUNA,

Și în CURAT în  CINSTE și-n  DREPTATE

Să vă trăiți viața, CĂ  SE  POATE!

Nu v-a plăcut cât toate v-i le-a zis,

Nu l-ați crezut că El e cel trimis,

N-ați vrut trufia s-o lăsați din voi

Și lăcomia să vă lase goi.

A voștii ochi, să creadă nu au vrut

Minuni pe care El mi Le-a făcut.

Ați născocit că-i solul mincinos

Și ce v-a spus, întors-ați voi pe dos,

Și fără remușcări la cele toate

L-ați judecat și L-ați trimis la moarte

Să fie pironit pe-o cruce-n cuie

Și de acol’ la ceruri să îmi suie.

El, l-a rugat pe Tatăl din Ceresc

Să ierte neamul nostru omenesc,

Că El chezaș s-o pune pentru toate

Păcatele ce-n lume-s adunate,

Ca voi cu toți, de-acuma înainte,

Iertați să-mi fiți, întinători de minte.

Apoi s-a scoborât în Iad să-nfrunte

Genunea  cea cu suflete mărunte,

Iar de acol’, pe moarte a călcat

Și-apoi la cer pe veci, s-a ridicat

Să-mi știe toți că El, A ÎNVIAT!

*

E zi de Paște, deci,  vă bucurați

C-al nostru IERTĂTOR,  pe cei iertați

I-așteaptă să se-ndrepte-n fapte bune,

Ca la sfârșit, când or lăsa cea lume,

Să-mi stea cu El la masă în ceresc

Cât încă fi-va neamul omenesc.

*

ÎNSFINŢITUL   LEMN   AL   CRUCII.

Motto: Pe coastele cu pruni, din deal în deal

Să aibă veşnicia sfântul semn,

Biserici rânduit-am în Ardeal

Iar la răspântii, cruci din sfântu-ţi lenm.

In cuiburi de credinţă am semănat Ardealul

Punându-i veşnicia în crucile de lemn,

Cu ele miruit-am şi văile şi dealul

Să fac cărării Tale, cel luminat însemn.

Din învechite veacuri la ele păcătoşii

S-au închinat cu gândul că fi-vei îmbunat,

Şi tot cerşind iertare la Tine cuvioşii

În lacrima durerii mereu mi s-au rugat.

Tu datu-le-ai putere să treacă de necazuri

Să guste bucuria scăpării din nevoi,

Surâsul să apară pe suptele obrazuri

Şi geana de lumină  în ochii trişti şi goi.

Umplut-ai cu iubire a inimii străfunduri

Când ne-ai legat pământul de raiul Tău din cer,

Şi mâna ai întins-o pierdutului’n adâncuri

Ce se zbătea-n chemarea de iaduri ce te pier.

În candelă, Tu, pus-ai un licăr de iubire

Să-mi biruiască ura, să-ţi fie sfântul semn,

Şi aurit-ai Doamne icoane-n strălucire

Tu, veşnic răstignitul în carnea lor de lemn.

***

Acum când urc cărarea spre cea bisericuţă

Ce străjuieşte veacul din vârful meu de deal,

Simt că acolo-i locul şi sfânta biruinţă

Ce mi-a ţinut credinţa, frumosului Ardeal.

*

ZI  DE  MARE  SĂRBĂTOARE

E zi de sărbătoare și clopotul ne cheamă

Din suflete o rugă să dăm spre ceruri vamă,

Să fim cu toți de față la liturghia sfântă

Că inima de-atâte nenorociri ni-e frântă.

În Domnul ce-a nădejde s-o punem ne-ncetat

Și când greșim, iertare Să-i cerem la păcat,

Să ne-mbunăm voința și gîndul pus în faptă,

Cărarea vieții fie curată, lungă, dreaptă.

Că El, ca nimeni altul a stat pe SFÂNTA  CRUCE,

De noi bătut în cuie, și osândit s-apuce

Cel asfințit de soare acolo chinuit,

Cu doi tâlhari alături să-mi fie umilit.

De-acolo El, pe Tatăl, în lacrimi l-a rugat

Ca neamul nost’ nemernic, în veci  fie iertat,

Ca să putem  spre ceruri cel suflet să-l urcăm

Și-acol’ la sfinte raiuri cerescului să-l dăm.

Apoi, în miez de noapte, în iad a coborât

Să calce moartea hâdă, să-i pună mâna-n gât

Și de acol’, la ziuă, să iasă re-nviat,

Ca mai apoi la ceruri să plece, înălțat.

Așa că-n astă ziuă, când moartea a călcat

Putem acum a spune: HRISTOS  A  ÎNVIAT!

Și-n gând, din al nost’ suflet o rugă să-nălțăm

Că ne-a iertat atuncea și-a vrut să ne-mpăcăm.

*

De Ziua Învierii, CREȘTINI  VĂ  BUCURAȚI!

Și-un gând curat la Domnul  în rugă mi-l urcați

Și în adânc de suflet cercați să fiți mai buni,

C-a voastre fapte toate să merite cununi.

*

TOT  LĂUDÂNDU-TE

Icoană lăudată,

Preapură și curată,

Din suflet de altare

Ți-aducem închinare,

Plângându-ne,

Rugându-te,

Smerindu-ne,

’Nălțându-te,

Și lăudându-te,

Tu Maică Născătoare

A toate iertătoare.

Din cerul Tău îngăduie,

Ca haru-ți să ne mântuie,

Că te-om slăvi

Și te-om mări,

Și te-om iubi

Cât  vom trăi.

*

FALȘI  ÎNCHINĂTORI

Te-am căutat cu gându-mi prin cerul înstelat

Când la a Ta icoană sfios m-am închinat,

Când  pentru-ai mei și mine cerut-am sănătate

Și pace, fericire să faci, le fie-n toate.

Tu, Doamne, Iertătorul, nu da la toți pomeni

De nu-ți  suntem  supusă armată de oșteni,

Nu farisei smerelnici cu vorbe mincinoase,

Cu gândul la păcate și firi alunecoase.

Lor dă-le cît pot duce necaz și suferință

Să vadă de la sine, că doar cea pocăință

Va merita iertarea la cele câte-s toate

În tine, om nevolnic, de-o viață-s adunate.

Așa că la icoană să vii cu gând curat,

Să vrei șă mi te lepezi de dulcele păcat

Și-n locul lui de-acuma n-atale toate  fapte

Iubire cât cuprinde să pui, până la moarte.

Așa doar Iertătorul ți-ascultă a ta rugă,

Îți cântărește fapta și-n așteptarea lungă

Adânc El chibzuiește de bine-i merita

Iertat să fii în parte de toată vina ta.

*

Bisericile-s pline de falși închinători

Ce n-au în ei smeritul și ce de-atâtea ori

Tot  Ți-au promis, în vorbe, că de le dai iertare

De mâine a lor viață va  merge spre-ndreptare.

Așa zic mulți și-acuma în față la icoane,

Apoi, ca-n a lor viață, toți mint Mărite Doamne,

Creștini sunt în biserici, apoi de-acol’ de iasă

Îmi uită ce promis-au și nici că le mai pasă.

*

DĂM  VESTE

De când făcut-ai încă minuni dumnezeieşti

Cutreierând prin lume de Tine toţi să ştie,

Ne-ai întărit credinţa, că cel promis Tu eşti

Şi  Iertătorul fi-vei, de-atunci până-n vecie.

Nicicând a noastre lacrimi n-au vrut să se usuce

Şi-amarnica trădare n-am vrut ca s-o uităm,

Când pironit în cuie pe Însfinţita Cruce

Crezut-am că te pierdem şi morţii noi te dăm.

Cu Tine, sus pe cruce, păcate de-altădată

De noi nemerniciţii făcute-n şir de vieţi,

Luatu-le-ai să-ţi fie durere încarnată

Ca să le simţi pe toate şi toate să le ierţi.

Te-ai dus apoi în moarte ca orice muritor

În lacrimii şiroite a Maicii Născătoare,

Lăsându-ţi ca să-ţi moară ce-avut-ai muritor

Şi-ai re-nviat fiinţă pe veci nemuritoate.

Ne-am bucurat Mărite şi-atuncea am ştiut

Că Tu ne eşti de-apururi al nostru Împărat,

De-aceea-n an dăm veste fiinţelor din lut

Că Iertătorul nostru HRISTOS, A ÎNVIAT!

*

JERTFITUL  MIEL

Tu, BIETUL  MIEL, ales ai fost de soarte

Să speli al nostru suflet de păcate,

Prin jetfa ta, prea crud și nepătat,

Pe Domnul cel din cer, l-ai îmbunat.

Ne iartă dar, că noi n-am fost în stare

Să punem bunătate-n fiecare,

Și-n fapte bune viața s-onodăm

Ca pe a ta, mieluțe, s-o salvăm.

Voința noastră-i slabă și-ntinată

De dulcele păcat, ce viața toată

Ne-mbie să-l gustăm, ca să ne prindă

În vraja lui, și-n noi să se întindă.

*

Când carnea ta dulcie o gustăm

Ar trebui un MULȚUMESC  să-ți dăm,

Că tu, în locul nostru jertfitul spre ceresc

Adus--ai pentru viața-ți, iertare-n omenesc.

Noi suntem prea nevrednici de-a ta jertfelnicie

Și nu suntem în stare de-un pic de omenie,

O rugă de iertare în taină să-nălțăm

Când așezați la masă, din tine îmbucăm.

*

CERESCUL  FIE-N  SUFLETELE   VOASTRE

De la Adam încoace, acum ca și-altădată

Îl tot cătați pe Domnul prin cerurile-nalte,

Cu ochii și cu gândul, în rugi înlăcrimate

De-acolo vreți vă vină iertarea așteptată.

Și tot acolo credeți că-i raiul veșniciei

Și tronul judecăți la toate ce-ați făcut,

Răsplata celor fapte ce Domnul le-a trecut

În cartea vieții voastre, că El de toate știe.

Și-apoi, de-acol’ în viață, cu frică așteptați

Nenorociri să vină la multele păcate,

Pe care le făcut-ați în gândul vost’ și-n fapte,

Când ați uitat pe Domnul  în viață să-l urmați.

*

Eu  cred că-n gândul vostru-i greșită judecată

Când credeți că în ceruri sunt cele aste toate,

Sortitul vieții voastre din naștere la moarte,

Cu clipa ce-a din urmă, când viața vi se gată.

CERESCUL Sfânt cu Domnul AtoateIertătorul

În SUFLETELE  VOASTRE ar trebui să fie,

Și-atunci trăi-veți viața și-apoi, lunga vecie

Sub ocrotirea umbrei, AtoateVeghetorul.

Cu ceru-n al vost suflet sunteți în raiul care

E-n sufletul și-n fapta ce-o faceți orișicând,

Îmbucurat de toate va fi al vostru gând

C-aveți aici comoară, ce-n lume nimeni n-are.

*

NOI  SUNTEM  FII  JERTFEI

Ne-ai pus aicea Doamne, la drumuri de răscruce,

Să fim, cât vremuri fi-vor, mereu pe-a vieții cruce,

Să îndurăm nevoia, batjocuri și ciuntiri

Și-apoi din vreme-n vreme n-apoi reîntregiri.

Să vreie toți vecinii mănoasa noastră humă,

Comori ce-s dedesubturi și-acolo mi se-adună,

Câmpii și deal și munte cu sate răsfirate

Și lanuri unduite, păduri întunecate.

Eu cred c-ai vrut Mărite ca treji să fim mereu,

Puțin ne-ai dat de bine și mult ne-ai pus în greu,

Ai vrut ca-n drumul vieții de toate să-ncercăm,

Să știm la următorii ce încă să lăsăm.

La cruce de istorii ne dat-ai mari bărbați,

Pe toți să ne-mpreune, să știm că suntem frați,

Plătitu-Ți-am ca vamă a nostre vieți, mărunte,

Pomelnice să fie din vremile trecute.

Am fost în înălțare de-atâtea ori în vreme

Când de nimic și nimeni n-avut-am a ne teme,

În cartea de istorii am fost îngloriați

Și-n marmura Columnei,  la lume arătați.

*

Din ce am fost mărire odată în suire

Acum, de la o vreme, suntem în scoborâre,

Învinși de din-lăuntru suntem de-acum de noi,

Ne-ademenit păcatul și-ajuns-am în nevoi.

Dorit-am libertatea și-am înțeles-o prost

Când vrut-a fiecare să-i facă vieții rost,

Furat-am cât se poate și fost-am trădători

Și lași ca niciodată, de țară vânzători.

Vre-o câțiva, iuți de minte, au adunat averi,

Cei mulți se lenevit-au la mici, la chefuri, beri

Și-acum, în gura mare se plâng c-au sărăcit,

Că nu-i mai ca odată să aibă de muncit.

Minciuna, lașitatea, cea lene, cea trădare,

Pe orișicine-n lume mi-l duce la pierzare,

Ne fie-nvățătură de-acuma ca să știm

Că cinstea și-adevărul ne nalță cât trăim.

Ne iartă PreaMărite că am uitat de Tine,

De cât Tu ne-nvățat-ai ca să ne fie bine,

Ne vom trezi din asta, că altă cale nu-i,

De ce-i acum pe-aicea, suntem deja sătui.

Tu numai dă-ne Doamne, un brav s-avem în frunte,

Ne cheme după dânsul, ne umple de virtute,

Că ne-om spăla rușinea ce-acuma o trăim

Și iară doar prin luptă din nou ne-om mântui.

*

Noi suntem fii jertfei de la-nceput de lume,

Prin ea, trecând istorii, ne-am pus pe cap cunune,

Păcatele se spală, virtutea se câștigă

Plătindu-le cu jertfă, de cei ce vor să-nvingă.

~*~

HRISTOS  A  INVIAT!

SĂRBĂTORI  LUMINATE  CU LINIȘTE  ȘI  PACE!

Mircea  Dorin  Istrate