Bat
Clopotele de Înviere
GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU
„Eu sânt Învierea şi Viaţa;
cel
ce crede în Mine, chiar
dacă va muri, va trăi!”
(IISUS HRISTOS)
În
podoaba Creaţiei divine, Lumea se îmbracă şi devine strălucitoare prin
originalitatea, prin forţa gândirii sale şi prin autoritatea spirituală
reflectată în ipostasurile naţiunilor care au rămas şi rămân în comuniune cu
Atotcreatorul.
Existenţa Istoriei vine la viaţă, prin comuniunea dintre Creator şi
făptura umană, creşte, se maturizează şi trăieşte plenar numai prin veşmântul
şi podoaba filosofico- filocalică, ce trasează, argumentează şi determină
sensul vieţii religioase a omului.
Izvorul
cunoaşterii curge din Matca divină a conştiinţei filosofice a lumii hristice,
sau prin „drenarea” deliberată a
inconştientului, a gândirii autonome, a raţiunii iraţionale.
Calea filosofiei hristice este un mare Pisc, poate cel mai înalt al
experienţei religioase, continuu vie, permanent tumultoasă, adesea aprigă, cu multitudine
de suişuri şi aglomerări de coborâşuri, dar nemuritoare şi mântuitoare prin
Taina Sofiei şi a Învierii, pe când cealaltă se desfăşoară rectiliniu şi
zbuciumat, după un paradis pierdut, într-o permanentă zvârcolire a iluziei prea
necesare sau prea abundente.
Calea Filosofiei Hristice a Dumnezeului-Om,
Iisus Hristos este Stâlpul şi Temelia Adevărului, cum inspirat a remarcat
marele savant creştin Pavel A. Florenski: „Sarcina
vieţii nu e aceea de a-ţi petrece viaţa în linişte, ci de a trăi demn şi de a
nu fi inutil şi un balast pentru ţara ta. Când intri într-o fază tumultoasă a
vieţii istorice a ţării tale sau chiar a lumii întregi, când se decid probleme
mondiale, fireşte că e greu, e nevoie de eforturi şi suferinţe, dar tocmai aici
trebuie să te arăţi om şi să-ţi dovedeşti demnitatea”. (Pavel Florenski, Stâlpul şi Temelia Adevărului. Încercare de
teodicee ortodoxă în douăsprezece scrisori. Trad. E. Iordache, pr. I.
Friptu şi pr. D. Popescu. Studiu introductiv: diac. Ioan I. Ică jr. Ed.
Polirom, Iaşi, 1999, p. XXVI)
Calea
Omului este un drum neted al gândirii sale umane, liber cugetătoare care are doar
cădere şi nu urcare, doar sfârşit şi nu finalitate, fiindcă este doar o „abstractă a dezbinării şi fragmentării,
individualismului, solipsismului şi egoismului metafizic şi moral, filosofie
demonică a urii, a pesimismului ucigaş, şi sinucigaş, şi a iadului, care duce
la pierderea sensului şi raţiunii existenţei.” (Sf. Iustin Popovici, Omul şi Dumnezeul-Om. Abisurile şi culmile
filosofiei. Studiu introductiv şi traducere: Pr. prof. Ioan Ică şi diac.
Ioan I. Ică jr. Ed. Sofia, Bucureşti, 2010, p. 17)
Sensul
esenţial, vital şi mântuitor al Filosofiei
Hristice îl constitue dogma limpezirii spirituale şi duhovniceşti printr-o
mărturisire totală, permanentă, jertfelnică a Adevărului revelat în dreapta credinţă,
într-o continuă nădejde şi într-o dragoste arzătoare, atotcuprizătoare, de o
claritate hristică trăită plenar ca marii martiri şi sfinţi, precum „Sfântul închisorilor” Valeriu Gafencu: „Alta este viaţa decât aceea pe care obişnuit
şi-o închipuie oamenii. Altul este omul însuşi decât acela ce se închipuie el.
Altul este adevărul decât acela pe care şi-l închipuie mintea omenească.” (Ieromonahul
Teognost, Părintele Iustin Pârvu şi
bogăţia unei vieţi dăruită lui Hristos. vol.1 Ed. „Credinţa strămoşească,
p. 181)
Toate
problemele omenirii se asumă în gândirea omului religios, respectiv a creştinul ortodox, fiindcă toate înfăptuirile
omului se rezumă doar la conlucrarea lui cu Dumnezeu-Omul. Separat de Hristos,
omul şi lumea se dezmembrează, se dezumanizează sau se prea umanizează, se
autonomizează, desfigurându-se religios, moral, spiritual, zvârcolindu-se în
neputincios, într-un nesfârşit chin al disperării. Cel mai insuportabil chin
spunea Sfântul Iustin Popovici este să te gândeşti la absurditatea gândirii: „Găsiţi-mi sfârşitul gândirii, moartea ei, şi
veţi deveni cei mai mari binefăcători ai omenirii”. (Sf. Iustin Popovici,
op. cit., p.51)
În
raţiunea bezmetică a iraţiunii lor oamenii, decăzând din Chipul Creatorului, au
devenit nişte indivizi suficienţi loruşi, care L-au izgonit, L-au prigonit, L-au
rerăstignit pe Dumnezeu, urcându-L mereu pe Golgota Calvarului, suindu-L continuu
pe Crucea Pătimirii, în vreme ce prin Înţelepciunea şi Dragostea dumnezeirii
Sale, Logosul întrupat, Iisus Hristos le-a dăruit oamenilor din Viaţa Sa
veşnică, clipe de eternitate.
Dumnezeu nu le-a cerut nimic oamenilor, care sunt totuşi fiii Săi
spirituali.
Ne-a
oferit Dragostea Sa în schimbul Iubirii noastre, astfel ca Omul religios să poată
trece prin moarte întru nemurire.
Viaţa nu trăieşte decât în religiozitatea
însăşi, respectiv în pleroma creştinismului divin hristic. Prin urmare,
Învierea Mântuitorului Hristos a devenit Mama vieţii tuturor creştinilor
hristofori.
Învierea
lui Hristos este ţelul suprem al omenirii, aşa cum spunea şi purtătorul de
Hristos, misticul teofor Valeriu Gafencu, adăugându-se Cetei Aleşilor lui
Dumnezeu: „Eu consider că ţelul de
căpetenie al vieţii noastre trebuie să fie Învierea. Tot ce facem noi în
această viaţă trecătoare trebuie să fie o permanentă pregătire pentru ziua
Învierii creştine, când oamenii şi neamurile se vor înfăţişa înaintea judecăţii
supreme, cu faptele lor bune şi cu păcatele lor, urmând să-şi ocupe locul
cuvenit în stratificările spirituale ale cerului.” (Ierom. Teognost, op.
cit., p. 174)
Crucea
a devenit din obiect de osândă, din obiceiul barbar de tortură, prin
Răstignirea Mântuitorului, Răscumpărător al omenirii, izvor de renaştere religios-spirituală,
adică urmarea lui Iisus Hristos, a Maicii Sale Maria şi a Jertfelor lor.
Învierea Domnului este o Faptă dumnezeiască şi umană, istorică deci,
care poate fi reconstituită prin orice cuget curat creştin, eliberat de
prejudecăţi, descătuşat de cele lumeşti, iubitor de Adevăr, Libertate, Jertfă
şi Dragoste de Neam şi Dumnezeu, aşa cum a fost de-a lungul mileniilor în Dacia
şi în mod expres în regimul ateo-comunist totalitar, care s-a exprimat şi se
exprimă prin doctrina sa care-l defineşte integral: fundamentalismul ateist
revoluţionar împotriva Creştinismului Bisericii lui Hristos.
Cine are curajul mărturisirii şi dragostei de Dumnezeu să se grăbească
de Martiriu!
Cine are curajul mărturisirii şi iubirii de Patrie şi de Neam să se
gătească de Jertfă!
Cine are curajul mărturisirii, al dăruirii şi al demnităţii să se pregătească
de Înviere!
Clopotele au bătut şi vor bate în toate vremurile de Sărbătoare şi de
persecuţii.
Dumnezeu
ne-a lăsat Adevărul, noi am ales minciuna.
Dumnezeu ne-a lăsat Armonia, „aleşii” au ales Oculta.
Dumnezeu
ne-a lăsat Bucuria, noi am ales întristarea.
Dumnezeu ne-a lăsat Credinţa, noi am ales
erezia.
Dumnezeu ne-a lăsat Crucea, noi am ales
piroanele.
Dumnezeu ne-a lăsat Demnitatea, noi am ales
laşitatea.
Dumnezeu ne-a lăsat Dragostea, „aleşii” au ales vrăjmăşia.
Dumnezeu ne-a lăsat Familia, noi am ales
Sodoma şi Gomora.
Dumnezeu ne-a lăsat Frumosul, noi am ales
grotescul.
Dumnezeu ne-a lăsat Glia străbună, „aleşii” au vândut-o.
Dumnezeu ne-a lăsat pe Hristos, „aleşii” au ales Antihristul.
Dumnezeu ne-a lăsat Iertarea, noi am ales
răzbunarea.
Dumnezeu ne-a lăsat Jertfa, noi am ales
blasfemia.
Dumnezeu ne-a lăsat Libertatea, noi am ales
robia.
Dumnezeu ne-a lăsat Liturghia, noi am ales
simfonia morţii.
Dumnezeu ne-a lăsat Lumea Sa, noi ne-am
încuscrit cu păgânii.
Dumnezeu ne-a lăsat Onoarea, „aleşii” au ales sperjurul.
Dumnezeu ne-a lăsat Panteonul sacru, „aleşii” l-au vândut străinilor.
Dumnezeu ne-a lăsat Răbdarea, noi am ales
răzvrătirea.
Dumnezeu ne-a lăsat Slava, noi am ales
cununa de spini.
Dumnezeu ne-a lăsat Suferinţa, noi am ales
nechibzuinţa.
Dumnezeu
ne-a lăsat Viaţa vieţii, noi am ales moartea vieţii.
Dumnezeu ne-a lăsat Zidirea, „aleşii” au ales zădărnicia.
Dumnezeu
ne-a lăsat Nemurirea, „aleşii” i-au
ales Răstignirea.
Și Dumnezeu știe că pe ”aleși ” i-am ”ales”
NOI !
În
trecutul nu prea îndepărtat al persecuţiilor şi prigoanelor religioase
declanşate de sistemul totalitar ateo-comunist, Clopotele Bisericilor băteau, iar
corul creştinilor torturaţi se auzea şi înlăuntru şi în afară: Hristos a înviat!/ Adevărat a înviat!
Astăzi,
Clopotele încă mai bat, mai plâng, dar corul credincioşilor nu se mai aude.
Spre deosebire de Ieri, când se murea de mâna temnicerului cu zâmbetul
pe buze, schingiuit, împuşcat, răstignit, aruncat în Groapa comună, la Canal,
în canale, astăzi se moare ucis tot de mâna omului cu rânjetul schimonosit,
prin arma biologică.
Bat Clopotele, dar mugurele a rămas încă
încremenit în faşă.
Bat Clopotele, dar frunza verde nu vrea să
mai odrăslească.
Bat Clopotele, dar iarba verde de acasă
rămâne uscată.
Bat Clopotele, dar păsărelele şi-au înlocuit
trilul vesel cu doina de jale.
Bat Clopotele, dar pământul plin de viaţă rămâne
încremenit.
Bat Clopotele, dar grâul Patriei este luat
de la gura poporului.
Bat Clopotele, dar cupola cerului albastru
pare pustie şi cenuşie.
Bat Clopotele, dar aerul este apăsător şi
înceţoşat de suspine.
Bat Clopotele, dar Prohodul Răstignirii
rămâne parcă continuu.
Bat Clopotele, dar Săptămâna Patimilor s-a
prelungit în luni de pătimire.
Bat Clopotele, dar lângă Mormântul Gol, se
aşează mormintele pline.
Durerea şi suferinţa creştinilor hristofori, s-a transformat prin rugă
şi răbdare, prin tortură şi îndurare, prin asceză şi mistică, prin slujire şi
slăvire, prin jertfă şi iubire în izbăvire ortodoxă, devenind astfel temelia şi stâlpul ctitoriei Bisericii lui Hristos.
Bat Clopotele la Aiud... Bat Clopotele la
Bicaz... Bat Clopotele la Canal... Bat Clopotele la Chişinău... Bat Clopotele pe
Nistru... Bat Clopotele la Gherla... Bat Clopotele la Jilava... Bat Clopotele
la Miercurea Ciuc... Bat Clopotele la Ocnele Mari... Bat Clopotele la Periprava...
Bat Clopotele la Piteşti... Bat Clopotele la Salcia... Bat Clopotele la
Târgu-Ocna...
Bat Clopotele astăzi la Suceava și în toată
Ţara...
Dacă,
nefiresc, nedemn, de neînţeles ne-am depărtat de Dragostea lui Dumnezeu, de
înfierea Lui iubitoare, bine ar fi ca măcar prin durere să ne întoarcem la EL.
Dumnezeu să-i mântuiască pe cei care au fost omorâţi de boala ucigaşă!
Bat Clopotele de Înviere în sufletele
răstignite de durere şi în inimile sfâşiate de spinii profanării dar duhul
Imnului nemuririi rămâne prezent în inimile noastre:
Hristos a Înviat!
+ Sf. Vinerea Mare a Patimilor lui Hristos -
2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu