TRAIANII
noştri DACI
(partea a V-a)
„Viaţa
în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie,
suflet românesc,
Vis de vitejie,
fală şi mândrie,
Dulce Românie,
asta ţi-o doresc!”
(MIHAIL EMINESCU)
„În tot ce
cugetăm şi înfăptuim ne raportăm
consecvent la
realităţile ideale care ne semnifică
în planul cel
mai înalt a existenţei noastre.”
(MIHAIL DIACONESCU)
În Dacia
străbună, Neamul protodac a fost hărăzit cu o misiune, o vocaţie, un sens
dat de Dumnezeu – mesianismul zamolxian-hristic, precum şi un scop, un rost de
împlinit în drumul istoric, care nu trebuie să fie altceva decât Calea pe care
se împlineşte Voia Atotcreatorului.
Neamurile descend din/ prin Voia lui Dumnezeu aşa încât întru Dumnezeu
trebuie să se împlinească Neamurile Alese prin lumina Cuvântului, prin gândirea
serafică, prin fapta suprafirească, prin armonia libertăţii, prin comuniunea în
har şi credinţă, prin slujire şi slăvire.
Neamul valah, moştenitor al
Daciei străbune a păşit pe Calea luminată de Cuvânt, de Adevăr, de Bine, de
Frumos, de Dreptate, de Credinţă, de Omenie, de Mărturisire, de Libertate, de
Jertfă, de Cruce, de Creaţie, dar şi de Înviere, în aşa fel încât să se poată
apropia cât mai mult şi nu să se îndepărteze niciodată de Călăuzitorul său
ceresc şi absolut. „Nu cred să existe
minte şi inimă omenească, şi mai ales românească, spune poetul-mărturisitor
Vasile Posteucă, cinstită şi smerită, care meditând un pic
asupra trecutului nostru şi văzând cum ne-am menţinut în istorie şi în contra
tuturor năvălirilor şi tiraniilor, în contra tuturor prigoanelor şi
nedreptăţilor, să nu vadă faţa de lumină
a unei mari chemări pe care Dumnezeu a sădit-o în inimă. Dacă ar fi numai
rezistenţa în contra răului şi întunericului care ne-au înconjurat şi atacat,
şi încă ar fi mult şi de ajuns. Dar noi
am înscris, ca neam, fapte în istoria omenirii, care sunt mult mai mult
decât îndărătnicia de a trăi şi rezistenţa pasivă. Noi am creat istorie!” (Vasile Posteucă, Destinul Imperial al Românilor. Dumnezeu, Neamul,
Omul. Ed. Criterion Publishimg, Madrid, 1977, p. 29)
În această Istorie creată pe
parcursul mileniilor Neamul dacoromân, prin Elitele sale religioase hărăzite de
Dumnezeu s-a distins prin creaţia genială a marilor sale valori spirituale,
prin monoteismul, tradiţia şi dreapta credinţă creştină care i-a constituit
coloana vertrebală, întregul lui ca dat firesc în care s-au consfiinţit demnitatea,
vocaţia şi misiunea sa profetică.
File reprezentative în acestă
Istorie multimilenară, încercată, zbuciumată, prigonită, persecutată, dar şi de
aur au fost foarte mulţi, între care Traian Murariu şi Traian Macavei.
Traian Murariu s-a născut în comuna
Pădureni, judeţul Timiş la 7 Aprilie 1901, în familia unor harnici creştini,
evlavioşi, cinstiţi şi buni gospodari bănăţeni, iubitori de Dumnezeu, de
Tradiţia creştină, de rânduiala cea bună, de măsura cea dreaptă şi de Glia
străbună, Traian şi Sanda şi, a fost omorât în
penitenciarul Jilava la 27 Septembrie 1952.
În sânul familiei plină de omenie şi de obiceiuri strămoşeşti, Traian jr. a primit o educaţie demnă de
un viitor mărturisitor al Bisericii Mântuitorului Hristos, în care a sălăşluit
şi a ars permanent ca un Rug Aprins, Flacăra iubirii sale de Patrie, de tot ce
este frumos şi demn.
În Banatul de câmpie, Traian a
parcurs şcoala generală, apoi s-a ocupat îndeosebi de treburile gospădăriei,
nevoidu-se cu pulsul vieţii specifice, cu grijile, cu generozitatea faţă de
semenii mai neajutoraţi, cu visele şi cu aspiraţiile acelor vremuri încărcate
de nelinişti.
Şi-a făcut datoria faţă de Ţară prin satisfacerea serviciului militar şi
a rămas un stâlp de nădejde al Bisericii ortodoxe, prin conduita sa morală
ireproşabilă, prin dârzenia şi zelul cu care îşi mărturisea dreapta credinţă,
devenind o pildă de urmat pentru tinerii din sat, suferind consecinţele
războiului, dar mai ales ucigătoarea povară a ocupaţiei sovietice în cârdăşie
cu cel care şi-a trădat ţara, armata, elitele şi poporul, sinistrul rege Mihai
de Hohenzollern.
Fiilor buni şi curaţi, cu sufletul frumos ca al dacului, răul le dă
târcoale permanent. Astfel, în data de 12 Decembrie 1950, seara, acasă, Traian
s-a trezit cu doi tineri frumoşi, foşti elevi ai liceului „Negru Vodă” din Făgăraş, luptători în Rezistenţa Anticomunistă din
Munţii Făgăraş, Nicolae Mazilu şi Ion Mogoş, care căzuseră în ghearele
Securităţii, fuseseră arestaţi, pătimind la penitenciarul de copii, Târgşor.
Aceasta a fost mănăstire, apoi pulberărie, închisoare militară, iar în
timpul regimului comunist a devenit temniţă rezervată elevilor
naţionalişti-creştini, funcţionând între 1948-1951, perioadă în care
autorităţile scelerate, ucigaşe şi machiavellice, fără Dumnezeu şi Neam, slugi
ale Ocultei prigonitoare şi persecutoare în mod expres a creştinilor ortodocşi
au încercat „reeducarea” bolşevică, prin tortură după programa celebrului
pedagog nefast Anton Semionovici Makarenko (1888-1939), prin siluirea
conştiinţei, mutilarea minţii, frângerea trupului, pervertirea sufletului, a familiei, a
neamului, a Bisericii, după teoriile antihriste ale sataniştilor Marx, Engels,
Lenin, Troţki, Stalin ş.a.
Între cei care au supravieţuit „reeducării”,
gulagurilor atee şi au mărturisit despre diabolicele torturi s-au numărat
scriitorii Virgil Maxim, Gheorghe Andreica, Luca Călvărăsan, Constantin
Iorgulescu ş.a. Constantin Iorgulescu
s-a întrebat, întrebându-ne: „De ce a fost nevoie de atâta schingiuire?
De atâta suferinţă, de atâta moarte? Vor şti vreodată călăii ce-nseamnă o
zi de temniţă deşi acolo au trăit şi ei, alături de victime, făcându-şi „seviciul”? Vor fi înţeles ei ceva din
partea nevăzută a durerii pe care ei o produceau, doar fizic, prin „mijloacele lor de producţie”? Dar
victimele, suferitorii, cei plecaţi mai puţin, mai mult sau de tot, morţii,
acolo unde vor fi acum, ce-au înţeles? Ce-au făcut ei cu amintirile lor, cu
opiniile, regretele, mesajele nerostite, cuvinte nespuse? Nu cumva se găsesc
acolo, între cei ce strigă cu glas mare: „Până
când Stăpâne sfinte şi adevărate nu vei judeca şi nu vei răzbuna sângele
nostru...?” (Apocalipsa 6,10). Iar
cei rămaşi, n-ar fi timpul să-şi regândească puşcăria în ansamblul ei? Să
mediteze nu la cele câteva temniţe prin care au trecut, au răbdat şi murit, ci
la întregul ei, la substanţa ei metafizică, la suferinţa cea continuă,
sfâşietoare şi unificatoare, creatoare (?).
Pot ei să se apropie de-o astfel
de esenţă, s-o traducă în vorbe ca s-o comunice şi altora? Mai sunt destul de
întregi pentru asta?” (Constantin
Iorgulescu, Târgşor – 2008, cuvânt
rostit la 60 de ani ai Târgşorului roşu)
Cei doi luptători, s-au îndreptat după eliberare să caute un loc de
muncă la Uzinele Reşiţa, iar în drum au trecut pe la Traian Murariu, care i-a
primit, i-a găzduit şi i-a omenit creştineşte. Un iuda al locului i-a turnat la
Securitate, astfel că 7 miliţeni înarmaţi au pătruns în casa binefăcătorului în
noapte de 15/ 16 Decembrie 1950, omorându-i pe cei doi şi arestând gazda.
Martirii au fost aruncaţi într-o groapă comună din cimitirul comunei
Pădureni. („Timişoara”, an VI, nr.
183, din 11 Septembrie 1995, p. 12)
Traian Murariu a fost acuzat
de „complicitate la crima de uneltire
contra ordinii sociale” (Tribunalul Militar Bucureşti, Secţia a II-a, dosar
nr. 1803/ 1951)
După un an de tortură, batjocură şi umilinţă, „prigonitul pentru dreptate”, Traian
Murariu a fost judecat, condamnat la moarte, confiscarea averii, graţie Sentinţei nr. 1529/ 4 Decembrie
1951 şi executat în 27 Septembrie
1952, la penitenciarul Jilava. (Martiri
pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist. Ed. I.B.M. al
B.O.R., Bucureşti-2007, p. 498-499)
TRAIAN
Macavei a
văzut lumina zilei în localitatea Bucium
Montari-Alba la 28 Iunie 1910, în familia lui Alexandru şi Terezia,
luminată de cei 8 copii: 4 băieţi şi 4 fete. Absolvă cu brio Gimnaziul Petru Şpan-Baia
de Arieş, ajunge subinginer cu multe cursuri-perfecţionări în străinătate.
Dumnezeu i-a binecuvântat Familia prin 2 copii deosebiţi. A făcut armata la
Marina Regală Română, ctg. 1932, devenind Sergent major. Avea ca proprietăţi o
fabrică de cherestea şi o mină de aur. A lucrat apoi la Malaxa, la postul radio
Bod şi din nou în comuna natală. Hăituiţi de comunişti toţi cei 4 fraţi
Macavei: Viorel-avocat, Nicolae-comisar adjunct la Siguranţa
capitalei, Traian-subinginer şi Alexandru-sublocotenent, au luptat
împotriva hidrei boşevice, care şi-a întins tentacolele atee peste Vatra
noastră creştină străbună. Alexandru şi Traian au luat calea partizanilor eroului
Maior Dabija. Toţi au plătit cu sânge curat rezistenţa lor anticomunistă (lui Nicolae i-au omorât şi pe fetiţa sa Lucia de 6 anişori).
Maiorul Dabija şi fraţii
Macavei, Traian şi Alexandru au ajuns la Întregalde în data de 18 Decembie 1948,
unde li s-au alăturat şi grupul lui Alexandru
Maxim fratele ilustrului poet, eseist şi mărturisitor Virgil Maxim. Au atacat Percepţia din Teiuş sustrăgând suma de 306.
000 lei, pentru arme, alimente, o maşină de scris şi una de multiplicat.
Pe versantul oriental al Munţilor Apuseni pe Muntele Mare, la Groşi partizanii
lui Dabija au construit 2 cabane, instituind Frontul Apărării Naţionale-Corpul de Haiduci sub conducerea maiorului
Dabija şi a lui Traian Macavei-locotenentul său. Planul lor
viza alcătuirea unui corp numeros de armată anticomunistă. Căderea marelui grup
a venit prin prinderea lui Avram Ihuţ, trădat de fratele său vitreg. În
crâncena încleştare cu trupele securităţii de pe Muntele Mare, fraţii Macavei
scapă din încercuire ascunzându-se în pădurile din Bistra şi Bucium. Alexandru este ucis în încleştarea cu
securitatea din 31 Iulie 1949, iar Traian
a fost arestat şi condamnat de Tribunalul Militar Cluj, prin Sentinţa nr. 312/
17 Iulie 1950. A fost omorât din ordinul aceleiaşi securităţii în Cluj la 11
Octombrie 1950, de către slugile ucigaşe ale regimului diabolic, încununându-l
alături de ceilalţi fraţi ai jertfei ca erou-martir al Neamului. (Ion Gavrilă
Ogoranu/ Elis Neagoe-Pleşa/ Liviu Pleşa, Brazii
se frâng, nu se îndoiesc, vol. VII. Rezistenţa anticomunistă din Munţii
Apuseni. Ed. Marist, Baia Mare-2007, p. 289-291; Cosmin Budeancă/ Florentin
Olteanu/ Iulia Pop, Rezistenţa
anticomunistă-cercetare ştiinţifică şi valorificare muzeală, vol. I. Ed.
Argonaut-Cluj-2006, pp. 105 ş.u.)
Rezistenţa Anticomunistă dacoromână fiind prin excelenţă - Rezistenţa prin Religie a Românismului,
adică, Flamura creştinismului ortodox
mărturisitor, a înscris pagini de
aur în Istoria nescrisă a neamului,
prin Fiii ei cei mai de seamă, Eroii-Martirii-Mărturisitorii-Pătimitorii, care au biruit Apocalipsa
concentraţională comunistă, trecând din Temniţele diabolice atee în Sinaxarul
serafic – Pantheonul ceresc, consacrându-şi în veşnicie NUMELE.
De ce aceste nume nu sunt păstrate în istoria scrisă a Neamului pentru
care s-au jertfit, de ce pilda lor nu poate ajunge astăzi măcar drept simplă
informație la generațiile ce le-au urmat, de ce nu avem unde să le sădim un
brad la căpătâi și să le ducem la zi de sărbătoare TRICOLORUL în semn de
veșnică și pioasă recunoștință , sunt tot atâtea întrebări cu răspunsuri
dureroase, încă rostite cu pumnii strânși și inima arzând...
APOCALIPS
„Şi-a slobozit cel necurat zăvozii,/
Arhangheli negri cu sclipiri de smoală;/ Pe scena lumii, unduindu-şi solzii,/
Dansează Salomeea-n pielea goală.// Pământul greu de-atât noian de rele/
Şi-a-ncetinit şi inima şi mersul,/ Sus Carul Mare scârţie durere/ Şi lăcrimează
stele universul.// Cohorte de arhangheli trişti şi-nvinşi/ Păşesc mânaţi cu
biciul în robie/ Şi fumegă funingini aştrii stinşi/ Pătând covorul verde-al
veşniciei.// Scânceşte de durere-ntreaga fire/ Şi plâng pe la răscruci de
ceruri îngeri,/ Se-ndoaie grinzile nemărginirii/ Sub greutatea cosmicei
înfrângeri.// În creştetul veşniciei Dumnezeu,/ Cu capu-n mâini, stă abătut şi
trist/ În jur se sting luminile mereu/ Şi-ngenunchiat alături, plânge Christ.” (Demostene Andronescu, Peisaj Lăuntric – versuri din închisoare. Fundaţia
Sfinţii Închisorilor Piteşti/ 2014)
Fond de carte: Arhiva Dumitru
Ionescu-Bucureşti.
Închinat în mod expres tuturor
purtătorilor sfintelor Nume cereşti: Mihail şi Gavriil, dar şi celorlaţi dacoromâni
care au rămas nemuritori şi liberi.
+ Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil
şi Soborul tuturor cereştilor puteri
8 Noiembrie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu