Războiul
copiilor școlari cu lumea
Gabriel
Ungureanu Dr. în psihologie, Cercetător la Inst. „C. R. Motru” Academia Română
04
August 2024
Peste tot în lume, una din problemele sociale care au
însoțit criza economică eternă a fost, este și va exista la nesfârșit (dacă nu
este stopat prin măsuri de stat) fenomenul criminalităţii şi cel al devianţei.
Deşi au fost și sunt alocate importante resurse administrative, delincvenţa,
criminalitatea şi terorismul continuă să se amplifice de la an la an tot mai
mult în jurul şcolilor. Oare de ce a luat amploare acest fenomen social în
jurul școlilor? Observăm în statistici persoane jefuite, omucideri, furturi din
locuinţe, traficul de droguri, tâlhării, violuri, atentate grave. Nu în ultimul
rând în actualitate a apărut odată cu tehnologia înaltă și hărţuirea şcolară
prin dispozitive electronice de comunicare şi lista infracţiunilor ar putea
continua.
Pentru comparaţia necesară a acestui fenomen social
actual cu lumea antică putem aminti că la acel timp al începutului filosofic,
primul reformator structural al educaţiei ateniene a fost regele Solon, (635
î.Hr). El a fost omul a cărui înţelepciune legendară a îndrumat și ridicat
poporul grec sub raport politic, militar, dar mai ales educativ. În exerciţiul
său de reformă a statului, Solon a obligat cetăţenii să îşi trimită copii la
şcoală, pentru a fi instruiţi şi educaţi în sport, citit, socotit, gramatică şi
muzică. Numărul copiilor admişi într-o şcoală a acelor vremuri era reglementat
prin lege pentru a nu face predarea dascălilor greoaie şi ineficientă. Tot el a
reglementat programul cursurilor, atenție, de la răsăritul soarelui și până la
apus.
Siguranţa copiilor la şcoală în Grecia antică era
legiferată şi asigurată în mod absolut, iar străinul care ar fi intrat clădirea
şcolii în timpul cursurilor prin efracţie, era pasibil de pedeapsa capitală.
Deasemeni acest aspect al siguranţei copiilor era atât de important încât nici
măcar dascălii nu puteau invita persoane străine în şcoală atunci când copii se
aflau în pauză sau recreaţie, iar cei care ar fi încălcat acestă regulă puteau
fi socotiţi ca fiind nişte atentatori la adresa siguranţei copiilor. În altă
ordine de idei patrimoniul şcolii era declarat sacru, întrucât cine ar fi
îndrăznit să fure lucruri din şcoală al căror valoare trecea de 100 de drahme
de asemenea era condamnat la moarte[1]. (aviz hoților mizerabili care astăzi
fură în contractele cu școala).
Biblia Ortodoxă sau Cartea Sfântă a omenirii ne
avertizează în multe cărți și capitole. De pildă în Epistola a doua către
Timotei a Sfântului Apostol Pavel capitolul 3:1,2,3,4. acest ucenic al lui
Cristos face o profeție cutremurătoare: „Şi aceasta să ştii că, în zilele din
urmă, vor veni vremuri grele; Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de
arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori,
fără cucernicie, Lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi,
cruzi, neiubitori de bine, Lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori,
neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, Trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi,
iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu”. Sfânta Evanghelie
după Matei la numerotația 10:21 ne face cunoscute cuvintele Domnului nostru
Iisus Cristos despre vremurile din urmă:,, Va da frate pe frate la moarte şi
tată pe fiu şi se vor scula copiii împotriva părinţilor şi-i vor ucide”. În
Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel la numerotația 6:1,2,3,4 avem
o dezvăluire a adevăratelor precepte psihopedagogice. ,,Copii, ascultaţi pe
părinţii voştri în Domnul că aceasta este cu dreptate. ,,Cinsteşte pe tatăl tău
şi pe mama ta, care este porunca cea dintâi cu făgăduinţa: Ca să-ţi fie ţie
bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ". Şi voi, părinţilor, nu
întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i întru învăţătura şi
certarea Domnului”. În Sfânta Evanghelie după Luca, Domnul nostru Iisus Cristos
precizează: „Şi aduceau la El şi pruncii, ca să Se atingă de ei. Iar ucenicii,
văzând, îi certau. Iar Iisus i-a chemat la Sine, zicând: Lăsaţi copii să vină
la Mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia.
Adevărat grăiesc vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un prunc nu
va intra în ea”.
Însă în actualitatea grotescă şcoala devine teatrul
defulărilor sângeroase cauzate în principal de lipsa protecţiei copiilor la
timpul potrivit şi vulnerabilitatea acestei instituţiei în general din punct de
vedere al securităţii. Putem medita cu tristeţe la cel mai mare atac comis
vreodată peste ocean într-o şcoală americană, încă din primii ani ai secolului
trecut când la 18 mai 1927, Andrew Kehoe membru în consiliul de administraţie
al şcolii din Bath, Michigan, SUA, după ce şi-a omorât soţia, a provocat o
explozie uriaşă omorând 45 de elevi şi rănind 58 de persoane.
Exemplificând consecinţele extreme ale tulburărilor
psihotice putem aminti o serie de aberaţii comportamentale înfiorătoare la
vârstele adolescenţei şi tinereţii. O mare tragedie având ca loc de desfăşurare
şcoala se întâmplă la data de 13 martie 1996-Marea Britanie/Scoţia când 16
elevi şi învăţătoarea lor sunt ucişi într-o şcoală din Dunblane de către Thomas
Watt Hamilton. Acest individ care avea probleme psihice a intrat în sala de
gimnastică având asupra sa mai multe arme de foc dezlănţuind infernul. Se va
sinucide în urma atacului[2]. La 20 aprilie 1999 în SUA, Eric Harris în vârstă
de 18 ani şi Dylan Kebold 17 ani ucid prin împuşcare 12 elevi ai liceului
Colombine şi un profesor apoi se sinucid. Lista neagră continuă la 26 aprilie
2002 Germania, când 16 persoane între care 12 profesori sunt ucise într-un
liceu din Erfurt de un tânăr în vârstă de 19 ani care se sinucide în urma
atacului. Continuând trecerea prin această vale a lacrimilor putem spune că nu
mai puţin celebră este şi locaţia şcolii nr. 1 din Beslan, Osetia de Nord,
Federaţia Rusă unde la 1 septembrie 2004 a avut loc cea mai mare tragedie
cunoscută într-o şcoală, când un grup de rebeli ceceni au ucis cca. 400 de
persoane dintre care jumătate erau copii de şcoală şi au rănit grav alte 783
persoane[3].
La 21 martie 2005 SUA, nouă persoane ucise prin
împuşcare şi alte şapte rănite la Red Lake Minnesota de către un licean
teribilist care apoi se va sinucide. În data de 16 aprilie 2007 SUA, studentul
de origine sud coreeană Seung Hui Cho ucide cu două pistoale de calibrul 9 și
22 mm 32 de persoane rănește grav 17 după care se sinucide în campusul
universităţii Virginia Tech din Blaksburg, Virginia. Şoc şi groază pe 7
noiembrie 2007 în Finlanda când opt elevi sunt ucişi într-un liceu din Tuusula
de un liceean de 18 ani care apoi se sinucide. Anul următor la 23 septembrie
2008 tot în Finlanda-nouă elevi şi un profesor sunt ucişi într-un liceu
profesional din localitatea Kauhajoki de un student în vârstă de 22 de ani care
se sinucide ulterior. Pe 11 martie 2009 vine rândul Germaniei să intre în
doliu-15 persoane, 9 elevi şi trei profesori de la un colegiu din Winennden în
apropiere de Stuttgart, precum şi trei trecători sunt ucişi de un fost elev al
instituţiei de învăţământ. Autorul atacului are la acel moment vârsta de 17 ani
şi se va sinucide.
La 7 aprilie 2011 în Brazilia un tânăr în vârstă de 24
de ani deschide focul în fosta sa şcoală publică din Rio ucigând 10 elevi şi
rănind alte 18 persoane înainte de a se sinucide. Pe data de 2 aprilie 2012 SUA
un bărbat ucide o recepţioneră şi şase studenţi la universitatea din Oakland
California SUA. Vineri decembrie 2012 va rămâne o zi de doliu pentru raţiunea
umană. Într-o şcoală primară din Conecticut SUA sunt ucise 27 de persoane
dintre care 20 de copii cu vârste pornind de la 5 ani. Psihopatul Adam Lanza
s-a sinucis. Serbia 3 mai 2023 la școala „Vladislav Ribnikar” din Belgrad iadul
se urcă la suprafață între copiii nevinovați. Kosta K. un elev eminent de 13
ani de curând venit în acea școală se simțea respins de colegi deoarece era
denumit „tocilarul”.
O supratensiune psihică de natură emoțională apare
atunci când la istorie obține o notă mai slabă și asta în condițiile în care
avea calificative maxime la toate materiile. Merge acasă fură din seif două
arme ale tatălui său și revine la școală înarmat și cu două „cocteiluri
Molotov”. Primul împușcat a fost paznicul unității, imediat după ce elevul a
intrat în școală. Ulterior a intrat în clasă, unde a tras asupra profesoarei de
istorie (53 de ani) și, la întâmplare, în colegii aflați la oră. Rezultatul: 8 copii
morți pe loc și paznicul unității, profesoara de istorie și 7 copii grav
răniți. La cercetări s-a stabilit că elevul fusese instruit timp de un an de
tatăl său în folosirea armelor de foc la un poligon pe care îl frecventau. La
audieri copilul a declarat parcă ,,posedat” de o hebefrenie sadică „mi-a făcut
plăcere să-i aud țipând”. Nu trec nici 48 de ore și televiziunea sârbă anunță
că un alt tânăr de 21 de ani după o ceartă petrecută în curtea unei școli din
localitatea Mladonevac a plecat acasă nervos și a revenit înarmat cu o pușcă
automată și un pistol. Pleacă cu o mașină într-o cursă a morții și începe să
împuște oamenii pe stradă în trei localități. Rezultatul: opt oameni nevinovați
uciși și 7 grav răniți.
Cu excepţia teroriştilor fanatici care au un alt gen
de revendicări şi motivaţii (politice, militare, religioase) toate aceste fapte
cumplite şi violente au fost săvârşite în spaţiul şcolii de persoane
dezechilibrate psihotice care au urmat un parcurs ideatic delirant
exteriorizat, observabil uneori sau dimpotrivă ascuns. La aceste fapte extreme
se ajunge şi după o experienţă delincvenţială emergentă unei situaţii familiale
carenţate. Bineînţeles că descărcările criminale nu se justifică sub nici un
motiv dar aceste situaţii sociale triste precursoare arată cu mult timp înainte
propensiunea spre devianţă a individului din grupele de risc. Din punct de
vedere analitic se observă că majoritatea se sinucid și pleacă sfidători într-o
„altă lume” după ce aici și-au făcut cunoscută ura organizată sau dezorganizată
patologic la adresa celorlalți și obiectivată prin masacre înfiorătoare. Cu
alte cuvinte ei transmit fatalist societății următoarele: „v-am făcut-o și nu
mă puteți trage la răspundere”! Binînțeles că cei nonpsihopați și care au putut
fi salvați în rare cazuri au înțeles după multă psihoterapie și tratament
psihiatric de calitate că existau alte opțiuni mult mai inteligente, pașnice și
eficiente de a-și face cunoscute revendicările personale.
De la schimbarea de regim a anului 1989 România a
parcurs în ultima perioadă mai multe etape de tranziţie specifice unei
societăţi care încă îşi caută drumul de mai bine de 30 de ani între nord şi sud
sau de la orient la occident: de la o societate închisă la o societate
deschisă, de la centralismul economic la economia plurivalentă, de la sistemul
politic dictatorial la o ţară membră U.E. Aceste rapide prefaceri democratice
au favorizat printr-o legislaţie permisivă şi de multe ori inexistentă, fenomenul
devianţei de la normalitate, unde ca subcategorie specifică delincvenţa
juvenilă stabileşte un trist record.
În România statistica infracţiunilor ne prezintă cifre
îngrijorătoare: pe lângă milioanele de români înfometați și plecaţi definitiv
din ţară, circa 60.000 de familii sunt total clivate datorită plecării la muncă
a unui părinte, unii copii fiind abandonaţi, lăsaţi fără supraveghere ori în
grija bunicilor care nu îi pot educa, controla şi susţine economic.
Unele statistici prezintă chiar cifre de necrezut cu
privire la copiii lăsaţi de capul lor. După unele publicaţii statistice cca.
400.000 de copii sunt nesupravegheaţi chiar dacă uneori părinţii mai sunt
ocazional şi prin ţară. Astfel situaţia devine din acest punct de vedere tot
mai greu de controlat, mulţi dintre acești copii intrând în conflict cu legea
şi pe cale de consecinţă în opoziţie faţă de societate. Se constată din ce în
ce mai multe cazuri în care copii ori adolescenţii debusolaţi moral ori suferinzi
psihiatric atacă profesorii, tâlhăresc în incinta şcolii colegii, vandalizează
diferite locaţii, bunuri publice ori private. Unii dintre ei mai inconştienţi
şi mai teribilişti induc panică în populaţie şi autorităţi anunţând la telefon
plasări de bombe în locaţii de şcoală sau în aeroporturi.
Între alţi vectori sociali sau economici şi tulburarea
de comportament la adolescență contribuie la acest tablou îngrijorător adăugând
dimensiunea dezechilibrului individual la ecuaţia complexă a devianţei sociale.
Sursa originară dpdv psihologic a acestui tip de comportament delincvenţial
este anxietatea iniţială a acestor copii (se simt abandonați, vulnerabili,
neprotejați, necontrolați) urmată de o compensare cu mânie, agresiune şi
violenţe datorită abandonului familial şi social.
Explicaţia ştiinţifică a fenomenului comportamental
deviant la adolescenţă constituie o preocupare constantă pentru ştiinţe precum
medicina, psihologia, sociologia dar nu în ultimul rând pentru specialiştii din
ştiinţa dreptului ori a economiei sociale. Pentru o cercetare eficientă una din
dimensiunile fenomenului se referă abordarea factorilor psihoindividuali precum
şi la impactul psihosociologic asupra individului implicat în drama socială. O
altă relevanţă ştiinţifică este evidenţiată de factorii situaţionali sau
sociali, implicaţi corelativ în aceste comportamente antisociale.
Delincvenţa juvenilă este definită generic ca fiind:
ansamblul faptelor prevăzute de legea penală săvârşită de minori care au
răspundere penală şi de tinerii între 14 şi 18 ani. Conform legii nr.272 în
definiţia delincvenţei juvenile intră şi acele fapte săvârşite de copiii care
nu răspund penal. Acest fenomen psihosocial, prezintă alături de alte
determinări cauzale de nivel psihoindividual şi o condiţionare socioculturală,
care arată marea influenţă exercitată în viaţa societăţii de cultură, respectiv
de specificul marginal subcultural. Complexitatea formelor de manifestare şi
interrelaţiile pe care le presupune diversitatea fenomenului delincvenţei,
conturează stabilirea unor repere comparative, tematice dar şi operaţionale,
care astfel devin indispensabile unei abordări structurate. În societatea
actuală, deoarece are caracteristica unui fenomen social tot mai pronunţat şi
mai periculos, delincvenţa juvenilă devine în mod obligatoriu obiectul de
studiu a numeroşi cercetători din ţară şi de peste hotare. Curios însă
rezultatele acestor cercetări conduc în final la soluția unui control
electronic nedemocratic și impersonal-distopic de tip orwelian (1984).
Dezvoltarea psihoafectivă în adolescenţă
Adolescenţii ,,normali” de azi prezintă o mai slabă
complianţă la interesul de tip empatic pentru oameni. Profilul lor actual arată
că astăzi ei sunt mai timizi, mai retraşi. Devin individualişti și nu mai
întineresc structura societăţii prin autodeterminare ci preferă să urmeze
modelele apropiate de succes care în mod iluzoriu le întăresc convingerile de
autoexil emoţional şi atitudinal. În acest fel se atașează grupurilor toxice și
criminogene.
Adolescenţii de azi nu mai colecţionează ca altă dată,
timbre ori flori în ierbar ci îşi ridică probleme de realizare profesională cu
premise false ca soluţie pentru câştigul financiar vital şi obligatoriu necesar
unui confort psihologic. Ei cunosc foarte devreme greutăţile, nedreptăţile iar
acestea nemărturisite şi mai ales nexplicate în familie şi la şcoală îi conduc
uneori la conflicte interioare ce se transformă uneori în acte antisociale.
Dimpotrivă unii dintre ei încearcă exhuberanţa şi comportamentul accentuat
pentru a se distinge original şi a se detaşa în lupta pentru afirmarea
personală. Se poate spune şi că erorile adulţilor în educaţia adolescenţilor
oglindesc greşelile grave ale societății românești în ansamblul ei care nu de
puține ori se arată nepăsătoare ori „anesteziată” la nevoile şi cerințele
acestora. De aceea educaţia şi consilierea la această etapă de vârstă trebuie
să pună accentul şi pe modul moral şi psihologic în care se implică în viață şi
activitate adolescenţii, precum şi ajutorul concret ce ar trebui oferit de
societate pentru depășirea acestei perioade sensibile din viaţa tinerilor.
După J.Piaget concordantă cu direcția generală a
dezvoltării evoluției cognitive este şi judecata morală a copilului: În primă
fază aceasta este heteronomă (preia, norme, reguli, interdicții, valori) din
anturajul imediat, fiind neselectivă, nesituată, rigidă vizând doar fapta, nu
şi motivația. Apoi ea devine autonomă, prin interiorizarea şi implicarea
propriului sistem valoric în actul de judecare. Distincția heteronom-autonom în
judecata morală a fost punctul de plecare al cercetărilor psihologului american Lawrence Kohler care a stabilit științific
etapele de dezvoltare morală ale copilului (Cosmovici, A., Iacob Luminița.
p.37, 2008).
Adolescentul încearcă să se cunoască și să răspundă
nevoii de autocunoaştere întrebându-se‚ „cine sunt eu?” marea majoritate
reuşind să-și răspundă cu maturitate la această importantă și profundă
autochestionare (Zlate M., Eul și Personalitatea. p.123). Dar pe lîngă
conduitele echilibrate, normale cu toţii constatăm la unii copii conduite de
opoziţionism, ostilitate, negativism, non-conformism, atitudini de graniţă a
normalităţii ce frizează amoralitatea și uneori chiar devianţa. Apariţia
acestor conduite se datorează unei nefericite subsumări de factori ce combină
imaturitatea psihică, dezvoltările familiale dizarmonice cu manifestări
instabile și chiar patologice. Din dramele petrecute în America sau în Europa
constatăm că atacatorii adolescenți aveau probleme psihice grave care se
acumulaseră ca tensiuni pulsionale de foarte multă vreme şi care nexplorate de
nimeni au creat atâta presiune psihică încât descărcarea lor s-a produs în mod facil prin violenţă şi crimă.
Delincvenţa juvenilă - tulburare comportamentală sau
debut patologic?
Comportamentul uman este o expresie dinamică a
raportului dintre dezvoltarea psihică a personalităţii și mediul apropiat
individului. Adolescentul trebuie să rezolve probleme de viaţă cotidiană, să
producă feed-back adaptativ, să înţeleagă nuanţele comportamental-atitudinale
ale celorlalţi și să se integreze armonios în grupul din care face parte. Dacă
în structura de formare a personalităţii apar dereglări afective și de educaţie
la un nivel cronic, atunci sigur se vor declanşa și tulburările comportamentale.
În perspectiva acestei teorii, comportamentul agresiv este conceptualizat în
forma unei acţiuni dinamice între: 1) Structurile procedurale şi 2) Structurile
de cunoştiinţe (Dodge 1993). După autorul menţionat de Claudia Marian în
lucrarea Agresivitatea în şcoală. Determinări,mecanisme, traiectorii,
structurile procedurale constau într-un set de date şi paternuri neurologice
asociate, care îi permit individului să transforme informaţia printr-o
succesiune de de paşi coerenţi coordonaţi de reguli de asemenea stocate şi ele
în memorie.
Caracteristica generală a acestor adolescenţi ce
manifestă tulburări de comportament este aceea că sunt în primul rând imaturi
psihic, nereuşind astfel adaptarea la condiţiile realităţii și de cele mai
multe ori dovedesc o slabă asumare experienţială trăită ori cunoscută a
propriilor decizii. A doua constatare este că aceşti copii sunt deja bolnavi
mental sau tulburaţi atunci când trec la punerea în act a infracţiunilor grave
cu violență. Aceste două premise iniţiale (nefiind exhaustive) conduc la actul
infracţional sau criminal după caz. Putem exemplifica astfel acţiunea
studenţilor sociopaţi Eric Harris în vârstă de 18 ani și Dylan Kebold 17 ani
care ucid prin împuşcare 12 elevi ai liceului Colombine, SUA, și un profesor
după care comit suicid comun.
Cei doi urau pe toată lumea din jur și postau
ameninţări la adresa colegilor pe un blog. Harris se plângea de depresie, furie
și încercări de suicid iar Kebold de depresie. Psihiatrul i-a prescris lui
Harris, medicaţie antidepresivă, (Zoloft și ulterior Luvox) substanţă care i-a
fost găsită în doze mari după momentul decesului în organismul său. Psihiatrul
Peter Breggin neimplicat direct in evaluarea oficială a presupus că acele
medicamente au declanşat stare de nebunie întrucât s-a pretins că efectele secundare
ale antidepresivelor includ furia, agresivitatea și lipsa de remuşcări. De fapt
personalitatea agresivă și deviantă era deja construită în jurul unui „eu”
bolnav deoarece dovezi ale acestor idei de ură și ostilitate erau cunoscute
încă din 1996 postate pe site-ul și pe blogul celor doi, iar acţiunea
secundară, presupusă a acelor medicamente psihotrope nu a reprezentat decât
probabil trigger-ul punerii în act în cazul criminalului Harris. În cazul celor
doi criminali de la Colombine putem vorbi și de o socializare a nebuniei
criminale care s-a autosusţinut prin interinfluenţare reciprocă.
Un prim element ce favorizează apariţia delincvenţei
juvenile este mediul de formare a personalităţii, unde cel mai adesea în
cazurile menţionate, agresivitatea se impune ca un comportament dobândit
ontogenetic. Conform definiţiei de dicţionar agresivitatea apare ca ‚,,un
comportament distructiv, violent, orientat spre persoane, obiecte sau catre
sine”. Există bineînţeles și forma agresivităţii calme, pasiv-agresive,
non-violente dar care proiectiv semnifică aceiaşi ostilitate. Agresivitatea a
fost iniţial considerată ca fiind ereditară dar mai apoi s-a observat că este
un rezultat al modelării comportamentului în mediul de dezvoltare adică o
învăţare a acestui comportament prin observare, învăţare, asumare și întărire.
Psihologul român V.Pavelcu (1900-1991) evidenția în
acest sens că ipoteza frustraţie-agresiune nu este întotdeauna valabilă ca
pattern al declanşării comportamentului agresiv. El afirma în acest sens: „este
clar că nu orice obstacol ivit in faţa satisfacerii unei trebuinţe, provoacă un
act de agresiune și că acelaşi obstacol poate da naştere la stări afective
diferite, în funcţie de structura individuală a subiectului, și deci în funcţie
de sensul atribuit barierei ivite”(Rudică, T. apud Pavelcu V, Psihologia
Frustraţiei 2006).
Factorii familiali ce apar în învăţarea unui
comportament agresiv sunt reprezentaţi de o dinamică distorsionată dpdv
psihoafectiv și atitudinal a cuplului parental: carenţa afectivă maternă sau
atitudinea supraprotectivă, abuzul de autoritate patern, pedepsele
nejustificate sau lipsa modelelor
echilibrate în ansamblul familiei, cristalizează viitorul comportament agresiv
al adolescentului, ştiut fiind că „dacă trăiesc în ostilitate copii învaţă să
fie agresivi”.
Un astfel de de profil de personalitate s-a
indentificat la criminalul în serie de 20 de ani Adam Lanza care locuia în
Newtown, SUA împreună cu mama sa. După cum relatează jurnaliştii de la ABC News
el a început masacrul prin a o împuşca pe aceasta, după care s-a îndreptat cu
maşina spre şcoala primară „Sandy Hook” din apropiere, înarmat cu două pistoale
şi o puşcă semiautomată de asalt. Ce a urmat conform marilor agenţii de ştiri-
27 de morţi, printre care 20 de copii- o tragedie care i-a şocat şi îngrozit pe
americani. Cei care îl cunoşteau pe Adam spun despre el că era un tânăr cu
probleme, care nu relaţiona cu ceilalţi copii şi care părea genul reprimat. Nu
avea antecedente penale. Fratele său Ryan Lanza- despre care se presupunea
iniţial că ar fi fost autorul atacului- le-a spus anchetatorilor că Adam era
autist sau avea- cităm-,,o tulburare de personalitate”. O fostă colegă de clasă
a declarat, de asemenea, că acesta era tăcut şi rezervat „puteai să zici că e
un geniu”a adăugat ea[4].
Cu siguranţă în acest caz specialiştii în psihiatrie
vor identifica raptusul schizofrenic care poate duce până la crimă atunci când
subiectul este stimulat negativ și netratat medical corespunzător. Trăind
într-o atmosferă ostilă copiii ajung să se simtă vulnerabili, anxioşi și să
reacţioneze în consecinţă, considerând că modelul agresivităţii învăţate în
familie reprezintă o necesitate, o cale de a-și rezolva problemele cotidiene.
Acesta este și cazul mamei acestui tânăr care nu se ştie din ce motiv colecţiona
în casă, pistoale și arme semiautomate de asalt. Din păcate modelul de
imprinting a funcţionat aberant în acea familie carenţată dezlănţuind tragedia
care cutremurat America și întreaga lume civilizată. Se pare că acest tânăr a
vrut să elimine și obiectul de afecţiune al mamei sale care erau copiii şcolii
precum și profesorii cu care aceasta lucra și socializa. Toţi aceştia au
reprezentat obiectul unei ameninţări pentru Adam Lanza care a dorit să îi
şteargă din realitatea care devenise ameninţătoare la adresa siguranţei sale
interioare.
Un alt factor important ce structurează negativ
comportamentul delincvenţial la adolescent este tipul de personalitate anomică.
În acest tip de personalitate apar trăsături negative, ce se exprimă, prin
afectivitate redusă, impulsivitate, egofilie, egocentrism, sensibilitate.
Ultimul plan de abordare a apariţiei a devianţei comportamentale este descris
de factorii situaţionali ce cristalizează trecerea la aspectul comportamental
antisocial și se obiectivează în: consumul de alcool, de droguri de mare risc, în
slaba capacitate de a răspunde la frustrări, insuficienta dezvoltare a
autocontrolului afectiv.
Putem spune că din punct de vedere psihanalitic
tulburările de comportament la adolescenţă apar și datorită retragerii sau
dispariţiei investiţiei afective materne și poate fi legată de asemenea de
comportamentul autoritar patern, acesta generând indiferenţa afectivă
responsabilă în apariţia sentimentelor vindicative, iresposabilitate,
agresivitate, ulterior proiectate în viaţa adultă sub forme patologice,
nevroze, psihopatii etc. Această dinamică a apariţiei puseelor schizofrenice a
fost observată încă din 1911 de către celebrul E. Bleuler care afirma încă de
pe atunci că: „o parte importantă din
simptomatologia schizofreniei rezultă din complexe afective”[5].
Influenţe subculturale asupra copiilor
Factorii socioculturali pot să devină surse
activatoare în învăţarea și întărirea unui comportament deviant. Ei sunt
evidenţiaţi de o dinamică negativă din punct de vedere psihoafectiv și de
adaptare al familiei și comunităţii la realităţile sociale: carenţa afectivă
maternă, abuzul de autoritate patern, lipsa modelelor echilibrate în ansamblul
familiei, prefigurează viitorul comportament deviant al adolescentului. Este
ştiut că dacă trăiesc în ostilitate copii învaţă să fie agresivi; trăind într-o
atmosferă stresantă și ostilă copiii ajung să se simtă vulnerabili și să
reacţioneze în consecinţă, considerând că modelul agresivităţii învăţate în
familie reprezintă o necesitate iar grupul delincvent la care aderă facil o
cale sigură de a rezolva problemele materiale și de siguranță.
Deasemeni dacă prin intermediul televiziunii și
filmelor copilul este expus continuu la o impregnare mentală negativă, a
violenţei și ostilităţii, aceasta contribuie foarte mult la vectorii care
perpetuează agresivitatea accentuată și violenţa (Dorothy Low Nolte, p.27,
2006). Diferenţa dintre delincvenţii tineri și adolescenţi pe de o parte și
delincvenţii de vârstă mai mică pe de altă parte este delimitată legal de
vârsta sub care nu se poate răspunde penal. Deşi nu se ajunge la nivelul și
formele accentuate ale acestui fenomen ca alte ţări occidentale, delincvenţa
juvenilă se manifestă totuși neîncetat și în ţara noastră. Ultimele evenimente
revendicativ-sociale (demonstrații de stradă) la care au participat și persoane
sub 18 ani, constituie un motiv de îngrijorare pentru întreaga noastră
societate „democratică”.
Observăm uneori, că aceşti copii nici nu au intrat
bine în vârsta adolescenţei că vestimentaţia, limbajul, muzica aleasă ori
atitudinile, transformă pe nesimţite copilul de ieri într-un adolescent amoral
şi care îşi clamează independenţa faţă de adulţi prin comportamente agresive
dar şi prin dese sentimente de tristeţe şi atitudini de retragere în sine
(Marcelli D.,2001 p. 23). Dar de ce tristeţea? În lipsa comunicării fireşti cu
părinţii sau cu institutorii, copiii provenind din familii vulnerabile, dezvoltă
la rândul lor tulburări de comportament care îi predispun la a-şi însuşi modele
de viață indentificate din rândul eroilor benzilor desenate şi al desenelor
animate japoneze, ori a altor producţii de televiziune similare.
Aceste personaje de ficţiune au în poveştile desenate,
un destin înălţător, ce parcurge condensat în câteva pagini ori minute de film
o poveste cu multă acţiune, care suplineşte în viziunea adolescentului lipsa de
sens şi scop a propriei vieţi. Eroii benzilor desenate sau ai filmelor de
animaţie sunt curajoşi şi plini de iniţiativă, au o coafură deosebită cu părul
lăsat peste ochi şi totodată ridicat în creastă, au o vestimentaţie ce combină
piesele vestimentare ale anilor 70 cu piese de piercing, şi cu nelipsitul
machiaj al ochilor. Personajele feminine ale desenelor animate, sunt
indentificate ca modele de către adolescentele vulnerabile care imită aspectul
acestora şocant. Unghiile colorate în culori de obicei închise, maro sau negru,
tatuajele cu simboluri sinistre prezintă la aceşti copii un aspect dezolant
care trimite cu gândul la o aparenţă morbidă.
Aceste filme ori benzi desenate se constituie în
modele proiectate şi de aceşti adolescenţi care se autointitulează „emo”.
Aceşti copii dezorientaţi imită eroii benzilor de desene animate deoarece
achiziţia cognitivă, afectiv-volitivă, şi de adaptare nu s-a produs cu
eficienţă. Nu în ultimul rând aceşti adolescenţi exprimă ,,protestul” lor în
principal clamând lipsa de sens destinologic, acuzând familia şi societatea
pentru starea lor „deplorabilă”. Blocarea mecanismelor de evoluţie şi
dezvoltare ale copilului prin stoparea ori întârzierea achiziţiilor mai sus menţionate oferă un drum
deschis conduitelor aberante, imitative care par să securizeze pe moment şi să
ofere un sens de viață închipuit. Nu de puține ori destinul eroului din aceste
benzi desenate este frânt ori scenariul îl plasează ca trebuind să facă o
călătorie iniţiatică în lumea umbrelor sau lumea de dincolo de realitatea
vieţii.
Acest aspect este deosebit de incitant pentru
adolescentul ,,emo”, care proiectând mental, fără o cenzură a conştiinţei
filmul destinului acelor eroi, ajunge să se indentifice cu povestea desenată şi
astfel convins fiind de imortalitatea personajului, se hotarăşte să pună în
aplicare actul suicidar ca o trecere în acea lume seducătoare. Cei care au
putut fi salvaţi, au adus la cunoştiinţa cercetătorilor şi terapeuţilor că se
încerca de fapt o sinucidere veleitar-demonstrativă ce ar fi trebuit să le satisfacă
curiozitatea de a încerca aceleaşi experienţe
trancendentale ale lumii de dincolo, la fel ca eroii model şi totodată o
punere la punct şi o intimidare a lumii adulţilor fie ei părinţi sau profesori,
pentru vina de ai fi constrâns în reglementări administrative, morale şi de
comportament.
Dar nu doar cei care au aderat la curentul „emo” sunt
predispuşi la acte auto agresive ci, acum se constată că mai toate grupurile
şcolare de copii au risc la stări de deprimare, autoagresivitate sau suicid. La
aceste vârste nu există o pulsiune tanatologică autentică, ci se încearcă de
fapt atragerea atenţiei adulţilor cu mijloace şi atitudini demonstrative,
radicale și teribiliste.
Deasemeni curentele occidentale muzicale rock, metal,
punk, electronică, manele ca atitudine socială determină sute şi mii de tineri
să aleagă această identitate subculturală distinctă. Aceste linii melodice
predispun prin expresia ritmului, versuri, atitudine şi mentalitatea
grupurilor, la un spirit de frondă orientat împotriva adulţilor ,,vinovaţi” ori
la adresa unor structuri sociale „vinovate” de starea şi condiţia lor[6].
Prin intermediul televiziunii, filmelor și concertelor
de ,,muzică modernă” copiii sunt expuşi la o impregnare mentală negativă a
violenţei și ostilităţii acesta contribuind foarte mult la perpetuarea
agresivităţii clinic accentuate (Dorothy Low Nolte „Copii învaţă ceea ce
trăiesc”). De mulți ani spectacolele și festivalurile de muzică pentru tineri
promovează „acte artistice” hidoase, odioase unde se consumă droguri sau se
socializează în grupuri mari experiențele psihedelice și astfel se suscită și
curiozitatea celorlalți participanți de a încerca drogurile. Versurile
„melodiilor” sunt abjecte, oribile și nu pot fi reproduse aici dar promovează
decăderea și abandonarea mentală a adolescenților într-un univers satanic care
la promite totul. Exemplific aici minimal: „Mereu suntem avion pe lumea
cealaltă (Yeah, yeah)”.
Copiii urlă, strigă disperați și se entuziasmează la
spectacole atunci când sunt satisfăcuți de spiritul de frondă al ,,artiștilor”
care fumează droguri pe scenă. La rândul lor acești tineri semianalfabeți
autodenumiți ,,artiști” nu înțeleg nici ei modelul catastrofic și potențialul
supercriminal pe care îl transmit mulțimii de copii aflați în delir datorită
satisfacției pe care o au atunci când ,,artiștii” comunică cu ei și îi fac să
simtă că au un sens în viață.
În sens circular „artiștii” vor avea un public tânăr,
mereu receptiv, care va susține financiar existența „artiștilor” iar aceștia la
rândul lor le vor livra mizeria toxică de „creație muzicală modernă”. Versurile
incită la ură, la violență, la sexism și bineînțeles la consumul de droguri de
mare risc fără de care în actualitate nu se mai poate concepe un festival.
Organizatorii sunt mulțumiți pentru că chiar dacă tinerii sunt controlați la
intrare, oricum aceștia vin gata drogați sau se vor droga la ieșire după
concert, în primul parc sau chiar pe stradă, ca o atitudine de frondă față de
„lumea nedreaptă” organizată de adulți.
Concluzii parțiale
În ţara noastră acum există adolescenți, dar și copii
debusolați moral sau bolnavi psihic (mai curând îmbolnăviți psihic) care
participă activ și organizat la săvârşirea unor fapte penale. Ei săvârşesc
îndeosebi infracţiunea de furt, cerşetorie, practică vagabondajul și
prostituţia și nu de puţine ori sunt implicaţi în violuri și agresiuni fizice.
La noi comparativ cu Occidentul există și cazuri mai rare în care săvârşesc
crima de omor și tentativa de omor. Îngrijorarea cercetătorilor (dar nu și a
decidenților politic) vine de la constatarea că aceşti adolescenţi care se
implică inconştient în evenimentele sociale revendicative sunt
„profesionalizaţi” prin stimulare financiară sau instigare și întărirea
comportamentelor agresive de catre liderii ierarhici dar și de „influencerii”
oficiali (vezi cazul galeriilor din sport, concerte de muzică modernă). Astfel
banda delincventă se transformă pe nesimţite într-o bandă profesionalizată și
violentă capabilă de acţiuni și crime antisociale majore. Înţelegând pericolul
delincvenţei juvenile factorii de decizie din Administraţia Bucureşti au
echipat şcolile cu butoane de panică, camere de luat vederi şi au pus pază
specializată! Rezultatul obținut: egal cu zero. Drogurile se distribuie liber
fără probleme în școli și în jurul acestora.
Ca o concluzie de moment putem afirma că factorii ce
activează și mențin în principal delincvenţa juvenilă sunt: respingerea
comunitară în general precum și a familiei în particular, situaţia economică,
financiară și școlară a acestor adolescenţi precum și numărul scăzut de
specialişti implicati în combaterea acestui fenomen. Orientarea şcolară și
profesională ca soluție de diminuare a fenomenului ar trebui să ţină seama de
capacitatea lor reală și nu de etichetele sociale aplicate la un moment dat în
mod discriminatoriu. Cursurile de profesionalizare ar trebui diversificate
ţinînd seama de aptitudinile și deprinderile lor reale. Nu în ultimul rând
sportul ar putea salva în mod miraculos destinele acestor copiii nefericiți.
Nu în ultimul rând sănătatea fizică și psihică precară
se transformă într-o stare de activare a comportamentelor agresive și violente.
Fără evaluare și fără intervenție psihomedicală de calitate aceste incipiențe
comportamentale deviante se vor transforma în drame și tragedii fără număr.
După lecţii milenare de beligeranţă şi violenţă
societatea contemporană românească se preocupă timid, nesigur și cu ,,metode
democratice”(neeficiente-vezi brățara electronică și „probațiunea”) de
multiplele aspecte ale fenomenului violenţei și agresivității juvenile.
Camuflată de aura misiunii civilizatoare şcoala apare
astăzi drept fortăreaţă spirituală şi sanctuar educativ-formativ, plasându-se
la o distanţă confortabilă de tensiunile sociale şi de resorturile violenţei.
Însă prin simpla observare a realității în proximitate se înţelege foarte clar
că dimensiunea socializării experienţelor negative a penetrat toate
instituţiile societăţii (corupția rânjește peste tot, și fiecare școală își are
dealerii ei) iar şcoala românească apare acum drept un sistem vulnerabil și
larg deschis acţiunii violente a vectorilor satanici de influenţă subculturală.
Dovadă evenimentele recente de la SNSPA și Huși unde copiii care au venit la
școală cu bună credință să învețe carte și ulterior au fost batjocoriți de
bestii umane deghizate în profesori.
Câtă vreme românii decidenți vor aplica principiul
,,bate-voi păstorul și se va rispi turma” asupra polițiștilor, educatorilor,
profesorilor, psihologilor și psihiatrilor aceasta va fi rezultatul: generații
de copiii tulburați și grav bolnavi bântuind extramurros precum niște ,,zombi”
în căutare de noi victime. Acești nefericiți care vor avea ca reper existențial
evadarea din propria lor identitate și emigrarea plină de speranță spre ,,raiul
hedonist” al iadului aflat acum pe pământ.
Bibliografie
- Adams, G., Berzonski, M., Psihologia
Adolescenţei, Manualul Blackwell, Bucureşti, Editura Polirom, 2009.
- Bologa, L.I., Violenţa şcolară. Factori
de risc în adolescenţă, Departamentul Pentru Pregatirea Personalului Didactic,
Sibiu, Universitatea Lucian Blaga, 2001. Bologa
- Boncu,Ş., Curs de Psihologie Socială, Comportamentul
Agresiv, Iaşi, Boncu,Ş, Facultatea de psihologie şi ştiinţe ale educaţiei
,,Al.Ioan Cuza”2004.
- Berkowitz,L., What happened to the
frustration-aggresssion hypothesis? American Behavioural Scientist, 1981.
- Banciu Dan, Rădulescu,M. Sorin, Voicu
Marin”Introducere in Sociologia
Devianţei” Editura Ştiinţifică is Enciclopedică-Bucureşti 1985.
- Chelcea,S., Jderu, G., Psihosociologie –
Teorii, cercetări, aplicaţii, Bucureşti, Editura Polirom, 2008.
- Constantin, A,S., Conflictul
interpersonal. Prevenire, rezolvare şi diminuarea efectelor, Bucureşti, Editura
Polirom,2004.
- Cosmovici., A., Iacob Luminiţa,
Psihologie şcolară Editura Polirom 2008 Iaşi
- Dorothy Low Nolte, Copii învaţă ceea ce
trăiesc Editura Humanitas, Bucureşti, 2006 p.27
- Eibl-Ebesfeldt, I., Agresivitatea umană,
Bucureşti, Editura Trei, 2009.
- Farzaneh, P., Comportamentul
agresiv,Institutul European, 2011
- Florian Gheorghe „Psihologie
penitenciară” Editura Oscar Print Bucuresti 1996
- Goleman,D., Inteligenţa emoţională,
Bucureşti, Curtea Veche, 2008 p.15, 35,61/63,119,360, 361.
- Ionescu, G,. Tulburările Personalităţii,
Bucureşti, Editura ASKLEPIOS 1997
p.104,111.
- Lorenz,K., Aşa-zisul rău. Despre istoria
naturală a agresiunii, Bucureşti, Editura Humanitas, 2005.
- Liiceanu, Aurora., Liliana, Preoteasa.,
Mihaela, Jigău., Violenţa în şcoală, Bucureşti,
Proiect desfăşurat în colaborare cu Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei
– promotorul - , finanţat de UNICEF, Editura MDN, 2006.
- Larousse-Marele Dicţionar de Psihologie:
Tison, C., Grenier A.., La surveillance neurologique au cours de la premier
anne de la vie, Paris, Mason, 2002 p.44
- Margareta Modrea Imagine de sine is
personalitate la adolescenţă Editura Aliter, Focşani (p.102)
- Munteanu,M.,Nechifor,A., Prevenirea
conduitei agresive la preadolescenţi şi adolescenţi Iaşi, Editura Pim, 2007
p.40.
- Muntean, Ana., Munteanu, Anca.,
Violenţă, Traumă, Rezilienţă, Iaşi Polirom, 2011.
- Marcelli,D., Berthaut, E., Depresie şi
Tentative de Suicid la adolescenţă, Iaşi, Editura Polirom, 2007, p23.
- Mitrofan, N., Zdrenghea, V., Butoi, T. –
„Psihologie judiciară”, Bucuresti, Casa de Editură şi presă „Şansa”, 1994.
- Marhan, Ana-Maria., Psihologia
Utilizării Noilor Tehnologii, Iaşi, Institutul European, 2007.
- Mihaela Tomiţă., Influenţa relaţiei
părinte-copil asupra fenomenului delincvenţei juvenile, Site Net.
- Murphy, T., Hoff Oberlin,L.,
Agresivitatea pasivă. Cum să o recunoşti şi controlezi la tine şi la ceilalţi,
Bucureşti, Editura Trei, 2007.
- Neculau, A., Dicţionar de Psihologie,
Bucureşti, Editura Babel, 1997.
- Oană, S. Cristian., Boroş, Melinda.,
Agresivitatea şi violenţa, Oană Sever Cristian sau despre mitul ,,bunului sălbatic”, „Nature and Nurture
Predispose to Violent Behavior: Serotonergic Genes and Adverse Childhood
Environment”, Andreas Reif*,1, Michael Ro¨ sler2, et al.
Neuropsychopharmacology (2007) 32, 2375-2383, 2011.
- Petcu, Marioara., Delincvența. Repere
psihosociale Cluj Napoca, Editura Dacia, 1999 p.102
- Preda, V., – Delicvenţa juvenilă,
Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 1998, p. 33-34.
- Păunescu, C., Agresivitatea şi condiţia umană, Bucureşti,
Editura Tehnică, 1994.
- Rodica Mihaela Stănoiu „Introducere în
criminologie” Editura Academiei
Bucureşti 1998
- Rudică,T., Psihologia Frustraţiei,
Editura Polirom, 2006, p.26, 42,-43, 78-191.
- Rădulescu, S., Sociologia violenţei
intrafamiliale. Victime şi agresori în
familie,Bucureşti, Editura ,,Lumina Lex”2001.
- Săucan, Doina., Liiceanu,Aurora.,
Micle,M., Încălcarea legii ca stil de viață. Vulnerabilitatea adolescenţilor la
criminalitate, Bucureşti, Editura
Academiei Romane, 2009, p.40.
- Sen, A., Psihologia clinică în viziunea
practicianului, Bucureşti, Editura Dual Tech, 2007 p.89-90.
- Şoitu,L., Hăvârneanu,C., Agresivitatea
în şcoală, Iaşi, Institutul European, 2001. p.
- Tudose, C., Aspecte psihologice ale agresivităţii umane,
Bucureşti, Editura Academiei Naţionale de Informaţii- 2003.
- T. Bogdan Comportamentul uman în procesul judiciar,
M.I, Serviciul editorial şi
cinematografie, Bucureşti, 1998
- Ungureanu, G. , Conceptul antic is
tradiţional in evoluţia educaţiei, Politici Educaţionale. Relevanţă is Eficienţă Ed. Eurolobby, Bucureşti 2010
- Verza E., Psihologia Vârstelor Editura
Prohumanitate, Bucureşti,1994 p.207
- Zlate Mielu., Eul is Personalitatea,
Editura Trei Bucureşti, 2004 p.123
- Ungureanu, G., Factori psihologici în
agresivitatea delincvemților juvenili din mediul școlar Editura Sitech Craiova,
2015.
- Iacob, V., Tatăl băiatului care a ucis 8
copii și un adult la o școală din Belgrad: Știu că se simțea respins, dar nu am
observat nimic suspect.2023
- Roxana, Tivadar., Un nou atac sângeros
cutremură Serbia, deja în doliu după masacrul petrecut la o școală din Belgrad
acum două zile.
- Cristina, Ene., Noi detalii despre cum
și-a planificat Thomas Matthew Crooks tentativa de asasinat asupra lui Trump.
Își luase zi liberă, pe motiv că „are
ceva important de făcut”
Surse Web:
-
denisapatraşcu.wordpress.com/2010/02/13/studiu-criminologic-privind-cauz.m,ele-delicvenţei-juvenile/
consultat la data de 27-1-2011
-
http://www.archive.org/details/adolescenceitsps002hall consultat la data de 28
2011
-
http://www.psih.uaic.ro/~sboncu/romana/Curs_psihologie_sociala/Curs30.pdf
consultat la 6-2-2012
-
http://psycnet.apa.org/index.cfm?fa=search.displayRecord&uid consultat la
10.01 2013
-
http://www.scribd.com/doc/49607151/6/Mihaela-Tomi consultat la 11.01 2013
-
http://www.europafm.ro/stiri/externe/profilul-atacatorului-din-connecticut-rudele-spun-ca-ar-fi-suferit-de-autism~n63375/
consultat la 14.01 2013
-
http://www.mediculmeu.com/boli-si-tratamente/boli/tulburarea-disociala-de-personalitate.php
consultat la 14.01 2013
-
http://baby.unica.ro/Copilul-tau/Educatie/Violenta-in-scoli.htm 2 consultat la
15.01 2013
-
http://ro.wikipedia.org/wiki/Masacrul_de_la_Liceul_Columbine consultat la 15.01
2013
-
http://en.wikipedia.org/wiki/Dunblane_school_massacre consultat la 16.01 2013
- http://gardianul.md/?p=3736 consultat la 16.01 2013
-
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/masacru-la-o-scoala-din-belgrad-un-elev-a-impuscat-si-a-ucis-8-copii-si-un-gardian-2335439
-
https://ro.wikipedia.org/wiki/Atacul_armat_de_la_%C8%99coala_din_Kazan
-
https://radiounison.ro/razvratirea-copiilor-un-semn-al-vremurilor-de-pe-urma/
-
https://ziare.com/atac-armat/masacru-belgrad-marturie-tatal-baiatului-ucis-opt-copii-1803001
-
https://stirileprotv.ro/stiri/international/serbia-e-devastata-de-masacre-dintr-odata-traim-intr-o-lume-diferita-ce-se-va-intampla-cu-atacatorii.html
----------------------------------------
[1] Gabriel Ungureanu , Conceptul antic şi
tradiţional în evoluţia educaţiei, Politici Educaţionale. Relevanţă şi Eficienţă Editura Eurolobby, Bucureşti 2010
[2]
http://en.wikipedia.org/wiki/Dunblane_school_massacre
[3]
http://baby.unica.ro/Copilul-tau/Educatie/Violenta-in-scoli.html?a=4139/122542&p=2
[4]
europafm.ro/stiri/externe/profilul-atacatorului-din-connecticut-rudele-spun-ca-ar-fi-suferit-de-autism~n63375/
[5] V. Predescu Psihiatrie vol 1. Editura
Medicală, Bucureşti 1989, p.690-691
[6] Gabriel Ungureanu Coordonate
psihoculturale ale delincvenţei juvenile www.juridicaljournal.univagora.ro/?page=article_list&volume=8.1&nr=1
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu