6
august - centenarul nașterii lui Ion Pacea
Petru
Romoşan
04
August 2024
La 6 august 1924 s-a născut pictorul român Ion Pacea,
în munții Pindului (Grecia), dintr-o familie de negustori macedoneni. Uniunea
Artiștilor Plastici, Muzeul Național de Artă al României, iubitori de artă,
colecționari pasionați, critici și istorici de artă ar trebui să marcheze
centenarul nașterii sale. Până atunci o vom face noi.
În 1926, familia Pacea pleacă din Grecia în România,
în Cadrilater, fiind împroprietăriți cu 10 hectare de pământ și o casă în satul
Ezibei, județul Caliacra. În 1936, familia Pacea se mută din Ezibei la
Bazargic. „Primul contact cu pictura l-am avut la 10-12 ani, în Dobrogea, la
Balcic, unde făceam dese escapade cu băieții de aceeași vârstă, ca să ne
scăldăm în mare. Aici am văzut pentru întâia dată pictori cu șevaletul în spate
și cu o pânză pictată cu multe culori. Era pentru mine ceva nou, nemaivăzut. Unul
dintre ei îmi plăcea în mod deosebit, cunoșteam locul unde lucra și de fiecare
dată mă atrăgea ca un magnet. Culorile pictate pe hârtie ca niște rubine mă
fascinau. Era pictorul Dărăscu. Asta am aflat-o mult mai târziu ca student la
Belle Arte când l-am avut ca profesor de desen”. (Ion Pacea, Însemnare din
caietul albastru - din monografia-album „Ion Pacea - o posibilă retrospectivă”,
București, Editura Noi Print, 2010, editat de Constantin Pacea).
În 1940, România cedează Bazargicul și familia Pacea
pleacă la București. În 1941, un coleg de liceu talentat la desen îl duce la
Muzeul Toma Stelian. „Am trecut în vechea clădire de alături unde erau expuși
Andreescu, Grigorescu, Luchian, Pallady, Petrașcu, Tonitza și mulți alții de
care nu m-am putut despărți multă vreme. Îmi aminteam de coloritul acela viu al
pictorilor văzuți în copilărie la Balcic. La muzeul Toma Stelian. Nu puteam
să-mi dau seama ce mă atrăgea la acei pictori, culoarea, lumina, simplitatea
sau altceva; nu știam. Cert este că tot ce era colorat mă atrăgea. Am început
să vizitez și toate expozițiile care se deschideau la sala Dalles și care erau
foarte eclectice. Căutam să mă apropii și să înțeleg tot ce semăna cu ce
văzusem la Simu și Toma Stelian”. (Idem, Ion Pacea, Op. cit.).
Cișmigiu era foarte aproape de casa familiei Pacea.
„Grădina Cișmigiu era foarte aproape și bineînțeles locul meu preferat de
plimbare. Un personaj mi-a atras atenția; desena pe toți cei care se odihneau
pe bănci. Purta pe cap o pălărie cu boruri mari, iar haina cadrilată era din
loc în loc cârpită cu bucăți de stofă frumos armonizată. Avea o distincție
aparte, foarte absent la toți curioșii ce se opreau lângă el, desena într-una
și apoi cu frunze și flori colora desenul; era Pallady” (Idem, Ion Pacea, Op. cit.).
Din 1945, Ion Pacea i-a avut ca profesori la Belle
Arte pe Camil Ressu și Alexandru Ciucurencu. Și le-a audiat prelegerile, ca
profesori invitați, lui Francisc Șirato, Cornel Medrea, M.H. Maxy. Dar a avut
și o mare surpriză: „La începutul anului școlar am aflat că-l voi avea ca
profesor de desen pe Nicolae Dărăscu, pictorul care îmi plăcuse în copilărie,
la Balcic. Dărăscu la început ni s-a părut sever, distant, vorbind puțin și
având în permanență pipa în colțul gurii. Rar intervenea pe planșa studentului.
Ne vorbea de așezarea în pagină, de construcția în planuri mari a umbrei și a
luminii, de volum, după care ne lăsa să ne descucăm singuri” (Idem, Ion Pacea,
Op. cit.).
„La Academia de Belle Arte, terminând anul I cu
profesorul Dărăscu, m-am înscris în anul II la Steriadi, unde am început să
lucrăm după model. Poza dura o săptămână, Steriadi venea la corectură de 2 ori
pe săptămână cu regularitate. În atelier era o atmosferă mai destinsă, amabil
și curtenitor cu fetele, era de o galanterie bolnăvicioasă, sărutându-le mâna
până la vârful degetelor”. Tot în anul doi l-a avut ca profesor și pe Alexandru
Ciucurencu: „Încerca să ne învețe cum să construim și să compunem o pânză și
invita mai ales la necesitatea culorilor calde și reci într-un tablou: al
culorilor complementare” (Idem, Ion Pacea, Op. cit.).
În 1947, după ce profesorii Ressu, Dărăscu, Steriadi
și alții au fost dați afară, Ion Pacea, alături de o bună parte dintre
studenți, pleacă definitiv la Academia Liberă Guguianu unde își termină
studiile. În timpul studiilor la Academia Guguianu o cunoaște pe Lucrezia
Pacea, o colegă de Academie, care îi va deveni soție în 1949. În 1950, marele
pictor H.H. Catargi îi cere adăpost în atelierul său, improvizat într-o veche
cârciumă dezafectată. Au lucrat împreună în același atelier timp de 6 ani, în
ultimul an li s-a alăturat și Ion Musceleanu, cu care va rămâne prieten până la
capăt. În 1956, Catargi și Musceleanu îl aduc pe tânărul Pacea în atelierul lor
recent dat în folosință pe strada Pangratti. Cei trei ieșeau împreună la peisaj
cărora li se alătura și Lucian Grigorescu.
În 1957, expune împreună cu H.H. Catargi și Ion
Musceleanu, la sala Nicolae Cristea, fosta sală Universul din strada Brezoianu,
din București. În 1960, i se atribuie un atelier, împreună cu Ion Gheorghiu în
strada Pangratti. În 1963, statul italian îi acordă o bursă de studii de un an,
la Peruggia. A putut astfel să cunoască splendorile incomparabile ale Italiei,
unde se întâlnește cu pictura Renașterii. Vizitează Roma, Napoli, Pompei,
Florența și Siena. În 1964, participă la Bienala de la Veneția alături de Ion
Bițan, Ion Gheorghiu și sculptorul Boris Caragea.
Am crezut necesar să prezentăm pe larg copilăria și
tinerețea (perioada de formare) a pictorului Ion Pacea. Artistul român a
participat la multe alte expoziții internaționale, saloane și a deschis
numeroase expoziții personale, în țară și în străinătate. Despre arta sa au
scris critici și oameni de cultură binecunoscuți, români și străini. Întreaga
sa biografie poate fi citită cu folos de cei interesați în monografia album
„Ion Pacea - o posibilă retrospectivă”, București, Editura Noi Print, 2010.
Tablourile sale se găsesc azi în muzee, în nenumărate colecții din România și
de pe tot mapamondul.
Ion Pacea a fost și fondatorul unei „dinastii” de
artiști: soția sa, Lucrezia Pacea, a făcut artă decorativă, este autoarea unor
superbe tapiserii; Nana, fiica sa a fost soția pictorului Zamfir Dumitrescu;
Constantin Pacea, fiul său, a reușit o carieră strălucită de pictor, la
București, la Paris și în Spania; Florica Pacea, nora sa, este absolventă la
rândul ei a Institutului de Arte Plastice și este o foarte talentată artistă în
domeniul artelor textile.
Să mai adăugăm și informația plină de pitoresc că Ion
Pacea a jucat rolul arhitectului Ioanide, film regizat de Dan Pița în 1979,
inspirat de romanele „Bietul Ioanide” și „Scrinul negru” ale lui George
Călinescu.
L-am întâlnit pe marele artist pentru prima oară, la
23-24 de ani ai mei, tânăr poet, în casa sa din strada Pictor Rosenthal, nr 1,
la masă, unde fusesem invitat împreună cu soția mea. Pe lângă Dinu și Florica
Pacea la masă au mai fost invitați de pe atunci celebrul Mircea Lucescu și
soția sa, mari colecționari de artă și autentici cunoscători.
A plecat dintre noi la puține zile după ce împlinise
75 de ani, pe 13 august. Deși vremurile au fost dificile a avut o viață bogată
și strălucitoare.
„Am fost impregnat de această lumină a Dobrogei, unde
am trăit până la 17 ani. Marea, soarele făceau parte din carnea mea și din
memoria mea vizuală. Totul a rămas gravat în memoria mea și în cea a picturii
mele. Aceasta contează la un pictor, memoria picturii sale. Lucrul meu este de
aceea o încercare de punere în memorie”. (Ion Pacea, Catalogul expoziției de la
Galerie de l’Exil, 18, Avenue Matignon, Paris, expoziție organizată de fiul său
Constantin Pacea).
------------------------------------
https://solidnews.ro/la-centenarul-nasterii-lui-ion-pacea/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu