Războiul
de 1421 de zile (31)
Col.
(r) Prof. univ. dr. Alesandru Duţu
02
Martie 2025
2
martie 1945 - Arestarea generalului Gheorghe Avramescu!
În mod cu totul incredibil şi neașteptat, la 2 martie
1945, în timp ce comanda Armata 4 română pe frontul din Cehoslovacia, generalul
Gheorghe Avramescu a fost arestat de sovietici (împreună cu generalul Nicolae
Dragomir, şeful de stat major al armatei), după ce a fost chemat la
comandamentul Armatei 4. Din acel moment, nicio autoritate a statului român nu
s-a mai interesat de soarta sa (ca şi când generalul nu ar fi existat), multă
vreme cazul rămânând o enigmă.
Între cauzele/pretextele arestării generalului un
document al Direcţiei Cadrelor Forţelor Armate din 1956, întocmit în spiritul
epocii, cu ocazia repatrierii din Uniunea Sovietică a soţiei generalului
(Adela, în ianuarie 1956), menționa că aceasta ar fi făcut parte „dintr-o
organizaţie contrarevoluţionară cu ai cărei conducători a stabilit că:
- în cazul contraofensivei germane, să rupă frontul
antihitlerist şi să treacă de partea armatelor germane”;
- „ar fi înlesnit trecerea în Germania, prin liniile
frontului Armatei 4, a unui detaşament de legionari şi a mai multor ofiţeri
români, consideraţi criminali de război”;
- în timpul campaniei din Est a fost comandant al
Corpului de munte (1941-1943) şi al Corpului 3 armată (1943-1944) „ale căror
unităţi au avut numeroase acţiuni împotriva partizanilor” etc.
Din document mai rezultă că „despre fostul general de
armată Avramescu Gheorghe nu se mai cunoaşte nimic de la data arestării sale pe
front”. Prin urmare, la 11 ani de la arestarea sa, în timp ce îşi exercita
atributele de comandă pe front, şeful cadrelor armatei române nu avea nici o
informaţie despre soarta acestuia.
Referitor la acuzaţiile aduse, sigur este faptul că,
în toamna anului 1944, prin dispozitivul Armatei 4 a trecut în dispozitivul
inamic (2 noiembrie) ginerele (fiul fostului ministru legionar Mihail Sturdza)
generalului Gheorghe Avramescu, şi apoi profesorul Ion Sângeorgiu (care avea să
devină ministrul Instrucţiunii în guvernul legionar condus de Horia Sima), că
în cercurile legionare se conta pe sprijinul generalului Gheorghe Avramescu în
încercarea de a realiza, împreună cu germanii, o răsturnare de front în cazul
unei contraofensive a Wehrmacht-ului (care s-a şi produs, în martie 1945).
Acest lucru îl ştiau şi sovieticii prin agenţii lor dubli.
Indiferent de ce s-a crezut şi se mai crede, consider
că generalul Gheorghe Avramescu nu a luat în niciun moment în calcul o
întoarcere de arme, nici la sfârşitul anului 1944, când aceasta avea anumite
şanse de succes, dată fiind natura terenului şi apropierea de ţară, nici în
martie 1945, când încercarea ar fi eşuat lamentabil înainte de a începe, în
condiţiile de teren, climă şi capacitate operativă redusă a Armatei 4 române,
pusă să lupte în munţii înzăpeziţi ai Cehoslovaciei, cu foarte puţine căi de
comunicaţie, încadrată, atât la flancul drept cât și la cel stâng, de armate
sovietice. Chiar şi dacă o bună parte din militari ar fi dorit aceasta.
Întorcerea de arme a constituit, eventual, doar o
dorinţă conducerii mişcării legionare (familia generalului avea simpatii
legionare) şi a altor grupări nemulţumite de intensificarea influenței
partidului comunist și abuzurilor sovietice în ţară şi pe front.
Cu siguranță, generalul Gheorghe Avamescu și-a dat
seama că o „defecţiune” a Armatei 4 române, în contextul dat, ar fi reprezentat
un pretext excelent pentru sovietici (care, şi aşa, acuzau, pe nedrept,
guvernul român că nu îndeplineşte cum trebuie prevederile Convenţiei de
Armistiţiu din 12 septembrie 1944) de a trece la ocuparea militară propriu-zisă
a ţării.
Analiza comportării generalului Gheorghe Avramescu în
întregul război, a modului de gândire şi de acţiune în timpul colaborării cu
comandamentele sovietice, relevă faptul că acesta era conştient de situaţia
extrem de dificilă în care se afla armata sa (şi ţara), de riscurile şi
pericolele pe care le implica o asemenea acţiune asupra armatei și întregii
ţări, de faptul că, în martie 1945, ea avea şanse minime de succes.
Arestarea generalului Gheorghe Avramescu a fost bine
planificată, fiind folosită ca un excelent pretext de acuzare a armatei române
şi pentru numirea dr. Petru Groza în fruntea noului guvern român impus de
Moscova la 6 martie 1945.
Din acel moment, documentele din arhivele militare
române nu mai conţin informaţii referitoare la generalul Gheorghe Avramescu, la
familia acestuia şi la însoţitori, ci doar la intervenţiile generalului Nicolae
Dăscălescu către generalul F.F. Jmacenko (la 5 şi 9 martie 1945) prin care
cerea să i se comunice date despre situaţia fostului comandant al Armatei 4 şi
a şefului său de stat major. Generalul sovietic l-a sfătuit să se adreseze
Ministerului de Război român şi Marelui Stat Major, care „cunosc locul unde se
află”.
Procedând astfel, la 12 martie 1945, generalul Nicolae
Dăscălescu a raportat următoarele generalului Constantin Sănătescu, şeful
Marelui Stat Major: „Până azi nu s-au înapoiat nici domnul general Avramescu şi
nici domnul general Dragomir. De asemenea, nu s-a mai înapoiat nimeni dintre
însoţitorii şi din personalul ataşat pe lângă domnul general Avramescu. În
totalitate, lipsesc de 10 zile fără a avea vreo ştire sau informaţie
personală”.
În încheiere, noul comandant al Armatei 4 ruga să se
facă „demersurile necesare pentru a lămuri situaţia” celor în cauză.
Neştiind nici el nimic despre ce se întâmplase cu
comandantul Armatei 4 române şi cu şeful să de stat major, generalul Constantin
Sănătescu a pus următoare rezoluţie pe raportul generalului Nicolae Dăscălescu:
„Voi supune domnului ministru de Război”.
Unele informaţii despre soarta generalului au fost
oferite de sovietici în 1963, la 8 ani după ce au repatriat-o (în ianuarie
1956) pe Adela Avramescu, arestată și dânsa (3 martie 1945), dusă cu avionul la
Moscova şi internată în diferite lagăre de prizonieri până la 11 ianuarie 1956
când a fost trimisă în țară. În vârstă şi bolnavă de inimă, soția generalului a
solicitat pensia cuvenită de urmaş, declarând prin tribunal, conform
legislaţiei în vigoare, „moartea prezumată” a soţului. Până la acordarea pensiei
a adresat autorităţilor politice şi militare române cereri repetate în care
evoca personalitatea soţului.
Abia la 4 februarie 1963, Ministerului Justiţie,
Direcţia Coordonării Judiciare, a intervenit la Tribunalul Suprem al U.R.S.S.
pentru „obţinerea datelor” în legătură cu „dispariţia” generalului Gheorghe
Avramescu pe frontul antihitlerist.
Răspunsul Crucii Roşii a U.R.S.S. a sosit în vara
anului 1963 şi a fost următorul: „Generalul de armată Avramescu Gheorghe,
născut în anul 1884, a decedat la 3 martie 1945 în apropiere de oraşul
Iasbereni, în urma unui bombardament al aviaţiei germane. El a fost înmormântat
la Soshalom - un cartier al oraşului Budapesta”. Cu acelaşi prilej a fost pusă
la dispoziţie şi o fotografie cu mormântul generalului, aceasta fiind pusă
într-un dosar de arhivă, rămânând acolo peste 30 de ani.
În toamna anului 2000 osemintele generalului au fost
reînhumate în Cimitirul militar din Cluj-Napoca, în cadrul unei impresionante
ceremonii militare.
Aranjament grafic – I.M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu