duminică, 21 iulie 2024

Mircea Dorin Istrate - 29.iulie ,,Ziua Imnului”

 



Mircea Dorin Istrate

29.iulie

,,Ziua Imnului”

 

*

***

*

*

Însemne sfinte

 

IMNU-i pentru suflet cânt înălţător

Bun de pus pe rană, leac vindecător,

El îmbărbătează şi ne face bravi

Întărind credinţa celor care-s slabi.

 

STEAGUL e simbolul bravului popor

Ce înflăcărează inimi care vor

Fie-mi laolaltă neamul cu-a lui toate,

Facă-n faţa lumii măreţite fapte.

 

PORTUL e oglinda sufletului meu

Ce ne leagă încă de strămoşi mereu,

Curcubeu, lumină, fală, frumuseţe,

Bunătate-n inimi, jale şi tristeţe.

 

Imnul, Steagul, Portul sunt avere sfântă,

Fală, vis, putere, toate ce încântă

Inima română, sufletu-i curat,

Facă-l din nimica scut de apărat.

 

Ele întărească-mi veşnica credinţă

Că mereu avea-vom sfânta biruinţă

De vom fi în viaţă strâns uniţi, curaţi,

Într-un gând şi faptă cum sunt bunii fraţi.

 

Le purtaţi în suflet toate cele trei

Şi-n urmaşi le puneţi fie-mi pui de lei,

Fără ele-n lume suntem neştiuţi,

De le dăm mărire, fi-vom neînfânţi.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

&&&

 


 

 

Imnul Țării

 

 

~*~

 

Vorbă-nfiorată, mare, arzătoare,

‚Nalță imnul țării spusa-i în cuvinte,

Ca-n smeritul clipei facă sărbătoare

Pentru nemurirea dușilor ’nainte.

 

În altar de suflet, ziua care vine

O să-mi veșnicească binele din noi,

Și-mi clădește-n suflet vise de Columne

Să răscoale simțuri adunate-n noi.

 

Să-ntărească brațe, să ne urce-n zboruri

Ca să trecem timpuri pline de nevoi,

’Nalțe al nost’ spirit până sus la nouri,

Din ce-am fost nimicuri, facă-ne eroi.

 

Ne aduc-aminte zile mari ca pilde,

Neamul ce în fapte s-a jertfit mereu,

Dragostea de țară care nu se vinde,

Umărul de frate pus când e la geru.

 

Cine sunt strămoșii cei de la-nceputuri

Ce ne-au pus în inimi dorul de mărire,

Și puteri de taină mestecate-n luturi

Ca s-avem în lupte, crez de nemurire.

 

Viața lăcrimată, scurta bucurie,

Domnul ce-i de-asupra veghetor în toate,

Ce ne-a pus aicea pentru veșnicie

S-apărăm moșia, prin slăvite fapte.

 

Mergători prin viață vom sui cărarea

Ce ne duce-n slava lumii care vine,

Cu trecutu-n cuget ne vom ști menirea,

Cu speranța-n Domnul, vom visa la bine.

**

Astea spune imnul în cuvinte vrute

Să aprindă spuza  rugului din noi,

Ca să de-a onoare, cinste și virtute

Celui slab acuma, mâine-ntre eroi.

 

Mircea Dorin Istrate

 

&&&

 

ÎN LOC  DE  RĂSPUNS

 

În mintea unora dintre noi, persistă încă ideea că, doar cuceriți, omorâți, luați în sclavie, furați de toate marile noastre bogății, oprimați atâțea ani sub talpă romană, ne-am deșteptat, ne-am civilizat, ne-am alăturat lumii bune, am învățat o nouă limbă, am îndrăgit zeii romani și de atunci suntem și noi, cineva.

Fără toate astea am fi rămas niște barbari nenorociți, mult prea liberi, trăind în continuare după Legile Belagine învechite,( fără sclavi care să muncească în locul nostru), sub zeii noștri, după datinile și obiceiurile noastre străvehi, în prea multă cinste, libertate și adevăr, cu prea multe bogății cu care n-am fi știut ce să facem.)

Mare păcat că le-a trebuit romanilor doar cca. 17 % din teritoriul ocupat de triburile dace, e drept, doar cel mai bogat în aur din tot imperiul lor, și nu s-au dus și în Nord, în Est, încă vre-o 3-400 km ca să ducă și acolo bunăstarea și civilizația lor.

Dacă ne-a mers așa de bine, de ce, după anul 119, aproape în fiecare an romanii staționați aici n-au avut parte de o clipă de liniște, trebuind să facă față incontinu răzmerițelor, războaielor, atacurilor venite din partea neocupată a statului dac.

Apoi, acei daci liberi cuprinși în cel 73% din teritoriu rămas neocupat  au învățat oare, de bună voie, latina la fără frecvență? Ei cum au putut trăi fără castre romane, fără drumuri pietruite, fără băi, fărăsă se închine la zeii Romei?

Noi eram aicea înainte cu mii de ani ca romanii să se fi  înfipt în Itaca lor, am avut o limbă (prisca veche),am avut o mare civilizație a păcii, a bunei înțelegeri, a unei gândiri filosofice, dovadă fiind: Gânditorul, Tăblițele de la Tărtăria, Hora de la Frumușica, Cercul Solar de la Sarmisegetusa,  Tălițele de aur de la Sinaia, etc, am avut aici tot ce ne-a trebuit, pentru ca prin muncă cinstită să nu trebuiască a-i jefui pe alții.

Păi cum să gândim că fără romani am fi rămas niște barbari nenorociți în această adevărată Grădină a Maici Domnului, Raiul după care au tânjit atâțea atunci și tânjesc mult mai mult alții acum.

Că îl preamărim în imnul nostru pe Traian e de noaptea minții, adică tu, om cu scaun la cap, să îl slăvești în Cântul Țării pe cel care ți-a luat libertatea, bogățiile, înrobindu-ți neamul tău cel străvechi pentru sute de ani, chiar că trebuie să fii cel puțin tâmpit.

E adevărat că în vremea ei, Școala Ardeleană, care a făcut atâtea lucruri bune pentru culturalizarea noastră, vrând să de-a o notă de noblețe, de ,,sânge albastru” acestui neam, a forțat puțin adevărul istoric, legându-ne nașterea poporului  nostru de  marea ,,civilizația romană”, așa apărând teoria că noi ,,ne tragem din romani”.

Ea, Școala Ardeleană

Vremea aceea e trecută, noi ne-am mai deșteptat dar tot cântăm, rușinați cumva, Imnul României , , a răspândit ideea că istoric, originea nostră este pur latină, iar lingvistic limba română este de asemenea pur latină.care, fără strofa a doua:

,,Acum ori niciodată dă dăm dovezi la lume

Că-n aste mâini mai curge UN  SÂNGE  DE ROMAN

Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume,

Triumfător în lupte, un nume de TRAIAN”,

ar fi accceptabil, pentru că are chemare,  însuflețire, nerv, este mobilizator, dar nu spune o vorbuliță măcar de strămoșii noștri daci, întâistătătorii acestor locuri.

O fi fost Traian cel mai mare împărat al lor, dar fără a se face cunoscut prin cuceririle sale, care au implicat moarte, jaf, sclavie, nu ar fi îmsemnat nimic.Ei, romani, de ce nu au putut să-și vadă de treburile lor, să-și muncească singuri pământul care-i hrănea, fără a-i forța pe sclavi să facă acest lucru în locul lor, de ce le-a trebuit pământul altora, munca altor, roadele și bogățiile altora?Aceia n-au plâns după morții lor pieriți în războaie apărându-și glia străbună? Nu s-au jelit? Nu i-au blestemat pe acești civilizatori, hoții și criminalii lumii de-atunci pentru toate câte au îndurat civilizându-se? Atunci de ce să-i preaslăvim pe Traian, pe Gingis Han, pe Alexandru cel Mare, pe Napoleon, (pe Hitler și pe Stalin nu). Păi civilizația nu putea fi răspândită și în timpuri de pace, de bună înțelegere, de bună vecinătate, de prietenie.

Credeți că fără Traian, noi n-am fi fost în stare să evoluăm, să ne civilizăm? Civilizați nu vom fi atâta vreme cât unul dintre noi își arogă dreptul de a-i civiliza pe ceilalți cu de-a sila, pricinuindu-le suferință, îndurerare, moarte.

Așa că eu și ca mine poate că și alții, nu am nici un respect pentru cei care, asemenea lui Traian și-au impus prin forță ,,civilizația” lor,  distrugând ,,civilizația” noastră, clădită cu nespus efort, răbdare, trudă și jertfelnicie milenii la rând și cu atât mai mult nu vreau să iî văd numele în ÎMNUL  ȚĂRII  MELE.

eu, fiind cel care, mai susțin încă, fără să-mi fie rușine, că:

 

,,Acum ori niciodată, să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâini mai curge UN SÂNGE  NOBIL,  DAC

Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume,

Triumfător în lupte, pe DECEBALUS,  DAC”

 

Mircea Dorin Istrate

 


 

 

ÎNSEMNE   SFINTE

 

IMNU-i pentru suflet cânt înălţător

Bun de pus pe rană, leac vindecător,

El îmbărbătează şi ne face bravi

Întărind credinţa celor care-s slabi.

 

STEAGUL e simbolul bravului popor

Ce înflăcărează inimi care vor

Fie-mi laolaltă neamul cu-a lui toate,

Facă-n faţa lumii măreţite fapte.

 

PORTUL e oglinda sufletului meu

Ce ne leagă încă de strămoşi mereu,

Curcubeu, lumină, fală, frumuseţe,

Bunătate-n inimi, jale şi tristeţe.

 

Imnul, Steagul, Portul sunt avere sfântă,

Fală, vis, putere, toate ce încântă

Inima română, sufletu-i curat,

Facă-l din nimica scut de apărat.

 

Ele întărească-mi veşnica credinţă

Că mereu avea-vom sfânta biruinţă

De vom fi în viaţă strâns uniţi, curaţi,

Într-un gând şi faptă cum sunt bunii fraţi.

 

Le purtaţi în suflet toate cele trei

Şi-n urmaşi le puneţi fie-mi pui de lei,

Fără ele-n lume suntem neştiuţi,

De le dăm mărire, fi-vom neînfânţi.

 

Mircea Dorin Istrate

 

&&&

 

 

 


Rugă pentru neamul meu

 

Secătueşte Doamne izvorul cel de ură

Ce-mi umple iar fântâna făcutelor păcate,

Şi fă să uite omul de veşnica minciună,

De laşităţi, trădare, hoţie, câte toate.

 

Învaţă-l iar cu munca, cu cinstea preacurată,

Cu taina rugăciunii şi viaţa ce-a smerită,

Mi-l umple de credinţă, c-apoi, în bune fapte

Să-şi ţină calea vieţii atâta cât sortită-i.

 

În inimă sădeşte-i curaj şi demnitate,

Jertfelnică iubire spre cel căzut în tină,

Spre urgisit îndreaptă-l cu dragoste de frate

Ca nimănui vre-odată să nu-i mai cate vină.

 

Şi mai învaţă-l Doamne, că sfântă e ţărâna

Iar dragostea de ţară e mai presus de toate,

Îi întăreşte încă şi sufletu-i şi mintea

C-a stat destul sărmanul tot îndoit de spate.

 

Mi-l fă să se ridice curat şi-n semeţie

Şi-n cinste ţină-şi viaţa că dacă vrea el poate,

C-aşa a fost odată, când Ţi-a plăcut şi Ţie

Să-i ştii aici cuibarul cu ce i-ai pus în soarte.

 

~*~

Mircea Dorin Istrate

 

&&&

&

 


 

 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu