Mircea Dorin Istrate - Toate-au fost odată

 

 

Mircea Dorin Istrate

Poezii de sâmbăta seara

Seria 8

 

 

 

~*~

 

Toate-au fost odată

 

Buze ca o fragă, veşnic doritoare,

Gene tremurate, taină şi fior,

Sărutări furate, raiuri ’nălţătoare,

Toate-au fost odată, lacrimă şi dor.

 

Calda-mbrăţişare, foc nestins de ape,

Scurta despărţire, vremuri nesfârşite

Gura, o fântână, însetat s-adape,

Toate-au fost odată, clipe fericite.

 

Ochii, două stele lucitoare-n noapte,

Trupul, vagă umbră unduind uşor,

Sânul, două mere, îndulcite, coapte,

Toate-au fost odată, patimă-n fior

 

Şoapte nerostite, plânset şi durere,

Nopţile-n păcate, ruguri de iubire,

Toate-au fost odată fagure de miere,

Taină-n gând să-mi steie, sfântă amintire.

 

***

 

 

 

Somn ușor

 

Într-o vară neumbrită,

Într-o iarnă nerăcită,

Într-o caldă primăvară,

Într-o toamnă dulce-amară,

 

În mai toate-amestecate,

În mai toate încurcate,

Am avut o bucurie

Tu, iubirea mea cea vie.

 

Căutatu-te-am mereu

Iarna după şemineu,

Primăvara pe o floare

Oglindindu-te le soare.

 

Vara undeva la umbră,

Toamna-n ploaia rece sumbră,

Nicăieri nu te-am găsit

Aur pur, nepreţuit.

 

Tu erai, ca mai demult

Vântul care-l tot ascult,

Frunza-n ramuri tremurată,

Rândunica nezburată,

 

Flutur îndulcit la floare,

A zefirului răcoare,

Un fior după sărut,

Gândul nerostit şi mut.

 

Lăcrimarea de icoană,

Rugi la ceruri date vamă,

Vis nălţat în spre ceresc

Şi trăirea din lumesc.

 

Astea încă adunate

Inima le-a pus pe toate

Pe o frunză ruginită

Dintr-o toamnă-ngălbenită

 

Şi-n a vântului suflare

A trimis-o-ndepărtare

Tu în drag să mi-o prmeşti

Cu-n sărut s-o dăriueşti,

 

Şi s-o pui la inimioară,

Să renască-n primăvară,

Să mi-o pui la sufleţel

Pe un pat de muşeţel,

 

S-o miroşi din când în cînd

Şi c-o lacrimă din gând

S-o alinţi încetişor,

Seara când ţi-e tare dor

Ea să-ţi spună ’’Somn uşor’’

 

***

 

 

 

Poștașul

 

Poştaşule te-opreşte la poarta mea în taină

Şi dă-mi din greaua-ţi tolbă scrisoarea aşteptată,

Să-mi fie-asale rânduri un leac la vechea-mi rană

Şi-adânc să mă-nfioare, cum au făcut odată.

 

Să simt căldura slovei cu lacrimi picurată

Uscată în dogoarea smeritelor priviri,

Pecetea gurii arse pe foaia sărutată

Şi lunga-mbrăţişare trăită în topiri.

 

Poştaşule odihnă mai ia-ţi de o ţigară

Să îmi citesc în tihnă scrisoarea-ndurerată,

Să văd ca-n vis făptura plecată dintr-o gară

Pe drumul vieţii sale, ce nu s-a-ntors vreodată.

 

***

 

 

 

În căldura unui vis

 

Cu pas uşor, cu mers mlădiu

Tot treci prin gând lăsându-mi vamă,

Cărări bătute, ca să viu

Şi eu cu tine-n  nopţi de taină.

 

Veni-voi să mai gust odată

Fiorul strâns în amintire,

Ce-o ţine vie şi curată

Nepieritoarea cea iubire.

 

Ţi-oi spune şoapte îndulcite,

Pe suflet picura-ţi-oi miere,

Şi-n fuga clipelor grăbite

Vom arde-n timpul care piere.

 

Sunb vălul argintiu al lunii

Vom fi divinul mângâierii,

Rubinul din coroana lumii,

Un val murind pe-ntinsul mării.

 

Purtaţi ca frunzele în vânt

Vecii ne-or trece într-o clipă,

Ca-n scânteierea unui gând

Sub a norocului aripă.

 

Iar mâine-n zori când geana zilei

Va risipi himera vieţii,

Plăcerea tainicei idile

Va îndulcii tristeţea sorţii.

 

***

 

 

 

Cândva

 

Când sărutări de miere ne dam îmbietor

Înfiorând iubirea curată şi divină,

Juratu-ne-am credinţă în şoapte de amor

Sub patrafir de stele, în nopţi cu lună plină.

 

Atunci, acea clipită crezut-am că-i vecie

Şi nălţătoare urcă spre marele ceresc,

Iar Tu, Mărite Doamne, ni-i da cea apă vie

S-o bem, ca să rămânem doar tineri, în lumesc.

 

Tot înnoind iubirea să nu să isprăvească

Furam din timp clipite de-apururi nălţătoare,

Şi-n gând cu noi atuncea le-am pus să se-nvechească

Ca-n zilele din urmă, adânc să ne-nfioare.

 

***

Iubiri mereu s-or naşte ca stele călătoare

Şi încă pe atâtea s-or sting-n neştiut,

Rămân pe cerul vieţii puţine lucitoare

De ard, cum ars-au încă, atunci la început.

 

***

 

 

 

Nu-i păcat

 

De-aş avea acuma, bani căte săruturi

Datu-mi-a-i atuncea, tu, cea-mbietoare,

Bogătaşul lumii, celor patru vânturi

Eu aşi fi de-apururi, singurul sub soare.

 

Dacă cele toate calde jurăminte

Ce le-am spus atuncea fermecat de-amor,

S-ar preface încă-n stihuri de cuvinte,

Singure s-ar scrie cărţile de dor.

 

De-ai să-mi vii iubito, cum veneai odată

Să-mi stârneşti dorinţe ca să mă-nfiori,

Mincinoasa lume am lăsa-o baltă

Şi un câmp ne-am face, miruit cu flori.

 

Ziua indrăgiţii calce-ne cărarea

Ca-nvrăjiţi să-i ducem către-ascuns izvor,

Unde să le facem pat pe-un braţ de floare

Piardă-se-n vecia clipelor de-amor.

 

Noaptea, un luceafăr vină pe-a s-a rază

Stâmpere-şi arsura vieţii lui de chin,

Urce-ne în ceruri, de pe-aici ne scază

Şi-n vecii ne pună, într-un rai divin.

 

Din ceresc, în noapte, noi v-om da lumină,

Vă mângâie tainic sufletu-ncărcat,

Astfel noi plăti-vom îndulcita vină

Şi-om slăvi iubirea, care nu-i păcat.

 

***

 

 

 

Pentru voi

 

Războaie aţi aprins pentr-o privire,

Pentr-un surâs şi-un tremurat de gene,

Pentr-un fior iscat dintr-o privire

Şi-un jurământ sub stelele eterne.

 

Pentr-un sărut rămas în amintire

C-o lacrimă firbinte-n picurare,

Pentru speranţa pusă-n tăinuire

Rămâie leac la suflet şi-alinare.

 

S-au câştigat războaie-n grele lupte,

Împărăţii s-au clătinat sub soare,

Au sângerat sub spade vieţi mărunte

Sortite morţi,vămi neştiutoare.

 

În timpul ăsta, Eve răbdătoare,

Aţi aşteptat a sorţii cumpănire,

De-a fost cum vrut-a-ţi voi, în sărbătoare

V-aţi rânduit speranţele-n mărire.

 

De nu, aţi îngropat sub grea uitare

Speranţele clădite-n cel trecut,

Şi-n scurtă vreme, altele sub soare

Făcut-aţi iar cum voi v-aţi priceput.

 

***

Cînd vraja voastră peste noi coboară

Voi faceţi din eroul de ne-nvins,

Mieluţul blând, pisicul ce nu gheară

În lanţuri de iubire, bine pus.

 

***

 

 

 

Doruri flămânde

 

Trec în rotire

Stelele-n roiuri,

Mor în mărire

Lumile-n ceruri.

 

Luna-şi ascunde

Chipul în ape,

Doruri flămânde

Vin să se-adape.

 

Sufletu-n lacrimi

Cată iubire,

Gândul în patimi

Vrea izbăvire.

 

Noaptea coboară

Peste ce-a zi,

Vraja-nfioară

Gândul că vii,

 

Colo-n poiană

Singuri să fim,

Ca-n mare taină

Să ne iubim.

 

Tremuri ca frunza,

Glasul ţi-e mut,

Fragă ţi-e buza

După sărut.

 

Noaptea va cerne

Clipe divine,

Picuri de vreme

Scurge-s-or line.

 

Visul cuprindă

Ochi lăcrimaţi,

Zorii ne prindă

Îmbrăţişaţi.

 

***

 

 

 

Veștede stele

 

Veştede stele

Duc în rotiri,

Tainele grele

Din nemuriri.

 

Şi-n ceruri ninse

Cu  străluciri,

Roiuri de vise

Nasc veşniciri.

 

Noapte coboară

Peste cea zi,

Vraja-nfioară

Gândul că vii

 

Colo-n poiană

Singuri să fim,

Şi-n mare taină

Să ne iubim.

 

Văl pune luna

Peste sclipiri,

Şteargă-ne urma

Singuri să fim.

 

Spune-ne-om şoapte

Dragi inimi,

Şi-n miez de noapte

Ne-om pătimi.

 

Mi-i da săruturi

Nenumărate,

Fie-mi avuturi

În miez de noapte

 

Luna-şi ascunde

Chipul în ape

Doruri flămânde

Stau să se-adape.

 

Cerul va cerne

Clipe divine,

Picuri de vreme

Scurge-s-or line

 

Tremuri ca frunza,

Glasul ţi-e mut,

Fragă ţi buza

După sărut.

 

Visu-ţi cuprindă

Ochi lăcrimaţi,

Zorii ne prindă

Îmbrăţişaţi

 

Când vei pleca

Prin lunci şi văi,

Voi săruta

Urma paşilor tăi.

***

Trec în rotire

Stelele-n roiuri,

Mor în mărire

Lumile-n ceruri.

 

***

 

 

 

Chip frumos

 

Cu stele-n dalbe plete, mătăsuri lucitoare,

Pe umeri cu luceferi, rubine mari arzând,

Învăşmântată-n rochii de voal, unduitoare,

Te treci îmbietoare, ca umbra unui gând.

 

Mi te opresc o clipă în caldă-mbrăţişare,

La piept te strâng comoară de-apururi tăinuită,

Pe pleoapa-ţi tremurată îţi pun o sărutare

Să-ţi amintească vremea trecută şi-ndulcită.

 

De cum a fost odată în timpul de demult

Când noi copii gustat-am clipita de iubire,

Când visul tinereţii în clocot şi-n tumult

Se îndulcea-n săruturi ce-au fost dumnezeire.

 

Când calde jurăminte-şi spuneau a noastre gânduri,

Dorinţe-atuncea vrute pe loc să se-mplinescă,

Când cele nerostite erau nescrise rânduri

De inimă citite, scânteie pusă-n iască.

 

Rămasă-mi eşti icoană mereu de închinat

Ce-mi reînvii trecutul înfiorând simţirea,

Te-oi ţine-n gândul vieţii ferită de păcat

Că-n lăcrimă sfinţit-ai de-apururi amintirea.

 

***

 

 

 

Cu gândul dus la tine

 

Pe o frunză de cicoare,

Cu-n toc, lujer lung de floare,

Scrisu-ţi-am în nopţi scrisoare,

Prins de dor şi-n patimă

Cu sufletu-n lacrimă.

Şi ţi-am scris c-aşi vrea să vii

Pe cărări de păpădii

La izvorul dorului,

Din umbra mohorului,

În cuibar de ciocârlie

Pe un pat de colilie,

Pe-un covor de floare-albastră

Să ne facem voia noastră.

Şi-n poiana cea de taină

Dragostei să-i dăm ca vamă

Din săruturi una-n mie

Sub a nopţii pălărie,

Din iubiri şi-mbrăţişări

Câte-un  punm de-nfiorări.

Din ce alte o să fie

Face-oi cum îmi place mie,

Parte, taină lăcrimând

Pusă-n ţandără de gând,

Altă parte amintire

Să se facă pomenire

Dintr-o vreme-ndepărtată

Când icoana ta de fată,

Într-o ţandără de gând

Mângâia-va-ncet şi blând

Al meu suflet însetat

Cu ce-a fos demult...odat.

Şi atunci ca altădată,

Pe-a ta geană tremurată,

Tu icoană de-nchinat

Vei primi un sărutat,

Să mă chemi în nopţi la rând

În cuibarul tău din gând,

Să fin iar sfântă minune

Doi copii din vechea lume.....

 

***

 

 

 

Cărări cu amintiri

 

Pe ninsele cărări cu amintiri

Văd paşii tăi lăsând fugară urmă,

Cu gândul ţi-i sărut şi din priviri

Mai caut încă tremurata-ţi umbră.

 

Târzia toamnă strânge în rotire

Frunzişuri din coroane vânturate,

În ele-mi fac cuibare de iubire

Trecutele-mi visări înlăcrimate.

 

Apoi în ierni ce bat în a ta poartă

Sub boltă cu luceferi scânteiaţi,

Ne-om regăsi cum fost-am altădată

În taina unui gând, îmbrăţişaţi.

 

Şi-om aştepta la primăveri să vină

Tot pironind clipite ci-or să moară,

Părtaş voi fi cu partea mea de vină

Că ţi-am furat cel suflet de fecioară.

 

Osândă tu m-i da să duc în spate

Trecute vremi ce fost-au de-nceput

Când simţurile noastre preacurate

S-au întâlnit şi, Doamne, s-au plăcut.

 

În şoaptă rugătoare şi spăşită

Iertări eu am să-ţi cer preaîndurate,

Tu ai să-ţi laşi simţirea ispitită

De clipa unor vremuri depărtate.

 

Şi-ai să-mi trimiţi în gând o sărutare

Pe-o aripă de simţ dumnezeiesc,

Eu încă am să-ţi spun, ca la plecare,

Te voi iubi iubit-o, cât trăiesc.

 

***

 

 

 

Clipită mângâiată

 

Din vechi trăiri, mereu visate,

Cărări îmi fac şi-apoi călcând

Mă duc spre amintiri uitate

Din vremi ce-avut-au suflet blând,

 

Când viaţa mea era iubire

Cu dărnicie împărţită,

Când mă-nălţa-n dumnezeire

Sărut de fată feriicită,

 

Când n-aveam griji şi de pomană

Luam  clipite arvunite

Şi nimănui nu dat-am samă

De-a mele toate faptuite,

 

Când zilele treceau de-a valma,

Când nopţile erau de vis,

Când sufletu-mi uşor ca pana

Zburda voios prin paradis.

 

***

Trecute vremi ce n-au să vină

’Napoi pe drumul meu de-acum,

Ce-atuncea fost-au o lumină,

Acuma-s umbra unui fum.

 

Mă iartă Doamne, că-s netrebnic

Şi-am risipit cât am avut,

Acum a-şi vrea, dar nu sunt vrednic,

Să-mi dai risipa ce-am pierdut.

 

A-şi şti să gust a ei plăcere,

S-o ţin podoabă până când,

Clipita ei de mângâiere

S-o face lacrimă de gând.

 

***

 

 

 

Suspină tainic o vioară

 

Vioară! Pune iar pe strune

Cum faci de-o vreme mai mereu

O lacrimă, ce poată-ţi spune

Amarul sufletului meu.

 

Şi-arcuşul strunii-nfiorate

De-arsura dorului nebun,

Să cate-n zări îndepărtate

Îmbietorul ei parfum.

 

Şi să-i sărut neştearsa-i urmă

Lăsată-n sufletu-mi pustiu

Şi-apaoi,  în cel trecut tu du-mă

Cu ea-n visări mereu să fiu.

 

De-o voi găsi, în neuitare

Vom sta o vreme-mbrăţişaţi,

Vom pierde-a timpului răbdare

Cu gândul că vom fi iertaţi.

 

Apoi,  o vreme cât vecia

Ne-om arde-n focuri de genuni,

Să ne-ndulcească iar beţia

Acelor clipe lungi, cât luni.

 

La urmă-n mutele cuvinte

A noastre inimi în sfială,

Vor cere  iar la cele sfinte

Cea iertătoare mântuială.

***

Acum, din tot ce-a fost odată

Măcar aducerea aminte,

Mă-nfioreze când, chemată

Va sta în gându-mi cel cuminte.

 

Eu mângâia-voi a sa  umbră

Ţinută-n tainiţă de gând,

Lăsând viorii soarta-mi strâmbă

S-o pună-n  struna ei, plângând.

 

***

 

 

 

Dorul inimii nebune

(variantă)

 

Inimă, te-am pus pe strune

Ca în vrermuri vechi, nebune,

Să te simţi înfiorată,

Să tresalţi ca altădată

Când aminte-ţi voi aduce

De-o făptură crudă, dulce,

Ce-ntr-o vară depărtată

M-a vrăjit întâtîa dată

Cu-a ei ochi, cu-a ei privire,

Cu-a ei şoaptă de iubire,

Cu-a ei patină-nfocată,

Cu-a ei lacrimă curată.

 

Cum să uit ce nu se uită,

Ce-a dorinţă vie, vrută,

Nesfârşita aşteptare,

Calda ei îmbrăţişare,

Spusa mutelor cuvinte,

Adevărul ce nu minte,

Nopţile de dor şi chin

Şi sărutul ei divin.

Chinul lungii aşteptări,

Presupusele trădări,

Supărarea trecătoare,

Spusa gurii iertătoare.

 

Toate-au fost dulce iubire,

Taină sfântă, amintire,

Ce o şti şi tu vioară

Când faci inima-mi mă doară.

 

Pune-mi azi pe-atale strune

Dorul inimii nebune

Ce se vrea ca altădată

În cea lume neuitată.

 

Plată-ţi dau, dacă mi-i cere,

Boaba lacrimi de miere,

Ani  ce i-am pierdut în van

Şi-ţi rămân dator cu-n ban.

 

***

 

 

 

În visul tău

 

În nopţi, sub bolţi cu stele ninse

Şi vii luceferi luminând,

Mă cuibăresc ’n-atale vise

În picuri de plăceri prelinse,

Să fiu mereu în al tău gând.

 

Te-oi îmbia c-o sărutare

Că doară n-o fi un păcat,

Tu, cum ar face orişicare,

Vei stinge sfânta lumânar

Şi-mi da-vei mii, la cumpărat.

 

Vom târgui în miez de noapte

Cedări şi căi de împăcat,

Eu, îndulcit cu mere coapte

Mă voi ruga în calde şoapte

La ceruri, ca să fiu iertat.

 

Tu, încă te-i sili în rugă

La  buna Maică Născătoare,

Blesteme încă nu te-ajungă

Şi în smerenie, pe fugă,

Vei mulţumi pentru iertare.

 

***

Când zorii s-or miji în zare

În mângâieri te vor trezi

Şi-un tainic gând, ca o chemare

Ţi-o aminti, că la-nserare

În gândul tău din nou voi fi.

 

Doar luna şti-va dulcea taină

Ascunsă-n umbra unui gând,

Dar ea va fi de piatră stană

Şi-n picuri pune-va pe rană

Al nopţi leac, înfiorând.

 

***

 

~*~

Mircea Dorin Istrate