Luminița Arhire - O frunză de salată pe platoul cu sinecuri

 

O frunză de salată pe platoul cu sinecuri

Luminița Arhire 

14 Iulie 2024

 

Și, în timp ce președintele nostru, ales cu entuziasm, de două ori, de către electoratul român care a văzut în el: „Neamțul serios”... „Ein Mann, ein Wort”... „Eine qualitativ hochwertige Foraibar”... „Vai! cum seamănă cu Carol I”... „Strudel mit äpfeln”... „România educată”... „Meine kleine Bohrmaschine” și „România lucrului bine făcut” semnează fără grijă, „Pas cu pas”, tot ce i se bagă sub nas la summitul N.A.T.O., noi ne uităm lung la turneul lui Victor Orban... Kiev-Moscova-Beijing-Florida... Că parcă-parcă am mai văzut noi așa ceva.

 

Undeva, demult, în istoria noastră, se făcea că aveam și noi politică externă adevărată. Ia să vedem, de pildă, cam cum era privită România pe vremea unui președinte pe care am avut maturitatea și înțelepciunea de a-l împușca fără judecată: „... Ministrul de Externe al Statului Israel, a fost prezent la București în zilele de 3 și 4 aprilie [...]. Studiind stenograma discuțiilor (nedată publicității, n.n.), am reținut că ministrul de Externe i-a mulțumit președintelui României pentru implicarea sa în rezolvarea crizei din Orientul Apropiat și a cerut sfaturi pentru acțiunile viitoare: «Spuneți-mi ce să fac și voi face!»...”. (Ioan Scurtu, istoric, „Povestiri adevărate/ Memorii”, 2022, Editura Junimea, Iași, pag. 304)

 

și:

 

„Președintele Statelor Unite a spus: «Noi am beneficiat și am apreciat informațiile și sfaturile pe care le-am primit de la dumneavoastră. Vreau să vă vorbesc despre conversația pe care ați avut-o cu ministrul de externe israelian și să aud ce idei aveți în continuare pentru asigurarea păcii [...]. Știu că jucați o mare influență în chestiunile internaționale și am apreciat foarte mult caracterul deschis cu care ați discutat aceste probleme»...”. (Ioan Scurtu, istoric, „Povestiri adevărate/ Memorii”, 2022, Editura Junimea, Iași, pag. 305)

 

și:

 

„Președintele SUA a declarat că îl interesează foarte mult vizita pe care președintele României urma să o efectueze în Republica Populară Chineză: «Consider deosebit de util și v-aș ruga, în limitele cuviinței și, dacă apreciați, cu cunoștința Chinezilor, să-mi trimiteți o scrisoare particulară după vizita dumneavoastră. Aceasta va veni în sprijinul acțiunilor noastre în relația cu China. Avem nevoie de bunele Dumneavoastră oficii pentru îmbunătățirea acestor relații. [...]» Asemenea cuvinte au fost rostite de conducătorul celei mai mari puteri a lumii!” (Ioan Scurtu, istoric, „Povestiri adevărate/ Memorii”, 2022, Editura Junimea, Iași, pag. 305)

 

și:

 

„Peste o lună (15-20 mai n.n.) președintele României s-a întâlnit cu [...] premierul chinez [...] și i-a transmis că președintele S.U.A. «a insistat în mod deosebit asupra interesului și dorinței lui de a ajunge la o normalizare a relațiilor cu Republica Populară Chineză». Premierul chinez a apreciat: «Astăzi România se bucură de respect din partea popoarelor lumii. De ce? Din cauză că România are conducerea unui astfel de președinte, [...] un popor bun și o armată bună... Noi admirăm, de asemenea, spiritul revoluționar al românilor caracterizat prin a se opune cu fermitate politicii de forță și dictat și de a lupta cu hotărâre pentru apărarea independenței naționale și a suveranității de stat»...”. (Ioan Scurtu, istoric, „Povestiri adevărate/ Memorii”, 2022, Editura Junimea, Iași, pag. 305)

 

și

 

„Documentele citate de Larry Watts relevă că ministrul Apărării sovietice, mareșalul Greciko, a fost foarte furios în timpul războiului arabo-israelian din 1973. Bucureștiul nu doar că s-a abținut să furnizeze armament, dar a refuzat să aprobe survolul avioanelor sovietice, cu ajutoare pentru arabi... Larry Watts a declarat că descoperirea sa cea mai frapantă a fost ostilitatea Moscovei și a celorlalți «frați» față de România. [...] Că a existat o campanie concertată din partea aliaților din Tratatul de la Varșovia de discreditare și boicotare a politicii de independență a României” („I se spunea Machiavelli”, Ștefan Andrei în dialog cu Lavinia Betea, pag. 236; 238).

 

Propagandă, o să spuneți... Nostalgii comuniste! Bah, cuvintele frumoase erau simple amabilități de protocol... Oare așa să fie? (vezi P.S.)

 

Păi, ce vedem noi astăzi? Un Victor Orban aflat într-un turneu „de pace” Ucraina, Rusia-China-SUA, discreditat și boicotat -cum ar spune Larry Watts- de „frații” din Uniunea Europeană, pentru politica lui de independență, hărmălaia venind prin trompetele cele mai stridente ale acesteia: Ursula von de Leyen și Josep Borrell. Cu toate astea, vizibilitatea premierului ungar este maximă. Discursul lui, care se face auzit tot mai clar, sună așa : „Îmi pare rău că trebuie să spun asta, dar și Europa are o politică de război... Pentru că adevăratele victime ale războiului sunt economia europeană și populația europeană. Haideți să începem negocierile sau măcar să recunoaștem că nu este nicio soluție pe front. Am avut ocazia să mă întâlnesc cu președinții Ucrainei și Rusiei. Credeți-mă, următoarele două sau trei luni vor fi mult mai brutale decât credem... principalul argument pentru pace este că nu mai trebuie pierdute vieți omenești; este cea mai importantă motivație morală. Ce fac China, SUA, Europa? China are un plan de pace. America are o politică de război. Europa nu face decât să copieze poziția Americii, în loc să aibă propria abordare strategică”.

 

Nu vi se pare cunoscută această poveste, a celui care-și asumă, cu acordul tacit al marilor jucători, rolul de purtător de mesaje de pace între părți?

 

Ba da, o cunoaștem, atât că au trecut mulți ani de atunci. Din anul de grație 2004 România a ales, pentru un deceniu, un președinte a cărui doctrină exhaustivă pentru politica externă a fost: „Decât să sug... la mai mulți licurici mai mici, mai bine sug... la un licurici mai mare!”, după care a ales, pentru următorul deceniu, alt președinte cu o doctrină la fel de înțeleaptă: „Decât slugă la ruși, mai bine la americani!”. Amândoi și-au aplicat, timp de 20 de ani, punct cu punct și fără deviații, doctrina clamată în mod public.

 

Și astfel, noi am devenit în ultimii ani repetenții cei de omenie, repetenții cei previzibili, repetenții cei „masă de manevră”, repetenții cei cu „capul plecat sabia nu-l taie”, repetenții cei buni executanți... Și asta pentru ce? Pentru ca, la sfârșitul lui 2024, „să mânânce” și gura fostului președinte Klaus ceva. Să ia și el o foaie de salată de pe platoul cu sinecuri babane. Să se mai „plimbă” cu avionul de lux, ca să moară Popeasca și Piscupeasca, deoarece pe ele nu le ia avionul direct de la Sibiu, din poartă. Pentru asta.

 

Atât că, în timp ce steaua lui Victor Orban, cel rebel, lucește mai abitir pe boltă, e tot mai evident că pentru obedientul Klaus nicio frunză de salată nu a mai rămas pe platou...

 

P.S. „Cineva, în New York Times, mi se pare, a scris că România nu era băgată în seamă, că nu a avut niciun rol. Și atunci Harriman (Averell Harriman, conducătorul Operațiunii „Packers”, prin care România a convins Beijingul să nu se mai opună negocierilor dintre Washington și Hanoi, n.n.) a trimis o scrisoare ziarului, prin 1975, în care a afirmat că România a adus Americii informațiile și serviciile cele mai bune în legătură cu Vietnamul. «Păcat, a scris el, că Johnson nu a aprobat părerea lor de a se accepta propunerile vietnameze »...” („I se spunea Machiavelli”, Ștefan Andrei în dialog cu Lavinia Betea, pag. 221)

 

Aranjament grafic – I.M.