Ana Urmă, versuri

Ana Urmă – Mesaj de departe

iubite se pierde semnalul

sunt norii şi ploaia aproape de noi

sub mulţimea de mâini terminate cu taste

se frâng reţelele ning transfuzate sub piele

picături virtuale bat tactul ferestrelor oarbe

privirile reci suspectate de fine atingeri

au blocat curcubeul între patru pereţi

ajută-mă tu să ies din sistem cu un ceai aburindia-ţi portţigaretul fularul fixează şi placa în timp

cu un ac argintat activează masivul central

gema munţilor noştri înfloreşte sub coaste nervos

tu conduci în cuvinte spune stop tânguirilor false

soarele încă se divide la noi şi-mpreună putem

să dăm îndărăt câte-o filă vorbind

să mutăm pe acum în trecut şi trecutul în suflet

cum livada de vişini îşi mută parfumul pe scenă

tot mai sus pe colină cu urechea lipită de braţ să sorbim

anotimpul din ţipătul ierbii şi seva fierbinte

să ne facem siesta extrema cu sâmburi şi flori lepădate din nou

în pământul prea plin de apele ploii tu să-mi pui o agrafă în păr

firul verde de laur cu albastrul unit în priviri

să chemăm duhul lămpii să mai facă minuni

cu puterile noastre să aprindem lumina pentru fluturii vii

aerul să ne respirăm reciproc în cuvinte

înc-o vreme iubite

să fim să ne fim

http://www.tvrplus.ro/emisiune-arte-carte-si-capricii-8152

min. 34:58/25.04.2015

Ana Urmă – Cântec de leagăn

blocaţi în tunelul iubirii

ne-am jurat să clădim fiecare celuilalt

un fel de acasă pentru eternitate

cu uneltele minţii am început citadele

tu ai clădit primul în inima mea

castelul cu turnuri

cu multe nivele pentru coborâre scări duble

candelabre dantelele albe şi roşii brocarturi podoabe

liftul se bloca mereu în al nouălea cer noi înăuntru

cu sete-nghiţeam dumicaţii de aer

ca doi fumători înrăiţi trăgând diferit din aceeaşi ţigară

două puncte ardeam spre fiinţa luminii la steaua

întrupată din dragoste nouă

ne spălam dimineţile cu raze retrase în palme

sorbeam timpului într-o clipă apa zilelelor toată

sferic ca mirii chagall pluteam şi priveam deasupra măslinilor

ne credeam absolviţi de greşeli de greşiţi

uneori coboram mai devreme din leagănul lunii

hoinăream prin inima ta încă umblu dintr-o parte în alta

peste iarba crescută din seminţele proprii

tremurul ei semănă cu al apei tot alta-n oglinzi

drumul invers e viu într-un semn

sub călcâi

când ne doare ceva ştim locul şi leacul

ca o pasăre udă cu aripă prea grea

cutreier desculţă să nu te rănesc tot verdele copt

caut prin venele cave poezia vioara din vis

tu aprinzi o lumină doar privind spre castel

când nu eşti când nu sunt

armăturile dor sus în turnuri un geamăt de ană fragil

se-ngână cu foşnetul ierbii leagănul lunii se mută sub tâmplă

împreună privim umbra dragostei noastre un munte urcând

de zile de nopţi nesfârşit

Ana Urmă – Gânduri

după ce ai citit

poezia antumă postumă

a una mie poeţi ai grijă

ce spui ce mai scrii

ţinute o vreme în minte

înalte şi clare să-ţi fie cuvintele

înţelesul rotund

ca tabloul naiv locuit de culoare

casa scrisului tău va fi luminată

în fraze pasaje idee pe foaia blueprint

până se usucă cerneala cu alţi ochi

să priveşti printre rânduri

să o laşi pe un raft la odihnă

desvrăjit să te-aproprii

să o cureţi de praf de paianjenii reci

fără milă să tai din gerunzii

îngroapă şi luna în norii de suflet

nu uita de cătuşe pentru vise flori şi aripă

efectul de fluture poate dăuna grav mai ales

anemonelor pe care atât le iubeşti

ai grijă fii logic scrisul tău va vorbi despre tine-n absenţă

aşa promiteam înainte de punct

când ceracănul zării înghiţea din lumină treptat

ca în noapte nesomnul gândul meu fără margini

Ana Urmă

01.03.2015

Ana Urmă – Poem flou

una câte una se închid uşile

nelegate în scoarţă un fel de istorii

înainte de somn rămân în grădini subterane

cu râuri abstracte

supape neştiute m-absorb ca-ntr-un refugiu

lipsesc din linişti note fără gând

lumină e în beznă iar nemişcarea dans

ascult încet un foşnet ca ploaia în ferestre

un om închis în flutur şi-un fluture în om

îngemănaţi în aburii oglinzii beau

apa lină-a lunii

uitată o vertebră în boaba de polen

se-ntâmplă să se-mpace pe două voci milonga

cât stai nu ştiu! de unde-ai răsărit!?

am plâns în somn sau poate a plouat

în ochii mei adâncul

blocat în casa unui flutur

despic în patru firul mătasa vibratilă tresare

ca peste fluviu podul cuvintelor rămân îndatorat

la fluturii de-o zi cu zborul

extatic prins în formă şi în nume

un om părând că doarme învaţă de la fluturi

şi dincolo de vis există

beatic efemer

Ana Urmă

2015-02-25  

Ana Urmă – Nevoia de alb : Scrisoare pentru mama şi alţi îngeri

Astăzi

am cumpărat o gutuie

era îngheţată aroma şi gustul

mă poartă în camera rece cu gutui

rânduite la geam

casa se umple de umbre

dansul lor singular pe perete

aşa cum au fost fără măşti evantaie

baston sau monoclu levitează

spre groapa comună a copilăriei

ticsită cu leacuri şi semne

sâmbăta

totdeauna spre seară

pââână la sosirea păsărilor călătoare

mama întindea pentru noi ştergarul ţesut

cu fire din inul topit în bălţile verii

pregătea lampa cu gesturi domoale

apoi aducea din odaia de iarnă

câte o gutuie îngheţată şi struguri uscaţi

doar albi punea la păstrare şi gutui

culese cu mâna

fără să ştiu lângă mama

respiram pacea învăţam bucuria

şi cuvântul şoptit

o parte din mine a rămas în iarna aceea

alte vreascuri în sobă trosnesc

alte ape se-nvolbură peste inima mea

şi totuşi hibernala cu luna apusă în cutele vechi

ochii deschişi înlăuntru într-o noapte ca asta

răstoarnă ninsori din acelanotimp dintr-unaltfel de cer

după zile şi nopţi voi fi uşor de găsit

trăitorul cu semne răscolind după foşnitoarele umbre

după gustul şi-aroma gutuii de-atunci

de Ana Urma

2015-02-05

Ana Urmă – Poezie pentru Ana

Poezie pentru Ana

Iubire din iubire, tu ai venit pe lume!

A sufletului meu tu eşti, mică minune!

Tu eşti lumina mea cu ochi de cer,

Obraji de catifea din roşu trandafir,

Cu părul lung, şaten, ce saltă în cosiţe,

O floare printre falduri de rochiţe.

Cu zâmbet ca florile în roua dimineţii,

Iar râsul, un clinchet, clopoţel al vieţii!

Vioaie ca apa de izvor,în sus tresalţi,

Zi după zi tot mai frumoasă te înalţi!

Dintr-o minune mică, un ghemotoc pufos,

Eşti astăzi o fetiţă cu aer de zeiţă…

Era în zi de iarnă, pe o alee îngustă,

Săpată în zăpadă, nămeţi cât casa,

Te clătinai când primii paşi făceai…

Un pic ai mai crescut şi printre flori,

Ai aruncat cât colo un biberon diform!

Cuvinte de tine înţelese, încâlcite,

Ţi le sorbeam cu drag, aşa stâlcite

Apoi, când vorba-n frază ai pus uşor,

O întrebare simplă o repetai de zor:

„Şi toată lumea mă iubeşte”? Spuneam da.

„Şi Soarele mă iubeşte”? Spuneam tot da.

„Şi Doamne Doamne mă iubeşte”? Da,da,da.

Copil iubit, când din plimbări ne întorceam,

Şi-n faţa porţii noi eram, o deschideam,

Salutul tău era: „Sărut mâna casa mea”!

Că Domnul în tine clar a pus minunea,

Mă minunam atunci, mă minunez acuma!

Se clatină acum un dinţişor de jos,

Azi, mâine ai să scapi de el, uşor,

Când peste casă ai să-l arunci în zbor,

O să-ţi apară altul trainic pentru viitor.

In vara asta la sfârşit, te pregăteşti,

Tu pragul şcolii, sfioasă ca să-l treci,

In primăvara de copil, o vreme ai să petreci.

Cu flori în mână şi ghiozdănel în spate,

Timpul răstorn şi pe mămica ta o am  în minte,

In uniformă albastră, sfioasă şi cuminte!

Minuni din cărţi tu ai să desluşeşti,

Poveşti cu împăraţi şi zmei, cu zâne bune,

Copilăria pe mai departe să-ţi aline.

Iar, jocul tău zglobiu printre căţei, pisici,

Iţi va rămâne-n amintire, o oază-n casă la bunici.

Cu miros de cuptor şi flori,în dimineţi şi seri,

Când la un semn al tău, nu mai suntem stingheri,

Cu tine împreună, în poveşti ne pierdem,

Deoparte punem griji şi facem tumbe,

Lăsam haihui pe gânduri să ne umble!

Tu, draga mea, ce porţi nume de Sfântă Mamă,

Duci mai departe numele bunicii, Ană,

Cu-acelaşi nume, două bunici şi amândouă

Cu tine-mpart iubirea, ca boabele de rouă,

Din cer senin pe flori,în dimineaţa nouă!

In dar tu ai primit pe cei mai buni părinţi,

La rândul tău să îi iubeşti, să nu îi uiţi,

Cu bucurii mereu să îi încânţi şi să-i alinţi!

Părintele Ceresc în viaţa să te-ndrume,

Tu Calea să cunoşti şi să îi calci pe urme!

10.08.2007

Ana Urmă – Poveste de iarnă

Invers număr zilele

şi în gând bătăile inimii ample ample

uită mersul ca o pasăre speriată din aripi bătând după aer

alteori ca un ceas fără sticlă o ia înainte şi uită noţiunea de timp

schimbă ritmul sau rămâne pe loc în furtuni mai uimită ca luna

când scutur şi ninge într-un prespapier imagini revin suflate

cu pulberi din ceru-ila capăt de an poveşti se repetă

reclame cu moşi fericiţi dinspre nord vine iarna

în sănii cu reni caravane cadouri cu funde albastre

lumini în vitrine e albul mai alb şi mii de steluţe mii de braţe

aşteaptă perechea sub vâsc destramă iubirii şi ultimul nod

andrele golite de aer în cerc împletesc alte fire în formă de inimi aripa se zbate

în piepturi la umeri călcâi după cum fiecare simte zborul crescut

din sămânţa mirării semănată de-aezi printre file

e seara aproape şi-i zvon de colinde

şi ninge şi plouă e molimă dulce cu febra în toi

în gloată copilele gânduri colindă

pe uliţa noastră pornim în alai e vacanţă şi

fulgii scăpaţi din strânsoare se-ntrec

în troiene bocancii cu găuri abalele grele

spargem nuci între două refrene decojim portocale în vis

veseli ne ţinem de mâini a noastră e lumea pariem viitorul pe un leu aruncat

peste cap în vâltorile minţii cresc secvenţe pe role duci rezerve de fum

tremurând cum lumini anime agăţate de pleoape

pajura vieţii de pe-atunci nesătulă ciupea cu un clonţ argintat câte-o zi câte-o zi

ca-ntr-un glob cu poveşti din casă în casă lumini se aprind pe garduri de fier

sunt flori cu tiare forjate mai înalte cu o palmă zăpezi sau pleşuve cu gheaţă

doar ninge sau plouă aceleaşi refrene se aud aceleaşi podoabe foşnesc în cutii

numai bradul e altul lumina

între timp prin deşerturi a nins la poli se topeşte calota

repere se schimbă pe glob şi statistici bilanţuri în scris la capătul listei

balanţa înclină spre bine ferestrele mele oglindesc un copac

zornăind din inelele gheţii pune puncte pe i ca în filmele mute

după cum vântul bate după cum inima

pariez doar pe alb ştiu gustul zăpezii dinspre nord vine frigul

e târziu pentru fluier caval sau vioară şi totuşi tresar răzbit de-un colind şi

lerui să umplu pustiul lerui liniştii false din fratele om cum lerui Luminii

în zilele mele

Ana Urmă

21.12.2014

Ana Urmă – Semn de carte

pe vremea cand visul spărgea carapacea

şi fluturii moi înnoptau pe retină feerii din adânc

vesteau înflorirea lovind în perete de clopot preaplinul

muta universul din gânduri în litere crudede la înălţimea acelor semne peste umăr priveam

fără frică spre un loc însemnat cu piatra uimirilor mele

pe locul acela răsărea şi creştea un copac

l-am numit copacul cuvintelor sau copacul de pâineluam câte-un codru şi trei se-ntrupau din vocabule lungi

şi consoanele boante uneori amare ca viaţa

puternice ca o dragoste mare şi dulci cum e moartea

unite divin dospeau molecule în muguri de sunet

şi creşteau alte ramuri

pictând diferit câte-un ochi la ferestră şi în toate copacul

dau acum spre grădină picături de vorbire se ramifică stropii

şi cu ele pe limba-mi mai mor câte-un pic

oftez când cei dragi fără veste îmi lasă-n păstrare

cuvintele lor sau când cineva mult prea trist le aruncă

un bolnav cu frigul în suflet le vomită şi un altul grăbit

le calcă-n picioare

atunci culeg rămăşiţele vii schiloade obeze sau seci

descifrez tânguielile le curăţ de flegme le descânt de urât

o noapte şi-o zi ca şi cum aş vorbi celor plecaţi de curând

sau întunericului rămas între stele până triluri zidite prin cuiburi aud

şi mă rog să mai înflorească o dată copacii şi pe străzile lor

a risipitorilor

prin cuvintele lor prin cuvintele mele trăieşte copacul

amestec de gheaţă şi foc ca-ntr-un vis nevăzute lumini

pregătesc în duminici liturghiile şi sfielnice rugi

le întorc iarăşi lumii

Ana Urmă

2015-01-05