Ioan Miclău – Gepianul, 2015
Mai vreau sa spun că, nu doresc să mă socot un scriitor doar de
scrieri epice, ci doresc să fiu si unul al zilei, dar nici profeții să nu fac
viitorului, când in prezent nu mă pot lamurii
pe mine insumi pe ce cale ne aflăm, adica o fi una adevarată sau una doar
imaginată și visată! Ma rog, politicile de exemplu, sunt adevarate, au efecte,
pe cand ale noastre literare apar drept teme frumos visate și sperate! Dar
astea nu se amestecă precum nu se
amestecă apa cu uleiul, in schimb și acestea ”visate și sperate”, pot realiza
interesante mișcări, mișcând societățile omenești dintr-o continuă dramă, spre
ceva mai folositor fiecăruia. Căci am putea zice metaforic, actualmente avem un
teatru in jurul Casei dar și în jurul Planetei! Oamenii își croiesc zi de
sărbători de nu mai încap pe calendare! De ce să nu sărbătorim și noi ziua
Redactorului, a Editorului, al Poetului!
Auzim de ziua Astronomiei/Astronomului, de ziua Pamantului, de ziua
Radioului, de Zilele Sfintilor, adica de domenii/scene in care omul excelează!
Dar cum atunci Redactorul/Editorul/Tipograful/Poetul, să nu aibă si ei Ziua
lor? Fie și din cateva ore anual!
Ei, cei cu haina tăbăcită si colorată de cărți, reviste si ziare, de
incuri si cleiuri ca să le imortalizeze pe toate cele realizate de om, ar fi cea
mai omeneasca idee, a fi puși și Aceștia pe răbojul calendarului. Mai ales cand
aceștia sunt nepărtinitori și dă la lumina zilei, cititorului, adevarurile pe
care le trăim! Aci este însă poticnirea, când adevarurile pretinse sunt destul
de adevărate, să se aleagă și acești ziditori ai cărții invitați pe la ușile
judecatoriilor. Mai ales cand artistul este nepărtinitor! Am purtat si eu
aceasta haină pe vremi ploioase, însă puțin, fiindcă nu-mi prea folosea deloc, nici nu-mi păreau
potrivită ploilor ce o acoperea, caci mai mult rețineau, adică trebuiau să
rețină, spumele politicii, îngreunand-o! Așadar, cu respect, ca oricare
scriitor care se respecta, la fel si eu, mi-am ales a vorbi despre aceasta
interesantă si inexistentă stare de fapt, adica despre “Ziua Redactorului”. Mai
ales, cum zic, auzim de atâția sărbătoriți, cum dară să nu aibă si redactorul nostru
ziua lui! Atâta numai că nu se știe exact dacă această lume a cititorilor crește sau
descrește, însă redactorii inimoși, vin tot ei de ne asigură de imensa piață deschisa
publicatiilor lor, așa că mă alătur si eu forumului general care cere a trece
pe Calendar și „Ziua Redactorului”. Mi-am ales si un “Motto”, nu numai spre a
sta si eu sub un pavilion oarecare, dar mai ales a da o oarecare lumină
cititorului asupra celor ce are să citească. Genială mi s-a părut acoperirea ce
mi-o poate asigura acel “motto”, dăruit de fapt tuturor cititorilor, de humuleșteanului
Ion Creangă:
“Iubite
cetitoriu,
Multe prostii ăi
fi cetit de când ești. Cetește, rogu-te, și ceste și, unde-i vede că nu-ți vine
la socoteală, ie pana în mână și dă și tu altceva mai bun la iveală, caci eu
atâta m-am priceput și atâta am făcut”.
„Așadar, chiar ași zice că redactorii de cărți, reviste și ziare
sunt niște stâlpi de susținere a întregii structuri culturale, educație, arte,
istorie, stiinta, etc. Munca lor este
un izvor precum
si o arhivă ce poartă in timp si spațiu mereu proaspătă credința și tradiția
vieții societății zilei, al omului însuși, a timpului lor”. Bineînțeles, asta e
ideala definiție de profesie, mai greu însă se ajunge a face din munca asta o
artă care să fie pe masură! Apoi cum crezi dumitale “cetitoriule”, că se mișcă
pe lumea asta un fir de pai fără un anume interes? Dar iubitul redactor cum ar
mai fi redactor daca nu ar sta pe poziția sponsorului care finanțeaza? Că de o
fi și sponsorul lipit la “stanga” sau la “dreapta” ideological,
oricum, are mare insemnatate! Aci se află
punctul crucial, despre care scria Montaigne în eseurile sale in urma cu
aproape cinci secole, despre acea “lipsa de cinste umana”, si despre care toți
redactorii moderni susțin că nu o au.
Doar că la unii le merge bine, la alții rău.
Reporterul lui Ion Luca Carageale, de la acea “Revista sociala”, o ducea
minunat de bine, tocmai fiindca nu-l zgârâia conștiința lui nici intr-un fel. Redactorul
il urmarește pas cu pas, il găsește ‘curat murdar’,iese cu scandal, cu
eliminare; numai ca moderniștii de azi din birou, au rezolvat dilema dintr-un
vârf de peniță, decretând ca, “fiecare scriitor sa raspundă pe propria-i piele,
a conștiinței proprii despre ceea ce
scrie”. Oricum, fericire, in această situatie, redactorul are a alege ce
dorește, nepurtând responsabilitatea temelor produse pe hârtie! Are însă multă
bătaie de cap, totusi, mai ales a alege creațiile care sa fie pe gustul elitar, sa glorifice pe cei
care conduc, bine sau rău; dar să dea in lumina tiparului si critici la sange
si os, dar care însa să fie adresate opozanților, și aici cu nemiluita! Iar de
vor fi adevăruri sau minciuni, cum zisei mai sus, îl privește tot pe scriitor.
Dar, ca sa fie si corect politic si religios, trebuie neapărat puțină
dublicitate, si tocmai asta face să-i albească părul și bietului redactor care
ține să aibă și acel respect civic, izvoditor de voință și pretigiu! Fie și
câteva ore dintr-un an, dar să aibă și Redactorul, Ziua lui de sărbătoare! Mai
știi? Poate s-ar mai cerne între ele și valorile care să fie demne de aceasstă
ZI de sărbătoare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu