S-au împlinit ieri, 21 mai 2015, 135 de ani de
la nașterea lui Tudor Arghezi.
Cu această ocazie, cotidianul România Liberă a publicat un interviu luat poetului de către
scriitorul Felix Aderca (apărut în volumul său Mărturia unei generații
– 1929), în care Arghezi vorbește, într-o notă cinică, ironică, despre cum nu a
debutat niciodată, despre inutilitatea științelor elucubrative, dar și despre
tabloidizarea de acum aproape un secol și „molima cretinilor cu diplome” din
epocă.
Felix Aderca: Când am scris nu de mult, în
revista unor tineri că de la Eminescu încoace literatura noastră n-a cunoscut
un mai puternic și mai original creator de valori poetice și de genuri verbale
– poemă lirică sau epică, portret, articol, nuvelă, medalion, pamflet – ca T.
Arghezi, am scăpat (poate pentru întâia oară în viața mea!) neinsultat de
imbecilii din cerneală. Unul singur, ridicol prin situația lui de subaltern al
celui mai ridicol personagiu din țară – ați ghicit: al domnului Dragomirescu de
la „Falanga”! – a încercat o glumă care, din lipsă de ecou, s-a descompus în
umilință și neant.
În conștiința câtorva inși care în planul
spiritual justifică existența României și care gustă și alte valori decât cele
create de Dumnezeu pentru buricele degetelor sau pentru prelungirea și
punctarea urechei femeești, T. Arghezi e azi singura vitrină cu giuvaere
autentice sub cristal, preschimbate aproape săptămânal și pururea inedite.
Bogăția și noutatea limbei lui românești ar fi discreditat orice dicționar de
Acaemie, dacă ar fi existat, precum simpla lui existență pe trotuar sau pe
platforma unui tramvai compromite și condamnă la poziții sinistre toată acea
pletoră de profesori de „stil” – bătrâni care țopăie ca tinerii și tineri care
fac mutre de bătrâni – înfipți cu gurile supte la țâța vacii bugetare, trasă de
picioarele dinapoi în aula „facultăților” de litere.
Orgă uriașă, T. Arghezi justifică între noi o
generație și un veac, iar în timpii repezi care ne așteaptă e poate unicul
dintre poeții români menit să fie răsfoit în submarin sau în avionul
intercontinental. […] Prin această orgă au trecut anotimpuri nebănuite și numai
biruind pe autor – cee ce nu se va întâmpla atât de curând – adevăratul
prețuitor al melodiilor argheziene le va putea reconstitui de la obârșie și le
va putea dezvălui pururi însetaților de muzică fantastică și neauzită.
Întrebare directă
Dă-mi voie, iubite domnule Aderca, să-mi aleg
din chestionarul domniei tale numai întrebările ce pot fi dezlegate indirect.
Nu am scris niciodată: eu, niciodată părerea mea, niciodată sunt. Brutalitatea
formulei directe afectează totdeauna ca o dovadă de prostie certă din partea
aceluia care afirmă: „eu cred că…” și dumneata vii să provoci răspunsurile unui
camarad care cinstește la maximum și pe deasupra tuturor noțiunilor talentului,
inteligența.
Debuturi literare
Întrebarea dumitale de căpetenie, Debuturile
literare, e fără de răspuns.
Într-adevăr, când debutează scriitorul: în
momentul în care se desface din cerneala lui un fluture viu sau o pasăre vie?
La data artificială a tiparului? Sau te raportezi la debutul intim, asemănător
cu mersul, noaptea, al lui Iisus pe ape?
Debut literar, cu semnificarea
grafică a cuvântului, camaradul d-tale încă nu știe să fi avut. Dacă s-a
întâmplat ca eforturile lui de a realiza pe cale de sinteză, în cuvinte,
vegetalele, metalele și lemnăria, să fie considerate ca o literatură, el nu se
simte câtuși de puțin vinovat. El nu face literatură și nu a râvnit să dispute
numănuia, nici dascălilor, nici egalilor, un titlu literar. Ivirea lui în
literatură e pur accidentală. Un prieten, N.D. Cocea, l-a denunțat că scrie și
a publicat din încercările lui neînchipuit de imperfecte. Scriitorii calificați
de o deprindere veche, l-au primit între ei, fără ca el să fi râvnit la această
cinste.
Debut? Dar cercetătorul de consistențe și de
arome, imitatorul în plan deosebit al naturii, artistul, nu debutează oare ori
de câte ori începe, în fiece desen și construcțiune? Trebuie să existe neapărat
în literatură un habitat, o intoxicațiune, o rețetă, după care scrisul își
pierde virginitatea și prospețimea, devenind o facilitate lină, emolientă,
uniformă? Atunci sunt în domeniul artei două atitudini, profetică și publică,
una pentru perfecțiuni neîncetat imposibile și alta pentru tipar.
Molima cretinilor cu diplome…
Camaradul dumitale a trăit câțiva ani în
Europa. A cunsocut doctori de Universitate cărând prin porturi cu spinarea,
acoperiți de făină, care și-au găsit repartiția justă. În Europa nu este
obligatoriu ca un cretin laureat să-și instaleze funcțiunile creierului la o
catedră, pentru a permanentiza soluția prin idioție și a știrbi inteligența
curată, transparentă și sonoră a unui tineret înjugat cu forța, la vehicularea
dobitoacelor intelectuale.
Cultura noastră, lipsită de substratul adânc al
popoarelor din Occident, a situat pe creștetele învățământului un număr
considerabil de proști. Inteligența nativă mobilă a tineretului românesc intră
în rândășia universitară a dascălilor, pe care selecțiunea franceză, de pildă,
îi rânduește la serviciile municipale. Odată ce le smulgi penele colorate, nici
vulturul, nici găina nu mai știu să se ridice și, mărginindu-se să ceară
fiertură și apă, uită cotețul universitar și simpla îndeletnicire de a sări
după muște.
Desființarea „științelor ipotetice”!
Se impune desființarea din Universitate a
tuturor cursurilor elucubrative și ipotetice, care nu pot fi profesate pe
corpuri precise și în laborator. Știința fără material fizic, fără putința unui
experiment, e o pseudo-știință, o astrologie, un ghicit în drojdii și în
întuneric. Compară paralel zece promoții ale facultății de litere cu zece
promoții de ingineri chimiști și mecanici, și numără inteligențele active și
numerotează capacitatea de aplicare.
Cum să se atragă atenția publicului asupra
valorilor reale artistice
Pentru ce? Lectura de preferință a unui tânăr
care a trăit 20 de ani în casa și sub influența firească a corespondentului
dumitale, consistă în cărțile băiatului de cârciumă și ale sergentului din
post. Mai mult: s-a examinat odată vraful de publicații cu care un important
bărbat politic călătorea în tren pentru un refugiu odihnitor meritat, la moșie.
Pe lângă Furnica, Femeia galantă, Pardon și
alte reviste de aceeași categorie de umor, personagiul politic luase,
noi-nouțe, din librărie și cărțile domnului Teodor Speranția, un specimen
caracteristic de trivialitate fioroasă literară.
Renunță la atențiunea publicului și adresează-i
acestuia de preferință o literatură tehnică profesională, de care l-au lipsit
sistematic editorii, la care pot colabora cu efect toți scriitorii. Poate că
este calea cea mai sigură pentru orientarea la timp către „valorile artistice
reale”.
Generații simultane în timp
Treptata ascendență prin generații sau prin
individualități: sub Eminescu, abrupt și sideral, nu se află nicio treaptă și
deasupra lui niciuna. E artificial de conceput piscuri cu scări și munți cu
ascensor și tout-à-l’égoût. Suntem contemporani cu Homer, cu Moisi, cu
Evanghelistul Ioan și cu Anton Pan, cântărețul de la biserica Olari.
Proiecte. Contemporanii
Proiecte literare niciunul. Năzuinți
substanțiale: tumulturi.
În literatura românească actuală s-au remarcat
câteva pene purtate cu individualitatea necesară unei mișcări de zbouri
planate. Îmi pare rău că printre ele stă și pana dumitale. Îmi pare rău din
pricina sentimentului de reciprocitate la care te-ai putea simți obligat.
*
Teamă ne-ndreptățiță!… Căci, indiferent de
pană, omagiul trebuie să devină de azi înainte în fața poeziei argheziene
obligatoriu. Este o obligație pe care o cultivăm, cu voluptate, de mult. Iar
persoana poetului, la timp, știe să se descurce: „Să rămânem fără poză: ai
scris despre mine?… Nu, ai scris despre altcineva”…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu