RABINDRANATH TAGORE
GITANJALI
Cântare de jertfă
(fragmente)
În ziua când lotusul înflori,
vai, mintea-mi colinda, şi nu ştiui. Coşul mi-era gol şi floarea rămase
neîngrijită.
Abia din când în când coboară
peste mine o tristeţe şi tresar din vis şi simt dâra dulce a unei ciudate
miresme din vântul de sud.
Nedesluşita dulceaţă mi-a
îndurerat inima cu dor şi mi s-a părut a fi fost focoasa suflare a verii
căutându-şi plinirea.
Nu ştiam pe atunci că era atât de
aproape, era a mea, iar această perfectă dulceaţă înflorise în adâncul propriei
mele inimi.
Cel ce-l închid cu numele meu
plânge în temniţa aceasta. Zidesc fără răgaz la zidul acesta jur-împrejur; şi
cum tot urcă în cer zi de zi îmi pierd din vedere adevărata fiinţă la umbra-i
întunecată.
Sunt mândru de acest zid, îl
tencuiesc cu praf şi nisip ca nici măcar o gaură să nu rămână în cel nume; iar
pentru toată grija avută pierd din ochi adevărata-mi fiinţă.
Deţinut, spune-mi cine te-a
legat?
„Stăpânul meu”, răspuns-a
deţinutul. 'Credeam că pot întrece în avere şi putere pe oricine de pe lume, şi
am îngrămădit în propria-mi trezorerie banii meniţi regelui meu. Când mă
doboară somnul, mă culc în patul ce al stăpânului meu fost-a, iar la trezire
m-am aflat ocnaş în propria-mi trezorerie.'
'Deţinut, spune-mi cine a lucrat
lanţul acesta de nerupt?'
„Eu”, răspuns-a deţinutul, „am
forjat lanţul acesta cu toată grija. Am crezut că puterea-mi de neînvins ar
ţine lumea captivă lăsându-mă într-o netulburată libertate. Aşa că zi şi noapte
am lucrat la lanţ cu focuri uriaşe şi crude lovituri de graţie. Când la fine
lucrul era gata şi zalele întregi şi de nerupt, mi-am dat seama că pe mine mă
ţinea în strânsoare.'
Unde mintea nu se
înfricoşează şi capul se ţine sus;
Unde cunoaşterea este
liberă;
Unde lumea n-a fost
spartă în fragmente de înguste ziduri domestice;
Unde cuvintele se
ivesc din adâncul adevărului;
Unde neobosita
năzuire întinde mâinile spre perfecţiune;
Unde limpedea undă a
raţiunii nu şi-a pierdut matca în mohorâtul nisip deşertic al moartei
habitudini;
Unde mintea e purtată
înainte de tine în tot mai întinsă gândire şi acţiune -
Întru acel paradis al
libertăţii, Tată, deşteaptă-mi-se ţara.
Cerşeam din poartă în poartă pe
uliţa satului, când carul Tău de aur s-a ivit în depărtare precum un vis măreţ
şi mă minunam cine să fi fost acest Rege al tuturor regilor!
Nădejdile-mi crescură nalte şi
mi-a părut a fi ajuns la capăt zilele-mi negre, stăteam în aşteptarea pomenilor
date fără a fi cerute şi a averii risipite în toate părţile în praf.
Carul s-a oprit unde şedeam eu.
Privirea Ta a căzut peste mine şi ai coborât cu un surâs. Simţit-am că norocul
vieţii mele a sosit în fine. Atunci deodată Ţi-ai întins dreapta spunând 'Ce ai
tu să-mi dai Mie?'
Ah, ce glumă regească a-Ţi
deschide palma spre un cerşetor să cerşeşti. M-am buimăcit şi stat-am
nehotărât, apoi din desaga mea am scos încet atât de mica boabă de grăunte şi
Ţi-am dat-o.
Ci spre marea-mi mirare când la
finele zilei mi-am golit traista pe podea am aflat un dram mărunt de aur prin
biata-mi grămăjoară. Amar am plâns şi-mi doream să fi avut inima a-Ţi da toate
ale mele.
Noaptea s-a înnegrit. Munca zilei
s-a mântuit. Noi credeam că ultimul oaspete sosise pentru noapte şi toate
porţile satului erau închise. Doar careva spuse că regele va veni. Noi am râs
zicând „Nu, nu se poate”.
Părea a se fi auzit bătăi în uşă,
ci noi am spus nimic nu era doar vântul. Am stins lămpile şi ne-am culcat.
Careva spuse, 'Este vestitorul'. Noi am râs zicând 'Nu, trebuie să fie vântul!'
Sunet în toiul nopţii căzu. Noi
adormiţi crezut-am că tună departe. Pământul se cutremură, zidurile se
zguduiră, somnul ni-l tulburară. Careva spuse era sunet de roţi. Noi ziserăm
într-un murmur aţipit, 'Nu, trebuie să fie hoinăreala norilor!'
Noaptea încă era neagră când sună
toba. Vocea sună „Deşteptarea! nu mai staţi!' Ne-am apăsat mâinile pe inimi şi
tremuram de spaimă. Careva spuse, 'Uite, este steagul regelui!' Ne-am ridicat
în picioare strigând 'Nu mai e timp de pierdut!'
A venit regele – ci unde-s
luminile, unde cununile? Unde-i tronul să se aşeze? Oh, ruşine! Oh, ruşine
mare! Unde e domul, unde decoraţiile? Careva spuse, 'În van strigarea!
Salutaţi-L cu mâinile goale, duceţi-L în camere goale!'
Deschideţi uşile, sunaţi
scoicile! în viul nopţii a venit regele întunecatei noastre case oropsite.
Tunetul bubuie cerul. Bezna tremură fulger. Scoate-ţi bucata zdrenţăroasă de
rogojină şi întinde-o în curte. Cu furtuna a venit deodată regele nostru
înfricoşatei nopţi.
Pe coasta unui râu pustiu printre
ierburi înalte am întrebat-o, 'Fată, unde te duci ferindu-ţi candela cu manta?
Casa mi-e întunecată şi pustnică – împrumută-mi mie lumina ta! Ea-şi înălţă o
clipă ochii negri şi mă privi în faţă prin înserare. 'Am venit la râu', spuse
ea, 'să-mi plutească lampa pe val când lumina zilei scapătă spre vest.' Singur
şedeam printre ierburi înalte şi mă uitam la sfioasa flacără a candelei ei
lunecând fără folos în maree.
În liniştea lăsării nopţii am
întrebat-o, 'Fată, îţi sunt toate luminile aprinse – atunci unde te duci cu
lampa ta? Casa mi-e întunecată şi pustnică – împrumută-mi mie lumina ta.' Ea-şi
înălţă ochii negri spre faţa mea şi căzu pe gânduri o clipă. 'Am venit', spuse
ea pe urmă, 'să-mi închin lampa cerului.' Am stat şi mă uitam la lumina ei
arzând fără folos în gol.
În bezna fără lună a miezului de
noapte o întreb, 'Fată, care îţi este căutarea, ţinând candela lângă inimă?
Casa mi-e întunecată şi pustnică – împrumută-mi mie lumina ta.' Ea se opri o
clipă gânditoare privindu-mi faţa în întuneric. 'Mi-am adus lumina', spuse, 'să
ajungă la carnavalul lămpilor.' Am stat şi mă uitam la lampa ei mică arzând
fără folos printre lumini.
Mântuirea nu mi-e în renunţare.
Simt îmbrăţişarea libertăţii în o mie de lanţuri ale desfătării.
Tu mi-ai turnat mereu proaspătă
duşcă din vinul tău de variate culori şi parfum, umplând acest vas pământesc
până peste cap.
Lumea mea îşi va aprinde cele o
sută de candele diferite cu flama Ta şi le va aşeza înaintea altarului
templului Tău.
Nu, niciodată nu mi-oi închide
porţile simţurilor. Desfătările văzului-auzului-pipăitului vor purta încântarea
Ta.
Da, toate iluziile mele vor arde
în iluminarea bucuriei, iar toate dorurile mi s-or coace în poamele iubirii.
Când creaţia era nouă şi toate
stelele se arătau în prima lor splendoare, zeii şi-au ţinut adunarea în cer şi
cântau 'Oh icoană a perfecţiunii! Bucurie neamestecată!'
Ci unul a stigat pe neaşteptate –
'Se pare că undeva e o ruptură în lanţul luminii şi una dintre stele s-a
pierdut.'
Struna de aur a harpei lor a
pleznit, cântul lor s-a oprit, şi au strigat cu spaimă – 'Da, acea stea
pierdută era cea mai bună, ea era gloria tuturor cerurilor!'
Din ziua aceea căutarea ei a fost
neîncetată şi strigătul merge de la unul la altul că prin ea lumea şi-a pierdut
bucuria una!
Numai în liniştea cea mai adâncă
a nopţii stelele surâd şi şoptesc între ele – 'Zadarnic este această căutare!
Perfecţiunea nefrântă este peste toate!'
Zeitate a templului în ruină!
Ruptele strune ale Vina nu-ţi mai cântă laudă. Clopotele seara nu mai proclamă
timpul închinării Tale. Aerul e nemişcat şi tăcut despre Tine.
În locaşul Tău părăsit bate
rătăcitoare adierea primăverii. Aduce noutăţile florilor – florile ce nu mai
sunt jertfite închinării tale.
Închinătorul Tău de odinioară rătăceşte
mereu cu dorul încă refuzatei favori. În înserare, când focurile şi umbrele se
împletesc cu norul prafului, el se întoarce sfârşit la templul în ruină cu
foame în inima lui.
Atâtea zile de festival te ajung
în linişte, zeitate a templului în ruină. Atâtea nopţi de închinare se duc cu
lampa neaprinsă.
Multe chipuri noi sunt zidite de
meşteri cu artă vicleană şi duse către sfântul val al uitării când vremea le
vine.
Numai zeitatea templului în ruină
rămâne neînchinată în părăsire de moarte.
Când plec de aici fie-mi aceasta
vorba de despărţire, ce văzut-am e de neîntrecut.
Am gustat mierea ascunsă a
acestui lotus ce se întinde peste oceanul luminii, ci astfel sunt binecuvântat
– fie-mi aceasta vorba de despărţire.
În teatrul formelor infinite
mi-am jucat piesa zărindu-L pe Cel fără formă.
Tot corpul, mădularele mi s-au
înfiorat la atingerea de dincolo de atingere; iar dacă finele aici vine, să
vină – fie-mi aceasta vorba de despărţire.
Într-o salutare către Tine,
Dumnezeu al meu, lasă-mi simţurile toate să izvorască scăldând această lume la
picioarele Tale.
Precum un nor de ploaie în iulie
atârnă cu povara ploilor necurse, lasă-mi întreaga minte să se plece la uşa Ta
într-o salutare către Tine.
Lasă-mi toate cântecele a-şi
aduna împreună pâraiele într-un singur curent şi curs spree o mare de linişte
într-o salutare către Tine.
Precum un stol de cocori din dor
de casă zboară noapte şi zi înapoi la cuiburile lor de munte, şi viaţa mea
croiască-şi calea spre casa eternă într-o salutare către Tine.
Versiune românească de George
Anca
Gitanjali (Cântare de jertfă) de
Rabindranath Tagore (1861--1941), premiul Nobel pentru literatură, 1913. Prima
publicare în traducerea engleză a autorului, 1913.
peşti nupţiali
din Aqua mater (1984)
de George Astaloş
miriadele de peşti
nupţiali
care inundau apele
de cântec şi de
adoraţii liturgice
erai tu
atrăgându-mă
necontenit
în torentul ameţitor
al perpetuării
privirea ta
complice ingenuu
îmi îmblânzea înotul
într-un sublim efort
de transparenţă
neştiutor de iubire
şi încă departe
mă îndreptam cu
sfială
spre un spaţiu de joc
voluptuos de
vârtejuri
hipocampi fabuloşi
înhămaţi la mici care
de luptă
visau bătălii uriaşe
se vorbea despre
iniţiere
şi drespre o
grandioasă sărbătoare
a trupului
fulgere subţiri
îmi săgetau carnea
cuprinsă de o dulce
nesiguranţă
şi mă apropiam
nerăbdător
de triunghiul tău
cu peşti incandescenţi
însemn armorial şi
fântână
a unui pântec
răscolit demonic
de copleşitoarea
violenţă
Balada mincinosului
zelos
din Pe muche de
şuriu. Cânturi de ocnă (2001)
de George Astaloş
La geamul din
sufragerie
Sta cearceaful
atârnat
Şi microbii de ftizie
Se tot scurgeau
treptat
Pe lângă drum pe
lângă gard
Păi nu-i nimica trece
şi-asta draga mea..
Dac-oi mai minţi
minciuni să-mi îngheţe ţuica-n pruni î
Şi s-atâme-n creanga
seacă ţurţurii cât o cinzeacă
Să-mi îngheţe
şpriţu-n viţă iarna la bătut halviţă
Când arde plachiu-n
flec de prea mult lăsat de sec
Dac-oi mai minţi
minciuni să-mi cadă sticla din mâini
Când oi vrea s-o dau
turnată cu gagicării de toartă
Şi să mi se-nfigă-n
miale cioburile date-n boale
Boale de căzut la pat
cu maţu din maţ uscat
Că şi eu câte-am
păţit în viaţă!
Dacă mint şi nu mint
bine să dea salvarsanu-n mine
Salvarsanu cu cinci
cruci şi cu ace groase-n buci
Care-ţi seacă vinele
şi-ţi seceră binele
Din creştet până-n
călcâie cu doctori la căpătâie
Dacă mint şi nu mint
bine să cadă casa pe mine
Şi să-mi taie
maioneza tocmai când mi-oi face freza
Cu cărare la mijloc
să mă ţină boloboc
Cu zmacuri şi
briantine ca să dau luciri din mine
Că şi eu câte-am
păţit în viaţă!
Dacă mint cu mincinoase
să-mi intre trăscău-n oase
În oase şi-n carnea
moale bâţâită de damblale
Cu tremur de văduvă
trasă până-n măduvă
Făcută capră la zid
din focosu de carbid
Dacă mint cu
mincinoase să dau strâmbe-n babaroase
Trase ştaif de sus în
jos cu gânduri de dus şi-ntors
Şi puse-n picior de
drac potcovit în parpalac
Ca plăcile de patefon
Olimpia şi Odeon
Că şi eu câte-am
păţit în viaţă!
Dacă mint şi zic
minciuni să mă treacă prin tăciuni
Şi să mă deoache-n
soare pân-o da bălosu-n floare
Floare dalbă cu ajur
de prin brânza dinprejur
Răscoaptă în mămăligă
de bravul soldat Bulică
Dacă mint şi zic
minciuni să mă ia piranda-n pumni
Şi-n şuturi de dat
afară pe viscol la drum de seară
Ea să se-ntindă cu
alţii eu să-mi zgudui singur lapţii
Ea să zbenguie taraba
eu să bat pe tuşe laba
Că şi eu câte-am
păţit în viaţă!
De-oi minţi minciuni
zvântate să-mi intre cartea pe date
Şi oasele pe plătoiu
până un-se bagă roiu
Când dă ziua-n
crăpătură şi pasu pe scurtătură
Fără sfanţ în
caraiman cum ţi-e dat când n-ai bulan
De-oi minţi minciuni
zvântate să-mi cadă urâţii-n spate
Tocmai când m-oi
dădea călare pe mânzat de fată mare
Fată mare perpelită
ca guvidele pe plită
Perpelită şi lăsată
cu zgaiba nescărpinată
Că şi eu câte-am
păţit în viaţă!
Din minciuni şi
minciunele m-am trezit la Măgurele
C-o zeghe crescută-n
spate pe vreo câteva karate
Fără apă nici săpun
cum e dreptu mai comun
Când dă grande
procuroru şi-ţi taie din mers cotoru
Din minciuni şi
minciunele mi-a dat bişniţa-n belele
Belele cu lipsuri
mari de fineţuri pe dolari
Cu arsuri şi praf de
puşcă scăpărat la ceas de duşcă
Nu tu paşti nu tu
crăciune doar pachet cu lanţuri bune
Că şi eu câte-am
păţit în viaţă!
De-atâtea minciuni
minţite scoase pe nemiluite
Cade omu-n obiceiuri de
vorbe şi de condeiuri
Vorbele ca să le
spună condeiu să cânte-n strună
Ba pe faţă ba pe dos
pentru un ciolan de ros
De-atâtea minciuni
minţite când pe blat când pe-auzite
Când servite pe
tipsii când puse-n caligrafii
Ca pe vremea lui
Pandele care mă făcu surcele
In rahat să-i bată
nasu cum băteam cartea cu asu
Că şi eu câte-am
păţit în viaţă!
Cine-o minte ca să
mintă să se cureţe-n oglindă
De lindini şi
filipeşti pe la uşi pe la fereşti â
Şi să-i cadă-n
pleoape soiu când i s-o trezi şiştoiu
Din blestemu de mezat
pus pe ras tuns şi frezat
Cine-o minte ca să
mintă să-i cadă duşmani în ghindă
În cărţi în cafea
şi-n bobi şi în hoitu dat la corbi
Să-i curgă trâncii pe
nas când o vrea să spună pas
Şi să-l şteargă de pe
rol când o spune pas-parol
Că şi eu câte-am
păţit în viaţă!
Că cine-a minţit mai
minte şi cine s-a prins se prinde
Şi-ţi pune păcate-n
cârcă să le duci şi s-o dai zbârcă
S-o dai zbârcă
flutureşte că n-oi fi neamu lui Peşte
Să pui în carabă lozu
şi să-ţi plimbi cum vrei găozu
Mincinosu-i mincinos
le scoate din maţu gros
Şi le trage şlefuite
când la rând când pe sărite
Când le trage când le
zice ace brice şi carice
Ba e hopa ba-i Mitică
ba e-n cur ba se ridică
Că şi eu câte-am
păţit în viaţă!
Minciuna-i ruptă din
rai dacă n-ai minciună n-ai
Nici tu spusă nici
nespusă nici firfirici pe parnusă
Că nu ţi-e nici cald
nici bine dacă n-ai minciuni pe tine
Cu care să ieşi în
lume şi să te strecori pe bune
Că dacă-s minţite
greu te-apasă la portmoneu
Iar dacă-s minţite
lung câte-ţi dă tot nu-ţi ajung
Că aşa te pui pe rele
şi te-nveţi să bagi în ele
Minciună după
minciună zece strâmbe una bună
Că şi eu câte-am
păţit în viaţa!
Doamne dacă mă
iubeşti loveşte-mă să loveşti
Cu bancnote de hârtie
una ţie una mie
Bancnote ţesute-afară
şi-aduse biteş în ţară
Din americi depărtate
că suntem făcuţi pe luate
Cu minciuni fierbinţi
să se-aleagă preşedinţi
Preşedinţi şi şefi de
state să le mintă ei pe toate
Pe toate şi-ncă ceva
că aşa-i politica
Una zice ş-alta face
când vorbeşte parcă tace
Las-o-aşa cum a căzut
şi umblă!
Balada încornoratului
pirpiriu
Omul bun e păgubos şi
pe faţă şi pe dos
Şi pe dunga banului
şi-n gura băcanului
Cum o dă şi cum
o-ntoarce cum o strânge cum o stoarce
Tot el cade pe
nasoale cu flitu din sarsanale
C-aşa se-ntâmplă cu
mine tocmai când dădui de bine
Şi când făcui şi eu
cheag din care să bag la jgheab
Halimos de zile mari
cu languste şi homari
Şi şampanii cu
fâs-fâs din spume de jos în sus
Hopa hopa Europa-i
naşul!
Asta la prima vedere că
langusta mea-i muiere
Şi homarii-s
turnători când îţi bagă strâmba mori
Că te dă pe mâini
umblate când pe date când pe luate
Când date peste muian
când luate din caraiman
C-a rămas şampania
paştii şi grijania
Lu Pandele lui acolo
care m-a dublat în solo
Ca să mi-o
soarbă-nspumată când o scarpină la noadă
Pe remorcă şi s-a dus
c-o dă cu roţile-n sus
Hopa hopa Europa
vine!
Şi mă scoate din
noroace ba cu strâmbe ba cu cioace
Pus pe rele cum era
duce-l-ar d-aicişa
Că aveam viaţă
frumoasă când mi-a pus zbanghii-n casă
Să mă ia şi să mă
ducă unde-i pedeapsa mai lungă
Abia m-am dat jos din
pat că m-au şi îmbulinat
Să nu văd timpu cum
trece cu şampania la rece
Şi cu glojdu în
belele ca să se-frupte Pandele
Care mi-a luat de la
gură şi potol şi băutură
Hopa hopa Europa
trece!
Mă vându gagica mea
dar-ar filoxera-n ea
Mama ei de pocnitoare
vedea-o-aş cu burta mare
În Herăstrău
pe-nmuiate făcând ca pluta pe spate
Cu nuferi pe abdomeni
din Pipera şi Fundeni
Pe Pandele şucăreţu
da-i-aş cu roşcoave creţu
Că şi-l pune-n
găurici şi îl stoarce de lipici
Că eu când n-am avut
zmac mi-am pus ţuiu pe batac
Şi cum n-a mai vrut
de mine mi-a dat schimschi din bobine
Hopa hopa Europa
creşte!
Eu ieşeam să dau cu
zoru ea-şi regla carburatoru
Eu la strâns daruri
babane ea la bubuit banane
Eu dam la ciuperci ca
prostu ea îşi chivernisea rostu
Eu cu pălicarii-n
spate ea cu zbengu-n paturi late
Hopa hopa Europa-i
mică!
Bărbatu-i deştept cu
caru şi-o are-n crăcan cât paru
Şi mai creşte când se
pune să o dea pe fapte bune
Adică s-o pună-nfiptă
când biboanţa e zbârlită
Cu sămânţă la năduf
jos sub Arcul de Triumf
Unde s-a deschis
capcana şi-ţi dă la tăbăcit blana
Cu jocuri şi ţipete
între buze vinete
Date cu sugiuc de
seară s-alunece ca să pară
Prise cu ocaua mică
şi sughiţu-n gingirică
Hopa hopa Europa
zburdă!
C-aşa o ţineam pe-a
mea din măsline la cafea
Când o luam şi-o
ghiftuiam cu caimace pe divan
Din tălpi până-n
creştete săi sară lacătele
Şi să mi le dea
ţâşnite cu iz de mehleam fierbinte
Până când secat din
foale o lăsa Gogu mai moale
Mai moale şi mai
mocnit tocmai bun de soilit
În vise cu sforăieli
nu tu dop nu tu scrobeli
Nici pompier nici
instinctor să-i dea găoacea-n fior
Hopa hopa Europa
rabdă!
Ferească-te Dumnezeu
să vadă că te dai zmeu
Dar c-o pui doar pe
jumate acolo unde se zbate
Pescăria pe uscat cu
pofte de scărpinat
Până-n fundu
adâncimii unde-i jarul mâncărimii
Dumnezeu să te
ferească să ai birlicu de iască
Şi când vrei să-l pui
pe tare să se-ndoaie din intrare
Răstignit cu capu-n
jos ca popicu-ntors pe dos
Şi să-ţi ia Pandele
locu c-aşa-mi fu mie norocu
Hopa hopa Europa
noastră!
Mi-a luat locu la
biboanţă ca să-mping la tărăboanţă
După judecăţi în curs
şi procese cu recurs
Pârlit şi cu banii
luaţi mama lor de avocaţi
Se dau lei şi paralei
şi n-au cuvinte pe ei
Şi uită-mă în
pensioane să-mi pună gaştoana coarne
Ca să-mi curgă balele
când şi-o pune gioalele
Pe umerii lui Pandele
să-i facă scoica surcele
Şi ţâţele-acordeon ca
la Falk şi Aftalion
Hopa hopa Europa
trage!
Că parc-o şi văd în
şa cu raşpa trasă-n chisea
Călărie cu frecuş
pân-s-o face derdeluş
Din şolduri şi din
buric fiindcă tot nu sunt nimic
Cu brânzeturi te
trapist fiindcă tot nu mai exist
Hopa hopa Europa uite
popa nu e popa
L-a urcat în sus pe
gambă cu mătănii la carambă
Şi focuri de-a
buşilea să-i belească pieliţa
Şi să i-o dea peste
cap cu guler şi cu hap-hap
Hopa hopa
Europa-aşteaptă!
Tu comanzi sticle de
bere eu cu lanţuri la picere
Tu sorbi spuma lui
Pandele eu mă frâng în lanţuri grele
Eu fac harta României
pe cerceafu puşcăriei
Frecos-frecos rade-i
pluşu şi bate-i tihnit albuşu
Tu pui sticlele la
gheaţă eu sunt condamnat pe viaţă
Tu destupi
sticle-nfundate eu sunt condamnat la moarte
Eu îmi dau calu la
apă tu te tragi vârtos în ţeapă
Eu îmi dau duhu din
mine tu dai cu Pandele-n tine
Hopa hopa Europa e-n
călduri!
poezie de George
Astaloş din Pe muchie de şuriu (1999)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu