Nansi ne dă să mâncăm

George Anca

13-17. 8. 78 Delhi

Ne trezește. Ne-a adus umbrela. El trebuie să fie. În alb. E guru-ul. Vom veni la yoga. Nu pot. Se trezește și Nana. Nu mai mergem noi. Se duce mama. Plouă. Plouă. Nansi se întoarce: nu plouă.

Mă visez întors în România, într-o casă asemeni celei de aici, reparată. Rudele mă privesc, îmi spun câte ceva. Nu puteam ajunge de ieri până azi, nu sunt cu voi, trebuie să visez – niciun răspuns, răceală, Viorica, Jenica, vă spun că nu m-am despărțit de Nana și Nansi – ea tocmai plecase să facă yoga. Guru-ul învață violent românește.

O boare. Timar Pur, cu Nana. Cumpărăm săpun, ciclete. Plouă. Înaintăm. Acasă toarnă și fulgeră. Nansi ne dă să mâncăm. Curând cădem îmbibați de muson.

Trebuie să deschid cursurile. Studenții, risipiți printre etaje. O comisie asistă. Câțiva s-au strâns în sală. Îmi spun în minte fraze adânci, de efect. Am deschis cursul. Oare castelul din fundul mării al milionarului va fi fiind la fel de umid? Ai mei vor recita – începutul teatrului de limbă română al Universității din Delhi – Peste vârfuri, La steaua, Facerea rigvedică în română, cor, român, apoi Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Blaga, în engleză, Păunul de Barbu – română, hindi, Shatranj de Sorescu, hindi, Cartea de Anca, punjabi. Cântăreți de sitari și veena. Studenții se înscriu la universitate, plătesc taxa, dar renunță, atingându-și scopul de a obține permise de autobuz.

William Wordsworth dacuri subcerești Mai supraviețuim Pe columna traiană o zi un mileniu renaștem musonice ploi înotul în timp o cetate renaștem nor de lăcuste Reumatism, tuberculoză. Cutremure, ucideri, rugăciuni ciclon de acte tributare.

acel ocean fără adânc

în ceruri ondulând vapoare

și noi în floare pe oblânc

ființe ape plutitoare

cu oasele de scoici molâi

înlăcrimatei maici precesta

un fiu sub cruci de coporâi

monsun fiind în noi acesta

zac flăcări în jilave torții

slăvi respirate dimpotrivă

fă doamne mănăstire din toți morții

s-o dărâmăm în somn de Șivă

Pot fi atacat în stradă. This lecturer?

Programul Eminescu. Animație.

Statuia lui Vivekananda se inaugurează astăzi

Speech cu Sangasen Singh (I think that

Schopenhauer is German) – șeful Deptt.

Buddhist Studies, despre Eminescu.

Salutat de Panka. Warmly.

Afluență de vehicule pe Chhatra Marg.

A răsărit soarele firbinte.

Ieri am privit două veverițe copii.

Rullerul a observat că am scris

poezii contra unora. Lui?

„dară pe calea ce-ai deschis

n-oi merge niciodată”. Apoi al doilea

ruller, la infinit, aceeași.

Cărticica de conversații va fi în draci.

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii.

Eu însumi în panjabi.

Muzică de veena la universitate.

Xenofobie cu ușile închise.

Să-i scriu lui Marin Preda, nu lui

Râpeanu.

Nansi reprezintă România. România o

retrage pe Nansi, India-bursa, mâine-poi-

mâine. Ne vedem infamați de famați

Zahăr, biscuiți, chibrituri. Signal.

Mâncărimi în pizdă.

Coșmare muncitorești, sub dictat.

Alternative înseninării și abisuri.

Degradare metaforică, retorismul

umilului, scopitului, cumintelui.

Mântuire prin muzică, isterie, murire.

Nu te las, vreme de apoi, să mă aștepți.

Evanghelia după mine ba eu după

evanghelie.

Gesturile plîngeroase vin de la sine în afară, prăbușindu-mă din buric de studiu.

Lumea nu există, cu atât mai ciudat mor în ea, cu viață, cu moarte, fără viață fără moarte.

Continuitatea meditației sfinților în frăția stâncilor abate sezoanele de la sentimentalismul sacrificiului uman.

Ai avut curaj din prostie, atingi cunoașterea înspăimântat, te vei dezice de tine prin Iuda.

Că n-are nimeni nevoie de Don Quijote, care nici de morile de vânt, de rasa lui parapapală, de silueta în moda calului sculptat caricatural?

Își fracturase un picior în drum spre întâlnirile zilnice, după ani i s-a părut altfel trecutul, prezentul pervers și l-a desființat, ispășind pedeapsa pentru crimă în singurătate dorită.

Nu ți-e rău numai ție, l-ai trecut, mai e cineva bolnav – vreau să mor pentru toți, buni și răi – cei răi întâi.

(Încă un coșmar de fum) trezire sub lucruri umflate – de ploaie, de bumbac, de carbonizare? - dezgroparea dintre mobile pneumatice, moluște, vâslirea pe loc printre ele, o vizită imposibil de primit, somnolentă, guru-ul perpetuu, insinuat deodată instructând o îmbrățișare după toate regulile spirituale a ta, de-i spun pe românește „ieși afară”, nu înțelege, dar dă comenzile în această limbă, va să zică se face că nu înțelege, ieși afară, îl împing amabil, în timp ce glisăm molusc, pare să o pornească dar nu fără femeie și fără mine.

Zgomotul. Somnul mă îneacă furie. Pământul de ploaie se înmulțește. Press-cooker-ul termină de fâsâit și șuireat când detună un trăznet care stinsese lumina și trezise sirenele pompierești, singurele paratrăznete din vastitate – lumea are șanse să scadă – să ne iubim de moarte – șișir asana ne purifică și de sexualitate, de toate bolile, de viață.

Cântecele pentru Uday Shankar ating fundul auzului. Trikuti ne preface în hopa-Mitică. Nansi ar fi mâncat, dar n-are cum găsi, de ploaie, pește. Nu mai există însă pește de prins, am rămas doar cu prinsul, dar nu de pește, ori cu peștele prins și nemaiexistând, prinsul unui pește care nu mai poate să existe de prea mult prins, peștele simbolic, interior, ochios, inalterabil, fezandant, atomizant.

Nu fuma la pește. Stai în cap, fii academic în umilință și petrecere de mizerie în strivirea de toate corolele, fără Blaga. O gândire românească poetică, blând petrecătoare a vămilor obscure, prin cântec de ani și întâmplări ca un eros mereu condamnat râsului și sfârșitului, reamintirii și plânsului. O persoană terminată, cu faimă a altora peste ardoarea eternului său suflet niciodată lăsat la vedere, baladit o clipă în umbra munților cu o eclipsă, un avatar cât că Eminescu nu mai este.

Audiția universului înăuntru, picat pe dungi, bucle, hăuri de liniște contorsionând ființa deschisă, șivaită, menindu-și plexurile infinitului, peste ridicol, moarte, anacronism. A nu mai vrea să ieși din monotonie, din coajă, din groază – a-ți fi frică de armonie, a surâde aparatului de fotografiat mucegăit de umezeala cosmică, a vedea în soare un dușman adorat, evident foarte puternic. Nervi o dată, la revedere, isteria și coșmarul, așteptarea dărâmată, libertate, Rajasthan gătit în deșert preschimbător printre colibele harijane. Păun malayalam întunecat aruncând ocheade și cozi în timp ce este ucis în carte, la început a fost păunul.

să ne împingem sufletele doamnă pe apă în fum atât de înecăcios obscurizându-ne

ecou de trei ființe pe drum și le prinde o ploaie de la început de la început am fost o dată trei ființe pe drum și ne-a prins o ploaie

jai Hind sfânta noastră Maria surya namaskar muzică veche vii cântăreți condor imperiu becisnică euforie lămâi dulci mere pere șalul puștoaica iraniană atinsă pe mână beta de guru-ul confuz în coșmare fum la mijlocul vieții poate de jertfă primită nu ne ucidem nici singuri străini încă ne recunoaștem ai noștri am 34 de ani lumina soarelui purifică ființa în scufundare

Predau româna în draci. Redus numărul de țigări din lipsă de bani. Negresele au apărut în sariuri la Gandhi Bhavan. Și iraniencele. Disputa grupurilor. Scrisoare I este tradusă în punjabi, malayalam și telugu. Au sosit „ambasadorii”, anunță Nana – CR și nea I. Ceva reviste și tachinări, de ce nu mă duc pe acolo. Îi ofer pliante, îmi spune să i le duc țaței Leana – adaugă, de la noi din sat, a, pentru mine doamna Leana, măcar schimb numele-n Maria. Invitații la expoziția de pictură românească – o deschide P.C. Chunder – și la recepția din Imperial Hotel. Vrea să-l vedem acasă, nu plătesc scuter. Șefii mari sunt în concediu, mai așteptăm după bilete. Nansi face greva studiilor.

Se va tăia strofa din „Diana”, ca și „Păunul”. Își ridică schizofrenia la rang de reprezentativă, nu au alt rost decât să împiedice absolut orice cuvânt autentic în cultura românească. E greu de spus ce-i trage la fund iremediabil, o societate de o inerție dusă la sublim? „Muncim de dimineața până seara, facem și munca portarului”, îi spun că aia nu e muncă și „să faci bine să ajungi cel mai mare diplomat”.

Nansi are intuiția că mi se vor face insinuări și pentru First Romanian, chiar îmi sugerează să nu mă mai omor pentru carte. Măcar Geza mă acuză că eu sunt cel ce zice că e bine, totul, la noi, că aș fi naționalist, mă iscodește dacă mi-aș permite să să fiu împotriva lui, mărturisind că el m-a lucrat pentru că nu îl rugasem înainte să mă susțină – se pronunță că-l neglijam. Spune bazaconii despre toată lumea, polonezul cumpără înnebunit, terorizat, predecesorul său s-a făcut vinovat de tantra, plus că a mai și crescut în casă de orfani.

Examenele la care sunt supuși suplimentar față de mine, mă denotă indirect cumva deasupra, într-o sferă proprie. Uneori am impresia că anumiți, înainte de a da cu piatra, aruncă o scuză. Lupta mea e totuși morală. Virulența, dacă bate în retorism de poezie, în melos. N-am idee specială despre divinitate, dar aceasta, se poate crede, îmi ține uneori partea, cât să nu mor de rușinea injectată pe toate filierele în jurul existenței noastre.

Așa că trogloditismul cinic, în haită, de cocote fără ștampilă în condicuțe, căzute pe chestia asta în abstinență de nevoie, refulată în mâncătorie și copită, n-are decât să-mi pară providențial. A fi împiedicat să trăiști, mai treacă-meargă, ajunge în firea degenerărilor, ceva mai rău, fără nume, ofensator până în rărunchii istoriei, asta dezarmează. Nu e de lăsat pe mâine nici răzbunarea, ce ni se dorește, s-ar spune holera în fiece oră, spre a fi poate lăsați să putrezim nearși, neraportați, neșterși din gelatina de hârtie a ordinii.

unde sunt ideile Platoane bătrânii îngenunche purtând un lanț de munți să numere vămile cerului în ochii răzbiți spre opacul viitor corbi lănceri călări ideea renașterii de apoi

orice ins de treabă târâit pe coadă pădurarul câine latră-n loc să roadă haita tantră oase codrul rezonează fosforul din scorburi amuțește loază întru scârba vocii munți în pantomimă dinții fac strămoșii foamea îi animă

citești iubite criminal pe Makbeth te trec în scripte Shakespeare sinucis turban ori scalp ori creier fără poză rămână arheologie la găini pădurile de târfe să înghețe cu focuri printre craci neaprobate prinzi suflet zgârci ejaculare în vârful șișului ocoloșiș

lăsat sânge de umid cer cuțit trup de carbid sfârâit în infinit la un timp bătut cu nit liniștit pe aur mort în coclaur de resort

țigări moștenitoare zeițelor în floare tufișelor de zare în buze rășchitoare pe vreme aripioare pedepse glandulare un hoit țânțar o boare

semnificăm păcatul al cincisprezecelea în creier nemâncatul de-a înghițit peltea din Giurgiu Ferentară combină sub talmud slab sexul a fanfară ce nu o mai aud

depresiune de baboi în apa veacului strigoi mai inventează un raport semnat Nichita Rapaport istorici rânduie în prox și mântuie-mă pe sub vox că m-ai fi lustruit de viu sub fulgul altuia să fiu te-ai fi ținut la perioade să nu se vadă cine cade cine fumează cine fu cu barbă continent Korfu

nu putem risca să atenteze la întunericul nostru local frânghia naftalina pregătite să-le corecteze înainte de a tăcea cu ultima dorință pentru noi

scrisori de grațiere în iarba fiarelor de-o viață ne e râvnă a rupe inutil cu ochii-n apa fiartă agâncul vălurind eufomânt

18.8. 78 Delhi

Mergea cu benzile pentru surori, a călcat greșit. A ajuns acasă, nu-i credeam. Mi-a luat o partidă de șah. I-am luat-o și eu pe cea mai frumoasă a noastră de până acum, cu tură, doi cai contra tură, pion transformat. Apoi a plâns două ore strigând „mamă, mamă”, de durere. Univ. Health Center, închis. Hortystul sionist mă ironizează și mă îmbie cu bani, ar merge cu bicicleta să vadă o femeie suferind.

Ajungem la Spitalul Sf. Ștefan. Lume amabilă. Doctorul foarte tânăr, din Orissa, îmi spune despre Jaganath Puri, eu de Alecu Ghica. Radiograma trebuie citită mâine de un al treilea senior doctor. Târziu, Nansi își amintește că a mai avut amândouă picioarele în ghips când era copil. Pare veche, îmi spune astăzi dr. Joseph despre fisură. E o entorsă, va purta două săptămâni plaster.

Curând, el se angajase într-o operație. Culuare pline de pacienți, însoțitori, surori subțiri și cumsecade ori importante. Ghipsul pus. Înapoi acasă. Mâncare chino-italo-tibetană, numai cu macaroane și ouă. Fierb apa, laptele dă-n foc. Vremea se schimbă. Nu ne interesează din nou nimic. Nici yoga, nici M.Phil, nici D. Litt., nici porcăria diplomato-antidemocratică și antiumană, nici localnicii cu viața, clevetitorii ori poeții lor.

Mi-e somn. Nu pot trăda. Țânțarii iau furnica uriașă drept Gulliver. Ratarea se bazează, în ce are sublim, pe sensibilitate, iar în uzanța ei de grup pe agresivitatea nulității, neantul activ proferat de Șora, prima categorie opunându-se tuturor celorlalte. Nu e o criză a individului cât o supremație a vidului. Afi o personalitate înseamnă trăirea în moarte impusă. Și câte precepte buddhiste inoperante.

Nu știm, adevărat, absolut nimic ce ne așteaptă. Ne obsedează pierderile netipice. Suntem doar pe drumul nostru. Picherii înarmați ne scot din sărite și atât. O umilință cerebrală, creștină. Comerțuri cu neîntrerupte accidente mici, plus ritual – mi-ești surată pân la moarte? - sunt moartă pân la moarte. Nu vom mai avea deodată de arătat decât spre noi înșine.

Coincidențele îmbogățesc subsolul universului. Moartea ne va fi coincidentă. Horoscoapele nu sunt fără șanse. Intrăm în coșmare mai tasate. Strângem dinții prostește rușinați. Corpurile ne devin expresii disidente. Disperările de împrumut consolează. Ofensatorii inspiră milă – parcă totuși putem să băgăm, la rându-ne, pe toată lumea în pizda mă-sii.

Ce cârpaci e un ortoped și acoperă un mit. De ce n-am acoperi și noi cârpele în care suntem încercați? Scutecarii n-au stofă. Step de idei accidentat și el. Dezbinul materialist ordinat ne intimidează... Sunt timidă, începe să recunoască și Nana, singurul nostru stăpân și bucurie.

Socotească internaționalii, în rețeaua de scabroase superstiții, bife de păcate imposibile, ba vom colabora baudelairean dându-le descrierea excitantă a ceea ce ei necunoscând pun în coada unor cuminți, onești și mistici prăpădiți cu artă în nas, fără batistă în buzunarele rupte, cusute, rupte. Vor fi destui să ne amintească atribuindu-ni-le propriile lor pehlivănii, refulări, proletcultisme.

Ce puteam face decât să-i cred pe alții mai intelectuali gândindu-i pe-ai noștri mai trădători. Le spui ce e cu tine și ți-o taie că au auzit ei de la prieteni ca Orlov așa și așa, îi lași să moară proști, țipi că te dai la fund de zile mari pe care le maimuțăresc abject. Acest sistem de impotență a lăsat satele goale și s-a făcut oficiu diplomatic.

Că-i ofensează Eminescu, Brâncuși, Blaga, ce tradiție reîncarnează, ce perpetuitate în dedublarea unei societăți pe capul unui popor cântat în trompete neînregistrate?x O blândețe de ironie generalizată, o încrucișare turmentată de mâini în fața lărgirii și trecerii timpului, un turism prin viață, istorie și antifapte, o vânjoasă – cotropitoare din rădăcină – tristețe, înnobilată de disperare mioritică.

salut străbune guturai

și cancer trecător din nas

în întreitul Om de rai

dintre sprâncene fără glas

ce gând în lume îmi răsai

când de vedere m-am mai ras

și m-am întins lângă un pai

neintrodus în ananas

ori te strănut fără de voi

cu mine veșnic doborât

de preacinstitele nevoi

și râmătoare întrucât

poienile cu flori de-apoi

îmi gâdilau porcescul gât

să-i scriu lui Noica ba lui Șora lui Eliade-n diaspora cum India îmi lasă chica din scrumul lui Alecu Ghica ei mi-ar răspunde anevoie cu picătură de la Noe tot infiltrată în odae în așteptare de DaNae bătrânii mei centauri vira e Învierea nu Hegira

Fecioară Ave Maria că a ta e împărăția rupe-ne trupurile-n hău ferște doamne de mai rău ne sună ceasul de apoi doamne ferește după noi ferește că te nimerește copita despicată creștinește măcar călătoream în van prin bolnița Sfântu Ștefan

furat de ironie mărturisesc din viață un trecut viitorului voința suicidului fumat niciun testament doar o speranță mereu departe în afară de a nu fi trăit în mine de a nu fi murit în lumine acum mă poate prinde vârtejul sfârșitului dat nume spitalului amorului meu repudiez dodiile numai pentru mine din sănătatea-mi proscrisă urând de sub o țintă desfid urmașii de hăitași nimfoanele și politicienii ce mă vor cita citologic cytosar doar am fost cu muții veșnic retrăindu-mi-i odâr potăilor în codru amuțite surâsul tot lor suflete curate de țapi și iezi supraviețuitori

G.B în mare fierbere invidioasă. Un practician de succes e barat cu volubilitate. El se numără printre temeiurile dacă nu baza impunerii și recunoașterii sale. Proza interferărilor de fiecare zi în clasa lui e ultraevidentă și plină de năduf. O s-o țin minte nu în jurnal.

Nu arhivarii, dar brahmanii mă vor ajuta în căutătoria lui Alecu Ghica. După unele aparențe, îl reîncarnez (El încă nu există, ori eu).

Un indian care învață cu obstinație românește, via yoga, aduce revelația universalismului anticomparatist, oricât similitudinile sanscrito-române l-ar stimula. Româna inspiră o forță spirituală și vibratorie nedisimulată de gramatici și fonetici, inaccesibilă diplomatismului alingv și acefal, greu de înțeles de colocutori, colocatari și contemporani.

Rămâne ca o întâlnire de grație a unei vocații pierdute în retrezirea sentimentului maternei afirmații. Eu cred în română odată cu acei atât de depărtați sensibili pe care-i întâlnesc în ea. Contaminați de luptă neutronică, obstaculare și vegetativitate, îi las pe zodidacți să comande slogane depășite și de a doua arătură.