luni, 4 mai 2015

potpourri de verde primavera

Cătălin Afrasinei

el este aici şi mă urmează
fericit surâde ochiul pineal sub ploaia măruntă
bogată de verde primăvară aşa cum mi-a scris boticelli
el vine după mine teribil şi năucitor
teribilă este fascia de întuneric
în care nu mai poţi să mori
şi nici să adormi înfăşurat în flamuri
ca şi cum te-ai întâlni în mod cotidian
cu însuşi eccleziastul şi tu
din superbia cruciadelor
ai un cu totul un alt răspuns
travestit în melancolică biruinţă
eşti ochiul pineal
pelerinul neadormit al rugăciunii inimii
adevărata ta identitate e un simulacru
orice cădere se vrea atingerea înţelesului celui mai adânc
când smerenia va stăpâni lumea
toţii oamenii vor pleca de pe pământ
nu-ţi fă griji
aceasta nu se va întâmpla niciodată
am început sa-mi număr pierderile în sens invers
şi am descoperit numai splendoare
orice încercare de a te încinge în flamura sângelui
este ironică şi taina s-a dat numai împăraţilor
am văzut împăraţi plângând
şi o lumină orbitoare despătimită
îi însoţea prin verdea pădure-ntunecată
el îi ridica făcându-i pe toţi să-şi vină în fire
deşi pe pământ demult nu mai existau imperii
şi nici nemuritori care să se nască
direct pe spinările cailor sălbateci
nu s-au născut încă
mi-a mai spus
păscutul lor înverzeşte preeria infinită
şi dacă totuşi ai ajuns să contempli infinitul
fără să ţii un discurs festiv
la tăierea apelor
iarăşi te pregăteşte de furtuna ispitei
s-ar putea să piară toţi dintr-o vânare de vânt
şi să rămână numai visul ecvestru din visconti
de cele mai multe ori istoria o fac oamenii sărmani
şi numai conceptele ei de bunăstare şi revoltă desţărează
fascie albă şi roşie pentru tovarăşul stalin care n-a mai ajuns în italia
flamură de întuneric albind infinitul vieţii printre ruine




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu