Cătălin Afrasinei
el este aici şi mă
urmează
fericit surâde ochiul
pineal sub ploaia măruntă
bogată de verde
primăvară aşa cum mi-a scris boticelli
el vine după mine
teribil şi năucitor
teribilă este fascia
de întuneric
în care nu mai poţi
să mori
şi nici să adormi
înfăşurat în flamuri
ca şi cum te-ai
întâlni în mod cotidian
cu însuşi
eccleziastul şi tu
din superbia
cruciadelor
ai un cu totul un alt
răspuns
travestit în
melancolică biruinţă
eşti ochiul pineal
pelerinul neadormit
al rugăciunii inimii
adevărata ta
identitate e un simulacru
orice cădere se vrea
atingerea înţelesului celui mai adânc
când smerenia va
stăpâni lumea
toţii oamenii vor
pleca de pe pământ
nu-ţi fă griji
aceasta nu se va
întâmpla niciodată
am început sa-mi
număr pierderile în sens invers
şi am descoperit
numai splendoare
orice încercare de a
te încinge în flamura sângelui
este ironică şi taina
s-a dat numai împăraţilor
am văzut împăraţi
plângând
şi o lumină orbitoare
despătimită
îi însoţea prin
verdea pădure-ntunecată
el îi ridica
făcându-i pe toţi să-şi vină în fire
deşi pe pământ demult
nu mai existau imperii
şi nici nemuritori
care să se nască
direct pe spinările
cailor sălbateci
nu s-au născut încă
mi-a mai spus
păscutul lor
înverzeşte preeria infinită
şi dacă totuşi ai
ajuns să contempli infinitul
fără să ţii un
discurs festiv
la tăierea apelor
iarăşi te pregăteşte
de furtuna ispitei
s-ar putea să piară
toţi dintr-o vânare de vânt
şi să rămână numai
visul ecvestru din visconti
de cele mai multe ori
istoria o fac oamenii sărmani
şi numai conceptele
ei de bunăstare şi revoltă desţărează
fascie albă şi roşie
pentru tovarăşul stalin care n-a mai ajuns în italia
flamură de întuneric
albind infinitul vieţii printre ruine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu