Acolo de unde
ne izvorăşte apa
În cercul vieţii, retras, undeva,
în amfora din
tine,
storci esenţa
în călătoria
din adâncul memoriei
- melancolia şi misterul acelei pânze -,
acolo de unde
ne izvorăşte apa...
În noaptea
asta, ca-ntr-un vis,
- un vis e viaţa -
în verde-crud
salcâmul
ne-a explodat
în faţa ferestrei,
împrăştiate petale, pe fiecare ramură,
în cercul de
lumină
- acolo unde
ajung sufletele
când se topesc
din iubire -.
Ca o furtună de
zăpadă,
un cer de flori
îşi aruncă umbrele,
Ascultă cum adie
vântul
şi cântul
frunzelor legănate uşor,
acolo, sus,
aproape de cer,
mistuind
stelele...
Iubirea are o
limbă comună:
şi cercul de
lumină,
În amintirea
clipei,
ţi-am desprins o
ramură-ncărcată.
- Să cauţi frunzele de salcâm,
ascultă-le şoapta şi
să le-ntrebi:
- Care din părţi pleacă la stele?
Vezi ultima ce
zice!
Respir adânc foşnetul gândului
ce ţi s-a stins
în apa flăcării
din ceruri...
- Ce frumos mă
ascund şi în numele tău,
fă-mă prezent,
eu chiar te
simt în visele mele!
Nedesprinsă te
voi ţine de mine,
în valuri, cu gura,
îţi voi deschide
drumul simţirilor,
îţi voi aştepta
şi-aduna unice şi-adânci emoţii,
căci împăcarea
în viaţa asta
Ştii bine că,
prin jocul de oglinzi,
din cele patru
nobile adevăruri
şi cele opt
drumuri ale visului numit viaţă,
am fost a ta şi voi continua să fiu a ta,
la infinit, căci,
rând pe rând,
trăind clipa, în
casa inimii,
ţi-am fost iubită,
ţi-am fost ramură,
ţi-am fost stea,
regină,
un val de mare,
un ţărm ţi-am
fost,
un vis pierdut în
zori,
ţi-am fost lumină
şi pânza
tabloului tău,
poemul vieţii tale,
podul pe
care-ai paşit peste atâtea râuri,
piatra ce-ţi aştepta inscripţia,
cuvântul din
cartea vieţii noastre
şi litera de început
ţi-am fost,
voinţă, gânduri, emoţii
şi destin,
balsam şi alinare-n calea suferinţei,
şi fiecare, rând
pe rând
- o monogramă
-,
ţi-am fost în
fiecare vis,
un vis dintr-un
vis,
dintr-un alt
vis ramificat,
un evantai
multiplicat de vise
şi unice trăiri...
Irina
Lucia Mihalca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu