OMUL SE NAȘTE FĂRĂ CONȘTIINȚĂ

BĂNĂȚENISM

Colocviile de Marți

Vineri 18 august  2017, 5 pm, Calderon 39

Anul VIII, nr. 7 (93)

Tema: OMUL SE NAȘTE  FĂRĂ CONȘTIINȚĂ

Lansare de carte: Dialoguri de Dimitrie Grama, Conta, 2017

Prezintă Adrian Alui Gheorghe

Lecturi: Puși Dinulescu, Gabriela Tănase, Vali Pena, Gheorghe Dănilă, George Anca

Portrete: Cristian Radu Nema

Agapă

Dimitrie Grama, în volumul de Esee, sub tipar, centrat pe Omul Mașină, afirmă că omul se naște fără conștiință. Oricum, atletul de performanță, chirurgul internațional, poetul crichetului interior al melancoliei își nuanțează butada cu fiecare volum de poezie.

Colocviile de Marți

Marți 29 august  2017, 5 pm, Calderon 39

Anul VIII, nr. 6 (94)

Tema: ISTORIA ȚOAPELOR PUȘIENE

Memento   August    150 m Charles Baudelaire – 100 m Calistrat Hogaș - 100 n Alexei Mateevici – 100 n Horia Lovinescu - 100 n Alexandru Piru  - 100 n Puși Dinulescu

Intervenții:

Puși Dinulescu: Invitați și proiecte

Liviu Zeana: Poetică și Cardiologie

Vladimir Udrescu: Îngerul Contabil

George Anca: Robert Calul

Teatru de Poezie: Puși Dinulescu, Gheorghe Dănilă, Silvia Zabarcencu, Gabierla Tănase, Vali Pena, Sorin Stratilat, Ștefan Opreanu

Portrete: Cristian Radu Nema

Coordonator: George Anca

PUȘI DINULESCU

Țoape  (final)

GEORGETA:

Nu se poate! Şi să fie ea, acolo, cu Sandu!?

MATEI:

Uite toporul! (Îl ia și fuge cu el)

GEORGETA

(urlă):

                        Matei! (Se aud lovituri de topor în ușa apartamentuluiu de lângă). Sandu! (Vrea să iasă din casă)

                                                                        VIORICA

                                                                    (tăindu-i calea):

                        Nu ti dușe!

                                                                        GEORGETA:

                        Mă duc!

                                                                        VIORICA:

                        Nu!

                        (Se aud bătăi. Urlete. Urlă Matei, urlă Emilia, urlă Sandu. Apoi, liniște. Matei se-ntoarce răvășit, cu toporul plin de sânge. Îl aruncă pe podea)

                                                                        GEORGETA

                                                                      (se repede la el):

                       Amândoi?

                                                                        MATEI:

                        Gata!

                                                                        GEORGETA:

                        Boule!

                                                                        MATEI:

                        Întoarce-te la mine!

                                                                        GEORGETA:

                        Nici moartă! (Urlă): Sanduleeee!(Iese în fugă din casă)

                                                                      

                                                                        MATEI:

                        Iartă-mă!

                                                                        VIORICA

                                                                          (uluită):

                        Io? (Deodată, foarte practică, dar și mămoasă): Auzi, bre, du-ti ș-aruncî, Doamni iartî-mî, toporu` ista! Întăi trebie sî-l ascunzi, mî, bouli! Mî-nțălegi?

                   Ascunde-l!

                                                                        MATEI:

                        Unde? Da-l duc la gunoi!

                                                                        VIORICA:

                        La gunoi? Da` fuji, Doamni iartî-mî, du-ti departi! Șî-l arzi! Șî-l arunși cât mai diparti! Cumperi șî niște benzinî șî-i dai foc, undiva, diparti, sî-i ardî coada macar! Șî-l îngropi!

                                                                        MATEI

                                                                      (plângând):

                        Unde?

                                                                      

                                                                        VIORICA:

                        La dracu! Unde? Fugi!

                                                                        MATEI

                          (scoate din sân o sacoșă de plastic plină cu bani și- o răstoarnă pe jos):

                        Bani? Hă-hă! Uite banii! I-am furat de la fondul de rulment! Hă-hă! Vroiam să fug cu Georgeta! Hă-hă!

                                                                        VIORICA:

                        Șel mai bini o ramas tușâca, c-o ramas cu banii!

                                                                        MATEI

                                                     (urlă și dansează pe banii de pe jos):

                        Fi-r-ar  ai dacului de bani! Numai banii! Atât! Banii! Unde-s banii? La cine-s banii? De ce-s la ei? Ce? Eu n-am inimă? N-am suflet? N-am burtă? N-am cap? De ce să n-am și eu bani? De ce? Că am tot, numai bani n-am! Ba am! Uite banii!

                                                                       

                                                                        VIORICA:

Lasî banii! Fugi!

                                                                        MATEI

                                                       (din ce în ce mai dezumflat):

                        Dacă n-ai bani, n-ai nimic! Nici suflet, nici inimă, nici burtă, nici nimic...Nimic...Un` să fug?(Crescendo): Unde? Unde? Unde?(Urlând):

                   U-u-nde-e-e-e? (Se prăbușește plângând,în timp ce Viorica începe să adune gospodărește banii risipiți și să-i îndese în sacoșă. În timpul acesta începe să îngâne un bocet de la ea de-acasă. Matei se lasă în genunchi și o ajută să strângă banii .Îi ia. Se ridică amândoi. Viorica se proptește cu sânii în el și-l sărută. El lasă să-i cadă banii din mână)

            

Dimitrie Grama

Despre ,,bănățenism"

„Specific“ ŞI „Regionalism creator“

Uneori, In Romania Mare se vorbeste de un specific regional, de un „Banatenism”, dar am impresia ca majoritatea romanilor nu cunosc mare lucru despre Banat si de ce banatenii intotdeauna au fost deosebiti, mai mindrii, mai patrioti, mai luptatori. Nu este vorba de falosenie vulgara, ci de un trecut istoric pe care majoritatea banatenilor (mai ales generatiile trecute) l-au cunoscut. Voi incerca sa expun citeva date care pe mine ca banatean ma umplu de mindrie.

Banatul istoric se intindea de la Tisa , la Dunare, Mures si Carpati, intinzindu-se atit in cimpia Panonica cit si in „Banatul Jugoslav”, iar voivozii Banatului erau vasali ai Basileului Bizantin. Asa este amintit Voivodul Glad al Banatului in Cronica Anonimus. Ardealul si Restul Transilvaniei au fost cucerite de unguri prin sec.X, inceputul sec. XI, dar nu Banatul care reprezenta o forta militara considerabila. Cronica Maghiara ne povesteste de Voivodul Ahtum al Banatului, capitala fiind Urbs Morisina, care a tinut piept regilor unguri inca la sfirsitul sec. XII si a putut fi invins doar prin tradarea lui Ceanadimus, o rudenie nobila a lui Ahtum, care spera sa ia el puterea cu ajutorul ungurilor. Abia deci, in sec. XIII este pomenit Banatul de Severin, care reprezenta „o marca” distinsa fata de Ardeal sau restul Transilvaniei. Atunci in sec. XIII, regele ungurilor din speta Angevinilor, Karl Robert de Anjou, si-a facut intrarea glorioasa in viata banatenilor si pentru un scurt timp acest monarc si-a avut sediul principal la Timisoara care deci era capitala regelui maghiar.

In sec. XV cind turcii amenintau regiunea Vest Carpatica, s-a constituit Comitatul Carasului si Castrul Temes (Timisoara). Foarte putin timp Banatul a fost sub ocupatia turca si in general a fost o ocupatie de cancelarie, de tribut. In Banat nu a ramas nici un vestigiu care sa demonstreze ca banatenii ar fi acceptat ocopatia si cu atit mai putin ca ar fi acceptat cultura, traditiile sau felul oriental de viata al turcilor. Dupa pacea de la Pasarovici in 1718, Banatul istoric a devenit „Provincie ereditara” a imparatului de la Viena. Deci abia acum putem vorbi despre o adevarata includere a Banatului in Austro-Ungaria, dar este interesant de observat ca Banatul in fond nu a avut niciodata de a face cu Regatul Maghiar, el fiind direct administrat de la Viena.

Administratia austriaca i-a improprietarit pe toti taranii banateni si a facut din Banat un scut de aparare al imperiului fata de turci si putem spune cu mult succes, doarece de atunci Ungaria si Austria nu au mai fost cucerite de turci! De asemenea austriecii au trimis ingineri si geologi , care au inceput sa exploateze minereurile de fier si zacamintele de carbuni din Banat si care au pus bazele industriei metalurgice in Banat cu, pe vremea aceea renumitele centre de fabricare de armament de la Resita si Ferdinandsberg (Otelul Rosu) si minele de carbuni de la Anina. La 1850-1900 otelurile de la Resita le concurau pe cele germane si englezesti, atragind in Banat o multime de germani din Alsacia si svabi din Germania de Sud. Salariile muncitorilor de la Uzinele din Resita si cele ale minierilor de la Anina erau poate cele mai bune din Europa in acea vreme si era atit cinste cit si mindrie sa spui ca esti angajat aici in Banat. De amintit este si faptul ca in Banatul Carasului s-au refugiat sate intregi de croati si sloveni catolici, in urma persecutiilor suferite din cauza sirbilor ortodocsi.

Banatul a primit intotdeauna generos pe orisicine a venit acolo cu intentii bune si a dat dovada de seriozitate si munca. Diferentele etnice au format doar o mai vasta baza de cultura si au stimulat o gindire democratica, moderna cum nici acum nu exista in multe culturi multi-etnice. Imparatul de la Viena, nu reprezenta nimic altceva decit un conducator de stat si banatenii nu si-au exprimat niciodata vreo admiratie deosebita fata de el, ci doar respectul pentru un conducator drept care folosea legea in mod egal printre supusii lui. Tot un banatean Dr. Popovici, la sfirsitul sec. XIX propune imparatului de la Viena un Prospect de Confederatie, tip SUA, a imperiului Austro-Ungar, in care fiecare provincie sa aibe capila si administratie proprie, sistem judiciar aparte si piata economica comuna, deci un fel de Comunitate Europeana, dar mai buna. Imparatul, nefiind un vizionar, ci doar un iubitor de valsuri, nu a inteles potentialul enorm al planului lui Popovic si l-a ignorat. Nu pot sa nu ma gindesc ce catastrofe mondiale s-ar fi putut evita daca acest plan ar fi fost acceptat de imaratul austro-ungar. Cred ca nu am fi avut un prim razboi mondial care indirect l-a „creat” pe cel de al doilea. De atunci cred ca exista printre banateni un fel de scepticism indreptat „imperiului”.

Ca banatean, ca orasan, gasesc ca nu viata urbana, nu orasele Banatului, cu toata istoria lor, sunt interesante, ci satul banatean. Inchipuiti-va ca spre deosebire de majoritatea taranilor europeni, taranii banateni au fost aproape intotdeauna oameni liberi si mai ales dupa 1718 cind ei au devenit in mare masura direct raspunzatori de straja partii de Sud-Est a Imperiului austriac. Satele din Banat, bazate pe o proprietate individuala garantata de administratia de la Viena, s-a putut dezvolta liber si multilateral. Nu vorbesc doar de o dezvoltare economica, unde se stie ca satele banatene erau cele mai bogate din Transilvania si mai apoi din Romania, ci vorbesc de o dezvoltare a culturii, traditiilor si a folclorului. Banatenii nu se pot lauda poate cu cei mai mari poeti, sau cu cei mai mari compozitori, cum alte regiuni pot, dar eu cred ca exista o explicatie la acest fenomen. Satul banatean avea o infrastructura foarte dezvoltata si se cunoaste faptul ca aproape fiecare sat avea o orchestra proprie, ca fiecare sat avea un „camin cultural” si ca fiecare sat avea unul sau doi poeti folclorici.

Acesti oameni erau multumiti cu viata pe care o duceau si satul era, pentru majoritatea oamenilor, un univers „paradisiatic”, era locul unde te reintorci. Nu are importanta faptul ca multi tarani banateni s-au emancipat, au fost la scoli la Bupa sau Viena si Berlin, majoritatea s-au intors si la satul natal , daca nu permanent, atunci in perioadele libere. De ce? Pentru simplul motiv ca aici era izvorul nesecat de inspiratie si harna sufleteasca. Aici era locul unde oamenii erau buni si generosi. Aici, in fond era „patria”. Cu cita amaraciune combinata cu scirba citesc ca ministrul culturii din Romania, Jorgulescu, nu stie cum sa „recerebreze” taranul roman. Acest om si toti care gindesc ca el sunt in conceptia mea doar bastarzi ai unei societati care isi pierde tot mai mult bun simt si sufletul. Asa gindeste un banatean si sunt convins ca nu sunt singur!