Nicolae Iorga – 150 de ani de la naştere Personalitate multilaterală

 

Nicolae Iorga – 150 de ani de la naştere

Personalitate multilaterală

 

“Niciunul din bărbaţii României din trecut şi de astăzi n-a avut o influenţă atât de puternică şi de hotărâtoare asupra ȋntregului neam românesc ca d. Iorga.

N. Iorga a devenit exponentul ideii naționale cu toate atributele ei.

 N. Iorga a devenit o noţiune: deplina unitate a poporului românesc” (G. Sima; Tribuna din 26 iulie 1913)

 

BIOGRAFIA ŞI AFIRMAREA SAVANTULUI ÎN CULTURA ROMÂNIEI ŞI A LUMII

Nicolae Iorga s-a născut ȋn Botoşani la 5 iunie 1871 şi a fost asasinat la 27 noiembrie 1940, în pădurea Strejnic, jud. Prahova. Pentru că fusese implicat ȋntr-o dispută personală cu liderul Gărzii de Fier, Corneliu Zelea Codreanu, contrubuind astfel, fără voie, la uciderea sa, dar și pentru că a fost un opozant al Gărzii și al Statului Național-Legionar, Iorga şi-a atras antipatia legionarilor, fiind ȋn cele din urmă asasinat de un comando legionar. După aflarea veştii asasinării lui Iorga, 47 de universităţi şi academii din ȋntreaga lume au arborat drapelul ȋn bernă.

Este fiul lui Nicolae (Nicu) Iorga (n. 5 octombrie 1837, d. 29 martie 1876) căsătorit ȋn ascuns ȋn 1860 cu Zulnia Arghiropol ȋn etate de 17 ani, pe care o “fură” din casa cronicarului Manole (Manolachi) Drăghici; mama ei murise de trei luni. Au avut doi copii: Nicolae şi Gheorghe.

Bunicul Costache Iorga (născut la Botoşani ȋn 1779, decedat ȋn 1869) a fost căsătorit cu Maria Bucur cu care a avut cinci băieţi şi două fete: Emanuel (Manole), Gheorghe, Nicolae (Nicu), Alecu, Iacob, Zinca şi Olga, iar străbunicul Manole Iorga, d.1829, a fost căsătorit cu Zoiţa Costea cu care a avut patru copii – Costache, Elena, Alecu şi Iancu. Tatăl lui Manole Iorga, Iorga Cupeţul, zis şi Goleongiul, apare ca băcan ȋn Botoşani pe la 1750, aromân din Balcani, căsătorit cu Ecaterina din Botoşani, cu care a avut doi copii: Manole şi o fată, căsătorită cu Ioniţă Brădişteanu.

Mama Zulnia Arghiropol (n. 1842, d. 6 aprilie 1934) este fiica scriitoarei române Elena Drăghici, (născută ȋn 1820, decedată ȋn 1860, căsătorită ȋn 1840 - dar divorţată ȋn 1842 - cu Gheorghe Arghiropol, fiul unei Miclescu, rudă cu mitropolitul Sofronie Miclescu şi cu mitropolitul Calinic), nepoată de soră a cronicarului Manole Drăghici şi nepoată de fiică a lui Iordache Drăghici, d.1829, (căsătorit cu Maria Nacu, are copii: Manole, Constantin, Elena şi Zoe), mare vornic al Moldovei. Gheorghe Arghiropol provine dintr-o familie venită din Tartaria-Basarabia.

Portretul lui N. Iorga, făcut de P. Locusteanu, i se potriveşte de minune savantului ȋn clipele sublime de entuziasm şi emoţie: “Era ȋnalt, avea o frunte largă, impresionant de largă, ochii, impresionant de sclipitori, fulgerători, prinzând ȋn pupilele lor lumina zilelor de sărbătoare şi ȋnţelepciunea zeilor antici.Toată frământarea interioară a geniului, rigiditatea ştiinţei şi puterea tuturor pasiunilor ieşeau la iveală ȋn scăpărarea privirilor şi ȋn tumultul ȋnălţător al vorbirii. Era frumos, era mândru, era puternic. Aureola-i de savant te ȋndemna să-l vezi ca un zeu coborâtor din Olimp: statuar şi marmorean.

Şi totuşi, era uman, modest, gata de vorbă cu oricine, respectând şi pe cea mai umilă fiinţă, pe toţi oamenii ȋn mijlocul cărora trăia şi ale căror interese le apăra.”

Nicolae Iorga a avut preocupări multilaterale, a fost istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, scriitor, memorialist, enciclopedist, profesor universitar şi academician român şi al mai multor academii şi institute de prestigiu din lume, cercetător ȋn marile arhive din ţară şi Europa, precum şi al ȋntregului teritoriu etnic românesc, conducător de ziare şi reviste, de organizaţii obşteşti şi politice, creator de instituţii culturale şi ştiinţifice, militant antisemit, consilier regal, important om politic, cofondator al Partidului Naționalist[1]Democrat în 1910, ministru, prim-ministru, parlamentar, preşedinte al Camerei deputaţilor şi al Senatului, naționalist, activist de centru-dreapta, filo-francez, figură proeminentă în tabăra pro-Antanta în timpul Primului Război Mondial.2

Este cunoscut ȋn lume ca medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al artelor şi filozof al istoriei.

George Călinescu afirma că Iorga a jucat ȋn cultura româneasca, ȋn primele decenii ale secolului XX, “rolul lui Voltaire”. Copil minune, polimat şi poliglot, cu activitate ştiintifică prolifică, Iorga a scris 1.003 volume, 12.755 articole şi studii şi 4.963 recenzii, acestea culminând cu Istoria României ȋn 10 volume. A predat la Universitatea din Bucureşti, la cea din Paris şi la alte instituţii de ȋnvățământ academic şi a fondat Congresul Internaţional de Studii Bizantine şi Institutul de studii Sud-Est Europene.

Nicolae Iorga face parte din generaţia care a contribuit la temelia României moderne după unirea Țării Româneşti cu Moldova, la 1859, şi dobândirea Independenţei de Stat ȋn urma Războiului de Independenţă, desfăşurând o uriaşă activitate pentru propăşirea neamului său, pusă ȋn accord cu cerinţele vremii şi sprijinită permanent pe ȋnvăţămintele trecutului:

“Am ieşit de la stăpân, nu mai putem fi calfa nimănuia; voim să trăim din lucrul nostru pentru a ȋntemeia bine căminul nostru cel mic, vatra noastră cea ȋngustă. Noi trebuie să ne ȋntrebăm, să ne sfătuim, să ne ȋnţelegem clipă de clipă, pentru a ne afla rostul cel adevărat şi a nu ne ȋndepărta de la dânsul.

Poporul românesc… e ȋn stăpânirea unei moşteniri, unui patrimoniu de tradiţii, de datini, de istorie trăită, care face originalitatea lui, deci dreptul lui la viaţă şi ȋndreptarul lui neclintit. De la acest ȋndreptar pornim şi potrivit cu dânsul ne ȋntoarcem către acest popor, din care facem parte cu sângele şi cu inima noatră şi ne ȋncercăm, printr-o muncă iubitoare, de fiecare clipă, să-l ȋnălţăm către cultura modernă a neamurilor conştiente şi mândre.” (N. Iorga, O viaţă de om aşa cum a fost) Nicolae Iorga este unul din marii ctitori ai unirii de la 1918 “În perioada 1908-1914 Nicolae Iorga a făcut din Vălenii de Munte un centru al luptei pentru reintregirea neamului, centru din care au pornit mari energii spirituale, spre sufletul românesc de pretutindeni, luminându-l şi ȋnaripându-i speranţa re-sălăşluirii apropiate ȋntr-un singur trup.

Un suflet ȋntr-un singur trup, aşa cum a lăsat Dumnezeu să fie şi cum a şi fost. Un suflet care, atunci când trupul i-a fost prins ȋn robii diferite, a rămas unitar, purtând continuu năzuinţa reântregirii.

Acestui suflet i s-a adresat Nicolae Iorga prin cursurile şi prin cărţile de la Vălenii de Munte ȋn perioada 1908-1914, pregătindu-l pentru momentul cel mare al reintrării ȋn realitatea geografică a celebrului vers eminescian, De la Nistru pân’ la Tisa – spaţiu unitar carpato, danubiano-pontic şi nistrean”.

(C.Manolache)

După Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918, Romul Cândea ȋi scrie lui N. Iorga: “Aceasta este biruinţa cea mare a Dv.; pe care nu v-o poate smulge nimeni. Dumnezeu să vă dea zile ȋndelungate ca să vă puteţi bucura de ea! Să trăiţi şi să trăiască România Mare, pe care aţi pregătit-o sufleteşte.”

Reprezentanţi ai românilor din Basarabia , Bucovina, Transilvania şi Vechiul Regat, care patrticipaseră la Alba Iulia, ȋntruniţi a 2-a zi la Sibiu ȋi trimit lui N. Iorga o telegramă semnată de toţi reprezentanţii:”Însufleţiţi de Adunarea de la Alba Iulia, ne gândim cu dragoste la pregătitorul sufletelor pentru unirea tuturor românilor.”

Un mesaj din Chişinău, trimis de un grup de cetăţeni, la 14 decembrie 1918:”Ca fii sufleteşti ai mişcării naţionale, care de zeci de ani ne-a pregătit ȋn vederea vremurilor de azi, vă rugăm să contaţi pe devotamentul nostru. Pentru ideile a căror realizare constitue raţiunea ȋnsăşi a existenţei noatre, să ne socotiţi printre soldaţii cei mai hotărâţi.”

La primul congress al preoţilor din Transilvania, ȋntr-un mesaj semnat de episcopul Miron Cristea, viitorul patriarh, ȋl numesc pe savant ”neobositul luptător şi făuritor cu condeiul al aspiraţiilor noastre naţionale”.

Andrei Bârseanu, conducătorul Astrei, transmite, ȋn numele participanţilor la primul congres ȋn libertate al profesorilor români din Transilvania, o telegramă către N. Iorga, numindu-l:”marele cugetător, muncitor şi ȋndrumător al neamului, dascălul dascălilor, model de simţire şi de devotament pentru binele obştesc”.

În numele Parlamentului şi al Neamului Românesc, ȋn calitate de Presedinte al Parlamentului, la şedinţa solemnă a Parlamentului din 29 decembrie 1919, când sunt aprobate actele ȋnfăptuirii Marii Uniri, Apostolul 3 Neamului a spus: ”Dreptul nostru, care a fost un ideal de veacuri, devine, pentru totdeauna, realitate. Odată cu consfinţirea prin lege a acestei ȋmpliniri. Adunarea Deputaţilor adaugă devotamentul unei ţări ȋntregi ȋn a menţine şi a transmite urmaşilor această ȋmplinire. România unită o avem, o vom apăra şi o vom ȋntregi.”

 

TRANSFORMAREA ORAŞULUI VĂLENII DE MUNTE ÎN CENTRU CULTURAL

Nicolae Iorga a transformat oraşul Vălenii de Munte ȋntr-un centru academic şi cultural, prin ȋnfiinţarea Tipografiei “Neamul Românesc” – “Datina Românească” şi a Cursurilor de vară care constituie o parte din tumultoasa activitate desfăşurată, cu un talent de remarcabil şi desăvârşit strateg, cu o perseverenţă şi o vigoare specific doar personalităţilor puternice, călăuzite de o credinţă nestrămutată ȋn atingerea idealului urmărit.

În Tipografia “ Neamul Românesc” – “Datina Românească”, construită şi inaugurată în mai 1908, s-a tipărit majoritatea publicaţiilor conduse de profesor, precum şi peste 700 de titluri de carte. Dintre acestea, 325 (80 de titluri tratează probleme legate de istoria poporului român) sunt tipărite ȋn limbi străine, fiind lucrări ale savantului, precum şi, ȋn tiraje mari, creaţii ale scriitorilor noştri clasici şi contemporani.

La 1 iulie 1908, se inaugurează și a doua instituţie culturală de la Vălenii de Munte: Cursurile de Vară sau Şcoala de Vacanţă. Deschiderea cursurilor are loc la 2 iulie ȋn clasa I a Şcolii Primare nr. 1 de Băieţi din centrul Vălenilor de Munte, unde Nicolae Iorga conferenţiază despre romanitatea noastră, continuitatea ȋn

Dacia şi despre formarea limbii române:”Originea neamului românesc trebuie căutată ȋn traci, care au trait aici cu mii de ani ȋnainte…şi aceasta ne dă dreptul de a ne considera, noi, românii, ca singuri şi adevăraţi moştenitori ai acestor locuri. Astăzi, suntem cu toţii un singur neam, de o admirabilă unitate, cu o cultură originală, comună tuturor, ale cărei tradiţii nu trebuie uitate…, pe baza lor trebuie să dăm ȋntregii naţii o cultră modernă, cu valoare proprie, din care se va desface o covârşitoare energie.

Poporul român a reprezentat punctul statornic ȋn vârtejul sălbatic al străinilor, rătăcirilor, năvălirilor.

Neam părăsit la răscrucea furtunilor, care bat aici din veac ȋn veac şi vor bate ȋntotdeauna ȋn aceste locuri de ispititor belşug şi de trecere a oştilor. Apţi pentru cea mai ȋnaltă civilizaţie şi siliţi a trăi de la o bejenie la alta. Oricare alţii s-ar fi risipit ȋn lume. Noi am rămas. Cu sabia ȋn mână, de strajă la toate zările, iar, când s-a frânt o clipă, ca să se lege din nou, tainic, oţelul, am ȋntins brutalităţii arma subţire a inteligenţei noastre. Şi, iată, suntem tot acasă.”

Denumirea Cursurilor este schimbată ȋn 1909 ȋn Universitatea de Vară şi mai târziu “Universitatea Populară Nicolae Iorga”. Până ȋn anul 1946 Cursurile au funcţionat neȋntrerupt, când au fost suspendate, au fost reluate ȋn 1968 şi au continuat , cu unele ȋntreruperi, până ȋn 1978. Istoria nouă a Cursurilor ȋncepe ȋn 1990.

In aprilie 1912, ȋn curtea tipografiei se pune piatra de temelie la Sala pentru Cursurile de Vară, după planurile renumitului architect ploieştean, Toma T. Socolescu. Din 1912 şi până ȋn1946 clădirea a găzduit toate ediţile Cursurilor de vară, câteva congrese ale Ligii Culturale, numeroase ȋntâlniri publice, spectacole şi expoziţii. După 1946, clădirea a fost folosită ca sală de cinematograf până ȋn 1990. La inaugurarea Sălii, care are loc la 1 iulie 1912, ȋn ziua deschiderii cursurilor au fost de faţă principesa Elisabeta şi prinţul Carol (trimişi de ȋnsuşi Regele), ȋnsoţiţi de numeroase oficialităţi centrale, judeţene şi locale, alături de cel mai numeros auditoriu al cursurilor de până acum, ȋntre ei aflându-se şi cel mai mare număr de români sosiţi de peste hotare.

La festivitatea de inaugurare a Sălii, Nicolae Iorga arată rostul acţiunilor culturale de acum: “Suntem un neam fărămiţat şi cea dintâi datorie a ceasului de faţă este să strângem aceste fărâme prin imprimarea aceluiaşi spirit de cultură.

Naţiuni ca aceasta a noastră au nevoie să se pătrundă necontenit de drepturile şi de chemarea lor. O ȋntreagă literatură, un ȋntreg învăţământ trebuie să se ȋnchine acestei misiuni. Mai presus de tot ce au ȋn fapt, ele trebuie să aibă şi ceva mai mult ȋn rezerva morală la care viitorul poate face apel ȋn fiecare clipă. Spre a crea, ȋntreţine şi spori această rezervă morală ȋn toate sufletele româneşti, spre a face ca ȋn candelele tuturor să ardă sus şi sigur flacăra menită să lumineze şi drumuri care nu s-au deschis ȋncă, trebuie şcoli cum ȋncercăm să o facem pe a noastră...4

Ceasuri mari vor veni, ȋn care toţi trebuie să fie alături, gata a plăti soartei binele veşnic al unui neam, cu jertfa acestei vieţi trecătoare. Solidaritatea de atunci trebuie pregătită din vreme, ȋn muncă şi iubirea laolaltă, prin acea cultură care hrăneşte acelaşi ideal.”

La lecţia de ȋnchidere a Cursurilor, Nicolae Iorga se referă ȋncă o dată la rostul acestei acţiuni, care este acela de a arăta bogăţia trecutului şi de a lumina calea de mâine, ȋnaripând speranţa: “cu ochii spre viitor ne răzimăm ȋn acest ȋnvăţământ pe trecut, pe trecutul nostru. O tradiţie bogată şi originală de cultură poate forma baza unei civilizaţii româneşti ambiţioase. Găsim ȋntrânsa marea moştenire de cultură tracică, urmele neşterse ale ordinei romane, eroica prezenţă tăcută a o mie de ani, ȋn care, dacă nu s-a scris, s-a muncit mult şi s-au făcut mari jertfe… găsim paginile de adevărată glorie a voievozilor noştri, ocrotirea culturală şi religioasă a Răsăritului Creștin. Găsim, ȋn această tradiţie, şi mari virtuţi morale.

Pe aceste două temelii se sprijină mărirea tainică a unui neam: amintirea, totdeauna vie, a trecutului, şi conştiinţa datoriei ȋndeplinite de toţi şi ȋn fiecare clipă.”

Scopul acestor cursuri este precizat cu claritate ȋn programul Ligii Culturale şi al revistei Semănătorul: educaţia morală şi naţională, menţinerea conştiinţei naţionale la românii de peste hotare, ridicarea ţărănimii prin cultură şi prin reforme.

Nicolae Iorga şi-a propus să realizeze prin ele un:”curent de solidaritate naţională, ȋntemiat pe tradiţii culese din toate colţurile ţării. De fapt, ȋnţelegeam să se creeze acolo un mediu prielnic pentru acea unire a tuturor românilor, al cărui termen n-aş fi cutezat să-l fixez, dar care ȋmi părea nelipsită ȋntr-un viitor mai lung sau mai scurt.”(O viaţă de om aşa cum a fost) Nicolae Iorga publică articole prin care formează convingeri, sporeşte ȋncrederea ȋn forţele proprii şi arată calea de urmat, aşa cum face ȋn articolele:

- Din Discursul lui N. Iorga, ţinut la 1909, când se împlineau 50 de ani de la unirea Principatelor:

“Fiecare generaţie poartă răspunderea meniri sale. Fiecare generaţie e chemată să adauge ceva la moştenirea primită. Generaţia care nu face acest lucru este distrusă, ca pedeapsă, ȋn amintirea urmaşilor.

Intr-un stat liber nici parlamentul, nici autoritatea judecătorească nu au dreptul să defăimeze adevărul istoric.

Politica statului, chiar animat de cele mai bune intenţii, nu este politica istoriei.”

- “Pe ce se poate sprijini un popor” din publicaţia Neamul Românesc din 25 noiembrie 1910:

“Puterea noastră nu ne-o putem lua numai de la cei de astăzi. Tot trecutul nostru e ȋncă averea noastră şi oricănd el se poate preface ȋntr-o mare putere activă. Morţii nu sunt morţi decât pentru cei care-i uită şi mormintele se deschid când știe cineva rostul cuvintelor de farmec, pentru a ni da iarăşi pe vitejii şi intelepţii vremurilor.

Cu boierimea de sus nu se ţine ȋn ţara ȋngustă un neam mai mare, ce-şi caută aşezarea statornică şi firească. Răzimaţi de tradiţie, să ne întărim prin solidaritate. Să fim iarăşi ca ȋn vremea când ţara era a ţăranilor, supt un domn care avea sufletul şi aproape portul lor. Prin chemarea miilor de mii la viaţa politică, prin revărsarea binefacerilor culturale asupră-le, prin amestecul cu ei ȋn viaţa socială, ei nu vor mai fi cei de jos, fără drept, iar noi cei de sus fără putere. Şi atunci, nu vom mai ȋntreba pe nimeni pe ce se poate sprijinii un popor.”

- N. Iorga - Conferenţiind despre patrie la Roman, 21 februarie 1912 “Patria ȋnseamnă pământul părintesc… Pornind din trecut, noţiunea patriei cuprinde ȋn ea viitorul.

Ce n-am ȋntemeiat noi nu putem lăsa noi să se dărâme; ce n-am creat nu putem lăsa pradă nimicirii; ce n-am cucerit nu putem pierde. Moraliceşte, nu putem. Concepţia ideală şi etică a patriei nu ne lasă.

Înaintaşii noştri trăiesc numai ȋn noi, urmaşii noştri vor putea trăi numai ȋn noi.

Venim de la moşi şi strămoşi de patrie. Trebuie să ştim a fi şi noi, pentru generaţiile ce vor veni, moşi şi strămoşi, transmiţători şi augmentatori de moştenire.”

- “Stâmpăraţi-vă! Din publicaţia “Neamul Românesc” din octombrie 1915:

“Nu i-aţi putut da pămănt ţăranului, nu i-aţi putut da şcoală poporului, nu i-aţi putut da administraţie interesului public, nu i-aţi putut da o politică naţională statului, nu i-aţi putut da armată idealului!

V-aţi mâncat ȋntre voi ca nişte câini, ca nişte fiare pentru glorie, pentru câştig şi pentru ambiţii de leneşi şi pentru capricii de femei. Ei, bine! Aveţi o datorie. Sunteţi obligaţi la o explicaţie pentru tot ce aţi făcut şi, mai ales, pentru ce nu aţi făcut. O condamnare vă apasă: ca să vă uniţi şi să daţi ţării ce se mai poate da din idealul primejduit prin fapta voastră.”

- N. Iorga “Cuvântare la deschiderea cursurilor de vară ale Univ. Populare, Vălenii de Munte, 1937”:

“Sunt oameni …, printre care, din fericire, mă număr şi eu, care, ȋnaintea oricărui lucru se ȋntreabă dacă lucrul acela aduce vreun folos societăţii, dacă el corespunde unui ideal, unei necesităţi a societăţii ȋntregi.”

- N. Iorga final de discurs ȋn 1940 ȋn sala Universităţii Populare de la Vălenii de Munte:

“Un popor numai atunci este ȋnvins când sufletul său e ȋnvins. Să fim dârji şi să aşteptăm căci moara lui Dumnezeu macină ȋncet dar macină bine. Macină pentru dreptatea popoarelor, deci şi pentru dreptatea poporului nostru”.

“Viaţa unui popor, succesul lui ȋn lunga luptă tăcută a naţiilor nu le determină nici ȋntinderea pămăntului, nici numărul populaţiei, nici bogăţia. Acestea se căştigă, dar ele nu stau la originea puterii.

Izvorul acestei puteri este viaţa morală a comunităţii, seriozitatea cu care priveşte traiul, măsura cu care ȋşi alege ţintele şi rigoarea cu care le urmăreşte, respectul adânc , cultul pentru realitatea lucrurilor”

“Patria e pentru cei mai mulţi patria lor, pentru câţiva patria părinţilor lor, pentru foarte puţini, la care patriotismul este activ, e patria fiilor lor…”

Nicolae Iorga a fost o figură centrală a “Semănătorului,” revistă populistă, şi a fondat reviste conservatoare ca: Neamul Românesc, Drum Drept, Cuget Clar şi Floarea Darurilor. A militat ȋn cadrul Ligii pentru Unitatea Culturală a tuturor Românilor. A iniţiat campanii pentru a apăra cultura României.

 

ARTICOLE ȊN ISTORIOGRAFIA MONDIALĂ

 “În istoriografia mondială, Nicolae Iorga rămâne neegalat ȋn ceea ce priveşte varietatea subiectelor abordate. A fost toată viaţa stăpânit de o vie şi luminată curiozitate ştiinţifică. L-au interesat deopotrivă momente din istoria țărilor scandinave sau evoluţia micilor comunităţi semănate ȋn bazinul mediteranean. În foarte multe cazuri, a fost deschizător de drumuri. Şi astăzi, arhivele din Dubrovnik se mândresc cu volumele de documente – singurele – publicate de Nicolae Iorga după materialele păstrate ȋn depozitele lor” (Georgeta Filitti). Regele Zog I, al Albaniei, a donat lui Nicolae Iorga un domeniu cu ieşire la marea Mediterană drept recunoştinţă pentru contribuţia sa la istoria Albaniei, din care Nicolae Iorga a donat României ȋn anul 1934, 50% din suprafaţa acestuia şi astfel România a dobândit ieşire la Marea Mediterană.

“Această căutare neobosită a căpătat dimensiuni neaşteptate ȋn spaţiul românesc. A dat la iveală sinteze, volume de documente, studii, articole, notiţe – sute de mărturii ale unui demers devenit a doua natură. E greu de spus care parte a pământului românesc l-a preocupat mai mult: Moldova natală, Oltenia Brâncovenilor şi a lui Tudor Vladimirescu, Ardealul cucerit o clipă de Mihai Viteazul, ori oazele cu români răzleţiţi în ceea ce el a numit “vechile Romanii”.

În faţa creaţiei sale copleşitoare, desluşeşti o aplicare, deseori dramatică, obsesivă, plină de patos, pentru anume provincii aflate încă în cuprinsul altor state. E un interes activ, manifestat în varii forme: cunoaşterea documentelor istorice, a vieţii cotidiene, stabilirea unui dialog prin înfiinţarea de organizaţii culturale, atragerea unor reprezentanţi ai acestor locuri la şcolirea în aşezămintele sale ori la îmbogăţirea atâtor publicaţii pe care le-a patronat de-a lungul anilor.

Zecile de lucrări autonome şi sutele de referiri semănate în opera sa rămân mărturii, de pildă, pentru felul cum a perceput Ardealul. Pe bună dreptate se spune şi azi că cine vrea să abordeze o temă de istorie românescă, ȋnainte de toate e dator să vadă ce a scris istoricul despre ea.

Teritoriul dintre Prut şi Nistru, numit impropriu, cum avertizează Iorga, de ruşi,”Basarabia”, ocupă un loc special ȋn creaţia sa. Pare o rană veşnic deschisă, cu scurte momente de ameliorare, urmate dureros de nesfârşite sângerări. Pământ de graniţă, râvnit de vecini (ruşi, ucraineni, polonezi, lituanieni), călcat de bizantini ori de turcii osmanlâi, vizitat cu intenţii colonizatoare de genovezi, ȋmpânzit de străini preocupaţi de câştig (evrei, armeni), disputat mai apoi la masa diplomatică europeană cu un cinism ce se cere mereu amintit, Basarabia constituie un subiect de interes permanent pentru N. Iorga” (Georgeta Filitti).

“Viaţa lui Nicolae Iorga este, de la un capăt la altul, un drum al iubirii pentru semenii săi harnici şi morali, şi al ȋnverşunării ȋmpotriva celor fără Dumnezeu, lacomi, corupţi şi stricaţi.

E un drum cristic, cu faptele şi ȋnvăţăturile lui, cu patimile şi golgota lui, dar şi cu ȋnălţarea, de-a pururi, ȋn nemurire. Cine-l străbate devine mai bogat ȋn ȋnvăţăminte şi mai ȋnțelept, mai stăpân pe sine şi mai ȋncrezător  ȋn propriile forțe. Privirile lui vor putea străpunge dincolo de prima ȋnfăţişare a lucrurilor şi mai cu seamă, vor putea să afle rostul propriei existenţe şi drumul care duce la ȋmplinirea acestui rost.” (C. Manolache)

 “Dacă alungaţi câinii vin lupii” N. Iorga Ing. Neculai Ursu 05.06.2021

 

Bibliografie:

1. Barbu Theodorescu - Oameni de seama- NICOLAE IORGA, Ed. Tineretului, 1968

2., Georgeta Filitti - Antologie - NICOLAE IORGA “Basarabia noastră”, Ed. KARTA-GRAPHIC, 2018

3. C. Manolache – Însemnări, rezumate si extrase din Cursurile de vară “Vălenii de Munte” Ediţiile: 2014 – 2016

4. https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Iorga

Sursa: Prof. VALENTINA LUPU