NUMELE SFINTILOR
Sfantul Ioan din Kronstadt
Numele Sfintilor, alcatuit din
sunete articulate, are însemnatate oarecum ca si trupul Sfântului sau cu
Sfântul însusi… În mic, oarecum se rasfrâng în gura noastra fiintele lumii de
Sus si ale celei de jos – si asta prin credinta, prin Duhul Sfânt, Singurul
Care este, Care pretutindeni este si toate le plineste.
Când
îi chemam pe Sfinti în rugaciune, a le rosti numele din inima înseamna deja a-i
apropia de însasi inima noastra. Sa ceri atunci, fara sa te îndoiesti, si
rugaciuni si mijlociri pentru tine, si ei te vor auzi, si vor înfatisa
rugaciunea ta Stapânului grabnic, într-o clipita, ca Aceluia ce pretutindeni
este si toate le plineste.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, In lumea rugaciunii, traducere de Adrian si Xenia
Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2003, p. 72
LAPTELE FIERBAND
Sfantul Simeon din Dajbabe
Întocmai precum laptele spumega si
se ridica atunci când fierbe, tot astfel se înalta cel plin de mândrie atunci
când se lauda pe sine. Întocmai precum laptele poate da pe dinafara, tot astfel
poate cel plin de mândrie sa saraceasca.
Sfantul
Simeon din Dajbabe, The Orthodox Word, nr. 271-72, traducere de Laura Marcean,
Ed. St. Herman, Platina, SUA, 2010, cap. Selected Verses from the Treasury of
St. Symeon’s , p. 37-53
ANOMALIA
Sfantul Ioan din Kronstadt
De ce oare natura în întregul ei
si toate ale sale îsi urmeaza cursul într-o ordine atât de înteleapta si de
minunata? Fiindca o conduce si o directioneaza Însusi Creatorul. De ce oare în
firea omeneasca – omul fiind suprema încununare a naturii – exista atâta
dezordine? De ce apar în viata omului atâtea dereglari si anomalii? Fiindca
omului i-a venit în minte sa dispuna el însusi de sine si sa nu tina seama de
vointa Creatorului. Omule pacatos, preda-te pe tine însuti si toata viata ta
Domnului Dumnezeului tau si viata va începe sa urmeze un curs întelept, frumos,
maret, si te vei simti, cât vei trai, minunat, precum Sfintii lui Dumnezeu care
s-au predat pe sine lui Hristos si pe care Biserica ni-i înfatiseaza zilnic
drept modele de urmat.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 209
CRESTEREA
Sfantul Vasile cel Mare
„Sa rasara pamântul iarba verde”
(Facerea 1, 11). Scriptura ne vorbeste de hrana cea multa pe care ne-o dau de
la sine aceste plante prin radacinile lor, din tulpini si din roade. Si apoi
câta hrana nu ni se mai adauga de pe urma cultivarii lor si a agriculturii?
Dumnezeu n-a poruncit ca pamântul sa
faca îndata si samânta si rod, ci ca pamântul sa rasara, sa înverzeasca si sa
ajunga la desavârsire în seminte, pentru ca acea prima porunca sa-i fie naturii
o scoala pentru continuarea mai departe a poruncii.
Si într-o clipita de vreme, pamântul,
ca sa pazeasca legile Creatorului, începând cu odraslirea, a trecut plantele
prin toate fazele lor de crestere si le-a adus îndata la desavârsire. Livezile
erau încarcate cu belsugul ierbii; câmpiile bine roditoare, acoperite cu
semanaturi, care prin miscar ea spicelor lor dadeau imaginea valurilor marii.
Orice fel de iarba si orice fel de verdeata, fie dintre paioase, fie dintre
legume, umpleau atunci din belsug întreg pamântul. Ca nu aveau nici o lipsa
cele ce au rasarit atunci din pamânt: nici nepriceperea plugarilor, nici
vremuirile vazduhului, nici vreo oarecare alta pricina care sa le vatame. Si
nici osânda (Facerea 3, 17-18) nu împiedica belsugul pamântului; ca acestea au
fost mai înainte decât pacatul pentru care am fost osânditi sa mâncam pâinea
noastra întru sudoarea fetei (Facerea 3, 19).
Sfantul
Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed.
IBMBOR, Bucuresti, 1986, p. 123-124
RADACINILE POMULUI
Arhimandritul Sofronie Saharov
Mitropolitul Hierotheos Vlachos
povesteste astfel despre o întâmplare petrecuta în anul 1978, când se afla în
vizita la Manastirea Sfântului Ioan Botezatorul de la Essex: „Într-o zi
Parintele Sofronie m-a gasit în gradina si mi-a aratat un pom zicându-mi:
«Acest copac creste încet, încet, înfigându-si întâi radacinile foarte adânc.
Asa se întâmpla si cu monahul, creste si progreseaza încet, încet în pocainta,
dar radacinile lui intra adânc înspre vesnicie»”.
Arhimandritul
Sofronie Saharov, Cunosc un om in Hristos – Parintele Sofronie de la Essex,
traducere de Pr. Serban Tica, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 220
ODRASLIREA
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca fiece samânta da nastere
unui rod care este cu ea deopotriva: din orz se face orzul, din grâu – grâul,
din ovaz – ovazul. Asemenea si din cele însufletite: din om se naste omul, din
lup – lupul, din urs – ursul, din mioara – mielul, din gâsca – gâsca. Si în rod
se vede negresit asemanarea cu samânta din care a iesit. De pilda: lupul naste
un alt lup la fel de rapitor ca el, vulpea – o alta vulpe ce se aseamana cu cea
dintâi prin viclenie, porcul – un porc ce este deopotriva cu el în lacomie si
necuratie. Întocmai se petrece si la nasterea duhovniceasca, prin care se nasc
de Sus crestinii. De vreme ce sunt nascuti de la Dumnezeu, trebuie negresit sa
se iveasca în ei rodul cel asemenea cu Domnul, din Care s-au nascut
duhovniceste. Acestora li se cuvine ca în deprinderile lor sa fie deopotriva cu
Tatal lor Ceresc, din Care au luat nastere prin apa si prin Duh: „sa fie
urmatori lui Dumnezeu, ca niste copii iubiti” (Efeseni 5, 1); sa fie sfinti,
caci El Sfânt este, dupa cum Însusi ne zice: „Fiti sfinti, pentru ca Eu sunt
Sfânt” (1 Petru 1, 16); sa fie milostivi, iubitori, rabdatori, blânzi, drepti
si asa mai departe. Caci fiii ce se nasc din sfântul, dreptul, milostivul,
rabdatorul si blândul Dumnezeu sunt si ei asemenea Lui, întrucât deprinderile
tatalui se salasluiesc si în copiii lui. Asa, prin nasterea noastra cea dupa
trup, suntem odrasle pacatoase ale lui Adam cel pacatos, ori cei ce sunt
nascuti dintr-unul iubitor de prihanire, mândru, nemilostiv, necurat, nedrept,
rautacios si mânios sunt cu el deopotriva, iar noi, fiind copiii lui, îl
întruchipam pe tatal nostru cel trupesc. Însa cel ce s-a nascut a doua oara din
Dumnezeu Îl închipuie pe Domnul prin obiceiurile sale cele bune, ca pe Cel Care
îi este Tata: „pentru ca samânta Sa” – adica harul – „ramâne în el” (1 Ioan 3,
9) si face roadele nasterii celei din nou, roadele dreptatii, sfinteniei,
dragostei, milostivirii, rabdarii, blândetii si toate celelalte. „Prin urmare,
daca este cineva întru Hristos, el e faptura noua” (2 Corinteni 5, 17).
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 135
NISIPUL AURIFER
Sfantul Ioan din Kronstadt
Când fratele tau va gresi în vreun
fel fata de tine, de pilda te va vorbi de rau, te va bârfi fata de cineva,
relatându-i aceluia spusele tale într-o forma denaturata, nu te supara pe el,
nu-l urî. Cauta sa vezi în el partile bune, atâtea câte vor fi existând. Ca în
fiecare om, tine seama de ele cu dragoste, neluând în seama raul ce ti l-a
facut bârfindu-te, ca pe o murdarie care nu merita atentie, ca orice plasmuire
diavoleasca. Asa cum cautatorii de aur nu iau în seama multimea nisipului si a
impuritatilor în nisipul aurifer, oprindu-se numai asupra firisoarelor de aur,
desi acestea sunt foarte putine, le pazesc cu grija, le spala, extragându-le
din masa nisipului netrebnic, întocmai face si Domnul cu noi, culegându-ne si
curatându-ne cu îndelunga rabdare.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 467
ACELASI AER
Sfantul Ioan din Kronstadt
A-ti iubi aproapele ca pe tine
însuti, a-i împartasi bucuriile si necazurile, a-l hrani, a-l îmbraca la
nevoie, a respira – ca sa spunem asa – acelasi aer cu el, considera toate
acestea tot atât de firesti precum a mânca tu însuti si a te ocroti pe tine, nu
le lua drept acte de binefacere, de iubire de aproapele, ca sa nu te lauzi cu
ele. „Caci unul altuia suntem madulare” (Efeseni 4, 25).
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 330
MATERIALISMUL
Sfantul Nectarie al Eghinei
Teoriile materialiste care neaga
nemurirea sufletului uman si îl reduc la nefiinta submineaza existenta si
supravietuirea, progresul si fericirea omului. Este respinsa menirea înalta a
omului, coborât la nivelul fiintelor necuvântatoare, universul sau spiritual
este distrus, sentimentele nobile îsi pierd valoarea, morala, virtutea,
adevarul si întregul tezaur de cinste al virtutilor ramân doar niste cuvinte
perimate, fara sens si lipsite de orice semnificatie. Evlavia, credinta, cultul
religios sunt socotite roade ale unui cuget obscurantist specific vremurilor
trecute. Comuniunea este nimicita si în locul ei este introdus individualismul,
existenta egoista. Fiecare e împotriva tuturor si cu totii sunt dusmani unii
altora. Pacea este alungata în munti, iar în societatea umana se înfiripeaza
razboiul necrutator spre proclamarea dreptului celui mai puternic si a
tiranului de temut, groaznic si însetat de sânge, care se desfata cu necazurile
semenilor, ale caror sânge si sudoare trebuie sa adape pamântul si solul în
care îsi înfig radacinile iubirea de placeri si patimile tiranice. Prezentul
este totul pentru om, trecutul si viitorul, inexistente; desfatarea de acum si
fericirea care decurge din ea sunt gândurile ce domina.
Sfantul
Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr.
Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 213-214
TAINA APROPIERII DE DUMNEZEU
Sfantul Ioan din Kronstadt
Când un om rau vine cu o rugaminte la
un om bun, blând si smerit, pentru mai buna reusita încearca sa se asemene
acestuia. Asa si crestinul, purcezând a se ruga Domnului sau Maicii Lui celei
Preacurate sau Îngerilor sau Sfintilor, trebuie, pentru ca rugaciunea lui sa
aiba spor, sa se asemene dupa putinta Domnului Însusi, ori Preacuratei Maicii
Lui, ori Îngerilor, ori Sfintilor. Si tocmai în aceasta sta taina apropierii de
Dumnezeu si a grabnicei auziri a rugaciunilor noastre.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, In lumea rugaciunii, traducere de Adrian si Xenia
Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2003, p. 15
ASCULTAREA
Sfantul Sofronie Saharov
Tot ceea ce este, fiinteaza pentru
ca Dumnezeu gândeste lumea. Dumnezeu gândeste lumea si lumea fiinteaza. De veti
cauta voia lui Dumnezeu în simplitate si smerenie, Dumnezeu poate preschimba
orice situatie, pâna si cea mai negativa. Astfel, de veti asculta de parintele
vostru duhovnicesc si veti avea încredere în el, sa nu va fie frica de a fi
prost calauziti. Dumnezeu întotdeauna va gasi mijlocul de a va descoperi
adevarul. A umbla întru ascultare înseamna a va face inima mai simtitoare fata de
fiece miscare duhovniceasca din viata voastra.
Sfantul
Sofronie Saharov, Din viata si din duh, traducere de Parintele Rafail Noica,
Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2011, p. 40-41.
PAJISTEA NADEJDII
Sfantul Teofan Zavoratul
Bunule Iubitor de oameni! Daca peste
iarba, peste flori, peste toata verdeata se revarsa harul Tau cu îmbelsugare
când vine vremea, cu atât mai mult îi vei darui robului Tau ceea ce cere în
rugaciune.
Caci, iata, vazduhul se limpezeste
si pasarile cu felurimi de glasuri cânta slava marii Tale întelepciuni; iata,
întreg pamântul se învesmânteaza în haina de flori pestrite, tesuta fara mâini
omenesti, se veseleste si praznuieste.
Stropeste si inima mea cu roua
harului Tau, Bunule Iubitor de oameni! Pamântul semanat nu poate sa odrasleasca
daca nu cade belsug de ploaie: fara harul Tau, nici inima mea nu poate sa
odrasleasca cele bineplacute Tie si sa aduca roada dreptatii.
Sfantul
Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de
Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 32-33
Educatia
Sfantul Paisie Aghioritul
Numele pe care îl scrijelesti pe
scoarta unui copac se va mari, va creste odata cu el. La fel si inima copilului
tau. Ceea ce scrijelesti în anii lui de gingasie vei citi în cei care vor urma.
Sfantul
Paisie Aghioritul, Mica filocalie, traducere de Parintele Victor Manolache, Ed.
Egumenita, Galati, 2009, p. 141
FACLIA INIMII
Fericitul Trifon Turkestanov
Furtunile vietii nu-i sunt spre îngrozire
celui ce-i straluceste-n inima faclia pe care focul Tau a aprins-o. Împrejur e
întuneric si vreme mohorâta, e vuiet de vijelie si spaima cumplita. Iar în
sufletul lui e lumina si pace: Hristos e acolo! Si inima cânta: Aliluia!
Fericitul
Trifon Turkestanov, Cunoasterea lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute,
traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, cap. Acatist de
Multumire „Slava lui Dumnezeu pentru toate”, p. 128.
Hristos a înviat!
Cu
deosebit respect vă trimitem nr. 446 al ,,Scrisorii pastorale”. Dacă aveți
posibilitatea, vă rugăm să ne confirmați primirea. În situația în care textul
primit de Dvs. nu conține diacritice, vă rugăm să ne semnalați și vom încerca
să vi-l trimitem într-un alt format.
Sănătate, pace și fericire în casa și în viața Dvs.!
Hristos a înviat!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
UMBRA SI SLAVA
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca, atunci când mergem înspre
soare, umbra noastra vine dupa noi si, cu cât mai grabit fugim de ea,
apropiindu-ne de luminatorul zilei, cu atât mai repede alearga si umbra în urma
noastra, facându-se tot mai mare. Asemenea sunt si oamenii evlaviosi. Acestia
se apropie de Dumnezeu, iar slava lor vine dupa ei; si pe masura ce ajung tot
mai aproape de El, cinstirea le calca pe urme tot mai mult. Si cu toate ca ei
fug de proslavire, aceasta alearga în urma lor si nu au cum sa scape de ea.
Ori, dimpotriva, atunci când venim dinspre soare, umbra parca ar fugi de noi;
si cu cât ne departam mai mult de el, cu atât mai cu grabire se retrage umbra
noastra. Astfel, desi alergam dupa ea, nu ne este cu putinta a o ajunge din
urma: ea pururea le scapa celor ce încearca sa o prinda, oricât de mult ar fugi
pe urmele ei. Întocmai sunt si oamenii care au îndragit cele lumesti: pe masura
ce se departeaza acestia de Dumnezeu, se retrage si slava de la ei si cu cât
mai mult alearga dupa proslavire, cu atât mai mult fuge ea de ei. Prin acestea
te înveti sa cauti a te apropia de Domnul prin smerenie, prin rugaciune, prin
deprinderea virtutilor crestinesti si sa dispretuiesti slava lumii acesteia. Si
atunci vei avea cinstire, desi nu o vei mai dori. Caci nu este preamarit acela
pe care lumea îl mareste, ci acela pe care îl cinsteste Dumnezeu. Iar Domnul îl
cinsteste pe cel care Îl proslaveste, dupa cum Însusi zice: „Eu îi voi cinsti
numai pe cei ce Ma cinstesc, iar cel ce Ma defaima va fi dispretuit” (1 Regi 2,
30).
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 141
INTELEPCIUNEA ANIMALELOR
Sfantul Nectarie al Eghinei
Cel care supune observatiei un animal
anume poate, desigur, sa determine care sunt limitele stiintei si întelepciunii
aceluia? Întelepciunea si priceperea animalelor au un caracter particular:
fiecare animal are întelepciunea corespunzatoare lui; întelepciunea unui animal
nu se înrudeste câtusi de putin cu întelepciunea altui animal dintr-o alta
clasa si nu au acelasi fundament, pentru ca nu au ca temei ratiunea, ci firea
animalului. Multe animale pot convietui vreme de secole în aceleasi locuri, dar
niciodata un animal nu va trage vreun folos de pe urma întelepciunii si
stiintei altui animal; se poate ca maimuta sa-l vada pe castor vreme de secole
construind, dar niciodata nu va ajunge sa-i imite mestesugul; nici câinele,
nici pasarea o alta pasare si nici vreun animal mai mult sau mai putin
dezvoltat nu va ajunge sa imite stiinta altui animal. Prin urmare, sufletul
animalelor nu se bucura nici de cea mai mica asemanare cu cel al omului; pentru
ca animalul nu lucreaza cu stiinta, nici nu e constient de finalitatea lucrarii
sale; pe când omul lucreaza liber, ca o fiinta ce e înzestrata cu suflet
rational, având constiinta scopului si finalitatii sale.
Sfantul
Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr.
Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 62-62
MILIOANE DE CHIPURI
Sfantul Ioan din Kronstadt
As putea sa-mi imaginez înlauntrul
sufletului milioane de chipuri, de pilda, toate ale Maicii Domnului; as
zugravi-o cu mintea în toate felurile si toate înfatisând aceeasi persoana
vrednica de veneratie, ca si Ea însasi. Dupa cum Monada Cea de dinainte de
fire, datatoare de viata, a conceput, a creat prin cuvântul ziditor si a
sfintit prin Duhul Sfânt o infinitate de chipuri inteligibile dupa însusi
modelul Sau, Care sunt Puterile ceresti, asijderea Tatal a conceput, iar Fiul,
Însusi Chipul cel viu al Tatalui, a creat si a sfintit prin Duhul Sfânt si un
chip al Sau sensibil si inteligibil totodata – omul. De la aparitia aceluia, la
început chip unic, creeaza, spre uimirea noastra, pâna în ziua de astazi
asemenea chipuri. Si toate sunt vii, nespus de frumoase, dupa asemanarea lui
Dumnezeu, dainuitoare, vesnice. Asijderea si eu, oricât de multe icoane as
face, pe toate le voi considera adevarate, vrednice de cinstire, îmi voi pleca
genunchii înaintea lor, cu conditia sa corespunda chipurilor (imaginilor) vii
ale sfintilor lui Dumnezeu. Ce ne-ar putea împiedica sa avem atâtea chipuri ale
Mântuitorului Hristos, câte chipuri reale de crestini exista? Orice icoana a
Mântuitorului este chipul Sau vrednic de cinstire, care straluceste în sufletul
oricarui crestin adevarat.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 438-439
M E L C U L
Sfantul Ioan din Kronstad
La ce înaltime ti-a fost ridicata,
omule, fiinta prin persoana lui Iisus Hristos, Dumnezeu si Om? Pe înaltimea
tronului dumnezeiesc. La ce înaltime ti-a fost ridicata fiinta prin persoana
Maicii lui Dumnezeu? Mai presus decât heruvimii si serafimii. Pentru cine s-au
savârsit acestea? Pentru tine, omule, pentru ca, eliberându-te de povara
poftelor ticaloase, sa te faci partas firii dumnezeiesti. Ce raspuns dai
acestor intentii, acestor fapte ale Divinitatii, Providentei atotbinevoitoare?
Ti s-au dat toate puterile dumnezeiesti spre viata si buna cinstire (2 Petru 1,
3), cum le folosesti? Nu cumva le dispretuiesti? Nu te prelinge, lipindu-te de
pamânt ca melcul.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2005, p. 377.
PLUGARUL SI GRIUL
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi,
iarasi, un plugar care îsi treiera grâul, adunând semintele în jitnita, iar
pleava maturând-o afara. Asa va fi si la sfârsitul veacului acestuia, dupa cum
este scris. Atunci cei credinciosi si cucernici vor intra în Împaratia
Cerurilor, precum grâul este adunat în jitnita, iar cei rai, ca pleava vor fi
dati afara „si-i vor arunca în cuptorul de foc; acolo va fi plângerea si
scrâsnirea dintilor” (Matei 13, 40-42). Pilda aceasta te îndeamna sa te
îngrijesti staruitor de mântuirea ta si sa nu mai fii pleava netrebnica, ci
grâu.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 76
RADACINILE
Arhimandritul Sofronie Saharov
Pentru
a zugravi mai limpede tabloul caii noastre crestine, asemenea Parintilor, vom
alege metoda pildei. Când ne uitam la un pom batrân, de veacuri, care îsi
înalta coroana pâna în nouri, noi stim ca puterea radacinilor lui care se
afunda în adânc trebuie sa fie pe masura dimensiunilor sale. Daca radacinile
lui nu ar patrunde în întunecatele sânuri ale pamântului, poate tot atât de
adânc pe cât este de înalta coroana; daca întinderea radacinilor sale si
puterea lor nu ar fi pe masura volumului si greutatii partii vazute a
copacului, ele nu ar putea nici sa îl hraneasca, nici sa-l tina în picioare: un
vânt slab l-ar putea doborî. Tot asa si în viata duhovniceasca a omului. Daca
constientizam maretia chemarii noastre în Hristos, cu alte cuvinte, alegerea
noastra în Sfatul cel mai înainte de veci al lui Dumnezeu spre înfiere, iar
aceasta mai înainte de zidirea lumii, atunci de aici noi nu ne vom înalta în
mândrie, ci cu adevarat ne vom smeri. Miscarea în jos, în întunericul cel din
afara, este de neaparata trebuinta noua tuturor, pentru a ne tine în adevaratul
duh crestin. Ea se exprima printr-o necontenita amintire a nimicniciei noastre
dintru început, prin cea mai aspra osândire de sine în toate. Si cu cât mai
adânc se pogoara omul în osândirea de sine, cu atât mai mult îl înalta
Dumnezeu. „Zic voua… ca tot cela ce se înalta pre sine smeri-se-va, iar cel ce
se smereste pre sine se va înalta” (Luca 18, 14).
Arhimandritul
Sofronie Saharov, Vom vedea pe Dumnezeu precum este, traducere de Parintele
Rafail Noica, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 107
MALUL MARII
Sfantul Ignatie Briancianinov
Cu
cine poate fi asemanat un crestin care îndura suferintele vietii pamântesti cu
o adevarata cugetare duhovniceasca? El este aidoma unui calator care sta pe
malul marii zbuciumate. Valurile carunte se apropie înversunate de picioarele
drumetului si, izbindu-se de nisip, se împrastie în stropi marunti la
picioarele lui. Marea, certându-se cu viforul, urla, înalta valuri cât muntii,
fierbe, clocoteste. Valurile se nasc si se înghit unele pe altele, iar crestele
lor sunt încununate cu spuma alba ca zapada. Acoperita de ele, marea închipuie
prin sine gura de necuprins, împresurata cu dinti, a unui balaur înfiorator.
Tainicul calator priveste cu cuget molcom acest spectacol amenintator. El îsi
tine ochii îndreptati spre mare, dar unde se afla oare cugetarile si inima lui?
Gândul sau este la portile mortii, inima sa – la Ju decata lui Hristos. De pe
acum el sta înfatisat înaintea lor prin cuget si simtire; acolo se afla grijile
lui si teama sa, de care fuge toata frica ispitelor pamântesti. Valurile se vor
domoli si se va potoli marea. Acolo unde se înaltau valuri înfuriate, se va
întinde luciul neclintit al apelor ostenite de furtuna. Dupa o rascolitoare
neliniste, ele se vor retrage într-o tacere de moarte. În luciul lor straveziu
se va oglindi soarele înserarii.
Privind
din limanul pasnic al manastirii la marea vietii, tulburata de furtuna
ispitirilor, Îti multumesc Tie, Domnului si Împaratului meu, caci Tu m-ai adus
în împrejmuirea sfântului locas! M-ai ascuns „în taina fetei Tale de
razvratirea omeneasca”! M-ai adapostit „în cortul Tau de grairea împotriva a
limbilor”! (Psalm 30, 20-21) Numai pentru aceasta se mâhneste sufletul meu si
se tulbura în nestire : anume când se întreaba daca va trece oare din locul
acesta, de pe tarmul marii schimbatoare si necredincioase a vietii, „la loc de
salasluire minunata, pâna la casa Domnului, în glasul bucuriei si al
marturisirii, al sunetului de praznuire” (Psalm 41, 4-5); aseza-ma-voi oare
acolo în vecii vecilor? Cât despre suferintele pamântesti – „în Domnul am
nadajduit, nu ma voi teme: ce îmi va face mie omul?” (Psalm 55, 11).
Sfantul
Ignatie Briancianinov, Cunoasterea lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute,
traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 18-19.
MLADITA VITEI
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi
ca via îsi da rodul sau celui care a sadit-o, dupa cum zice Apostolul: „Cine
sadeste vie si nu manânca din roada ei?” (1 Corinteni 9, 7). Fiecare crestin
este ca o mladita care a fost sadita în via Sfintei Biserici si împrejmuita cu
întaritura Legii lui Dumnezeu, adapata cu Cuvântul Domnului si îngrasata din
Sfintele Taine si de aceea trebuie sa-I aduca lui Dumnezeu, Saditorului si
Hranitorului ei, rodul faptelor celor bune, adica al dragostei, al rabdarii si
al blândetii, „rodul buzelor care preaslavesc numele Lui” (Evrei 13, 15). Daca
este cineva care nu aduce rodul cel bun, i se cuvine aceluia a se teme de
taierea despre care ne spune Înaintemergatorul: „Iata, securea sta la radacina
pomilor si tot pomul care nu face roada buna se taie si se arunca în foc”
(Matei 3, 10). Întâmplarea aceasta si cugetarea asupra ei te îndeamna spre
adevarata pocainta si spre roadele ei, fara de care ea nu poate fi adevarata.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 105
I-A CAZUT CU TRONC
Sfantul Ioan din Kronstadt
„I-a
cazut cu tronc la inima”, se spune când în relatia dintre doua persoane,
situate pe trepte diferite, una – cea mai puternica – ofera protectie celei mai
slabe. Cel ce s-a învrednicit de protectia celui mai mare, cazându-i aceluia cu
tronc la inima, îsi da seama de aceasta si, prin reciprocitate, cauta sa-i fie
aproape de inima. Asa se întâmpla si între Dumnezeu si cei ce-L slujesc din
toata inima: inima acestora este întotdeauna aproape de Dumnezeu si Dumnezeu
este aproape de inima lor. Asa trebuie sa se întâmple ori de câte ori se roaga
crestinul. Sa fim aproape de Dumnezeu cu inima când ne rugam. Aceleasi relatii
bune, sincere, pe care cautam sa le avem cu oamenii, se cuvine sa le avem si cu
Dumnezeu.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 50
TACEREA CARE NE INCONJOARA
Compozitorul Arvo Part
Tacerea
e întotdeauna mai desavârsita decât muzica. E de ajuns sa învatam s-o ascultam.
Aceasta e problema principala. Caci, în aceasta lume, totul e atât de plin,
sunt atâtea pe care de-abia le putem presimti. Bineînteles, nu vedem îngeri.
Totusi, ei sunt aici. Lânga noi. În general, oamenii nu-i vad. Nu aud ceea ce
ne înconjoara, în tacere.
Compozitorul
Arvo Part, Cantul inimii – puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de
Laura Marcean & Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 66-67
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu