Ioan Miclău - LĂNGĂ LIRA-I SFĂRÂMATĂ

 

LĂNGĂ LIRA-I SFĂRÂMATĂ

 

 

~*~

 

Lângă lira-i sfărâmată, rătăcit Orfeu privește

Înspre cerurile albe, înspre marea ce vuiește,

Neștiind în ce abisuri așchiile-i adunate

Să le-arunce cu durere vremurilor tulburate.

 

El privea adăncul mării, înnegritele ei valuri,

Cerul, unde zeii lumii în lucindele altaruri,

Croiau legi eternității, ne-odihnitelor popoare,

O căta pe-Eurydice, a lui dragoste și floare!

 

Ea era precum o floare, izvor cântecelor sale;

Cum fugea de ispitire șarpele-i ieși în cale,

Cu a dintelui otravă și a limbei rele spume,

El mușcând-o, o trimise în a Persefonei lume!

 

Acol* dorm în veșnicie de-avalma, mobi și regi,

E imperiul răcelii și-al întunecimii legi;

Doar când Hades îi trezește, îi așează-n adunare,

Le-amintește din cea lume, ce făcut-au fiecare !

 

Sisif, Ixion, Tantalus, toți purtau a lor pedepse,

Primul la împinsul pietrei, celălalt in flăcări dese

Biciuit pentru adulter, Tantalus de sete frânt,

Deși pân la gât în apă n-ajungea să bea nicicând.

 

Cerberus pus la intrare paznic lumii din adâncuri,

Oprea tainica simțire chiar și tainicele gânduri,

Celei lumi miraculoase de sub scoarța pământească,

Unde geniul Morții șterge via limbă omenească.

 

Dar, Orfeu luându-și lira și pornind din nou să cânte,

Reânvie lumea moartă, se mișc pietrele din munte,

Pomii ramurile freamăt, Marea valul și-l îmbună,

Cerul argintează zarea cu-a lui răsărit de Lună.

 

Pe-a lui tron de din adâncuri Hades capătă blândeață,

Persefona amintirea vremii când era în viață,

Cereberus căzu în vise și în somnuri prelungite,

Cei de sub pedepse, liberi deveneau pe nesimțite.

 

La a lui Orfeu cântare, Hades îi promite-n dată,

Să-i dea lui Eurydice șansa cât mai are-n față,

De-a trăi în lumea vie, însă cum s-o sfârși timpul,

Înapoi să se întoarcă! Nu-i salvare-n tot Olimpul

 

Persefona însă are o năstrușnică idee,

A nu se privi-mpreună ori îmbrățișați să stee,

Pân ce vor ieși în lumea viilor și în lumină;

Acceptând Orfeu pornește, urmat de Eurydicea lui sublimă!

 

Cum ajunge la lumină, cu mult dor vru s-o privească!

”Vai, doar câțiva pași rămase, câțiva pași să se ivească

Și ea-n lumea cu lumină! Ca o umbră căzu iarăși în adâncuri!

Orfeu fărămându-și lira, rătăcindu-și a lui gânduri,

Lângă lira-i sfărâmată, auzi spre el cum vine

Vocea ei: ”Rămâi cu bine”

 

~*~

Bibliografie:

(din cartea ”Mitologiile- Surse de studii istorice”-autor

Ioan Miclău - Ed. ”Cuget Românesc”-Bârda

2016, pag.29. Cu o prefață de dl. Ben Todica.