23
august 1944 (2)
Ion
Măldărescu
25
August 2022
În momentul când a plecat la Palatul
Regal, Ion Antonescu știa de ce se duce la regele Mihai. Cu o zi în urmă, el a
luat hotărârea irevocabilă să scoată țara din război, iar chemarea lui Karl
Clodius la sediul guvernului, în seara de 22 august, a fost făcută tocmai
pentru a-l pune în temă pe oficialul german privind intențiile sale. Tot atunci
când a mers în audiență la regele Mihai, puțin după ora 15:00 a zilei de 23
august 1944, Mareșalul Antonescu avea sprijinul ferm al liderilor Opoziției
Unite, care îl rugaseră de mai multe ori (vorbesc de Iuliu Maniu și C. I. C.
Brătianu) încă din aprilie 1944 să încheie el Armistițiul. Deci, regele Mihai
și cei din jurul său când au afirmat că, în cadrul audienței, Ion Antonescu ar
fi refuzat categoric să încheie armistițiul, mint. Mint și au mințit cu bună
știință, știind bine care era adevărul. Secretarul particular al regelui,
Mircea Ionnițiu, notează că, în audiență la rege, Antonescu ar fi declarat că,
fără acordul lui Hitler, nu va scoate țara din război și că va continua lupta
„chiar și pe crestele Carpaților”[78]. Mircea Ionnițiu, nu-i nimic
surprinzător, a preluat spusele stăpânului lui, regele, repetându-le. Despre
audiența lui Ion Antonescu și cauzele demiterii sale de către el, fostul
suveran, regele Mihai s-a pus pe sine într-o postură eroică, luminoasă, de
adevărat salvator al Patriei. Mai mult, el, regele, care cu greu lega două,
trei cuvinte în orice convorbire, indiferent cine ar fi fost în fața sa, la 23
august 1944, dacă ar fi să-l credem, a devenit locvace, ditirambic chiar,
cuprins fiind de o logoree nefirească[79], ținându-i un discurs moralizator și
acuzator lui Ion Antonescu.
Ca și în cazul susținerii faptului că Ion
Antonescu ar fi refuzat să accepte Armistițiul, la 23 august 1944, regele Mihai
iarăși minte când face trimitere la audiența Mareșalului, care audiență ar fi
fost provocată de el. El afirmă că Antonescu a venit la Palatul Regal la
chemarea și insistența sa[80], afirmație total contrarie adevărului. În acest
sens, regele Mihai este contrazis chiar de secretarul său particular, Mircea
Ionnițiu. Acesta notează că, pe 23 august, „dimineața, cred că pe la nouă, am
fost trezit de telefonul care suna în biroul regelui. Telefonistul îmi spune că
Mihai Antonescu este pe fir”[81]. Mihai Antonescu îl informă pe secretarul
regelui „că ar dori să vină la Palat în audiență și că Mareșalul va veni mai
târziu”[82]. Mircea Ionnițiu se duse la rege, îl scoală din somn, pentru ca
„odată trezit, regele este de acord ca ambii Antonești să vină în audiență după
masă la ora trei”[83]. Și totuși, regele Mihai susține că el i-ar fi chemat pe
Ion și Mihai Antonescu la Palat „să discutăm situația de pe front”[84].
Evident, regele Mihai a mințit, minte în acest caz, el neavând cunoștință de
cele scrise de secretarul său particular, voia să arate posterității ce mari
merite a avut la 23 august 1944. Și generalul Constantin Sănătescu notează că
pe 23 august 1944 „la orele 11:30 am fost chemat la telefon de Președinția de
Consiliu. Mihai Antonescu îmi spune că la ora 15:30 va veni la Palat cu
Mareșalul spre a vedea pe rege”[85].
Minciuna regelui Mihai este dezvăluită și
de un alt actor relativ important implicat în evenimentele de la 23 august
1944, Victor Rădulescu-Pogoreanu. Acesta mărturisește că, „la prânz”[86], în ziua
de 23 august 1944, la Palatul Regal, avea loc o consfătuire la care au
participat regele, generalul C. Sănătescu, Ion Mocsony Stârcea, generalul Aurel
Aldea și Grigore Niculescu-Buzești (capul complotului), director la Direcția
Cifru a Ministerului Afacerilor Externe. Iată cele spuse de Victor
Rădulescu-Pogoreanu, care, adăugate mărturiilor redate aici, nu lasă nicio
îndoială că regele Mihai nu l-a chemat el în audiență la Palatul Regal pe Ion
Antonescu: „La prânz, luându-se cunoștință și de faptul că Mareșalul Antonescu
ceruse, în chiar acea dimineață, să fie primit de rege, iar în cazul că
Mareșalul Antonescu nu ar fi dispus să facă aceasta, să se dezlănțuie acțiunea
proiectată pentru 26 august”[87]. Evident, Victor Rădulescu-Pogoreanu prezintă
varianta regelui Mihai cu privire la audiența lui Ion Antonescu, afirmând că la
cererea regelui de a încheia imediat armistițiul, Ion Antonescu a răspuns „că
nu poate face acest lucru, deoarece nu înțelege a-și călca angajamentul luat
față de Germania, și că în cel mai rău caz se va retrage cu germanii împreună -
la nevoie - până în Bihor”[88].
Ieșirea regelui din camera unde avea loc
audiența, intrarea sa „într-o cameră alăturată”[89], de care a vorbit și Ion
Antonescu, trecând în alta „alăturată”[90], unde erau I. Mocsony-Stârcea,
generalul A. Aldea, Grigore Niculescu-Buzești, M. Ionnițiu. Aici el a primit
sfatul, ordinul de la grupul de complotiști de a reveni la Antonescu și a-l
demite. Cuvintele prin care regele l-a demis pe Ion Antonescu, după Victor Rădulescu-Pogoreanu
(înalt funcționar în Ministerul Afacerilor Externe), ar fi fost: „În această
situație, domnule Mareșal, eu retrag încrederea mea”[91]. După care a intrat în
cameră echipa condusă de maiorul Anton Dumitrescu, arestarea și reproșurile lui
Ion Antonescu către generalul Constantin Sănătescu. E momentul să subliniez că
pe lângă Blocul Național Democrat, constituit în iunie 1944, de care am
amintit, alianță politică care cuprindea cele trei partide democratice (P.N.L.,
P.N.Ț. și P.S.D.R.) și partidul comunist (gruparea subordonată Kremlinului),
care alianță urmărea înlăturarea de la putere a lui Ion Antonescu, în vara lui
1944, s-a constituit și un complot militar.
Pe 20 iunie 1944, Blocul Național Democrat
a dat publicității o Declarație în 5 puncte care avea drept obiectiv scoaterea
Țării din Axă, încheierea Armistițiului, înlăturarea lui Ion Antonescu și
restabilirea unui regim democratic. Despre „complotul” politicienilor, Ion
Antonescu a aflat din rapoartele S.S.I., nedând importanță prea mare faptului.
De altfel, Ion Antonescu era în strânsă legătură cu liderii celor 3 partide
democratice, deoarece atât el, cât și Opoziția Unită urmăreau același obiectiv:
condiții de Armistițiu cât mai favorabile țării. Știm bine, din cele ce am
scris până acum, că Antonescu a avut contacte strânse, personale cu Iuliu Maniu
și Dinu Brătianu prin Ion Mihalache și Gh. Brătianu. Pe amândoi oameni
politici, emisarii opoziției, Ion Antonescu i-a primit, purtând lungi
convorbiri, în 22 august și 23 august (dimineața) 1944. Am sintetizat cele
discutate de Mareșal cu cei doi oameni politici în seara de 22 august 1944. Nu
mai revin.
Despre complotul militar îndreptat contra
sa, însă, Ion Antonescu nu știa nimic. Grupul complotist de militari cuprindea
pe generalul C. Sănătescu, generalul A. Aldea, generalul C. Niculescu,
generalul Gh. Mihail, generalul C. Anton, colonelul D. Dămăceanu și alții.
Complotiștii erau conduși, cu numele, desigur, de regele Mihai. În lunile mai -
iulie 1944, complotiștii militari au avut numeroase întâlniri la Palatul Regal
și în unele locuințe particulare. Legătura între grupul de complotiști civili
și cei militari au ținut-o oamenii din jurul regelui: Grigore Niculescu-
Buzești, Mircea Ionnițiu și Ion Mocsony-Stârcea.
Grupul complotist militar a avut o
întrunire importantă, în noaptea de 13 spre 14 iunie 1944, într-o casă
particulară din strada Armenească, nr. 15, din București. La întâlnire au
participat și membri ai conspirației politice. După dezbateri, discuții aprinse
s-a închegat un plan de acțiune cuprinzând măsurile militare ce trebuiau luate
pentru reușita arestării lui Ion Antonescu. Lui Ion Antonescu nu putea să-i
treacă prin cap că unii generali îl vor dat deoparte. El făcea ceea ce voiau
aceștia. Urmărea să scoată țara din război, împreună chiar cu complotiștii. S-a
insistat pe păstrarea secretului absolut a planurilor de acțiune, avându-se în
vedere ca puciul să aibă loc prin surprindere. S-a constituit un Comitet
Militar de acțiune compus din mai mulți generali (C. Sănătescu, Gh. Mihail,
Vasiliu-Rășcanu), coloneii D. Dămăceanu și Emil Bodnăraș (din partea partidului
comunist).
Complotiștii au luat în calcul, în vederea
deblocării situației fără ieșire a României, formarea unui alt guvern în
sectorul românesc al frontului, unde ar fi trebuit să se stabilească regele
Mihai. În acest sens, generalul Constantin Sănătescu, trimis de rege, a vizitat
frontul în luna aprilie 1944, contactându-i pe generalii M. Racoviță și C.
Niculescu, care au fost incluși în complot. Ei au pregătit noncombatul militar
din 20 august 1944. Planul cu guvernul din Nordul Moldovei nu a fost
concretizat de teama germanilor.
În a doua jumătate a lunii august 1944,
regele Mihai a patronat câteva consfătuiri cu membrii Blocului Național
Democrat și ai Comitetului Militar de acțiune. Cea mai importantă a fost cea
din noaptea de 17 august 1944, unde s-a hotărât trimiterea lui A. Aldea la
Moscova pentru a contacta guvernul sovietic și stabilirea regelui în Nordul
Moldovei la sediul Armatei a 4-a.
Precipitarea evenimentelor provocată de
ofensiva sovietică a făcut inoperant acest plan. În seara de 19 august 1944,
tot la Palatul Regal, s-a decis ca guvernul Ion Antonescu să fie înlăturat și
instalat un guvern B.N.D.. Tot atunci s-a luat în calcul folosirea forței
pentru înlăturarea lui Antonescu, dacă acesta ar fi refuzat să încheie
armistițiul. Regele dorea formarea unui guvern politic, rugându-l pe Iuliu
Maniu să accepte conducerea acestuia. Maniu și Dinu Brătianu apreciau că un
guvern de militari condus de generalul C. Sănătescu ar fi fost mult mai nimerit
în condițiile date. Tot în acea noapte s-a hotărât ca lovitura de stat să se
dea pe 26 august 1944.
Evoluția evenimentelor a obligat
complotiștii să devanseze data cu 3 zile, pe motiv că Ion Antonescu intenționa
să plece pe front în dimineața zilei de 24 august 1944, caz în care planul lor
de a-l aresta pe 26 august devenea imposibil. Am sintetizat evenimentele ce au
precedat vizita lui Ion Antonescu la rege din 23 august 1944 (întoarcerea de pe
front, întâlnirile cu Clodius, Mihalache, Gh. Brătianu, ședința de guvern din
23 august 1944) după cum am oferit detalii suficiente de ce și pentru ce a
cerut Ion Antonescu audiență la regele Mihai în după amiaza zilei de 23 august
1944. O clipă nu și-a imaginat Mareșalul Antonescu, când a plecat la Palatul
Regal, cu intenția de a anunța pe rege că, realizându-se consensul cu Opoziția
Unită, va încheia Armistițiul cu Națiunile Unite, că va fi demis și arestat pe
motiv că nu a vrut să scoată țara din războiul cu Națiunile Unite! 23 august
1944 constituie un eveniment paradoxal, iar motivațiile celor care au înfăptuit
actul, deși par solid argumentate, nu corespund adevărului.
În legătură cu 23 august 1944, realitatea
istorică a fost următoarea: Ion Antonescu din proprie inițiativă a solicitat
audiență la regele Mihai, în dimineața zilei de 23 august a acelui an, pentru
a-l informa pe acesta că a luat hotărârea de a scoate țara din război prin
semnarea Armistițiului. Desfășurarea faptelor a fost expusă și de Gh. I.
Brătianu, în cadrul audierii sale de către așa-zisul tribunal al poporului, în
ziua de 9 mai 1946. Iată mărturia extrem de importantă efectuată de fiul lui
Ion I. C. Brătianu, Gh. I. Brătianu: „În ziua de 23 august [1944], dimineața,
am fost trimis la Snagov (aici era mutat sediul guvernului din aprilie 1944,
după începerea marilor bombardamente aeriene de către anglo-americani) de către
șefii opoziției - atuncea se constituise Blocul Național Democrat, constituit
din Partidul Național Liberal, Partidul Național Țărănesc, Partidul
Social-Democrat și Partidul Comunist. Dintre reprezentanții lor erau atunci
prezenți în capitală: d-l Dinu Brătianu, Iuliu Maniu și Titel Petrescu – d-l
Pătrășcanu era atunci urmărit de poliție și nu putea fi găsit. Da, aceștia trei
mi-au dat însărcinarea să mă duc la Snagov și să vorbesc cu d-l Mareșal
Antonescu, pentru a-l îndemna la încheiere, imediat, a armistițiului... Și am
avut o discuție împreună (cu Ion Antonescu - n. a.).
Adaug că înaintea mea fusese, în același
scop, d-l Ion Mihalache, mandatar de asemenea. În timp cât se discuta, d-l
Mihai Antonescu și Mareșalul Antonescu au avut inițiativa unei audiențe la
Palat și chiar s-a telefonat fiind eu de față acolo, pentru a se fixa această
audiență”[92]. Depoziția lui Gh. I. Brătianu infirmă cele susținute de regele
Mihai, stabilindu-i-se definitiv adevărul în privința contrazicerilor cu
privire la cine a cerut audiența. Noi știm și de ce anume a fost solicitată
întâlnirea Mareșalului cu regele, iar cele susținute de Mihai și apropiații săi
(am sintetizat opinia acestora) în acest caz se dovedește definitiv a fi
neconforme realității. Tot cu acel prilej, Gh. I. Brătianu a subliniat faptul
că Ion Antonescu a răspuns pozitiv solicitărilor lui Iuliu Maniu și Dinu
Brătianu, acceptând să încheie „armistițiul în condițiunile care erau
cunoscute”[93], cerând să-i aducă „asentimentul scris al șefilor
opoziției...”[94]. Ion Antonescu, preciza Gh. I. Brătianu, i-a declarat că va
scoate țara din război „indiferent care va fi părerea germanilor”[95]. Cele susținute
de regele Mihai cum că el i-a chemat la Palatul Regal pe cei doi Antonești nu
corespund adevărului[96]. Realitatea istorică, în acest caz, este cu totul
alta, opusă: Ion Antonescu a cerut audiență, așa cum a notat în „Însemnările”
efectuate în camera unde fusese închis în după amiaza și noaptea de 23 august
1944: „fiindcă voiam să merg la această audiență cu hotărârea luată”[97] (de a
semna armistițiul).
Aflând chiar din partea șefului guvernului
că Ion Antonescu însoțit de Mihai Antonescu „vor veni la Palat”[98], regele
Mihai se sfătuiește cu colaboratorii săi apropiați la amiaza zilei de 23
august. La consfătuire au participat „generalii Aldea și Sănătescu, Buzești și
cu Stârcea... în biroul regelui”[99] și, desigur, secretarul particular al suveranului,
Mircea Ionnițiu[100]. Cei prezenți în biroul regelui au discutat „ultimele
informații primite de pe front și din țară”[101]. Concluzia trasă de
participanți a fost că „situația nu s-a îmbunătățit”[102] și că „pe front nu se
putuse organiza o linie de apărare coerentă, ci doar puncte de rezistență
izolate care erau expuse la învăluiri din partea blindatelor sovietice”[103].
Cei din biroul regelui au aflat că „în regiunea Chișinău un număr mare de
unități române și germane fuseseră încercuite”[104]. Că avangărzile trupelor
sovietice ajunseseră la Câmpulung Moldovenesc, existând două mari breșe în
zonele Bârlad și Bacău care puneau în pericol grav „restul țării”[105].
Regele a fost sfătuit ca la întâlnirea cu
Mareșalul să ridice problema semnării armistițiului și, dacă Ion Antonescu nu
va accepta, ă fie demis și arestat[106]. Tot la acea consfătuire, cei prezenți
au hotărât „ca reprezentanții partidelor să fie avizați de noile circumstanțe
și de devansarea acțiunii militare cu trei zile”[107]. Grigore
Niculescu-Buzești și Ion Mocsony Stârcea au primit misiunea să-i caute și să-i
informeze pe Maniu și L. Pătrășcanu „pentru a-i informa de cele hotărâte”[108].
Cei doi reveniți din oraș la Palatul Regal
au informat pe rege că cei doi nu fuseseră găsiți. Buzești, deși nu-l întâlnise
pe Maniu, primise asigurări „că îl va putea întâlni mai târziu” [109]. Ion
Mocsony Stârcea dăduse de omul de legătură al lui Pătrășcanu care îi promisese
că Pătrășcanu și Titel Petrescu „vor veni la Palat, însă nu înainte să se
întunece” [110].
George Magherescu, la rândul său, susține
că, la amiaza zilei de 23 august 1944, generalul Constantin Sănătescu s-a
întâlnit cu Iuliu Maniu, „în jurul orei 13”[111]; acum Maniu îl informează că
refuză să formeze guvernul, propunând ca noul guvern „să fie alcătuit exclusiv
din generali”[112]. Maniu îi mai spuse lui Sănătescu că Mareșalul era decis să
semneze armistițiul „cu sau fără partidele politice”[113]. La ora 13, 23 august
1944, notează George Magherescu, șefii partidelor de opoziție, Iuliu Maniu,
Dinu Brătianu, Titel Petrescu, rămăseseră la aceeași hotărâre de a lăsa pe
acela „care începuse războiul să-l termine”[114].
Regele Mihai, la 23 august 1944, a
acționat fără asentimentele partidelor politice; mai mult, împotriva voinței
acestora care hotărâseră să-l lase pe Mareșal să încheie Armistițiul. Arestarea
lui Ion Antonescu, regele Mihai a efectuat-o doar la îndemnul imperativ al
membrilor camarilei sale. În acest sens, Stârcea și Buzești l-au îndemnat să-l
aresteze pe Mareșal inventând un motiv inexistent. În 23 august 1944, partidele
politice au hotărât să-l lase pe Mareșal să semneze Armistițiul ca pe cel care
avea cele mai bune condiții și șanse de a-l realiza.
Regele și grupul său au ignorat partidele
politice care reprezentau Țara, atunci, dând o lovitură de stat. Iar urmările
acesteia vor fi catastrofale pentru România. Sfătuit să-l aresteze pe Ion
Antonescu, indiferent ce ar fi spus sau declarat Mareșalul (cu privire la
Armistițiu), regele îl informă pe maiorul Anton Dumitrescu, tot în ziua de 23
august 1944, din garda Palatului că îl va aresta pe Mareșal[115]. S-a pus la
cale și arestarea colaboratorilor lui Ion Antonescu (C. Pantazi, M. Elefterescu,
Gh. Tobescu, Eugen Cristescu) pentru a bloca orice ripostă din partea
acestora[116].
În „Jurnalul” de audiențe al regelui pe 23
august 1944, se consemnează că, înainte de sosirea lui Ion Antonescu la Palatul
Regal, la ora 15, a sosit Mihai Antonescu[117], regele discutând cu acesta
evoluția situației militare[118]. După jumătate de oră de discuții, regele
Mihai revine în biroul său[119]. La ora 16:15, are loc „audiența domnului
Mareșal Antonescu”[120], care, la ora 17:30[121], alături de Mihai Antonescu,
„sânt reținuți în incinta Palatului Regal în Casa Nouă”[122]. Regele destituie
guvernul „și schimbarea regimului Mareșal Antonescu”[123]. Sunt chemați la
Palat și arestați, la ora 18, Mircea Elefterescu, C. Pantazi, generalul C. Piky
Vasiliu[124]. După demiterea lui Ion Antonescu, regele Mihai constituie noul
guvern; au fost redactate unele decrete regale, lucrându-se de către Grigore
Niculescu-Buzești la proclamația către țară. Noul guvern va fi condus de
Constantin Sănătescu, cuprinzând generalii A. Aldea, Gh. Mihail, Liteanu[125]
și alții. Ion Antonescu, după cum știm, a fost arestat de maiorul Anton
Dumitrescu și trei plutonieri, Cojocaru Dinu, Dumitru Rusu, Dumitru Bâlă[126].
Nu există consens în mărturiile celor care au participat la arestarea Mareșalului;
nu cred că ar avea relevanță scoaterea acestora în evidență. De reținut, că
spusele lui Ion Antonescu sunt confirmate de mărturia lui Emilian Ionescu,
colonel în garda Palatului, care a afirmat că în cursul audienței „tot timpul
celor 45 de minute a vorbit numai Ion Antonescu”[127].
După ce regele iese din birou și intră
echipa maiorului Anton Dumitrescu, declarase colonelul E. Ionescu, cei trei
plutonieri „cu revolverele întinse spre cei doi Antonești”[128], Mareșalul s-a
adresat lui C. Sănătescu: „Bine, Sănătescu, ce înseamnă asta? Intru ca un om
pașnic și sânt tratat ca un criminal?”[129]. Atunci Sănătescu spuse
plutonierului care-l ținea de brațe pe Mareșal „să ia mâna de pe domnul
mareșal”[130]. Emilian Ionescu afirmă că Sănătescu a fost mereu contra
arestării lui Ion Antonescu[131]. Ezitarea echipei condusă de A. Dumitrescu de
a continua arestarea a fost lichidată prin intervenția colonelului E. Ionescu
care ordonă lui A. Dumitrescu să execute ordinul regelui[132]. Evenimentul
arestării s-a petrecut la ora 17:05, Ion și Mihai Antonescu sunt închiși în
camera Safe de la etajul I al Casei Noi din Palatul Regal.
Din noaptea de 23 spre 24 august 1944, Ion
Antonescu, arestat și închis, va fi predat unei echipe de comuniști condusă de
Emil Bodnăraș, care îl va ține închis câteva zile într-o casă conspirativă a
comuniștilor din cartierul Vatra Luminoasă.
După ce, la ora 21:30, „se imprimă pe
placă proclamația”[133] regelui către țară, la ora 22:30 acesta o citește la
radio, în care se afirmă că România a acceptat armistițiul și a părăsit alianța
cu Germania[134]. Spontan, bucureștenii se adună în fața Palatului Regal într-o
„mare manifestație”[135]. Mihai se arată de două ori în balcon salutând
mulțimea.
Deși în fața posterității regele Mihai
apare ca factor determinant al actului de la 23 august 1944, el, mai degrabă, a
fost un figurant care a executat ordinele Camarilei[136].
După ce Mareșalul Antonescu a fost
arestat, iar regele anunță Lumea că România a acceptat armistițiul oferit de
Națiunile Unite, poporul român a pornit pe calea grea a unor suferințe fără
egal în istoria sa.
Armata Română, la ordinul regelui, a
capitulat, trupele sovietice, ignorând faptul că regele a vorbit despre
alăturarea României Aliaților, au pătruns în tot teritoriul țării. Mii, zeci de
mii de ostași români au fost luați prizonieri (peste 160.000) de către
sovietici și trimiși în U.R.S.S.. Câți au mai revenit în Țară nu se știe cu
precizie. Țara a fost ocupată cu brutalitate de U.R.S.S. și comunizată. Între
23 august 1944 - 12 septembrie 1944, sovieticii au continuat să trateze Armata
Română, România, în continuare, ca dușmani. De-abia pe 12 septembrie 1944, la
Moscova, României i se impune un dictat punitiv de o duritate unică, căruia i
s-a spus „Convenția de Armistițiu”. Nu intru în analiza textului acestui act
diplomatic, deoarece o voi face ceva mai încolo.
După 23/24 august 1944, Armata Română a
continuat războiul, de astă dată contra Germaniei și Ungariei, reușind să
elibereze Nord-Vestul Transilvaniei de sub ocupația Ungariei. Comandamentele
Sovietice au aruncat trupele române la asalturi sângeroase, sinucigașe, în urma
cărora România a dat un tribut de sânge îngrozitor. Cazul Oarba de Mureș este
elocvent în acest sens. După 25 octombrie 1944, când Transilvania nord-vestică
a fost eliberată de Armata Română, trupele române continuă să poarte operațiuni
militare pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei și Austriei, dând un sacrificiu
imens: 169.000 de oameni.
Nu voi face o analiză istorică bazată pe
„dacă”, o istorie contrafactuală, ce ar fi fost „dacă” Ion Antonescu ar fi fost
lăsat să scoată el însuși România din război! Constat, însă, că un grup de
oameni în frunte cu regele Mihai lipsiți de onoare și minimă responsabilitate,
arestându-l pe Ion Antonescu, la 23 august 1944, au aruncat poporul român
într-o tragedie istorică fără echivalent în istoria noastră. Regele și
complicii lui, la 23 august 1944, au crezut că România se putea salva de sub
ocupația U.R.S.S. după ce dăduse ordin Armatei să capituleze! Câtă inconștiență!
Nu voi întreba retoric, ca și Ion
Gheorghe[137], că, dacă România ar fi ieșit din războiul cu Națiunile Unite în
urma negocierilor Mareșalului, ar fi putut „deveni salvatorul Europei”[138].
Oricâte argumente ar fi aduse, oricâtă imaginație am folosi, în cazul unei
asemenea ipoteze, România, poporul român nu s-ar fi putut sustrage sorții ce i
se rezervase prin înțelegerile dintre cele trei mari puteri Aliate, la Teheran
(1943), Moscova (1944) și Ialta (1945). Poporul român, ca și toate popoarele
din Estul Europei, au fost cedate sferei de influență și stăpânire a Imperiului
Sovietic. Tragedia poporului român după 1944, timp de câteva decenii, a fost
rezultatul temeinic al loviturii de stat dată de o clică iresponsabilă și de un
rege imatur, mincinos, cinic, amoral.
La câteva decenii de la respectivul
eveniment, după ce poporul român trăiește experiența istorică a comunismului
genocidar, Ion Antonescu, care salvase de trei ori din prăpastie Statul și
Națiunea, a devenit subiect de legi liberticide, fiind interzis cu desăvârșire
de a se rosti adevărul istoric despre el și dramatica sa epocă. Despre regele
Mihai, însă, se scrie și se vorbește elogios, i s-a ridicat și i se ridică
statui, deși gestul său de la 23 august 1944 a aruncat poporul și țara într-o
prăpastie istorică fără asemănare.
Aranjament grafic - I.M.
----------------------------------------------------
[78] Mircea Ionnițiu, Amintiri și Reflecțiuni,
Editura Enciclopedică, București, 1993, p. 49.
[79] Vezi Gh. Buzatu și colaboratorii,
Mareșalul Antonescu în fața Istoriei, vol. II, pp. 74 – 81.
[80] Mircea Ciobanu, Convorbiri cu Mihai I
al României, Editura Humanitas, București, 1991, p. 20.
[81] Mircea Ionnițiu, op. cit., p. 44.
[82] Ibidem, p. 45.
[83] Ibidem.
[84] Mircea Ciobanu, op. cit., p. 20.
[85] Constantin Sănătescu, Jurnal,
București, 1993, p. 60.
[86] Gh. Buzatu și colaboratorii,
Mareșalul Antonescu în fața Istoriei, vol. II, p. 173.
[87] Ibidem.
[88] Ibidem, p. 174.
[89] Ibidem.
[90] Ibidem.
[91] Ibidem.
[92] Procesul Mareșalului Antonescu.
Documente, vol. I, p. 369.
[93] Ibidem.
[94] Ibidem.
[95] Ibidem.
[96] Mircea Ciobanu, op. cit., p. 20.
[97] Procesul Mareșalului Antonescu.
Documente, vol. I, p. 51.
[98] Mircea Ionnițiu, op. cit., p. 40.
[99] Ibidem, p. 45.
[100] Ibidem.
[101] Ibidem.
[102] Ibidem.
[103] Ibidem.
[104] Ibidem.
[105] Ibidem.
[106] Ibidem, p. 46.
[107] Ibidem.
[108] Ibidem.
[109] Ibidem, p. 47.
[110] Ibidem.
[111] George Magherescu, op. cit., vol.
III, pp. 231 – 233.
[112] Ibidem, p. 232.
[113] Ibidem.
[114] Ibidem.
[115] Gh. Buzatu și colaboratorii,
Mareșalul Antonescu..., vol. II, p. 204.
[116] Mircea Ionnițiu, op. cit., pp. 47 și
urm.
[117] Procesul Mareșalului Antonescu.
Documente, vol. I, p. 47.
[118] Mircea Ionnițiu, op. cit., p. 48.
[119] Ibidem.
[120] Procesul Mareșalului Antonescu.
Documente, vol. I, p. 47.
[121] Ibidem.
[122] Ibidem.
[123] Ibidem.
[124] Ibidem.
[125] Ibidem.
[126] Ibidem.
[127] Gh. Buzatu și colaboratorii, op.
cit., vol. II, p. 205. Mărturia lui Anton Dumitrescu, p. 213.
[128] Ibidem, p. 214.
[129] Ibidem.
[130] Ibidem.
[131] Ibidem.
[132] Ibidem.
[133] Procesul Mareșalului Antonescu.
Documente, vol. I, p. 47.
[134] Ioan Scurtu, Documente privind
istoria României între anii 1918 – 1944, București, 1995, p. 617.
[135] Procesul Mareșalului Antonescu.
Documente, vol. I, p. 48.
[136] Gh. Buzatu, 23 august 1944:
Conspirația conspiratorilor, în România sub imperiul Haosului (1919 – 1989),
Editura Tipo Moldova, Iași, 2011, p. 369.
[137] Ion Gheorghe, Un dictator nefericit.
Mareșalul Antonescu (Calea României spre Statul Satelit), Editura Machiavelli,
București, 1996, pp. 348 și urm.
[138] Ibidem, p. 348.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu