duminică, 12 mai 2024

MARIAN ILIE - A fost și n-a fost vis - (...pe tărîmul vieții lui Mihai Eminescu)

 



A fost și n-a fost vis

 

~*~

Azinoapte m-am visat ilot din Sparta

Măslinuind livada doamnei Marta

Care-mi dădea drept hrană, zilnic, mie

Un sandviș învelit în poezie

Ce conținea mereu, neapărat

Între felii de vorbe, un rahat

Trudeam de zor din zori până-n amurg

Iar seara cădeam lat de-atâta sârg

Pânăntr-o zi, când, după cum fu datul

S-a terminat în debara rahatul

Și mă trezii cumva ca luat din oală

Că îmi dădu o poezie goală

De orice-aș fi putut gândi că-i hrană

Pentru sărmna specie umană

- Deschide-ți, dom’le, gura și inghite

Felii de vid în vorbe potrivite

Cu care demonstrez la toți că eu

Sunt mai zeiță decât Dumnezeu

Și-n aste vremuri tulburi am în mână

Merindea pentru gura lui bătrană

Să potolesc, cu mâna-mi neostângă

Flamânda dumnealui gură nătângă

Fă bine dar și nu te mai holba

Și-nghite sandvișul din dreapta mea !

Am luat sandvișul, da’-n loc să-l înghit

I l-am zvârlit în ochi… și m-am trezit…

A fost și n-a fost vis – rușine mie

Ca-a mers cu pâra la Academie

Și-a câștigat. Pe mine, ca poet

M-au condamnat să scriu acest pamflet!

………

Acuma,dacă stau și mă gândesc

Înclin să cred c-a fost un semn ceresc

 

Că visul meu, în ultimă instanță

Avea un tâlc de mare importanță;

Precum știți bine, mult timp nu mai e

Și-atunci când vom alege-n USR

E musai să votăm, la Vel-șefie

Pe cineva suprem în meserie

Cum, bunăoară, e Marta Petreu

Mai dumnezeie decât Dumnezeu –

Doar ați vazut și voi ce ochi avea

Nici Domnul s-o privească nu-ndrăznea

Cât e de Dumnezeu, mut de uimire

Nici aer nu avea să mai respire

Și nu Cuvântul îi ieșea pe gură

Ci-un damf puternic de maculatură

Citise, cred cartea scrisă de Marta

Și intuise Creatorul soarta

Literaturii… unde sus n-au loc

Decât enoriașii sectei Woke

Și unde – știți prea biune ce spun eu –

Trona pe vremuri un alt Dumneazeu…

Și irăși stau și irăși mă gândesc:

Dacă nu-i Dumnezeul cel ceresc

Ci Dumnezeul cel de altădată

Sub care Marta s-a văzut urcată

La Exhinox, pe bolta cerului

Și-acum se-arunc-asupra dumnealui

Cel din al carui cer contestatarii

Mai bine de-un deceniu-au supt pulsarii

(Ca cei de prin boscheți adiomamă)

Și-acuma nimeni nu-i mai bagă-n seamă

Drept pentru care, înca pe felie

Ei toarn-adiomamă-n poezie

Si țes din vorbe-n vânt câte-un zăbranic

– Poem LGBT, porno, satanic

Sau naiba știe ce-altă mascara –

Pitind trecutul într-o debara...

 

~*~

MARIAN ILIE

 

 

 

 

Marta Petreu – grosolană mistificare pe tărîmul vieții lui Mihai Eminescu

DE ION SPÂNU

 

Cercetare de mîntuială în „Apostrof”.

 

Una dintre cărțile mele se numește „Asasinarea lui Eminescu”, în care am analizat pe toate fețele ziua de 28 iunie 1883, în care Mihai Eminescu a fost internat în ospiciu de către Titu Maioresu încă din dimineața acelei zile, fiind aruncat spre seară din Băile Mitrașevschi în cămașă de forță. Am văzut toate documentele păstrate, am citit tot ce s-a scris despre acea zi, fie de către contemporanii lui Eminescu, fie de cei care au scris cîte ceva în anii din urmă, realizînd, în final, prima investigație de presă exhaustivă despre această zi fatală pentru destinul lui Mihai Eminescu, părintele spiritual al tuturor jurnaliștilor români!

În aceste condiții, vă dați seama ce senzație am avut cînd am citit articolul „Eminescu și Nietzsche”, semnat de Marta Petreu în revista „Apostrof”, nr. 3/2019! Sîntem, cu acest articol al Martei Petreu, în fața celei mai grosolane mistificări în ceea ce privește biografia lui Mihai Eminescu, așa cum veți vedea în demonstrația noastră de mai jos.

 

MARTA PETREU L-A EXTERNAT PE EMINESCU DIN OSPICIU PENTRU A-L TRIMITE „LA 10 SEARA” LA MAIORESCU

 

Iată un prim fragment semnificativ din articolul Martei Petreu, în care, pe linia trasată de Eugen Simion, vrea musai să-l scoată pe Eminescu ca fiind nebun incurabil, ceea ce, pe baza documentelor cunoscute, am putea spune că este o adevărată „nebunie”:

„Înainte de-a se pierde în tenebrele bolii psihice, Eminescu, pe lîngă o nervozitate aparte și un „orgoliu crescut", a avut cel puțin încă două simptome semnificative: întîi, în 23 iunie 1883, a declarat de față cu martori că „vrea să se călugărească" dar să rămînă în București; apoi, în seara zilei fatale de 28 iunie 1883 – ziua cînd boala a izbucnit în el cu o asemenea forță, încît gazda lui, doamna Slavici, a fost nevoită să-i ceară lui Maiorescu ajutor la 6 dimineața – în drum spre sanatoriul Șuțu, a binecuvîntat oamenii cu care s-a întîlnit, concret, pe doamna Maiorescu și pe un vizitator al lui Maiorescu: „Pe la 10 seara, a venit Eminescu cu o trăsură la mine, a binecuvîntat-o pe soția mea cu o privire fixă și pe Ilie Nicolescu, care tocmai pleca, îmbrățișîndu-mă și apoi tremurînd", nota Maiorescu în jurnalul său”.

Marta Petreu este profesor de istoria filosofiei și este greu de imaginat că un astfel de „specialist” își bazează susținerile pe o documentare atît de rudimentară! Observați că Marta Petreu citează din jurnalul lui Titu Maiorescu ce s-a întîmplat în dimineața fatidicei zile de 28 iunie 1883, dar nu a avut curiozitatea să vadă textul original al însemnărilor acestuia, cum ar fi făcut orice cercetător serios, și nici să citească vol. II din „Însemnările zilnice” ale lui Maiorescu, publicate de I. Rădulescu-Pogoneanu, unde ar fi găsit însemnarea corectă:




Să revedem pasajul corespunzător din articolul Martei Petreu din revista „Apostrof”, în care apare această expresie ciudată „PE LA 10 SEARA”:

 

Observați că în „Însemnările zilnice” se spune clar: „PE LA 10  veni cu trăsura la mine Eminescu”, în timp ce Marta Petreu scrie, citînd – chipurile – tocmai din jurnalul aceluiași Maiorescu: „Pe la 10 seara, a venit Eminescu cu o trăsură la mine”!

 

 



Informația Martei Petreu este complet falsă, știindu-se că la ora 19.00 Mihai Eminescu era deja ridicat din Băile Mitrațevschi, pus în cămașă de forță, aruncat în căruța cu coviltir (ambulanța de la acea vreme) și dus direct la ospiciul dr. Șuțu, acolo unde, conform aceleiași însemnări, Titu Maiorescu îl internase încă de dimineață, cotra sumei de 300 de lei pe lună!

Iată două pasaje din Procesul-verbal (publicat în facsimil de Constantin Barbu în „Codul invers”) care certifică faptul că Eminescu nu avea cum să vină în 28 iunie 1883 la Maiorescu „LA 10 SEARA”, căci era deja ridicat în cămașă de forță „LA ORA 19” din Băile Mitrașevschi și depus la „Caritatea” lui Șuțu, așa cum scrie comisarul C.N. Nicolescu:

  


Evident, ne-am întrebat de unde a scos Marta Petreu acea informație că Mihai Eminescu era liber în seara de 28 iunie 1883, astfel încît să se ducă la acasă la Titu Maiorescu „PE LA 10 SEARA”. Și, am descoperit!

 

 

CONFUZIA MARTEI PETREU ÎȘI ARE ORIGINEA ÎNTR-O EDIȚIE CARE A TRANSCRIS GREȘIT „ÎNSEMNĂRILE…” LUI MAIORESCU

 

Cu acest articol din „Apostrof”, Marta Petreu se descalifică pe veci din calitatea de cercetător, în general, și de „eminescolog”, în special. Am căutat, totuși, să aflăm originea acestei confuzii și am descoperit că, pe blogul său, un oarecare Ion Marin Almăjan a citat tot din „Însemnările zilnice” ale lui Maiorescu exact aceeași informație ca a Martei Petreu: „PE LA 10 SEARA a venit Eminescu cu o trăsură la mine, a binecuvântat-o pe soția, mea, cu o privire fixă și pe Ilie Nicolescu care tocmai pleca”.

Era greu de crezut că Marta Petreu, poetă aproape porno, cu veleități de cercetător, redactor șef la o revistă a Uniunii Scriitorilor, își luase ca sursă un citat de pe blogul lui Ion Marin Almăjan (deși, mai știi?). Numai că, pe blog, Almăjan indică sursa citatului său: „Presupun că veți fi interesați, ca și mine dealtfel, să urmăriți, notațiile din jurnalul lui Titu Maiorescu, carte retipărită recent de Editura David Press Print, privitoare la Mihai Eminescu”.

Am luat, așadar, legătura cu directorul editurii „David Press Print” din Timișoara care, cu amabilitate, ne-a pus în legătură cu Bogdan Mihai Dascălu, coordonatorul ediției. Într-o convorbire telefonică pe care am avut-o cu Bogdan Mihai Dascălu, avînd în față amîndoi textul german al însemnărilor lui Maiorescu, acesta A RECUNOSCUT CĂ ESTE VORBA DESPRE O GREȘEALĂ A EDITORILOR! De bună credință, domnul Dascălu ne-a și trimis fotocopiile paginilor, inclusiv cu textul german, unde se vede clar eroarea de traducere:

Nu este, deci, nici un dubiu: eroarea de traducere din ediția lui Bogdan Mihai Dascălu, recunoscută și asumată de editori, a fost înghițită pe nemestecate de Marta Petreu, care, în acest fel, dă dovadă că nu are nici o legătură cu cercetarea în domeniul eminescologiei, deși simte mereu nevoia să-și dea și ea cu părerea!

 

Este, însă, foarte grav că articolul „Eminescu și Nietzsche” a apărut într-o revistă a Uniunii Scriitorilor și este semnat chiar de redactorul șef Marta Petreu, deci ar putea să reprezinte pentru elevi, studenți și profesori o bază documentară credibilă, putîndu-se perpetua astfel aceste informații false care, dincolo de faptul că sînt de un imens ridicol, pot încurca și mai mult cercetările în acest domeniu!

 

 

CRONOLOGIA ABSURDĂ A ZILEI DE 28 IUNIE 1883 DUPĂ HABARNISTA MARTA PETREU

 

În cartea noastră, „Asasinarea lui Eminescu”, am refăcut cronologia zilei de 28 iunie 1883, ținînd cont de toate documentele existente:

– ora 6: Maiorescu primește cartea de vizită de la Ecaterina Szöke Magyarosy, soția lui Slavici, în care i se cere s-o scape de Eminescu

– „imediat după aceea”, notează Maiorescu, Simțion, de la Societatea „Carpații”, vine acasă la Maiorescu pentru prima oară

– împreună, Maiorescu și Simțion pleacă la ospiciul dr. Șuțu, unde, total ilegal, fără absolut nici o dovadă despre o eventuală nebunie a poetului, în afara biletului primit de la soția lui Slavici, cei doi îi fac actele de internare lui Eminescu, Maiorescu plătind în avans 300 de franci

– ora 10: Eminescu vine acasă la Maiorescu, unde, „potrivit înțelegerii” cu Simțion, este trimis la Societatea Carpații, „de unde urmează să fie dus la dr. Șuțu”, așa cum scrie Maiorescu în jurnalul său

– ora 11: Eminescu se duce la Băile Mitrașevschi, potrivit Procesului-verbal al lui C.N. Niculescu, de unde avea să fie ridicat la ora 19 („7 seara”). Eminescu, Potrivit lui Ventura (informația trebuie luată cu mari rezerve), s-ar fi dus la Capșa.

 

– ora 12: percheziții și arestări la Societatea „Carpații”, unde Maiorescu îl trimisese pe Eminescu

– ora 19: Comisarul C.N. Niculescu încheie Procesul-verbal în care consemnează că a fost chemat de Ocășanu și Siderescu, colegii lui Eminescu de la Societatea „Carpații”!

– în jurul orei 19: conform aceluiași Proces-verbal, aflăm de la comisarul de poliție: „Am fost siliți să-l îmbrăcăm în camisolul de forță și astfel l-am condus institutului „Caritatea” cu concursul D-lor Ocășeanu și Const. Simțion – luănd însă cheia de la ușa băii. La „Caritatea” l-am confiat Dl. Dr. Șuțu, rugându-l a-i da îngrijiri excepționale”.

 

Aceasta este întreaga cronologie a zilei de 28 iunie 1883, care cuprinde evenimentele în care a fost angrenat Eminescu și este greu s-o contrazicem, căci este întocmită pe baza documentelor. Există un singur episod care are mari semne de întrebare, ca să nu spunem direct că este o simplă fabulație: povestea lui Grigore Ventura, care ne-a parvenit indirect, la mare distanță în timp, fiind relatată de Al- Ciurcu în articolul „Eminescu – din amintirile mele”, publicat în ziarul „Adevărul” din 17 octombrie 1911, deci după mai bine de 28 de ani de la ziua de 28 iunie 1883!

Marta Petreu, însă, ignoră toate aceste lucruri pentru că, pur și simplu, nu le cunoaște, altfel, măcar pe cale de logică simplă, și-ar fi dat imediat seama că Mihai Eminescu nu avea cum să fie acasă la Maiorescu „LA ORA 10 SEARA”, căci, la acea oră, era deja depus într-una din camerele de la ospiciul dr. Șuțu!

Dacă ar fi citit „Însemnările zilnice” ale lui Maiorescu, publicate de I.Rădulescu-Pogoneanu, pe care nu le poate ignora nici un cercetător serios, Marta Petreu ar fi văzut că Eminescu a venit la Maiorescu la ora 10 dimineața, nu seara! Ea, însă, a citit doar ediția scoasă recent la Timișoara de către Bogdan Mihai Dascălu, unde este regretabila eroare cu „ora 10 seara” și… a căzut în capcană pentru că nu știe nimic despre viața lui Eminescu.

Dacă ar fi s-o luăm în considerare pe Marta Petreu, cronologia zilei de 28 iunie 1883 ar arăta astfel:

 

– ora 6: doamna Slavici îi trimite lui Maiorescu cartea de vizită în care-l anunță că Eminescu e „foarte reu”

– „Pe la 10 seara”: Eminescu a venit acasă la Maiorescu, unde a binecuvîntat-o „cu o privire fixă” pe soția lui Maiorescu

– după acest episod, Eminescu s-ar fi dus singur, pe jos, la „sanatoriul” lui Șuțu, din moment ce, Doamne, Dumnezeule!, potrivit Martei Petreu, „în drum spre sanatoriul Șuțu, a binecuvîntat oamenii cu care s-a întîlnit, concret, pe doamna Maiorescu și pe un vizitator al lui Maiorescu”!

 

 

EPILOG LA MISTIFICAREA MARTEI PETREU

 

Cînd nu știi ceva și, totuși, îți dai cu părerea, ai făcut deja pasul în curtea ridicolului, de unde e greu să mai găsești poarta spre ieșire. Marta Petreu, prin această așa-zisă „cercetare” eminesciană, ne demonstrează că se simte bine acolo. Mai are, totuși, o șansă: să-și pună cenușă în cap și să se lase de meseria asta, căci cercetarea este la fel de grea precum carnea de porc. Deci, la cratiță, Marta Petreu!

Așadar, să fie clar pentru toată lumea: în ziua de 28 iunie 1883, Eminescu a fost acasă la Maiorescu la ora 10 dimineața, nu la ora 10 seara, cum a visat Marta Petreu!

 

 ~0~

 

 


 

S-a făcut vâlva mare dar, ca deobicei, nu folosește la nimic, mii de scriitori și milioane de eventuali cititori români asistă neputincioși la ascensiunea pe firmamentul noii noastre literaturi a unei astfel de stele - deocamdată - necăzătoare, căreia limba și literatura română, ca și cultura unei întregi civilizații umane nu-i mai spun nimic. Nimic! Cultutra florilor de mucigai pare a fi singura ocupatie a poetei cu simțul mirosului  dat peste cap. Cum e posibil așa ceva? Limba, literatura, cultura lumii, în general, au încă atâtea de spus - prin tot ceea ce s-a creat de milenii, dar și prin ceea ce ar fi de creat de aici încolo, domeniul de referință fiind tot ceea ce ține de Frumos, ce înnobilează spiritul uman. Totul ține în primul rând de capacitatea fiecărui creator de receptare a Creatului, apoi de capacitatea de a aduce la zi și chiar de a sonda mai departe, prin mijloacele specifice, realitatea și existența umană.

În literatură, mijlocul acela este cuvântul, indiferent de limbă și de realitatea ce o definește. Dacă cititorul obișnuit receptează pur și simplu mesajul transmis de un autor, pentru creatori există o întreagă teorie a literaturii între ale cărei canoane îi este dat să se manifeste. Există un lung șir de borne care marchează drumul, începând de la creatorii Homer, Dante, Shakespeare etc. până la  teoreticienii zilelor noastre precum Benedetto Croce, Umberto Eco sau, în literatura română, Tudor Vianu, George Călinescu și mulți alții.

S-a scris mult, în lume, de milenii și mai ales în ultimele două secole, au pâlpâit, s-au succedat și au coexistat o sumedenie de curente literare - totul în cautarea Noului, ca formă și conținut. E un principiu de care mai toți creatorii sunt conștienți și se străduiesc să-l aplice. În fond, nu e mare folozofie; trăim Noul în fiecare zi, atat în ceea ce privește realitatea ce ne înconjoară, cât și în privința limbii și gândirii, ceea ce îi poate diferenția pe creatori fiind stilul - modul în care ei folosesc unealta/mijloc avută la îndemână.

Avem așadar două elemente de bază, în meseria scrisului: realitatea (fie ea și una fictivă) și mijlocul folosit întru reflectarea ei. Realitatea, știm cu toții, înseamnă lumea ce ne înconjoară și ceea ce se întâmplă in interiorul ființei umane, de la macro la nono-univers, în perpetua devenire a acestui Tot. Datoria creatorului este de a-i ințelege sau intui frământările, începând de la cele generate de Legea Legilor Universului, Actul însuși al Creației, până la cele mai delicate legi intuite de Om în existența sa multimilenară, gen "vorba lungă, sărăcia omului". Este extrem de important ce anume din infinita realitate îl preocupă pe creator, astfel încât să existe o punte de legătură, de rezonanăa între el și receptorul creației sale, cititorul.

În ceea ce privește literatura română, cu toate barierele și ambuscadele întâmpinate din partea regimului trecut, ea a urmat o cale ascendentă, găsind un larg ecou în rândul publicului cititor. Doamne, cum se mai cumpărau pe sub tejghea, se multuplicau și circulau operle valoroase! A fost explzia șaizecistă, al cărei efect nu a putut fi preluat și am-plificat în deceniul următor, șaptezecismul capotând la jumătatea drumului sub asaltul generației optzeciste - un copil teribil al culturii socialiste, ale carui naștere și evolutie fulminantă, în anii aceia de opreliști impuse (unele cumva presupuse) încă lasă loc la discuții. Mie mi-a fost tare greu să înțeleg de ce mi-a fost scos de sub tipar un volum de poezie patriotică, din care multe poeme fuseseră deja publicate în reviste și ziare, în timp ce unii din cei ce veneau din urmă se bucurau de niște libertăți și încurajări greu de înțeles chiar și acum, după patru decenii. Greu, dar nu imposibil, pentru cine a urmărit îndeaproape, cu spiritul treaz evoluțiile din politica dâmbovițeană și reflexiile lor în mediul cultural.

A fost și bine și rău ca s-a întâmplat așa. A fost bine pentru că în literatura română s-au deschis noi perspective în abordarera actului creației și a fost rău pentru că literatura s-a îndepărtat treptat de esența ei și de cititor. Oricât am da vina pe dezvoltarea noilor tehnologii în comunicare, o bunăî parte din vina pentru îndepărtarea cititorilor de cartea editată le revine chiar celor implicați în fenomenul literar - autori, critici, editori, diriguitori, educatori. Sub asaltul nestăvilit al optzecismului și derivatelor din el, tinzând să devina o adevarată ideologie, puntea de rezonanță cu cititorul s-a îngustat, distanța de la autor la cititor luând treptat proporții, până la rupere.

Cum se poate aștepta cineva ca poezia cu pronunțată tentă sexuala și chiar porno (vezi premiile Mihai Eminescu de acum nu mulți ani), sau poezia cu tente sataniste (vezi volumul de față) să-si găseasca ecou în publicul larg. Acele cărți vor avea cititori, însă doar din cercul restrâns al creatorilor adepți ai respectivei pseudoideologii, sau din cel la fel de restrâns al cititorilor practicanți. În definitiv, ce se comunică prin creațiile respective?  Atat de îngust să fie universul material și spiritual al autorilor?  Atât de săracă, de fadă să le fie viața? Se pare că pentru ei conteaza prea puțin asta, de vreme ce sunt publicați, lăudați, premiați, plimbați, promovați etceterați pe seama unor responsabili din segmentul dominant al mediului literar. La ce bun accesul la un public incapabil să înțeleagă profunzimea neantului din jurul lor? Neant, dacă comparăm spațiul acela închis cu universul cel infinit prin care acum un secol și jumătate Eminescu își călătorea mintea și sufletul. Vai, și asta îi doare enorm! În autismul acesta și în micimea lor n-au loc de Eminescu și de atâtea alte minți și suflete luminate care i-au precedat. De aici și singura lor metaforă reușită, cea cu debaraua. Potrivit întelepciunii noastre populare, aș zice: cine pregătește debaraua altuia intră singur în ea! Mai ales că pe unde se învârt ei putoarea, de exmplu, vine nu dinspre Cel de Sus, ci de la cadavrele vii din mediul respectiv, peste care s-a întins mucigaiul de pe buruienile cultivate de Marta Petreu și vecinii ei din constelație. Atentie, Lev Tolstoi nu-l cunoscuse pe Putin, ca să zica cineva că aș da-o pe putinism!

 

Trimis de MARIAN ILIE

 











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu