ROMÂNIA
CA MARFĂ
MIHAI
EMINESCU
Finanţele - puterea cosmopolită
La noi sporirea veniturilor statului înseamnă,
totdeauna, diminuarea veniturilor fiecărei gospodării private. Dările se percep
nu din prisosul producţiunii, ci din necesităţile primare ale claselor de jos,
din plata muncii zilnice. De aceea, mărirea contribuţiilor instituite de stat
este echivalentă cu mărirea mizeriei populaţiei. Într-un stat agricol,
retragerea din circulaţia monetară a metalelor preţioase nu-i decât un plan de
a strânge în tezaurul Băncii Centrale a tot ce-i aur şi argint şi a da ţării, în
schimb, hârtiuţe frumos tipărite – care, la un moment dat, să nu fie bune decât
de aprins ţigările.
Lupta dintre bani şi moşie este atât de intensivă
încât capitalul bănesc, această putere esenţial cosmopolită, ameninţă a supune
cu desăvârşire forma a doua, iar supuind-o, ea va dicta în stat, va imprima
caracterul său organizării sociale şi organizării muncii, va deveni măsura caracterului, a
naţionalităţii, a idealurilor acelora care cer sacrificii ce produc
inegalitatea. Patria va deveni un hotel
şi naţionalitatea o marfă.
Agricultura și subminarea țăranului român
Aproape singurul producător în ţara noastră e ţăranul.
Susţinerea întregii xenocraţii se traduce în muncă ţărănească, în bir plătit de
ţăran în sute de forme. Regimul inuman de muncă îi subminează însăşi substanţa
biologică şi conduce la degenerarea clasei ţărăneşti.
Industria: Un popor se creşte prin industrie proprie
Un popor se creşte prin industrie proprie. Naţia
agricolă e expusă de-a fi exploatată de vecinul industrial. Dependenţa
economică o atrage după sine pe cea politică. La noi industria este slab
dezvoltată şi se confruntă cu un proces de înstrăinare amplu. Neapărat trebuie
să devenim naţie industrială, măcar pentru trebuinţele noastre. Manufactura
dispare, precum dispar la noi pe zi ce merge industria de casă şi meseriile. Și unde creşte necesitatea de-a
exporta produsele într-o formă crudă, nepregătită, omul recade în barbarie. Iar
averea scade an cu an, scăzând necontenit
şi valoarea omului, care devine, din ce în ce mai mult, sclavul
aproapelui său.
Comerţul în detrimentul elementului românesc
Este folositor în măsura în care sporeşte puterea de
muncă şi aptitudinile poporului. Altfel, este nociv. Modul de efectuare a
liberalizării industriei şi a comerţului a facilitat, cu concursul statului
român, preluarea lor de către străini în detrimentul elementului românesc.
Aplicarea, în relaţiile comerciale cu străinătatea, a politicii liberului
schimb este complet contraproductivă pentru interesele unei ţări agricole – cum
e România. De aceea, ţara noastră trebuie să instituie taxe vamale prohibitive
şi, simultan, să încurajeze producătorii interni în realizarea de produse
manufacturate.
Transportul
Cheltuielile de transport, transmisiunea şi repartiţia
productelor scad valoarea acestora, păgubind, astfel, şi pe producător şi pe
consumator. Cu cât aceste cheltuieli se suprimă, câştigul amândurora creşte. Cu
cât mai multe kile de grâu produci, folosul e mai mare. Cu cât sunt mai
numeroşi kilometrii de-a lungul cărora trebuie să le transporţi, cu atât paguba
e mai însemnată. Pentru o ţară agricolă, care importă fabricate şi exportă
materii brute, comunicaţia cu străinătatea e pernicioasă.
(Extras din volumul „Spre Eminescu,
Răspuns românesc la ameninţările prezentului şi la provocările viitorului”, de
Radu Mihai Crişan,
DRUMUL
LUI ABRAHAM CĂTRE ORTODOXIE
CONVERTIRI
CUM A DESCOPERIT ORTODOXIA?
Doamne, ajută, Abraham! Ne bucurăm că iubești
mănăstirea noastră și sfinții din închisori. Te-am ruga să ne povestești puțin
despre convertirea ta, ca si creștin catolic olandez la ortodoxie. Cum ai
descoperit ortodoxia?
Doamne, ajută! M-am născut în Olanda și acum
sunt creștin ortodox.
Cum și când te-ai convertit?
Acum trei ani. Eu eram interesat de filosofie. Nu
foarte adânc, dar eram preocupat de marele întrebări ale vieții, despre
Adevărul Absolut și lucruri asemănătoare. Aveam un trecut cu origini
protestante, deci deja aveam un anume interes.
Părinții sunt protestanți?
Da, amândoi părinți ai mei sunt. Dar nu atât de
practicanți.
Și aveați o biserică protestantă acolo?
Da, mergeam acolo, dar când am împlinit 14 ani nu
ne-am mai dus. La un moment dat, unul dintre prietenii mei mi-a recomandat să
citesc „Nihilismul”, de părintele Serafim Rose. A fost fenomenal! Chiar m-a
atins ce a scris.
CARE
HRISTOS?
Era
tradus în olandeză?
Da, dar eu am citit varianta în engleză. Apoi am fost
curios să aflu cine era el. Ce înseamnă un ieromonah ortodox... Credeam în
Hristos, dar nu știam (eram încă în căutări) care Hristos. Această căutare și
cartea Părintelui Serafim m-au împins spre Ortodoxie. Iar mai apoi am căutat
biserici ortodoxe pe internet din orașul meu. Am găsit una rusească și am
vizitat-o. Acolo am întâlnit un preot care era și călugăr.
Era o mănăstire?
Nu. E o mănăstire în partea nordică, dar are trei
parohii, fiindcă avem puțini preoți ortodocși.
Părinții nu au fost împotrivă?
Nu, dimpotrivă, chiar m-au susținut. Iar mama mea
chiar a participat la Botezul meu. Asta a fost acum patru ani. Acum trei ani am
fost botezat. Un an am făcut catehizarea. La început eram foarte motivat și
chiar îi mărturiseam preotului meu că vreau să devin călugăr. Însă el mi-a zis:
„Calmează-te, mai întâi să te văd mai des la Sfânta Liturghie, la slujbă”.
„AVEȚI
UN POPOR MINUNAT!”
Mai știm că și Alina, românca noastră și prietena ta
cu care urmează să te căsătorești, a avut și ea o contribuție majoră în
convertirea ta.
Da, Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am cunoscut-o pe
Alina, care m-a ajutat să Îl găsesc pe Hristos în mine însumi, în inima mea.
Tot ea m-a apropiat și de jertfa sfinților mucenici români din temnițele
comuniste, povestindu-mi despre nevoințele și credința lor nemăsurată în
Dumnezeu.
Pot să spun că sfinții închisorilor m-au apropiat și
mai mult de Dumnezeu și m-au determinat să mă îndrăgostesc de poporul român.
Aveți un popor minunat! Un popor credincios și apostolic. Prin osteneala
românilor care muncesc în afară, se propovăduiește de fapt Hristos și Biserica
Sa la toate popoarele. Românii răspândesc dragostea de Dumnezeu și creștinismul
prin modul în care sunt ei. Cumva duc ortodoxia cu ei și se și roagă foarte
mult. Ca și cum fac un apostolat în diaspora, românii.
MISIUNEA
ROMÂNILOR ÎN OCCIDENT
Exact.
Pot să reîncreștineze Europa.
Mi-a povestit chiar un olandez ortodox, pe care l-am
întâlnit și l-am întrebat cum a devenit ortodox. Și mi-a zis că a fost în
Caraibe în vacanță, a întâlnit niște români, a vorbit cu ei și a aflat că sunt
ortodocși. A zis că i-a plăcut felul lor de a fi, încât a vrut să vadă ce e
asta și acum e ortodox.
Și părintele Justin spunea acest lucru, că avem
misiunea aceasta de a evangheliza Occidentul. Nu pe toți îi chema în țară. Ne
poți spune ce vârstă ai?
Sigur, am 24 de ani.
Avraam e numele pus acum la botezul ortodox?
Da.
E un nume iudaic. Sunt mulți olandezi care se
convertesc?
Da, mulți tineri. În ultimii 4-5 ani a fost o creștere
a numărului de convertiri și chiar avem o problemă în acest sens. Sunt
ortodocși dar nu avem destui preoți și biserici.
Ce crezi că îi determină pe tineri să aleagă
Ortodoxia?
Probabil și eroismul ortodocșilor. Da. Pentru că s-au
săturat. Am vorbit și cu un prieten de la noi olandez și zic: „Cum ai ajuns
ortodox?”. Și mi-a răspuns: „M-am uitat în jurul meu. Nu mi-a plăcut ce am
văzut”. Și a studiat creștinismul și am ajuns la ortodoxie. Mulți s-au săturat
de imigranți, de amestecarea asta, de pierderea culturii. Acum cred că încep să
se deștepte destul de mulți europeni. Națiunile au importanța lor, mă refer la
specificul național.
Da, dar nu cu aversiune una față de alta. Cu
cultivarea calității creștine.
Păi creștinul nu poate să aibă aversiune față de alt
neam. Evanghelia nu ne-a învățat așa ceva.
Doar cu sentimentul de apărare. Uneori trebuie
să spunem: Până aici!
Asta sper să înțeleagă toată lumea. Poporul român este
un exemplu în acest sens. Că-și apără țara și își păstrează identitatea.
(Material publicat în Revista Atitudini
Nr. 88)
ICOANELE
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Icoanele sunt o necesitate a naturii omului. Poate oare firea noastra sa
se lipseasca de imagine? Poti oare sa-ti aduci aminte de un obiect sau o fiinta
care nu sunt de fata fara sa ti le „imaginezi”? Oare nu Însusi Dumnezeu ne-a
dat capacitatea de a ne imagina? Icoanele sunt raspunsul Bisericii la una din
necesitatile stringente ale naturii noastre.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 387.
CUM
SĂ RĂBDĂM BOALA
SF.
NICHIFOR CEL LEPROS
Vesel și calm în boală
Pentru suferința lui mucenicească, Domnul i-a dăruit
și harisma mângâierii celor întristați. Peste pragul chiliei sale modeste,
pășeau zilnic atât bolnavii spitalului, cât și credincioși veniți din Atena sau
din împrejurimi, cu sufletul frânt sub povara întristărilor, a durerilor sau a
deznădejdii și care mărturisesc.
„Deşi era imobilizat la pat, cu răni şi dureri, el nu
a scos un murmur, arătând multă răbdare. Avea darul de a-i consola pe cei
necăjiți. Ochii săi erau obosiţi, vederea slabă, iar mâinile îi erau
încleştate, având degetele paralizate. Cu toate acestea, el era tot timpul
vesel, calm, zâmbitor, mulţumit, bucuros, plăcut şi sfătos”.
Întâlnirea Pr. Iustus cu Sf. Nichifor
Părintelui Iustus de la Kathisma Sf. Nicolae din
Karyes, întâlnirea cu Sf. Nichifor i-a răscolit sufletul și l-a încredințat de
sfințenia acestuia. „L-am vizitat într-o după-amiază de duminică, când era
singur, întins pe pat într-o cameră întunecată sau mai degrabă o celulă de
închisoare. Puțina lumină care pătrundea pe fereastră îi lumina chipul. Mi-a
pus câteva întrebări scurte, vrând să afle cine sunt, ce lucrez, dacă sunt
căsătorit, cine îmi este duhovnic și altele asemenea…
Uitându-mă la el, simțeam că în ochii lui se citește o
lungă poveste de viață, de nevoință și îndelungă-răbdare. Nu erau veseli, nici
prea deznădăjduiți, nu exprimau amărăciune, arătau însă o mâhnire ce izvora din
adâncul sufletului său.
La un moment dat, mi-a spus: «Ești tânăr și ai glasul
destul de cald. Ai grijă în viață că mai presus de toate desfătările este
liniștea sufletului tău. Eu nu am ispitele tale, dar am de mulți ani ispitele
bolii. Slavă lui Dumnezeu, El știe pentru ce îngăduie ispitele».
Puterea Sfântului Nichifor
De acum îl priveam cu nesaț și prețuire, dorindu-mi să
nu înceteze să vorbească. Privirea lui îmi întărea convingerea că în acel monah
chinuit trăia cu adevărat Hristos… De câte ori îl vedeam, vrând-nevrând,
privirea mi se oprea când asupra chipului lui chinuit, când asupra icoanei și
fără să stea prea mult pe gânduri, sufletul meu începea să se roage fierbinte
Marii Mijlocitoare a celor necăjiți. Câteva momente domnea o adâncă tăcere,
amândoi cugetam la gravitatea bolii și fiecare se cufunda în gândurile lui.
După un ușor surâs ce apărea pe chipul lui, rostea: «Slăvit să fie Numele
Domnului cel Sfânt».
Acestea pecetluiau și ultimele clipe ale șederii mele,
ca și cum ar fi vrut să plec fără mâhnire de lângă el. Îl salutam și îi
spuneam: «Voi mai veni, Părinte Nichifor!». Plecând, simțeam că las o parte din
mine în acea chilie întunecată, pe care o lumina un monah ce își trăia propriul
foc curățitor și aștepta clipa în care Dumnezeu avea să îi răcorească
sufletul”.
Nu a cârtit niciodată în boală
Pentru Cuviosul Nichifor, Dumnezeu nu a rânduit
vindecarea de cumplita boală a leprei, însă i-a întărit sufletul cu răbdare de
mucenic. Odată cu anii, boala a înaintat atât de mult, încât i-a schilodit
mâinile și picioarele și l-a lipsit până la moarte de lumina ochilor. Cu toate
acestea, nu a cârtit niciodată împotriva lui Dumnezeu și nu cerea în
rugăciunile sale să se vindece. Avea o singură dorință arzătoare: să nu piardă
bucuria cerească a vederilor duhovnicești pe care o trăia cu ochii duhului.
Relatarea lui Iani Spiropulos din Kalithea ne
înfățișează câteva trăsături ale chipului schilodit de boală al părintelui
Nichifor, așa cum i s-a întipărit în minte când l-a văzut pentru prima oară la
leprozeria Sf. Lazăr din Hios: „Era de statură medie, slăbit de nevoință,
chipul îi era uscățiv, cu foarte puțină barbă și mâncat din pricina bolii, cu
pomeții ieșiți în afară, însă era dulce, surâzător. Ochii îi erau întotdeauna
plânși și vederea slabă. Cu toate acestea, era un om vesel, un tovarăș plăcut,
cu un dezvoltat simț al umorului…
Atât vederea slabă cât și degetele deformate și
anchilozate îl împiedicau să răsfoiască cărțile de pe analog și să citească
troparele. Dar acest lucru nu-l împiedica să-și împlinească îndatorirea de
psalt, cunoscând majoritatea acestora pe dinafară. Câteodată se mai răstea când
oamenii vorbeau tare în paraclis sau se purtau necuviincios în timpul Sfintei
Liturghii”.
(Extras din Revista Atitudini Nr. 66,
Să
nu creăm singuri spaime!
MARIN
RĂDUCĂ
Încrederea în Dumnezeu
Când Apostolii L-au întrebat pe Mântuitorul ce va fi,
El le răspunde: „Ajunge zilei răutatea ei. Ceea ce vreți să știți voi, nu este
dat vouă a cunoaște”. Să nu ne preocupe atât ce va fi, cum va fi viitorul
nostru, când va veni antihristul.
Pe antihrist l-am simțit cum m-a zdrobit în generația
și în lupta pe care am dus-o. Ce va fi și ce forme va mai lua în viitor, nu
știm. Să nu creăm singuri spaime! Să nu ne angajăm în lucruri de care nu suntem
noi răspunzători! Dacă Dumnezeu ar fi lăsat lucrurile pe mâinile diavolului,
nimeni, nici măcar cei aleși n-ar fi putut să reziste! Așa că, să avem
încredere în mila lui Dumnezeu cu noi!
Clipa de acum, nu viitorul
Drumul pe care ni l-a croit Mântuitorul și care este
strâmt, e greu și spinos, îl putem parcurge numai cu ajutorul Lui. Pe mine mă
interesează cum e clipa pe care o trăiesc zi de zi. Cum e clipa aceasta? E cu
Hristos, e împotriva lui Hristos, e păcat, e virtute? Acesta este omul nou. Nu
vedem că sfinții ne învață să ne uităm chiar și trecutul nostru? Să ne
intereseze clipa de față, să o trăim cu Hristos și în Hristos și pentru
Hristos.
Să nu ne întristăm pentru tulburările noastre
interioare pentru că ele trebuie să ne ducă la rugăciune. Dacă diavolul ar ști
că încercările acestea sunt spre folosul nostru, nu le-ar mai întrebuința. Să
ne gândim mai mult la ce a spus Hristos: „Frații mei, surorile mele, mama mea
sunt cei care fac voia lui Dumnezeu”. În rest, orice abatere de la drum, e
păcat.
Să biruim frica!
De unde vine frica?
Nu există om fără frică. Eu nu pot, eu sunt slab, nu
am putere, dar ce am? Îl am pe Dumnezeu, Îl am pe Hristos. Nu eu sunt
biruitorul, nu eu sunt cel care am rezistat, nu mă bat cu pumnul în piept. A
fost altcineva care m-a apărat și dacă nu păstrezi această legătură permanentă
cu Dumnezeu, nici nu te întărești. „Cheamă-Mă în necazul tău”, roagă-te: „Maica
Domnului, nu mă lăsa, ajută-mă!”.
(Selecții din paginile Revistei
Atitudini)111
--
Pr. Alexandru Stanciulescu - Barda ,
Parohia Malovat , jud. Mehedinti, Romania
tel. 0724 998086
LUMINA
FACLIEI
-
Sfantul Teofan Zavoratul -
Cel ce umbla cu faclie lumineaza celor ce-l însotesc:
asa lumineaza si virtutea, care întotdeauna poarta cu sine slava.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau
cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 148
O
MARE MINUNE A SFINȚILOR DIN ÎNCHISORI
CHIMIOTERAPIA ȘI ULEIUL DIN AIUD
O pacientă diagnosticată cu adenocarcinom stadiul 3,
colorectal, cu tratament inițial de radioterapie și chimioterapie sub formă de
tablete, a urmat tratamentul indicat de medici. După acest tratament, urma să
fie operată, potrivit medicilor la momentul respectiv, doar cu anus contra
naturii pe viață... Întrucât poziționarea prea joasă a tumorii nu permitea un
alt fel de operație.
Înainte cu aproximativ două săptămâni de RMN-ul care
urma după tratament pentru a-i fi stabilită intervenția, noi, familia, ne-am
adresat părintelui stareț de la schitul din Aiud. L-am rugat să ne ajute cu
ulei din candela Sfinților Mărturisitori. Știam că, de aici, nimeni nu rămâne
fără răspuns.
Astfel, a consumat ulei în aceste zile premergătoare
investigațiilor care urmau. Părintele i-a recomandat să-l consume inclusiv
noaptea, după ora 0. Pacienta își făcea probleme că nu va putea să se trezească
noaptea și se gândea că ziua îl va folosi, totuși. M-a sunat (eu, fiind
nepoata) și mi-a spus că efectiv, când trece de ora 0 se trezește brusc, fără
alarmă. Și merge să ia uleiul și să spună rugăciunea.
SURPRIZĂ PENTRU MEDICI
După ce au trecut zilele, a urmat repetarea RMN-ului.
Însă, surpriză totală! Medicii au fost surprinși pentru că nu aveau de ce să se
pregătească pentru o operație. Tumora dispăruse. I-au făcut analize la sânge,
i-au recoltat biopsie de pe pereții intestinului, ai rectului, de pe mucoasă,
dar nu au mai găsit nicio urmă.
Medicul l-a întrebat chiar și pe fiul ei, cum este
posibil așa ceva, pentru că sunt rare cazurile de vindecare într-o astfel de
situație. Noi speram doar să poată să micșoreze prin tratament dimensiunea
tumorii, pentru a o opera mai eficient.
CREDINȚA ÎN PUTEREA SFINȚILOR
Când ne-a dat uleiul, părintele ne-a transmis să-i
spunem să creadă și să se vadă ca o persoană sănătoasă. Ea s-a lăsat cu totul
în voia Domnului. O altă verișoară primară de-a ei a avut exact același
diagnostic, același tratament. A fost operată, dar nu credea în lucrarea
duhovnicească și a urmat doar tratamentul medical. A ajuns cu anus contra
naturii. Apoi, a făcut recidivă pulmonară și a fost din nou operată.
Verișoara vindecată i-a mărturisit că ea a mers și pe
calea Bisericii, că a consumat ulei sfințit, s-a rugat și că a participat în
mai multe rânduri la taina Sf. Maslu. Și în spital, le-a zis pacienților care
mergeau la tratament oncologic că ea respectă și ,,tratamentul de la
preot” (așa l-a numit), nu numai pe cel medical.
(Mărturie primită prin intermediul Părintelui stareț
Gavriil Vărvăruc, publicată în Revista Atitudini Nr. 88)
BOTEZUL
ȘI REFACEREA PRIMULUI ADAM
SF.
GRIGORIE TEOLOGUL
Să devenim primul Adam!
Eu sunt Lumina lumii (In. 8: 12) spune Domnul. Și
pentru această pricină, „Apropiați-vă de El și vă luminați, și fețele voastre
să nu se rușineze” (Ps. 33: 6), de lumina cea adevărată fiind însemnate. Iată
timpul renașterii; așadar cerești să devenim! Pe primul Adam să ni-l însușim!
Să nu rămânem ceea ce acum suntem, că să devenim ceea ce am fost la început.
„Lumina în întuneric se arată (luminează)” (In. 1: 5),
luminând această viață și trupul. Iar ea este prigonită de întuneric, dar nu
poate fi cuprinsă de către puterea vrăjmașă, vreau să zic, care cu nerușinare
năvălește spre Cel ce cu Adam seamănă, dar peste Dumnezeu cade, și este
biruită. Pentru ca întunericul noi să-l lepădăm și lumina s-o urmăm, iar apoi
lumină desăvârșită să ne facem.
Vedeți harul zilei? Vedeți puterea tainei? Nu v-ați
înălțat de pe pământ? Nu v-ați așezat în cele de sus, în mod deslușit fiind
înălțați de glasul nostru și de atragerea spre cele nematerialnice?
Și cum se face aceasta?
... Unde este ținerea poruncilor, acolo se face și
curățirea trupului de norii acoperitori ai acestuia, care împiedică sufletul și
nu-l lasă să vadă în mod curat raza dumnezeiască. Unde este curățire, acolo
este strălucire. Unde este strălucire, acolo este plinirea dorului, a celor ce
gonesc spre Cel mai mare, sau spre Cel mai presus de toată mărirea.
Pentru aceasta mai întâi este nevoie ca omul să se
curățească pe sine, și apoi să se apropie și să devină familiar cu Cel curat.
Dacă nu voim să pătimim ceea ce poporul lui Israel a pătimit neputând îndura
slava feței lui Moise, din care pricină acesta avea nevoie de acoperământ...
Sau precum Pavel, să ne rănim vederea, înainte de a se curăți el de
prigoniri...
Căderea lui Adam și restaurarea prin Întruparea lui
Dumnezeu
Dar nu a lui Dumnezeu este lucrul care prin pizma
diavolului și prin gustul amar al păcatului, s-a făcut, când în chip vrednic de
milă s-a văzut despărțit omul de Dumnezeu, Făcătorul său.
Așadar ce se întâmplă acum? Și ce este această mare
taină pentru noi? Firile lui Dumnezeu se înnoiesc și Dumnezeu om Se face. Și
Acela Care S-a suit peste cerul cerului, spre răsăritul slavei (Ps. 67: 34) și
strălucirii Sale, este slăvit la apus de către micimea și smerenia noastră. Și
Fiul lui Dumnezeu primește să Se facă și să fie numit Fiu al Omului. Nu primind
schimbare Cel ce era (căci neschimbabil este), ci luând asupra Sa ceea ce El nu
era (iubitor de oameni fiind), pentru ca Cel necuprins să poată fi cuprins,
prin mijlocirea trupului, împreună cu noi petrecând și convorbind, ca
dindărătul unui acoperământ. Căci a suporta Dumnezeirea Sa pură, nu este cu
putință firii create și stricăcioase...
Pentru aceasta cele de neamestecat se amestecă. Nu
numai Dumnezeu cu făptura, nici numai mintea cu trupul, nici numai vremelnicul
cu veșnicia, nici mărginitul cu nemărginitul... Ci încă lucru și mai minunat:
nașterea cu fecioria, și Cel Ce este mai presus de orice cinstire cu
necinstirea... Și Cel nesupus vreunei patimi cu patima, și Cel nemuritor cu
stricăciunea.
Noul Adam și Botezul
Deoarece meșterul răutății, socotindu-se a fi
nebiruit, amăgindu-ne (momindu-ne) pe noi cu nădejdea dobândirii în chip
nedrept a Dumnezeirii, prin arătarea în trup al lui Hristos, el însuși a fost
amăgit (momit). Că pe Adam atacându-l, de Dumnezeu să fie prins și lovit. Și în
acest chip Noul Adam pe cel vechi să-l redobândească și osândirea trupului să
fie dezlegată, de vreme ce prin trup moartea a fost omorâtă.
Hristos Se luminează, împreună cu El să ne luminăm!
Hristos Se botează, împreună cu El să ne scufundăm, ca și noi, împreună cu El,
să ne ridicăm!.
Ioan Botezătorul și întregul Adam botezat
Ioan botează, dar de asemenea el însuși vine să fie
botezat de Iisus, ca și Botezătorul să fie sfințit... Pentru ca întregul Adam
cel vechi să fie îngropat în ape. Și înainte de aceștia și prin aceștia, să se
sfințească Iordanul. Așa cum El a fost duh și trup, în acest chip dăruiește
desăvârșirea prin Duh și prin apă.
Iisus Se și ridică din ape. Împreună ridică cu Sine
lumea iar cerurile se văd deschizându-se, care au fost închise de Adam pentru
sine și pentru urmașii săi... Așa cum prin sabia de flacără vâlvâietoare a fost
închis Raiul.
Iar Duhul Îi mărturisește Dumnezeirea... și glas din
ceruri s-a auzit și în chip de porumbel se arată. De ce porumbel... Pentru că
porumbelul are mai de demult obiceiul să binevestească încetarea potopului.
Dacă însă după mărimi și greutăți cercetezi Dumnezeirea, și de aceea ți se pare
Duhul mic, pentru că în chip de porumbel S-a arătat, o, lipsitule de minte
pentru lucrurile cele mari, e vremea ca și Împărăția cerurilor s-o
disprețuiești, văzând că a fost asemănată cu un bob de muștar...
(Extras din Sfântul Grigorie Teologul,
Cuvântul la Sfânta Lumină - Boboteaza, Editura Institutului Biblic și de
Misiune Ortodoxă)
-
Pr. Alexandru Stanciulescu - Barda ,
Parohia Malovat , jud. Mehedinti, Romania
tel. 0724 998086
O
M U L
-
Arhiepiscopul Iustinian Chira -
Omul înca nu s-a descoperit pe sine. Pe harta cunoasterii, ca o imensa pata
alba, sta în fata omului fiinta sa. Pe om trebuie sa-l privesti cu cel mai
înalt respect dar si cu adânca compasiune, cu încredere dar si cu prudenta, ca
pe un copil ce e în stare oricând de cele mai senine dragalasenii, însa si de
greseli ireparabile. „Adame, Adame, unde esti?” Strigatul acesta al lui
Dumnezeu e o chemare permanenta. Orice om de pe pamânt aude în adâncul fapturii
lui, în profunzimea fiintei sale, aceasta voce. Pentru mine omul nu este un
semn de întrebare ci unul de exclamare, care confirma existenta Creatorului.
Noi însine suntem argumentul existentei lui Dumnezeu.
Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele
Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p.
83-87.
,,TINERE,
ȚIE-ȚI SPUN, SCOALĂ-TE!ˮ
GALINA
RĂDULEANU
Tinere, scoală-te! Un motto valabil și azi
Care a fost cea mai frumoasă amintire a dumneavoastră?
Toate. Am fost foarte legată de Lugoj, foarte legată
de oraș. Patru ani de zile am trăit și am avut clipe de mare elevație. De
acolo, au și început pornirile mele anticomuniste. Și citind, să știți, niște
cărți care au fost scrise de episcopul Ioan Suciu, Tinerețe și eroism, cărțile
respective m-au influențat foarte tare. Motto-ul de la tinerețe și acum îl țin
minte: ,,Tinere, ție-ți spun, scoală-te!ˮ. Acest motto este atât de valabil și
azi, adică oricând.
Dacă vă gândiți un pic și la ceea ce depășește familia
noastră, la noțiunea de țară, de viitor, de sat, cred după părerea mea că noi o
să trăim o epocă în care nu vom putea să ne adunăm, ci trăirea noastră va fi ca
a primilor creștini, de unul singur. Și când ne vom întâlni, vom desena un
pește pe jos ca să ne recunoaștem, dar nu vom putea face ceva unitar și comun,
pentru că vom fi distruși.
Existența interioară și Inteligința artificială
Inteligența aceasta artificială, încă nu ne poate citi
gândurile. Și fiecare în gândul nostru putem să ne trăim existența interioară.
Nimeni nu poate să ne schimbe! Putem să evoluăm pe această linie, pentru că
cunoaștem linia și ne putem înțelege, vorba aceea, chiar și din priviri. Adică,
există o comunicare fără cuvinte. Așa ar trebui. Și acum există oameni cu care
poți să comunici fără să schimbi un cuvânt. Știi că simte la fel și te ridică
această trăire a acelui om. Cel mai important lucru este trăirea.
Dacă îmi ajută Dumnezeu și-mi dă zile în care să scriu
- până acum m-am ocupat de țară - pentru că, acum toată lumea vorbește de
globalizare, ei bine, am să scriu și o carte, O călătorie în jurul globului
nostru.
Un simplu manechin supus?
În închisoare, am avut revelația acelui cuvânt:
,,Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntru vostru”, lucru de care nu ne preocupăm,
poate nu ne dăm seama. Și poate, nu realizăm mai ales „progresul” care se
instalează, care are ca scop desființarea creației. În primul rând, mă refer la
desființarea omului interior, pentru că omul este cel care este înlăuntru, nu
cel care este în afară. Și tot ceea ce se face, se face ca să ne golească, să
devenim un simplu manechin foarte supus și foarte ascultător.
Această golire este evidentă mai ales la tineret. Nu o
să mai vedeți un om într-un vehicul, citind o carte. Toată lumea este în
virtual, toată lumea este pe ecran. Nimeni nu mai comunică suflet către suflet,
ci numai prin internet. Noi nu mai avem suflet. Ajungem să fim niște roboți.
Asta se urmărește, aceasta este ținta numărul unu. Întrucât ținta numărul unu
nu reușește totuși să ajungă cât de repede la desființare, se pare că mai sunt
niște oaze, mici insule care sunt conștiente...
(Extras din ultimul Număr al Revistei
Atitudini Nr. 88)
SLAVOSLOVIA
PRIMAVERII
-
Sfantul Inochentie al Odessei -
Împreuna cu îmbelsugarea, pretutindeni e frumusete si podoaba: primavara nu se
zgârceste a darui haine frumoase tuturora; multe dintre animale primesc anume
în acest timp din mâna naturii – ca un fel de primenire pentru sarbatori –
haina noua dupa felul si trebuinta lor; iar în împaratia plantelor, toate îsi
schimba îmbracamintea si se înnoiesc din cap pâna în picioare si nici mesterul
cel mai iscusit nu va fi în stare sa întreaca modelele ce împestriteaza în
timpul primaverii dealurile si câmpiile. Oare nu tot asa era si în starea de
nevinovatie? Toate vietuitoarele, pâna si cele lipsite de cugetare, simt ca
primavara este cel mai minunat timp al anului si-si exprima bucuria si
multumirea lor prin tot ceea ce pot, dar mai ales prin cântare. Ascultat-ati
voi cândva o astfel de cântare? Într-însa se aude rasunând simtamântul adânc de
recunostinta, de multumire si un fel de veselie sfânta. Aceasta e bucuria
fiintelor înviate din morti, care dupa ce pierdusera totul, deodata dobândesc
cu prisosinta tot ceea ce le e de trebuinta. Câta lipsa de oboseala la acesti
cântareti! Câta felurime în aceasta cântare! Pâna si miezul noptii rasuna de
cântarea cea mai dulce! Ti se pare si, cu adevarat, este o curata priveghere de
toata noaptea a naturii! Însa în cazul acesta, lumea fiintelor nerationale se
apropie de lumea Îngerilor, unde duhurile cele curate, înconjurând tronul lui
Dumnezeu, ziua si noaptea vestesc slava Atottiitorului!
Sfantul Inochentie al Odessei,
Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul
Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 31-32
CASA
DE VACANTA
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Doamne, fac marturie înaintea Ta ca energia si sanatatea, vigoarea fizica si
spirituala nu pot fi obtinute traind tot timpul într-o casa de vacanta sau în
padure, ci la Tine, în biserica si mai cu seama în timpul Liturghiei si prin
Datatoarele-de-viata Tale Taine! O, suprema fericire a Sfintelor Taine! O,
viata izvorâta din Sfintele Taine! O, negraita dragoste a dumnezeiestilor
Taine! O, minunata si vesnica pronie dumnezeiasca, cea care dai mântuire si
îndumnezeire prin Sfintele Taine! O, preînchipuire a vietii vesnice prin
Sfintele Taine!
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 260
SĂ
NE RUGĂM PENTRU CEI PE CARE ÎI JUDECĂM
-P.
PROCLU-
Cum ne putem ruga pentru cei pe care îi judecăm?
Și când te-ai unit cu aceia (care judecă) și bați în
struna lor, imediat Duhul Sfânt te-a lăsat în părăsire și nu-ți dai seama. Eu,
când m-am dus la mănăstire aveam atâta dragoste de călugări și de toate
persoanele care duceau viață duhovnicească și acum am devenit rece, împietrit,
lenevos și nu mai am râvna pe care am avut-o atunci. Și nu-mi dau seama de unde
e căderea mea. De aici vine, căci pe măsură ce se lasă cineva biruit de patima
de a judeca, de a osândi pe alții, atunci Duhul Sfânt îl lasă în părăsire și
dau năvală ispitele.
Și numai așa ne putem repara, numai prin mărturisire
și rugându-ne la bunul Dumnezeu pentru acele persoane pe care le-am judecat. Să
ne rugăm așa: „Doamne, iartă-i că ei din cauza noastră au greșit. Doamne, te
rog, nu-i pedepsi din cauza mea, că eu am fost vinovatˮ și mă rog la bunul
Dumnezeu să nu-i pedepsească, ca bunul Dumnezeu să-i mântuiască.
Cum ne schimbăm viața?
Și așa, văzând bunul Dumnezeu căința noastră și
dorința de a pune început bun, ne va schimba viața, dintr-o viață trupească
într-una duhovnicească și Duhul Sfânt, văzând că noi căutăm să ne smerim și
să-i vedem pe toți mai buni și pe noi mai răi, atunci El iar vine și ne ajută.
Dacă în timpul zilei am lucrat prin luptă, Dumnezeu ne
ajută, căci lupta cea mai mare este prin gândire, iar căderea și ridicarea
monahului sau a creștinului, sunt prin gândire. Prin gândire ne ridicăm și prin
gândire cădem. Și prima dată, trebuie să-ți întrebi conștiința: „Conștiință,
spune-mi drept, te rog, dacă mor acum, mă mântuiesc? Îi place lui Dumnezeu cum
trăiesc?ˮ. Și atunci, pentru smerenia pe care o are cineva, Duhul Sfânt coboară
și îl ajută să poată birui.
Tăcerea și ascultarea de duhovnic
Și mai este încă ceva, un cuvânt pământesc care zice:
„Tăcerea este a veacului viitor și vorbirea a veacului acestuiaˮ. Asta e o
treaptă pe pământ și de la treapta asta te poți ridica la ce am spus. Dar, noi
n-am ajuns acolo, suntem abia la temelie. În primul rând este ascultarea de un
duhovnic, să plângi, să te smerești și să te pocăiești, iar prima virtute este
să nu te mânii, a plânge și a nu te răscula, a nu te tulbura, a învăța să ierți
și a trece cu vederea neajunsurile altora. Asta îl răstoarnă pe diavol.
(Fragment extras din Revista Atitudini Nr.
51)
HARUL
ASCULTARII
-Avva
Dorotei-
Erau în strâmtorare si batrânul voi sa trimita pe
fratele la cel ce se ocupa cu cele de trebuinta ale lor. Si nu i-a zis lui:
„Du-te!”, ci: „Voiesti sa mergi?”. La fel, fratele n-a zis: „Ma duc!” ci i-a
zis lui: „Fac precum voiesti”, ca se temea si de sminteli dar si de a nu
asculta parintelui lui. Apoi când au ajuns la strâmtorare i-a zis lui bâtrânul:
„Scoala-te si du-te!”. Si nu i-a zis: „Nadajduiesc în Dumnezeul meu, ca te va
acoperi”, ci i-a zis: „Nadajduiesc în rugaciunile parintelui meu ca te va acoperi”.
La fel si fratele, când a fost ispitit n-a zis: „Dumnezeul meu, scapa-ma!”, ci
„Dumnezeule, pentru rugaciunile parintelui meu, scapa-ma”. Si fiecare dintre ei
si-a pus nadejdea în rugaciunile parintelui sau. Vedeti cum au înjugat
ascultarea cu smerenia? Caci precum se înhama doi cai la o caruta si un cal nu
poate sa o ia înaintea altuia, caci o rupe, asa are nevoie ascultarea sa fie
înhamata cu smerenia. Si cum poate cineva sa se învredniceasca de acest har, de
nu se va sili, precum am spus, sa taie voile sale si sa se predea pe sine, dupa
Dumnezeu, parintelui sau, neîndoindu-se câtusi de putin, ci toate facându-le ca
si aceia, cu încredintarea ca asculta de Dumnezeu? Acesta se va învrednici de
milostivire, acela se va învrednici de mântuire.
Avva Dorotei, Filocalia, vol. IX,
traducere de Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloaie, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2009,
p. 435.
--
Pr. Alexandru Stanciulescu - Barda ,
Parohia Malovat , jud. Mehedinti, Romania
tel. 0724 998086
ACELASI
AER
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
A-ti iubi aproapele ca pe tine însuti, a-i împartasi bucuriile si necazurile,
a-l hrani, a-l îmbraca la nevoie, a respira – ca sa spunem asa – acelasi aer cu
el, considera toate acestea tot atât de firesti precum a mânca tu însuti si a
te ocroti pe tine, nu le lua drept acte de binefacere, de iubire de aproapele,
ca sa nu te lauzi cu ele. „Caci unul altuia suntem madulare” (Efeseni 4, 25).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 330
VIATA
NOASTRA
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Viata noastra, ce este ea oare? Arderea unei lumânari. Ajunge sa sufle în ea
Cel care a aprins-o ca sa se stinga. Viata noastra, ce este ea oare? Drumul
unui calator; odata ajuns la un anumit soroc, portile i se deschid, îsi lasa
hainele (trupul) si toiagul de pelerin si intra în casa. Viata noastra, ce este
ea oare? Îndelungat si sângeros razboi pentru cucerirea adevaratei patrii si a
adevaratei libertati. La capatul razboiului esti fie învingator, fie învins,
chemat de pe câmpul de lupta la locul rasplatii ca sa primesti de la Dreptul
Judecator fie rasplata si slava vesnice, fie osânda si rusine vesnice.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 363
CEA
MAI MARE VIRTUTE A SF. IOAN BOTEZĂTORUL
-
SF. IOAN HRISOSTOM -
Să îl ascultăm pe marele dascăl, sfântul Ioan Gură de
Aur, predicatorul fără egal în istoria Bisericii, vorbind despre virtuțile sf.
Ioan Botezătorul, pentru care a fost ales de Mântuitorul să îi fie
Înaintemergător.
Ioan a venit nu pentru altceva decât pentru a-i face
pe iudei să se gândească la păcatele lor. Acest lucru îl arată și chipul
acestui botez, fiind botez de pocăință și de mărturisire. Același lucru îl
arată și predica lui. Nu spune altceva decât: „Faceți roade vrednice de
pocăință”. Pentru că nerecunoașterea propriilor lor păcate, așa cum o arată și
Pavel, i-a făcut pe iudei să se depărteze de Hristos. Dar recunoașterea
păcatelor le-a născut dorința de a căuta pe Răscumpărător și de a dori iertarea
păcatelor.
Acest lucru a venit să-l pregătească Ioan. Să-i
convingă să se pocăiască! Nu ca să fie pedepsiți, ci, ajungând mai smeriți prin
pocăință și osândindu-se pe ei înșiși, să alerge să ia iertare de păcate... Că
dacă nu ți-ar fi recunoscut păcatele, n-ar fi cerul nici harul. Și,
necerându-l, n-ar fi dobândit iertare. Deci Ioan, prin botezul lui, deschide
cale celuilalt botez.
Răbdarea
Sfântului Ioan
Minunat și neobișnuit lucru era să vezi atâta răbdare
într-un trup omenesc! Asta îi atrăgea mai cu seamă pe iudei, văzând în el pe
marele Ilie, că prin cele ce vedeau atunci își aduceau aminte de fericitul
prooroc. Dar, mai bine spus, Ioan îi uimea și mai mult. Ilie locuia și în
orașe, și în case; Ioan, însă, din copilărie a trăit numai în pustie.
Ioan n-a arat nici pământ, n-a tăiat nici brazdă, n-a
mâncat nici pâinea în sudoarea feței, ci masa îi era improvizată, îmbrăcămintea
mai simplă decât masa, iar locuința mai ușor de găsit decât îmbrăcămintea.
N-avea nevoie de acoperiș, de pat, de masă, de nimic din toate acestea, ci
arăta în trupul lui viață îngerească. De aceea și haina lui era de păr și
cingătoare, trăind în pustie!
Ioan Botezătorul (necăzând în extreme ca filosofii
greci) locuia în pustie ca în cer, arătând prin viața lui mare filosofie...
filosof al unei filosofii vrednice de ceruri...
Vrednic de minune era să vezi că un om are o atât de
mare putere, că folosește atâta îndrăznire, că mustră pe toți ca pe niște copii
și că are un chip din care strălucea mult har!
Să-l imităm și noi pe Ioan.. părăsind desfătările și
beția. Că nu-i, nu-i cu putință să te și pocăiești și să te și desfătezi.
(Selecții din Sf. Ioan Gură de Aur,
Scrieri, partea a treia, PSB)
BOTEZUL
SE FACE PRIN TREI AFUNDĂRI
-
PR. EFTIMIE -
Botez prin afundare sau prin stropire? Părintele
Eftmie Mitra ne explică, în conformitate cu tradiția și canoanele Bisericii
Ortodoxe, cum este corect să se săvârșească botezul și de ce sunt absolut
necesare cele trei afundări în cristelniță...
Trei
afundări
În Sfânta Scriptură se spune că botezul trebuie făcut
prin afundare fără a se menţiona undeva numărul afundărilor. Conform
învăţăturilor Sfinţilor Apostoli, botezul creştin se săvârşeşte prin afundarea
de trei ori în apă a celui ce se botează: „Dacă vreun episcop sau presbiter nu
ar săvârşi cele trei afundături ale unei singure sfinţiri (a botezului), ci
numai o afundare, aceea care se dă (se practică) întru moartea Domnului, să se
caterisească… Pentru că nu a zis Domnul: întru moartea Mea vă botezaţi, ci mergând,
învăţaţi toate neamurile, botezându-i pe ei, în numele Tatălui şi al Fiului şi
al Sfântului Duh” (canonul 50, Sin. Apostolic.), iar după cum e rânduit prin
canonul 47 al aceluiaşi Sinod, botezul „nu e voie a se repeta”.
Cufundare,
nu turnare!
Cufundarea nu poate fi înlocuită prin turnare, cum fac
catolicii, sau prin stropire cum fac unele secte protestante. Însuşi cuvântul
„Botez” ne arată aceasta (cuvântul „botez” provine din verbul grecesc a
„afunda”).
Singurele excepţii când botezul e voie să se facă prin
turnare sau stropire sunt atunci când cineva nebotezat este grav bolnav sau pe
moarte şi nu e apă suficientă. În asemenea cazuri excepţionale este admis să se
facă şi azi botezul pentru ca nu cumva respectivul să moară nebotezat.
Cei care săvârşesc botezul sunt episcopii şi preoţii
canonic hirotoniţi, căci lor le-a încredinţat Mântuitorul administrarea
Sfintelor Taine. În caz de nevoie poate boteza şi diaconul după exemplul
diaconului Filip din Faptele Apostolilor şi chiar laicii (can. 44 şi 45 Sfântul
Nichifor Mărturisitorul). Aceasta se permite datorită faptului că această Taină
este o condiţie necesară mântuirii. Astfel spune Sfânta Scriptură: „Cel ce va
crede se va boteza, se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi” (Mc. 16,16).
„Se
botează” iar nu „Eu botez”
La afundarea de trei ori în apă a celui ce se botează,
se rostesc cuvintele: „Se botează robul lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui,
Amin şi al Fiului, Amin şi al Sfântului Duh, Amin; acum şi pururea
şi în vecii vecilor amin”. Romano-catolicii au schimbat primele cuvinte ale
formulei de botez. Ei zic: „Eu botez” în loc de „Se botează…”. ceea ce ar
însemna că săvârşitorul este om, iar nu Mântuitorul, pierzându-se astfel
caracterul de Taină.
În ce priveşte botezul săvârşit de protestanţi
menţionăm că acesta nu e valid deoarece e în contradicţie cu ce spun Sfinţii
Apostoli la Sinodul de la Ierusalim (despre care pastorii protestanţi evită să
spună enoriaşilor lor). Tocmai de aceea, în molitfelnicele vechi găsim
rânduiala de botez a celor ce nu s-au botezat corect. Protestanţii trebuiesc
rebotezaţi din două motive: o dată pentru că botezul lor nu e valid şi a doua
oară pentru că sunt căzuţi în erezie, credinţa lor mărturisită la botez nu e validă.
Copiii
nebotezați
Sfinţii Părinţi de la Sinodul din Cartagina, anul 419
îi anatemizează pe cei ce opresc botezul copiilor (can 110). Nu pot fi botezaţi
copiii avortaţi şi cei ce au murit fără a li se fi administrat, încă din timpul
vieţii, această Sfântă Taină. Unii dintre creştinii mai puţini cunoscători,
fiind sfătuiţi de „babe” sau de alţi necunoscători pun uneori pe pomelnice la
slujbele Bisericii copiii avortaţi (ex. Ion, Ioana); nu este voie deoarece
aceasta e erezie.
Nicăieri în Sfânta Scriptură nu se interzice botezul
pruncilor. Când Avraam, în vârstă de 99 de ani a fost tăiat împrejur, tot
atunci a fost tăiat împrejur şi fiul său în vârstă de 13 ani şi de atunci toţi
pruncii de parte bărbătească ce împlineau opt zile. Sfântul Apostol Pavel a
botezat pe Lidia şi toată casa ei (Fap. 16,15), pe temnicer şi toţi ai lui
(Fap. 16,31-33), pe Stefana şi toată casa sa (ICor. 1,16). Aceşti oameni când
s-au botezat cu toată casa lor (adică cu toată familia) şi-au botezat şi copiii.
Ţinând seamă de cele prezentate mai sus, Biserica a
săvârşit botezul copiilor încă din primele veacuri ale existenţei
creştinismului. Nenumărate mărturii despre botezul pruncilor mai avem în
scrierile istorice.
Exemplificări
din Sf. Scriptură
Astfel, Sf. Irineu (+202 d.Hr.) spune: „Iisus a venit
să mântuiască prin Sine pe toţi, adică pe cei ce renasc printr-Însul pentru
Dumnezeu: pe prunci, pe copii, pe tineri şi pe bătrâni” (Contra erez. II. c. 22
n. 4). Origen (+254) spune că „Biserica a primit de la apostoli tradiţia de a
împărtăşi botezul pruncilor” (Cartea a V-a, la Rom. 9), Fericitul Augustin
(+430): „botezul pruncilor l-a avut Biserica totdeauna, l-a păstrat totdeauna;
ea l-a primit din credinţa înaintaşilor, ea îl păzeşte constant, până la
sfârşit” (Cuv. 176 de verbis apostol. n. 2) etc.
Tot în mărturiile istorice, în viaţa Sfântului
Porfirie episcopul Gazei (sec IV), este menţionat ca s-au botezat dintre evreii
din cetate mai multe persoane, dintre care şi 14 copii.
(Fragment extras din Revista Atitudini Nr.
23)
POARTA
SI USA
-
Sfantul Nicolae Velimirovici -
Acestea sunt de asemenea simboluri ale lui Hristos, dupa însesi cuvintele Lui:
„Eu sunt usa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui” (Ioan 10, 9). Pe nici
o alta cale nu este cu putinta sa intri în Împaratia Cerurilor. Însa „poarta”
este strâmta, tot dupa cuvintele Mântuitorului Hristos. Pentru ce este strâmta?
Pentru ca omul sa se strecoare prin ea cu greutate, caci trebuie sa se lepede
de sine; la fel cum sarpele îsi da jos pielea, chipul naturii lui, tot astfel
si omul cel vechi; altfel el nu va intra în Rai.
Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si
semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 55-56
-
Pr. Alexandru Stanciulescu - Barda ,
Parohia Malovat , jud. Mehedinti, Romania
tel. 0724 998086
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu