George Mitrache - Lumina, ca arhitectură interioară și rarefiere a fiorului marilor înțelegeri

 

Lumina, ca arhitectură interioară și rarefiere a fiorului marilor înțelegeri

George Mitrache, Jurnalist

12 Ianuarie 2025

 

Originalitatea creațiilor distinsei artiste Maria Cernătescu provine dintr-o particularitate esențială a viziunii sale lirice, grefată pe suverana libertate lăuntrică de a se comunica într-un echilibru atic, vehiculat de participarea la tot ceea ce este viață și frumusețe. Poemele cuprinse în acest volum, sugestiv intitulat „Coridoare de lumină”, exprimă ipostazele succesive ale iubirii și luminii care transfigurează existența, umplând-o de fermecătoare forme și culori, acordându-le atributul perenității.                   

 

Tectonica versurilor evidențiază continuumul ontologic sub controlul inhibitiv al rațiunii, formele gramaticale utilizate redând afirmarea iubirii armonios echilibrate, prin care poeta realizează paradoxul eternității efemerului, pe care eul liric îl resimte acut.                                              

 

Sensurile estetice, etice și filosofice precum frumosul, adevărul și metafizicul - dincolo de caracterul denotativ - devin parte integrantă a trăirilor adânci ale autoarei.                                            

 

Câmpul semantic precis determinat, limbajul culorilor și simbolurilor devin aici purtătoarele unor semnificații revelatoare, cu subtile tâlcuri indeniabile. Imaginile poetice sunt dozate pe baza paradigmei axiologice, preponderent decorative, emblematice, după principiul simetriilor și contiguităților sintagmatice.                                                

 

În creațiile sale poetice și picturale, artista Maria Cernătescu parcurge o aventură interioară până la originile abisale ale existenței, reproiectate în imagini spectaculare:                                                         

 

„Îmi fremătau în unduiri lumini de iarnă timpurie,/ Și-mi poposeau pe trup, păduri de-argint crescute în lumină,/  Mă îmbătau în rădăcini copaci desprinși de veșnicie,/ Și-mi respirau săgeți de amăgiri în tufe de verbină...” („Taine buchisite-n slove”)                               

 

Ars poetica doamnei Maria Cernătescu se bazează pe virtuțile transfigurative ale versurilor metaforice și intonaționale, printr-o gradație de sens, precis articulate. În circulația și întrepătrunderea de motive, putem descifra o inepuizabilă sursă de rapsodică conștiință filocalică, de o incontestabilă autenticitate.          

 

Sistemul de referință al artistei se exprimă în creații-valori care implică acel dozaj al energiilor afectiv-imaginative, în care se relevă interioritatea cea mai concentrată a sufletului, cu prospețimea unor reflexii seducătoare. Fluxul lingvistic are evidente subtilități și rezonanțe, reliefând modul estetic de a gândi viața, ca un adevărat bijutier literar.        

 

Concentrarea maximă a sentimentelor conferă fixarea chintesențelor ca descifrare a unității spirituale a lumii, atât în relațiile cu universul, cât și cu cele ale sinelui, prin „coridoare de lumină”, care se revarsă catharsic cu armonioase arcuiri celeste.                                                                

 

   Pătrunzând cu grație în tainele firii umane, Maria Cernătescu ne înfățișează magistral cunoașterea artistică a adevărului cu armonia clasică, printr-o eflorescență barocă, de dezagregare a trăirilor.