România
înlănțuită, în marș forțat spre Marea Desfiinţare Naţională
Ion
Măldărescu
12
Ianuarie 2025
„Omul
se naşte, află că trebuie să moară şi uită să mai trăiască” (Euripide)
În România nu se mai întâmplă nimic bun pentru popor,
atemporalul dovedindu-se a ne fi, deopotrivă, străin şi prieten. Noi, românii,
trăim astăzi, nu doar criza financiară, fabricată şi controlată de „iluminaţii”
Noii Ordini Mondiale și ai „Marii Resetări”, trăim criza abaterii
comportamentale de la homeostazia viului din noi, trăim dezechilibrul
manifestărilor umane, trăim, psihologic vorbind, integrarea contrariilor, trăim
Marele Complex de Inferioritate la care ne-am auto-condamnat. Dacă la 1 decembrie
1918 se împlinea visul de secole al Marii Uniri, astăzi, România îşi trăieşte
clipele dinaintea Marii Treceri în Nefiinţa Neputinţei proprii. Paradoxal, deşi
„democraţia” a fost proclamată prin sutele de decibeli şi miliardele de lumeni
eliberaţi „decembrist”, poporul milenarei, dar bizarei noastre vetre, a fost
cotropit şi îngenuncheat. Din când în când, dictatura hoţiei şi a neputinţei,
îi mai dă o comandă. Se ridică obidit, se aliniază cuminte şi porneşte în pas
de defilare spre desfiinţarea întregii noastre entităţi, pentru a da „onorul”
României Răstignită pe Cruce, în trupul căreia mai pâlpâie încă ultimele clipe
ale Statului Naţional.
Dorinţele şi credinţele se prăvălesc tăcute spre
hăurile impersonale ale neantului creat cu premeditare criminală. Scandalurile
ce se ţin lanţ sunt excesiv mediatizate şi par a nu se mai sfârşi. Când
subiectul se banalizează, bum!, explodează ca o bombă, alt tărăboi. În acest
mod atenţia oamenilor se află tot timpul sub control, dirijată spre orice
altceva decât spre problemele realităţilor cotidiene. Ne-Educaţia se face, nu
în familie şi/sau în şcoală, ci pe ecranele televizoarelor, în revistele de can-can
ori, mai nou, în grupările undeground, unde tinerii aderenţi practică sexul în
grup, ingerarea şi injectarea de droguri, efectul întârziat al „tratamentului”
„României educate” conducându-i irevocabil spre autodistrugere. La noi, „Hoţii
strigă, prindeţi hoţii!", un fel de Perpetuum mobile românesc, definit cam
aşa: „un poliţist aleargă după un infractor care datorează 1.000 de lei unui
magistrat necinstit, pe care acesta i-a „împrumutat" de la un politician
corupt, înainte de a fi făcut trafic de influenţă asupra unui
poliţist...".
Nimeni nu a văzut un hoţ, un corupt în spatele
gratiilor, sau dacă da, nu pentru mult timp. „Ei nu pot suporta regimul de
detenţie”. Nici o avere câştigată fraudulos nu a fost confiscată, iar de
dincolo de vremurile trecute, „Legea18" a răposatului râde în hohote amare
de noi. Permanenta scuză a Guvernului, „nu sunt bani", este inacceptabilă.
Bani sunt, dar sunt folosiţi iresponsabil, sunt lăsaţi să se prelingă discret
în economia subterană, pentru a finanţa interese personale, de grup, de partid
şi, de cele mai multe ori, străine neamului românesc. La „subsol” este
cvasiunanim acceptat un uriaş sistem economic fiscal evazionist, evaluat,
zice-se, la peste 20 de miliarde de euro. Cine poartă vina sărăcirii ţării?
Pensionarii! Ei sunt făptuitorii dezastrului naţional, acuzaţi fiind şi de
mârşava infracţiune că mai sunt în viaţă. Alături de alte „surse”, banii
pensionarilor sunt depozitaţi tot în „economia neagră”, pentru a fi investiţi,
la momentul potrivit, în campanii electorale precum cea a finelui de an 2024.
A evidenţia ceva anume din „Marea Desfiinţare
Naţională", înseamnă cufundarea în derizoriul detaliului fără importanţă,
şi totuşi... cineva spunea că trăim într-o ţară în care, împotriva firii,
„scroafele” suite în copaci „taie şi spânzură” după bunul lor plac, din hotar
în hotar. Aşa este! Privim impasibili, neputincioşi şi fără rost, spre
„scroafele” suite fudule şi căţărându-se tot mai sus, în copacii pădurii
noastre eterne. De treizeci și cinci de ani ni se vaccinează periodic ser cu
efect letal întârziat. Politicienii de după '89 au prezentat tot soiul de
programe de reforme ori de... reformare a reformelor începute de reformatorii
predecesori. Nu trăim sub dictatura legilor raţiunii, trăim blestemul greu al
terorii minciunii, al monopolurilor şi al sărăciei. Atât au fost capabile să
facă „scroafele" postdecembriste, suite în copacii dezrădăcinaţi ai Ţării.
România respiră miasmele pestilenţiale emanate de membrii tarafului imbecililor
trădători de neam și țară, instalaţi în fotoliile Parlamentului, ale guvernelor
postdecembriste și ale escrocului voiajor, încă lipit cu adeziv de scaunul de
la Cotroceni. Sub stigmatul demolator al unor Klauși, Băsești, Cîți drogați,
Ciolaci cu zece fețe și alte asemenea cucuvele supuse F.M.I., în acele adunări
incompetente şi pestriţe, roboţii-vampir ai globalismului agresiv,
„scroafele", şacalii şi hienele sunt cei care fac legea. După insistenţe
diabolice de invidiat, tone de documente din patrimoniul Arhivelor Naţionale au
fost oferite - din partea Camerei Deputaţilor a Parlamentului României - etniei
maghiare, cu o „generozitate” iresponsabilă, ba chiar condamnabilă. Pe firmele
unor şcoli româneşti de pe teritoriul României, au fost aprobae și instalate
instalate însemne ale Ungariei. Nou trâmbiţata, impusă şi inacceptabila
împărţire administrativă a teritoriului bate la uşă, pentru a-i desăvârşi
dispariția. Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Ion
Antonescu, Nicolae Ceaușescu au pierit pentru Țară și Neam. Postecembriștii, în
special actualul cetățean reinstalat ilegal pe scaunul de șef de stat au trădat
România, aducând-o de la statutul de Țară Suverană la cel de teritoriu aflat
sub ocupație militară străină
Dimineţile nu mai sunt dimineţi, serile nu mai sunt
seri, iar nopţile nu mai sunt nopţi. Peste noi tronează corolarul nedorit al
ceții otrăvite, a jafului fătă frontiere și a încununării crizei de
demoralizare şi destabilizare naţională, în defavoarea normalului care şi-a
pierdut Rostul. Nu mai cred în coincidenţe. Privesc retrospectiv spre gândirea
marilor gânditori: Euripide, Eschil şi Sofocle, Platon şi Aristotel, Nietsche
şi Adler, Kant, Yung şi Heideggher - cu a lui „necesitate a reluării întrebării
privitoare la ființă”. Păstrându-mi autonomia relativă, mă văd obligat să dau
dreptate celor ce susţin că valoarea supremă a vieţii rămâne incertitudinea.
Notă - Editorialul
este o reeditare actualizată a celor scrise în urmă cu 14 ani, ceea ce
demonstrează că în decembrie 1989 nu a fost nicio revoluție. A fost o o
aplicare a sentinței de condamnare a României care, îndrăznise să stea vertical
în fața puternicilor lumii.
Grafica
- Adaptare internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu