John Gionea - NICOLAE M. NICOLAE

 

NICOLAE M. NICOLAE

John Gionea

 

Una din figurile interesante ale perioadei comuniste este fostul meu Ministru Secretar de Stat la Ministerul Comerțului Exterior, Nicolae Nicolae.

Nicolae s-a născut la Silistra, la o vreme când portul dunărean aparținea României Mari. În 1940 ,portul a fost cedat Bulgariei, urmare presiunilor guvernului german, împreună cu restul Cadrilaterului.

Nicolae Nicolae a fost un demnitar comunist bine educat.  A făcut studii de inginer electromecanic la Institutul Politehnic din București, cu o specializare la Leningrad.,

A devenit membru PMR în 1945 și a fost promovat ca membru deplin al Comitetului Central al  Partidului Comunist Român(1975-1979).

Nicolae P. Nicolae a fost ambasador la Washington, SUA în perioada 1976 - 1978.

A fost ofițer acoperit( se pare, cu gradul de Colonel) al Direcției de Informații Externe, poziție din care a fost eliminat după dezertarea generalului Ion Mihai Pacepa.

Foarte probabil, dezertarea lui Pacepa i-a adus și sfârșitul carierei diplomatice și a celei din Comitetul Central,

A fost Ministru Secretar de Stat la Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale (18 mart.1975-15 iun.1976) în Guvernul Manea Mănescu .

A fost Ministrul comerțului exterior (2 ianuarie - 28 iunie 1990) în Guvernul Petre Roman.

Pe seama lui Nicolae Nicolae au circulat mai multe anecdote, care completează personalitatea acestui demnitar comunist.

Nicolae Nicolae era un pasionat meloman. Cânta la vioară și primise de la o firmă germană drept cadou, o vioară cu o marcă italiană de renume.

Am fost la câteva mese cu Nicolae Nicolae , cu delegații străine, unde i-am servit drept interpret. Ministrul avea o piesă muzicală favorită pe care o comanda la lăutari...Frumosul rozmarin de Kreisler.

Nea Nicu nu-l avea la inimă pentru aceste hobby-uri... mic-burgheze. La o ședință a Biroului Politic al CC PCR, la care se analiza situația proastă a sistemului de comerț exterior, Nea Nicu a  intervenit brusc :

“ Comerțul exterior este la pământ și Nicolae cântă din vioară !“

Cu o altă ocazie, o reclamație pentru o livrare de vagoane în Turcia a ajuns la Nea Nicu.(Se pare că reclamațiile la export de o anumită valoare erau ridicate la Biroul Politic). Nicolae Nicolae a fost chemat la răspundere. Ministrul a încercat să-l calmeze pe Nea Nicu cu o referință la istoria României, care știa că-i place la dictator.

“ Tovarășe Prim Secretar, după cât rău ne-au făcut turcii în istorie, poate că și -au meritat livrarea“...Nea Nicu se pare că nu a apreciat referința ministrului.

Cu o altă ocazie , ministrul Nicolae a fost întrebat de un demnitar francez(Giscard d'Estaing, mi se pare) :

 “ Domnule Ministru, de ce v-au pus numele de Nicolae, de două ori?“.

Ministrul Nicolae a răspuns sec :

 “ Pentru că au crezut că de trei ori ar fi prea mult“.

O altă anecdotă este legată de acceptarea României ca țară în curs de dezvoltare în 1976.

România înregistrase în anii 1950-60 ritmuri înalte de dezvoltare în statisticile oficiale(probabil articial umflate), în două cifre, România vrând să arate că este o economie dinamică de țară dezvoltată. Consilierul privat al Ministrului Cornel Burtică, Constantin Fota( viitorul ministru al Comerțului în guvernul Petru Roman)a venit după o bursă de politică comercială la GATT în Geneva, cu ideea că România ar avea mai mult de câștigat în calitate de țară  în curs de dezvoltare: taxe vamale preferențiale la export și dobânzi mai scăzute din partea creditorilor la împrumuturi  externe.

 

Cornel Burtică, un oltean descuiat, a prins ideea, a convenit-o cu omologul său la Ministerul de Externe, un alt oltean descuiat,Ștefan Andrei, și au supus-o cu succes Biroului Politic, în fapt lui Nea Nicu.Nicolae Nicolae a fost pus cu sarcina de a realiza acceptarea României ca țară în curs de dezvoltare, care o făcea Grupul celor 77 de țări în curs de dezvoltare, la UNCTAD(United Nations Conference on Trade and Development).

Un grup de tineri sau aproape tineri absolvenți de Comerț Exterior, printre care și subsemnatul, am început să adunăm date și argumente care să sprijine obiectivul românesc. Nicolae Nicolae a făcut mai întâi un tur al celor mai importante țări din Europa de Vest, pentru  a le informa și explica noul obiectiv al politicii comerciale a României. Apoi, în februarie 1977, la Conferința UNCTAD din Manilla, delegația română condusă de Nicolae Nicolae a început lobbyingul pe lângă cele trei grupuri regionale de țări în curs de dezvoltare: grupul Latino American, Grupul Asiatic și Grupul African.Deciziile la Grupul celor 77 se luau prin consens. Consens nu însemna că toate țările trebuie să fie de acord, ci niciuna să nu fie împotrivă

Cu Latino Americanii a mers ușor. Cu Grupul Asiatic , de asemenea , pentru că era condus de Iosif Broz Tito, președintele Iugoslaviei.. Dar în grupul African, o țară din nordul Africii se opunea pe motivul că România care dăduse ani de zile ajutoare economice unor țări în curs de dezvoltare nu se putea încadra în aceeași categorie de țări.. Prin lobbying la o altă țară africană, prietenă cu țara opozantă, ambasadorul african oponent a acceptat un compromis, practicat la UNCTAD: La momentul votului pentru acceptarea României ca membră a Grupului celor 77, ambasadorul african a ieșit din sală în holul Conferinței să bea o cafea. În acest fel s-a atins consensul necesar pentru admiterea României ca membră a Grupului celor 77.

În aceeași seară, delegația română a luat cina la un restaurant din Manilla, cu Nicolae Nicolae relaxat, după îndeplinirea misiunii. Un coleg de-al meu, pe numele de Vasiliade, membru al delegației, ca expert, dar și ca interpret de franceză pentru Ministrul Nicolae, se afla pe un scaun lângă ministru.

Nicolae , în spirit euforic, l-a bătut pe umăr pe Vasiliade și a spus:

   - Vasiliade, după cât bine ne-a făcut ambasadorul african, ai putea să-l pupi și-n ...cur...

Vasiliade, un grec mândru și  inteligent, a replicat  prompt :

- Tovarășe Ministru, nu cred că am o poziție suficient de înaltă pentru așa ceva...

Deasupra mesei s-a lăsat o tăcere glacială și toată lumea aștepta reacția ministrului.

Noroc că , Bogdan Baltazar, consilier la Ministerul de Externe,(viitorul președinte al Băncii BRD )  a intervenit   cu o glumă și a spart gheața....

Nicolae Nicolae a fost numit ministru plin la Comerțul Exterior, imediat după evenimentele din decembrie 1989, în guvernul Petru Roman. Nu a

îndeplinit funcția de ministru decât timp de 6 luni. În avântul creat de evenimentele din decembrie 89, un grup de lucrători din Ministerul Comerțului Exterior au blocat în iunie 1990, accesul Ministrului în Minister, pe considerentul că fusese un înalt lucrător al Securității în regimul comunist.