RASA
$1 SUFLETUL ROMANESC
CAPITOLUL
III al cartii SUFLET ROMANESC de ION F. BURICESCU
CASA
SCOALELOR
1 9 4 4
CUVANT INAINTE
Lucrarea de fata este izvorita dintr'o preocupare peda
gogics. La inceputul carierei mele didactice, metodele de pre dare, recomandate
oficial, erau cele herbartiene. Profe sorul nostru de Pedagogie dela
Universitate, C. Dimi trescu-lasi, care era 0 directorul Seminarului pedagogic,
era herbartian. El socotea Ca ideile lui Herbart, in special cele privitoare la
educajia prin instrucjie si treptele zise formate, erau solujii rationale
materie. . si definitive in aceasta Ceva mai torziu, dupd rasboiul de
intregire, au iesit la model o model, tiranica, asa cum sunt toate mOdele
ideile scolii active, cu privire la metodele de predare. Pentru educajia
morald, careia i se consacrau acum ore speciale, s'a socotit ca autoritatea
supremo" si infailibild este Forster, din care s'a citit si s'a recitit de
profesori si de elevi cu nesajiu. lesit din Universitate cu deprinderea de a
cugeta prin propriile-mi mijloace asupra problemelor ce mi se iveau in tale, eu
nu ma puteam muljumi cu tipicul asa cum se intampla si se intampla din
nenorocire si azi, mai ales in Inveildmantul primar, unde leciiile sunt
predate, lard multd judecato, aplicc5ind anumite planuri" din anumite
metodice" alcdtuitede oameni adeseori nepricepuji. Universitatea imi
daduse anumite deprinderi, in special aceea cdpeitata in seminarul de Psihologie
al venera tului meu Post profesor C. Rddulescu-Motru, de a privi problemele de
Psihologie sub aspectul for propriu na jional, aldturi de cel general uman.
In seminarul profesorului nostru, exam deci indemnati
cu stclruintei set tratcim subiecte romcine0i si-mi amintesc, cu slaba
judecatei qi mai ales cu lipsa de experienfd si graba fireascei tineretii, am
tratat superficial si eu un astfel de subiect cu material din poezia popular(
sl culla. Nu are important( Inset rezultatul slab de atunci, apre clat de
altfel cu multa indulgent( de bunul nostru pro fesor. Important( este in primul
rand convingerea obti nutd, ca a alcatui lucreiri de compilatie, cand to n'ai
ni mic personal de spus, este o treabei de valoare mediocre.' 0, in al doilea
rand, al trebuie set ne silim a crew o 0iinta a noastra romaneasca, privitoare
la numeroasele probleme de tot felul, care-0 aqteaptei de mull timp so Julia.
$i astfel in problemele de pedagogie, cari mi s'au ridi cat In tale, eu am
cautat solutii proprii, cari au fost consemnate in afar( de diferite studii
publicate in Noua Revista Roman& Revista de filosofie, Revista ge in
Scrisori cake Ter nerals a invaTamantului si altele tius (pentru orele de
educaye); Indrumdri metodice (pen tru normaliqti si inveiteitori) de care multi
profesori de Pedagogie la $colile normale nici n'au luat cuno0inta, cu Coate cd
/iteratura noastrei cu adev'Cirat qtiintifica este asa de saraca; dupti cum nu
citesc profesorii de filosofie si nici la Seminarii le pedagogice universitare
nu se con sulfa Didactica Logicei lucrari units in literatura pe dagogics
roman( si strains. Ml-am dat seama inset la un moment dat, dupei reisboiul de
Intregire.. ca lucreirilor mele le lipsea baza fireasca. Eu afirmam ca ne
trebuie o Pedagogie romaneascd, bazatel pe nevoile fireVi ale sufletului nostru
romanesc, consta tam inset cu regret ca nu ne cunoaVem sufletul nostru Si ca o
Pedagogie adevdrata. care set corespundd necesi Minor noastre, nu poate lua
fiintei deceit bazata pe o Psi hologie etnica a acestuia. Am cautat atunci, cu
multa rabdare, cu intreruperi pro duse de zbuciumul vietii dintre cele cloud
rasboaie nationale, dar cu reluari perseverente ale munch grele, si-mi
lamuresc, consultand cat mai multe izvoare streine si romane, diferitele
aspecte originate ale sufletului romanesc. Rezultatul acestei lucrari, pline de
migala, se gaseste consemnat in primele doua capitole intitulate: Ce spun
streinii, Ce spun Romanii. Constatand Inspecial ca ceeace s'a spus pana acum
are nevoie de completare, da di nu de indreptare, am alcaituit cinci not
capitole, consacrate catorva din problemele capitale si anume: 1) Rasa si
sufletul romanesc, 2) In fluenla pamantului asupra sufletului romanesc, 3) Desvoltarea
istorica (cu indicarea calitalilor sufletesti do vedite in acest timp), 4)
Credinta religioasa, 5) Ritmul muncii. Am suprimat in ultimul moment capitolul.
consacrat legaturi dintre limba si suflet, care ar fi dat pe deplind unitate
volumului acestuia. Am fost nevoit sa i-1 suprim, fiindca mi s'a parut ca
problema are nevoie de mai multa adancire. Este, cum se vede, vorba in
capitolele amintite numai de anumite aspecte ale sufletului romanesc. Lucrarea
este conceputa insa in proportii ceva mai mari ca cele obisnuite, iar restul
materialului este destinat sa alcatuiasca un al doilea volum. De altfel, lucrand
cu multa migala si catand sa aprofundez mereu problemele, si volumul acesta ar
fi ramas, poate in cartoane, asa cum a stat ani de zile, daca nu as fi fost cu
multa bunavointa indemnat sa pun muscrisul la punct si sa-1 cedez spre tiparire
Casei $coalelor de catre fostul meu coleg de Universitate, domnul ministru al
culturii nationale L Petrovici, caruia tin sa-i aduc aici omagiile mele de
recunostinta. 1 Septembrie 1943.
AUTORUL
RASA
$1 SUFLETUL ROMANESC
CAPITOLUL
III
0 prima problema care trebuie sa ne atraga atentia,
cand e vorba sa stabilim insusii ile sufletesti ale unui popor, este problema
rasei. Aceasta ni se impune cu atat mai imperios, cu cat conceptiunile rasiste
atat de raspandite astazi nu se reduc la simple ceicetari de laborator sau la
teorii reci stiintifice, ci influenteaza une ori in mod covarsitor viata sociala
si politica a popoare lor, precum si relatiunile dintre ele. Sa mai adaogam la
aceasta si faptul ca popoarele sunt impartite de aceste conceptii in popoare
superioare cari detin superioritatea dintr'un simplu indice cefalic sau o
pigmentatie saracacioas a pielei si a parului, ca sa nu mai vorbim de inaltimea
scheletului si in popoare inferioare asupra carora apasa oarecum o fatalitate
cruda, concretizatä in alte indicii cefalice, alta statura si and pigmentatie.
Este lucru firesc atunci sa ne darn seama, care e locul nostru in aceasta
clasificatie si ce urmeaza de aici pentru sufletul nostru, si deci pentru
destinul nostru. Vom cauta, in cele ce urmeaza sa ne ferim de tot ce poate fi
teorie sau ipoteza necontrolabila, oricat ar parea acestea de atragatoare si ne
vom adresa, in masura in care le vom avea la indemana, numai datelor
stiintifice precise, pentru a gasi in ele sprijinul serios de care avem nevoie.
Ne trebuie pentru aceasta sa curatam terenul de a numite idei referitoare la
rasa. Se admite, intai, si pe rang dreptate, ca pe suprafata pamantului se
gasesc rase de oameni, in sensul larg al cuvantului, rase' de culoare, formate
din numeroase popoare, care se aseamana prin culoarea pielei, prin anumite
particularitati ale conformatiei craniene si ale figurii prin felul cum li se
in fatiseaza parul si altele. Acestea sunt: rasa alba, rasa galbena, rasa
neagra, rasa aramie gri australiana, americana si rasa mea. Este, credem,
inutila o discutie asupra faptului, daca unele din aceste rase nu se pot reduce
la altele, precum este inutila o descriere a caracterelor lor. Daca acum privim
popoarele de rasa alba si in special pe cele din Europa, aflam ca ele se pot la
randul lor, imparti in grupuri mai mari sau mai mici, denumite uneori impropriu
rase, alteori familii dupa anumite conside ratiuni privitoare la originea, la
infatisarea fizica, la limba, institutiile si firea lor, etc. Manualele de
geografie din liceu prezinta astfel de clasificari elevilor, cari raman cu ele
si mai tarziu, chiar cand incearca sa faca stiinta. Se spune astfel, in aceste
manuale, ca popoarele Europei apartin, in majoritatea lor, rasei indo-atlantice
(sau indo-europene) care se divide la randul ei in trei familii acestora rase
uneori li se zice si familia neo-latina, formats din: ltalieni, Francezi,
Spanioli, Portughezi si Romani (la care se adaoga uneori Grecii si Albanezii);
familia germana compusa din: Germani, Flamanzi, Olandezi, Anglo-Saxoni, Danezi,
Suedezi, Norvegieni; familia popoarelor slave, careia a partin: Rusii,
Lituanienii, Polonii, Cehii, Slovacii, Jugoslavii, etc. Se pomeneste, in
sfarsit si de popoare finice (mongolice, uralo-altaice), in randul carora se
pun Turcii, Tatarii, Estonii, Finlandezii, Laponii, Ungurii, etc. Este in
deobste cunoscut ca o astfel de clasificare desi contestata de datele actuale
ale Antropologiei a influentat in trecut si influenteaza si azi atitudinea internationala
a anumitor popoare. Sa pomenim numai in treacat, in legatura cu aceasta, faptul
ca. Rusii Isi sustin si azi unele din revendicarile lor internationale pe temeiul
vechilor teorii panslaviste, care puneau in legaturi stranse de rudenie pe
Bulgari, pe Sarbi si pe celelalte popoare zise slave, cu Rusii, pe drept sau pe
nedrept socotiti protectorii lor naturali. Desi au exercitat, istoriceste
vorbind, o insemnata influenta asupra existentei unora din asa zisele familii
de popoare europene, aceste idei au fost combatute in ultimul timp ca neavand o
baza stiintifica solida. Stiinta Antropologiei, a cautat sa precizeze conceptul
de rasa prin cercetari amanuntite, prin masuratori concretizate in cifre, prin
comparatiuni, cari au dovedit ca, pe deoparte inrudirilei de limba si
institutii intre popoare, nu dovedesc inrudirea lor reala adica inrudirea de
sange pe de alta parte, ceva mai mult, ca popoarele insasi, in aproape
unanimitatea lor, dupe datele culese pana azi, nu sunt unitare din punct de
vedere antropologic, ca deci nu constituesc rase pure. Sa vedem ceva mai
deaproape ce ne spune stiinta Antropologiei. Ne vom adresa pentru aceasta, in
primul rand unuia din cei mai obiectivi antropologi contimporani, lui Eugene
Pittard. Inca dela inceputul lucrarii sale, asupra raselor si istoriei, (Eugene
Pittard. Les races et l'histoire. Paris. La renaissance du livre 1924), Pittard
accepta definitia rasei data de Boule (Boule Les hommes fossiles) in chipul
urmator: Trebue sa intelegem prin rasa, continuitatea unui tip fizic, care
traduce afinitatile de sange, reprezinta o grupare esential naturals, poate sa
n'aiba si n.'are in general nimic comun cu poporul, nationalitatea, limba,
moravurile, care (acestea din urma) raspund unor grupari pur artificiale, deloc
antropologice si cari nu au legaturi deloc cu istoria ale carei produse
sunt" (Cf. Pittard op. cit. pg. 4). Reiese din aceasta definitie ca rasa e
determinate de anumite caractere somatice, biologice, prin care diferite grupe
de oameni, mai numeroase sau mai putin numeroa se se asemuiesc; ca deci nici
asemanarile de limba, nici religia, nici moravurile si institutiile si nici
macar un trecut istoric comun si nici cel mult din gruparile numite popoare sau
natiuni pe al caror temei se pot diferentia nu pot fi tinute in seams, cand e
vorba de stabilirea caracterelor rasiale. In al doilea rand, este de observat
faptul ca, cineva apartine, unei rase, prin ereditate, adica prin transmiterea
dela ascendenti la descendenti a unor anumite insusiri biologice unii zic $i
psihice pe can stiinta Antropologiei cauta sa le precizeze cat mai deaproape,
cum vom vedea mai jos. In mijlocul aceleiasi natiuni, deci, se pot gasi
indivizi apartinand la rase diferite. Ceva mai mult, chiar in aceiasi familie,
prin legile misterioase ale ereditatii, se pot gasi membri apartinand la rase
diferite 1). 1) 0 dovadd ca cine vorbe$te despre rasa nu se poate desbara de
cuno$tintele de liceu despre rase in intelesul de familie adica de grupe de
popoare inrudite ca limba, obiceiuri, traditii, etc., lar detinerea in seama a
caracterelor antropologice, gasim In lucrarea intitulatd Sanatatea poporului
roman" de Dr. G. Banu. Se destin in aceasta lucrare urmatoarea definitie a
rasei: Rasa reprezinta o varietate a speciei, fixates prin ereditate, inzestrata
cu caractere fizice asemanatoare. Rasa nu poate fi confundatd cu unitatea
culturala sau linguistica. Evolutia istorica nu schimba caracterele fizice
fundamentale ale rasei ; deasemenea clima, nici conditiile geografice $i
sociale" (pag. 110). De$i s'ar putea discuta in unele amanunte, temeinicia
ei, sa primim drept build definitia rasei, a$a cum e data mai sus. Rezultd din
ea ca tipul fizic al unei rase nu se schimba sub nici o lnfluenta de nici un
fel. La pag. 103 a lucrarii sale d-1 Dr. Banu afirma totusi ca factorii
climaterici isi exercita actiunea $i dealungul secolelor, dea lungul intregei
perioade de formatiune a popoarelor, facand ca in legatura cu ei sa se nasca
anumite tipuri biologice. Rasa nu mai e atunci neschimbata. Autorul adauga apoi
mai jos, ca rasa isi pierde totusi din coeziunea sa fizica prin crearea
natiunilor; acestea se contureaza inauntrul aceleasi rase, accentuandu-$i un
grad de personalitate diferentiata... etc.". Cum se pierde coeziunea
fizica a rasei, care se spunea mai sus ca nu poate fi influentatd de nimic,
pentru ca sa iasa natiunea care nu stim de ce este sau nu este o unitate an
tropologica? Autorul nu spune! Odata lamuritd aceasta latura a problemei, sä
vedem caror rase apartin popoarele din Europa, cari ne intereseaza mai indeaproape.
Antropologia a inteles ca spre a deveni o stiinta pozitiva, trebuie sa aplice
metode de studiu, tot asa de precise, ca Si alte stiinte si ca nu se poate
multumi cu indicatiuni vagi, sau cu afirmatiuni izvorite din subiectivitatea
cercetatorului. Craniul omenesc se poate de exemplu masura si se pot obtine
cifre precise pe baza carora sa se stabileasca diferentieri sau asemdnari intre
indivizii cercetati. Se ia astfel si se mdsoara cu instrumente de precizIune,
diametrul anteroposterior si cel transversal al craniului si din cifrele
obtinute, se scoate asa zisul indice cefalic, dupa formula: diametrul
transversal X 100 indice cefalic. diametrul anteroposterior (cf. P. P.
Negulescu, Geneza formelor culturii, p. 265). Diferiti antropologi au ajuns, in
urma masuratorilor cute, cu privire la indicele cefalic, la anumite ta
clasificari, in amanuntul carora nu vom intra. Dam mai jos, dupa Pit Ca o
dovada in plus denepreciziunea ideilor este faptul ca autorul vorbeste de o
rasa romana si crede ca romanizarea sau latinizarea diferitelor popoare
insemneaza schimbarea rasei acestora. Intradevar D-sa spune in contradictie cu
ceea ce a spus in definitia rasei: Asupra calitatilor de rase concluzia
istoricilor (istoria este altceva decat antropologia) este ca poporul roman are
trei sferturi din sangele populatiei carpato balcanice latinizate. Rasa Romanilor
se apropie dupa evolutie de a celorlalte popoare descendente din rasa romana
pentru Ca romanizarea rasaritului european sa facut mai mult prin raspandirea
civilizatiei superioare a Romamlor in regiunea carpato-dunareana". A
existat o rasa romana in sens antropologic? Care a fost aceasta? Si apoi
colonistii romani, care nu erau romani, au transformat ei rasa populatiei
carpato-balcanice- de care vorbeste autorul? Romanizarea, adica acceptarea unei
limbi, a unei culturi, a unei civilizatii, insemneaza ea schimbarea rasei?
Atatea intrebari pe care autorul nu a avut timp sa si le puna. Compara, doua
din ele: una realizata de Broca, dupa masura tori facute asupra scheletelor,
alta facuta de Deniker dupa masuratori luate asupra oamenilor vii. (Schelet)
Broca. Hiperdolicocefali Dolicocefali (Vii) Deniker mai putin de 75,9 mai putin
de 75 Subdolicocefali Mesocefali Subbrachicefali Brahicefali Hiperbrachicefali
(Pittard pg. 48.). dela 75,01.1a 77,77 77,78 la 80 80,01 la 83,33 83,34 in sus
dela 76 la 77 dela 78 la 79 80 la 81 82 la 83 ,, ,i 84 la 85 86 in sus. Cautand
acum sa dam un inteles mai concret cifrelor de mai sus, vom spune ca craniile
dolicocefale, sunt cranii cu diametrul anteroposterior simtitor mai mare decat
cel lateral. Ele vor avea deci o forma oarecum turtita, privite din fata, si
alungite, privite lateral. Cu cat diametrul lateral creste fata de cel
anteroposterior, cu alte cuvinte capul se rotunjeste $i se apropie de forma
sferica, cu atat trecem la forme intermediare numite in tablou subdolicocefale,
mezocefale, subbrachicefale) pana ajungem la craniul numit brahicefal, care are
forma aproape sferica, mai ales in formele numite hiperbrachicefale. In
cercetarile antropologice, se mai tine apoi seama de forma pe care o ia fata:
scurta (de sus in jos) $i larga, i se zice chameprosopa; cand e lunga
lepto-prosopei (idem, pg. 50). si ingusta i se zice E dela sine inteles ca si
aceste caractere se concretizeaza in cifre obtinute prin masuratori. Se tine
apoi seama si de cifrele ce se obtin prin masuratori facute asupra formei
nasului. Aceste cifre rezulta din stabilirea raportului dintre largimea nasului
$i lungi mea lui. Fireste, la craniile schelete, se masoara lungimea §i latimea
deschizaturii nasale. Vom prezenta $i aici clasificarea obtinuta de Broca §i
Deniker: SUFLETUL ROMANESC (Schelet) Broca leptorrhinieni NIesorrhinieni
Platyrrhinieni Ultra-platyrrinieni mai putin de 47,9 dela 48 la 52,9 0 53
Pittard, op. cit. pag, 52. 167 (Vii) Deniker mai putin de 70 dela 70 la 84,9 85
la 99,9 mai mult de 100. Aceasta insemneaza, pe scurt, ca leptorrhinienii au
scobitura nasala a scheletului lunguiata de sus in jos si in gusta, pe cand
platyrrhinieni o au scurta si lata. Daca mai adaogam prognatismul, mai mult sau
mai putin pronuntat, inaltimea scheletului, lungimea taliei fatal de aceia a
picioarelor, forma ochiului, culoarea irisului, pigmentatia pielii,
dimensiunile si circomvolutiunile creerului, avem o buna parte din elementele
cari servesc antropologilor, pentru clasificarea oamenilor in rase. In stadiul
actual al stiintei, e bine sal stim ca nu toata lumea e de acord asupra
numarului raselor vorbim in special de cele europene, pe cari ar fi mai
potrivit, poate, sa le numim, subrase tine si asupra caracterelor for distinc
Pittard admite clasificarea lui Deniker, care stabileste in Europa ca rase
principale $i patru rase secundare. Tata rasele principale, enumerate in
tabloul de mai jos cu observatia ca popoarele indicate in paranteza nu apartin
in intregime, ci numai grosso-modo, cum zice Pittard raselor respective: doua
rase blonde: dolicocefali, inalti de statura (ex. Scandirtavii).
subbrachicefali, de statura marunta (ex. Rusi albi). patru rase brune:
dolicocefali de statura marunta (ex. Portughezii). brachicefali de statura
marunta (de ex. Auvergnatii). mesocefali inalti de statura (ex. unii Spanioli
depe coasta). brachicefali inalti de statura (ex. Bosniacii). Pittard, op. cit
pg. 106. Cateva lamuriri asupra acestor rase, asa cum le stabi leste Pittard
dupa Deniker: (Pittard op. cit. p. 107 si ur matoarele). Rasa dolicocefala, de
statura inalta, prezinta urmatoa rele caractere: este compusa din oameni
blonzi, inalti in mijlocie de 1,72 m. 1,73 m., cu par blond si ondulat, ochi
albastri, cu pielea alba-roza, cu fata lunga si nasul drept. Se da acestei rase
numele de homo-europaeus sau rasa germanica sau nordica, intrucat e raspandita
in nor dul Europei deasupra latitudinei de 50°, fara insa sa se intinda si in
nordul Rusiei, dincolo de 30° longitudine. Ei ii apartin, in parte Scandinavi,
Rusi, Germani, Danezir Belgieni, Englezi si 'Francezi din nord. Trebuie in spe
cial retinut faptul ca numai o parte din oamenii care corn pun popoarele de mai
sus, sunt de rasa nordica. Tot astfel nu insemneaza ca si in alte regiuni, nu
se pot gasi, desi mai putin numerosi, indivizi de aceasta rasa. Deniker a creat
$i o subdiviziune (rasa secundara) a acestei rase principale. Ea e alcatuita
tot din oameni blonzi si de statura inalta, dar cu craniul mai putin dolicocefal,
cu parul drept (tepos) un nas carn. in loc de a fi ondulat $i cu II. Rasa
subbrachicefala, de statura marunta, are indi ciile cefale 82-83, iar inaltimea
de 1,63 m. 1,64 m.; parul este blond, cenusiu sau canepiu, tepos, ochii
albastri sau cenusii. Aceasta rasa raspandita mai ales in Rusia de Vest si din
centru, adica in estul Europei, a fost numita de Deniker orientala (ea e numita
probabil de germani ost-baltica). De ea se leaga rasa secundara nu mita
vistuliana, care este mai marunta si are craniul mai putin rotund. III. Rasa
dolicocefala cu indite cefalic dela 73-76, de statura mica 1,61 m. pang la 1,62
m. are parul ¢i ochii ne gri, pielea bruna, iar nasul e drept. Aceasta rasa e
ras pandita in jurul Mediteranei centrale si occidentale, adica in Peninsula
hiberica, Sicilia, Sardinia, Corsica, Italia de Sud. I s'a dat numele de rasa
hibero-insulara. Antropologul Lapouge i-a dat numele de Homo meridionalis. IV.
Rasa brachicefala, de statura marunta, are inalti mea 1,63 m. 1,64 m., pielea
bruna, parul $i ochii de culoare inchisa. Indicele cefalic este de 85-86, ceea
ce insemneaza o bracicefalee destul de pronuntata. I s'a zis rasa celtica sau
alpina. Ea este raspandita in Nordul Italiei, vestul Frantei, intinzandu-se $i
in Carpatii orientali. V. Rasa mesocefala, de statura inalta (trecand de 1,66
m.), este bruna, cu par de culoare foarte inchisa, cu ochii negri. Indicele
cefalic de 79-80 arata ca craniul este sub dolicocefal sau mezocefal. I se
poate zice rasa litorala, atlanto-melditeraneana. Este raspandita pe coastele
Atlanticului $i e putin studiata pang acum. Se vorbeste $i aici de o rasa
secundara, de statura inalta, subdolicocefala cu parul castaniu (Anglia,
Belgia). VI. Rasa brachicefala, de statura inalta (1,68 m. si 1,72 m.) este de
culoare bruna, cu ochii $i parul negru, cu nasul drept uneori aquilin. Indicele
cefalic de 85-86, ne arata un craniu exagerat brachicefal. Apartin acestei
rase, care se numeste adriatica sau dinarica, Albanezii, Muntenegrenii,
Bosnicienii, Hertegovinenii si Dalmatii. Se vorbeste fireste si de o
subdiviziune a acestei rase, care ar avea inaltimea mai mica, pigmentatia mai
slaba si cu un indice cefalic mai mic, numita rasa sub-adriatica. Nu avem sa
discutam daca unele din aceste rase sunt superioare $i altele inferioare, daca
unele sunt destinate sa stapaneasca pe celelalte. Vom aminti in treacat ca problema
aceasta, pusa intai de Gobineau Si apoi reluata si exagerata de unii
antropologi germani rasisti ca Woltmann, H. St. Chamberain, Bernhardi $i altii,
merits atentiune numai intrucat a dat nastere unor puternice curente (le idei
care -$i au rasunetul for zgomotos in evenimentele istorice din ultimul timp.
Trimitem pe cititorul care vrea sa cunoasca problema aceasta, documentat
discutata sub toate aspectele ei, la pretioasa lucrare a d-lui profesor P. P.
Negulescu, intitulata: Geneza formelor culturii". Sa trecem acum la
cercetarea caracterelor rasiale ale poporului roman si sa vedem ce concluzii se
pot trage de aici pentru psihologia lui. Ne vom adresa intai istoriei, spre a
vedea cum s'a for mat in decursul timpurilor poporul roman. Stiinta aceasta ne
va spune, cu datele ce are la indemana cate popoare si in ce proportie de
amestec au intrat in formarea poporului nostru, precum si caror rase au
apartinut ele, si daca va fi posibil caror Pamantul care azi se numeste
Romania, a fost locuit in timpurile cele mai departate, in care poate patrunde;
istoria adica cu peste 1000 de ani inainte de Hristos niste popoare numite Daci
si Geti de cloud ramuri ale grupuluf etnic al Tracilor, asa cum Valav si Moldav
erau doua ramuri ale neamului romanesc (C. Giurascu, Istoria Romani lor, vol.
I, pag. 29). Parerea aceasta, curenta azi in stiinta noastra istorica, este
oarecum modificata de, N. Iorga in sensul ca Dacii ar fi Agatirsi asimilati de
masa tracica, in mijlocul careia s'au stabilit. Ipoteza aruncata in treacat de
Niebuhr in sustinere si reluata de un asa inteligent cercetator ca Rossler,
aprobata apoi de un atat de perfect cunoscator al lumii trace ca Tomaschek, ca
s'ar putea ca Dacii sa fie continuatorii Agatirsilor dar numai daca se admite o
absorbire a lor de elementul trac covarsitor nu e de respins. ROssler prezinta
insa si aiurea aparitia puternicilor Daci ca o inviere agatirsa pe care o
admite si Jirecec si care se impune". (N. Iorga, Istoria Romani lor, vol.
I, pag. 186). La randul sau Georges Poisson intr'o lucrare recenta formuleaza
urmatoarele pareri despre Geti gi Daci. El recunoaste ca cele mai vechi
populatiuni cunoscute in tinuturile locuite azi de Romani sunt Getii, pomeniti
de Herodot cand vorbeste de expeditia lui Darius contra Scitilor (515 a. Chr.).
Ei se lupta cu Lysimach, regele Macedoniei, sub conducerea regelui for
Dromihete in tinuturile rasaritene ale Nistrului (202 a. Chr.). Ovidius nu
cunoa$te decat pe Geti. Numele Dacilor apare mai la Vest $i Nord de Geti in
sec. I a. Ch. Se pare, zice Georges Poisson, ca Getii $i Dacii ar fi un acelasi
popor, care nu mai este cunoscut in timpul imperiului roman, decat sub acest ul
tim nume, mai ales in timpul supunerii sale de Traian". In regiunile
ocupate de Geto-Daci, mai spune Poisson. a inflorit in timpurile preistorice
civilizatia specials a ola riei zugravite, care isi avea origina in Asia, la
Susa, in Mesopotamia $i in Iran, pe de o parte, iar pe de alta parte, in Sudul
Turchestanului la Anau. Poisson crede, lucru in teresant, ca se poate stabili o
legatura intre Geto-Daci $i Turchestan. Numele Gefilor se reigaseste in acela
al Tys sagetilor (Getii dela Tisa), apoi al Tyragetilor (Getii dela Tiras
Nistru). Se gasesc insa $i in Turchestan Massa getii, cari au batut si omorit
pe Cyrus. Massagetii par a se fi numiti si Daoe. Ei au luptat contra lui
Alexandru cel Mare si au locuit, dupa geografii greci la .Estul Marii Caspice.
Numele Daoe este identic cu cel de Mot sub care sunt numiti de Greci. Ei erau
sclavii din comediile grecesti. Romanii au tradus numele prin Davus. (G. Pois
son Le peuplement de I'Europe, Paris, Ed. Payot, 1939, pag. 348-349). Toate
cele spuse mai sus tind a dovedi ca. Getii din Turchestan sunt acelasi popor cu
Getii $i Daii din partite noastre. Pe la anul 1000 a. Chr. sau poate ceva mai
tarziu navalesc in Europa Scitii, stabilindu-se, probabil, in locul
Cimerienilor atat de putin cunoscuti, in sudul Rusiei, din colo de Nistru, tara
numita dela ei Scitia sau Scitia Mare, dar stapanind $i Dobrogea de azi numita
Scitia minora. Ei $i -au intins dominatia politica $i asupra tinutului din dar
sub raportul etnic n'au ocupat de stanga Dunarii cat anumite regiuni, s'au
asezat deci sub forma de insule, in mijlocul populatiei dacice, care i-a
absorbit in cele din urma". C. Giurascu op. citat vol. I, pag. 32). Se
citeaza ca neamuri scitice, asezate in Dacia: Siginii, Sargetii, Paleii, Saoli,
Napeii. Agatirsii cari s'au stabilit in timpul navalirii Scitilor in regiunea
Tarnavelor $i a muntilor Apuseni pi cari se pare ca ar fi exploatat minele de aur
de acolo, sunt tot Sciti, daca nu cumva vor fi fiind Traci, cum afirma N.
Iorga. Nu se tie precis carui neam si cu atat mai putin carei rase apartineau
Scitii. Dupa D-1 C Giurascu Scitii erau un popor iranian. N. Iorga afirma ca
Scitii formau o con federatie instabila de triburi reunite pentru glorie pi jaf
$i conduse de cateva familii iranice, cari reusisera sa fondeze dupa spusa
Grecilor dinastii reale. Razboinicii erau insa in cea mai mare parte triburi turanice
asemanatoare cu Turcomanii din Asia Centrals si cu Tatarii din epoca
posterioara" (N. Iorga, Storia del Romeni e della Toro civilta Milano
1928, pag. 16). Insemnatatea elementului turanic in confederatia de triburi a
Scitilor, sub un Imparat" iranic dominatoare de aceias rasa pi cu o clasa
zice N. Iorga in alts parte pare a fi fost mai mare de cum se admite der
obicei. La aceasta se gandeau Grecii, cand vorbeau cu scarba de Scitii
mancatori de hoituri". (N. Iorga, Istoria Romani lor vol. 1, partea I p.
137, Bucuresti 1936). Paralel aproape cu evenimentele de mai sus, se cuvine sa
vorbim despre stabilirea Grecilor in Scitia minors, care era locuita de Geti.
Negustori si marinari, Grecii s'au asezat Inca din secolul al VII-lea a. Chr.
intai pe coastele Marii Negre, intemeind cetati puternice si centre corner Mai
tarziu provinciale de seama la Tomis, Istria, Calatis, etc. si-au construit
astfel de cetati $i in vestul Scitiei minore, pe Dunare, unde gasim intre
altele Cetatea Axiopolis, pe malul drept al Dunarii, ceva mai sus de Cerna Voda
la satul Chirnogi de azi. Din cercetarile facute de Vasile Parvan, rezulta ca
lucrurile nu s'au marginit numai la atata si ca Grecii se stabilisera inca din
veacul al V-lea a. Chr. la Barbosi, in judetul Covurlui de azi $i deci tre
cusera dincoace de Dunare. Ceva mai mult, ei inaintasera pentru comertul for
inca mai adanc in tinutul dacic la varsarea Trotusului in Siret. pe drumul care
mergea dela gura Siretului, pe Siret si Trotus in sus, iar apoi pe la Oituz, in
Transilvania de Rasarit". (V. Parvan, inceputu rile viefii romane la gurile
Dunarii, p. 47). Ca sa sfarsim cu ceeace se intampla in Dacia, inainte de
cucerirea ei de catre Romani, se cuvine sa mai amin si navalirea Celtilor, cari
vin din Apus, cam pe la timp 300 a. Chr., dupa domnia lui Dromihetes $i stapanesc
pe Daci si Geti pana la 60 a. Chr., cand se ridica rege Boerebista. Ce s'a intamplat
cu aceste popoare cari au navalit unele chiar stapanidu-i pe teritoriul Dacilor
si Geti lor? De numele lor, nu se mai pomeneste, atunci cand Romanii ajun$i la
Dunare, intra in conflict cu Dacii. Este probabil, ca toate acele elemente
alogene, patrunse in mijlocul unei populatiuni cu civilizatie destul de
inaintata si cu o vigoare nationala. neintrecuta Dacilor cum era aceia si $i-au
pierdut individualitatea etnica, contopindu-se in masa inconjuratoare. A$a s'a
intamplat cu Agatirsii $i cu diferitele triburi de Sciti amintite; a$a s'a intamplat
cu Celtii veniti din Apus, disparuti aproape fara urma, de$i au fost
stapanitori vrea doua secole; a$a in sfarsit se va fi intamplat desi in mai
mica masura, cu Grecii, care patrunzand in interiorul Daciei, pentru nevoile lor
comerciale, se vor fi stabilit acolo, a$a cum au facut in atatea alte tari si
in atatea epoci diferite ale istoriei. Ajungem astfel la cucerirea Daciei de
catre Traian. Cercetarile stiintifice ale istoriei noastre contimporane,
renuntand la exagerarile romantice de odinioara, care pretindeau ca aproape
toti Dacii au pierit si ca Romanii sunt urmasii Romanilor stabiliti dupa
cucerire in Dacia, au ajuns la concluzia ca populatia autohtona a Dacilor, constituie
elementul de baza care a contribuit la formarea viitorului popor roman; ca, in
al doilea rand colonistii, cari au fost adu$i de Traian si cari au izbutit sa
asimileze pe Daci, nu erau romani puri. E sigur zice d-1 C. Giu ca avem in
vinele noastre o parte apreciabila de sange al colonistilor adusi de Imperiu in
Dacia. Nu zicem sange roman, fiindca, daca e sa luam cuvintele in intelesul for
propriu, romani adevarati adica locuitori ai Italiei, au fost dupa cum am vazut
prea putini. Au venit in schimb Traci, Iliri, Panoni, Rasariteni, vorbind limba
latina, ceeace e cu totul altceva din punct de vedere al rasei. Au mai venit
deasemenea, dar intro masura mai mica, Greci precum si locuitori de alt neam,
vorbind limba greaca. Toti ace$ti colonist la un loc, n'au intrecut insa in
numar pe autohtoni, pe Daci. Asa dar, in ce priveste sangele, colonistii de
limba latina, ocupa al doilea loc". (C. Giurtiscu, op. cit. vol. I, pag.
207) 1). N. Iorga arata $i el, intre altele, cum legiunile romane, care se asezasera
in Moesia $i apoi in Dacia, erau compuse din oameni veniti din toate partile
Imperiului. Acesti legionari erau din Panonia, dela Germanii sfabi, dela Gali,
ca Illiomar Trevirul dela Apulum, dela Batari, dela Certia (Rombot), dela
Muntenii spanioli, alter data din Biitania $i dela gurile Rinului, din Iliria,
din Vindelicia, din Retia $i Dalmatia, din Tracia ($i Bessi). 0 cohorts de 1)
Revista franceza L'Iltustration a editat in 1929 sub auspiciile oficialitatii
romanesti, un album consacrat tarii noastre, cu ocazia sarbatoririi unirii si
intitulat La Grande Roumanie. In articolul pu blicat acolo de Gugliemo Ferrerro
despre originea poporului roman, vorbindu-se de cucerirea Daciei, se afirma
ciudat lucru in parte ca: regele Decebal se ucise; sefii care supravietuira,
emigrara; o parte considerabila a populatiei indigene parasi Tara; Dacia fu
declarata provincie romans ". Ce e mai ciudat este ca. Fererro stabileste,
Fara sa arate pe ce se intemeiaza si rasele carora apartineau Dacii $i
colonistii romani. El zice: golita prin razboi $i prin emigrarea invinsilor,
tara fu repede repopulate printr'un val de emigranti veniti din toate
provinciile. Statul roman accelera aceasta repopulare prin toate mijloacele.
Mediteraneenii, de statura mica sau mijlocie, cu parul de culoare inchisa, cu
ochii negri, in locuira pe oamenii cu par blond, de statura uriasa si cu ochii
al bastri (adica Dacii) care populau Cara inaintea cuceririi". Britani cu
ofiteri romani se gasea la Caseiu si la Malva. Una a Lusitanilor se intampina
pe malul moesic, etc." (N. lorga, Istoria Romanilor, vol. I, partea II,
pag. 167 168). Nimic nu dovedeste apoi, daca mergem mai departe ca, dupa
parasirea Daciei de Aurelian, o parte din. neamurile ce au trecut pe la noi, au
lasat ceva urme in sangele nostru. Este mai ales vorba de Goti, de Huni $i apoi
de Gepizi. Acestia din urma ar fi avut totusi asupra Daco-Romanilor, dupa
afirmatia d-lui Diculescu o influents asemanatoare cu aceia pe care au avut-o
Francii asupra Galo Romanilor, sau Longobarzii asupra Italienilor. Desi, dupa
d-1 C. Giurascu, aceasta este o eroare, d-sa totusi concede ca dintr'o
convietuire de trei secole (a Gepizilor si Daco-Romanilor) trebuie sa fi ramas
urme in sangele si limba noastra. Ce urme anume $i cat sunt ele de insemnate,
aceasta nu se poate deocamdata preciza". (C. Giurascu, op. cit. vol. I,
pag. 207). Venim acum in sfarsit la navalirea Slavilor, care are loc prin
secolul al VI-lea dupa Hristos. Nu e locul sa discutam daca acesti navalitori
au fost nista navalitori blanzi care, fugind de teama altor barbari, s'au
refugiat in munti, venind in mod pasnic in contact cu Daco-Romanii aflati mai
dinainte acolo; sau daca, cum afirma si Ovid Densusianu $i d-1 C. Giurascu, ei
au fost tot atat de razboinici Si cruzi ca $i alti barbari $i au cucerit pa
Daco-Romani, care traiau la ses si se retrageau la nevoie in padurile ce
acopereau o buna parte din pamantul Moldovei si Munteniei. Faptul important,
care trebuie sa ne retina atentia este ca, din navalirile Slavilor, lumea'
traco si daco-romana, care se intindea in buna parte a Peninsulei balcanice si
in Dacia, a fost separata oarecum $i ca populatia din sudul Dunarii, cu
exceptia populatiei putin numeroase a Macedo-Romanilor $i a Albanezilor, s'a
contopit, cu masa slava nascandu-se astfel popoare noi, ca acela al Sarbilor si
mai tarziu al Bulgarilor In nordul Dunarii insa, in Dacia, populatia daco-romana
a fost mai viguroasa si a avut poate si conditiuni geografice mai prielnice,
gratie carora Slavii s'au pierdut in scurt timp, in masa daco-romana, dand
astfel nastere poporului roman de azi. Poporul nostru, astfel constituit, se
ridica din bezna evului mediu ca un popor nou, unitar, care indrazneste in
sfarsit sa-si taie drum in istorie si sa-si faureasca un destin. Ce putem acum
sa aflam din tot ce ne spune istoria despre rasa noastra? Aproape nimic. Despre
populatia autohtona a Dacilor si Getilor, stim prea putine lucruri, dupa cum
putine stim si despre marea familie a Tracilor, din care ei faceau parte. Asa
de ex. lasand la o parte afirmatia unor istorici, care pretind, fara niciun
temei serios, ca Dacii ar fi fost Germaniparere amintita mai inainte, morfologia
poporului roman cand am analizat lucrarea d-lui Draghicescu despre pasi sa ne
adresam lucrarilor recente de istorie. D-1 C. Giurciscu, vorbind despre
infatisarea fizica a Dacilor, afirma ca ei erau blonzi. Numai atat nu e destul
pentru o caracterizare antropologica. Pe ce se intemeiaza insa d-1 Giurascu? Pe
afirmatia lui Strabo ca Corallii (un ream getic) erau flavi (blonzi) $i pe
afirmatia lui Galenus ca Tracii si Scitii au pieiea alba si curata" (C.
Giurascu op. cit. vol. I, pag. 76). Nici ce spune despre Traci N. lorga nu ne
lamureste mai mult. El mai intai traduce cuvantul slavi prin roscati, ceeace
este altceva decat blonzi. In al doilea rand, ii descrie ca: neam puternic, de
o statura impunatoare, darz, dar voios la petreceri, doritori de vin, de
cantec, de dans, gustand viata..." (N. lorga, Istoria Romanilor, volumul
I, pag. 115-116). Statura inalta, de care se vorbeste ca singura insusire
somatica, ii apropie de rasa dinarica, dar aceasta singura insusire este
insuficienta ca sa-i putem califica cu siguranta drept dinarici, mai ales daca
tinem seams ca erau si roscovani, sau blonzi. Avem deci prea putine elemente
spre a ne da seama carei rase apartineau Dacii. Aceasta, cu atat mai mult, cu
cat Dacii asimilasera, cum am vazut, Inca inainte de cucerirea romans, diferite
triburi scitice, pe Agatirsi, pe Gali, etc., care e greu de presupus, ca
apartineau aceleeasi rase cu Dacii. Populatia romanica mai bind zis romanizata
care s'a amestecat dupa cucerire cu Dacii, nu a fost nici ea de loc unitara din
punct de vedere antropologic: o parte era formats din Traci sau Iliri
romanizati, deci din elemente probabil inrudite cu Dacii; altii erau adusi din
diferite provincii, apartinand probabil, unii rasei mediteraneene, altii celei
alpine, sau dinarice; altii in sfarsit, erau veniti din Orient. Un amalgam de
rase contopite din punct de vedere psihologic, sub influenta culturii perioare
a Romanilor, §i civilizatiei si prin navalirile barbare, se vor fi adaogat
amestecuri de sange german si finic, si alaturi de sangele slav, au complicat
si mai mult lucrurile, mai ales daca tinem seama de faptul ca insasi aceste
popoare nu erau unitare din punct de vedere rasial. Istoricii ne socotesc deci,
popor neolatin nu pe temeiuri antropologice, ci pe temeiuri istorice, sociale
si psihologice, ceeace, de altfel, cum vom vedea, prezinta o mare insemnatate
din punct de vedere al constituirii sufletului nostru national. Pentru ca
problema rasei, careia apartinem, nu este deloc lamurita din cercetarile
istoriei, sa ne adresdrn antropologiei. Alex. Donici, in lucrarea sa despre
Craniile scitice" (Crania scytica. Memoriile Academiei Romane. sectia
§tiintifica, seria III-a, Tom. X, memoriul 9, 1935) afirma ca Romania a
cunoscut civilizatia paleolitica, dar ca pana acum, nu s'au gasit urme, din
care sa se vada carei rase apartineau oamenii acelei epoci. Din neolitic, ne-au
ramas insa scheletele descoperite la Cucuteni (langa Iasi). Aceste schelete
apartin unor rase diferite, intrucat se gasesc printre ele cranii dolicocefale,
subdolicocefale, brahicefale si subbrahicefale. Se poate deci primi afirmatia
lui Pittard ca din acel moment rasa romaneasca era compusa". (Pittard op.
cit. p. 346). Analizand craniile scitice gasite in curganele si necropolele din
Basarabia, A. Donici, constata ca nici Scitii nu erau o rasa pura, din punct de
vedere antropologic. Comparate intre ele, craniile neolitice dela Cucuteni, dau
in (beetle cefalic 78,3, pe cand craniul neolitic dela Lipcani (Basarabia) are
72,04. La cele scitice predomina dolico-cefalia. Autorul se crede indreptatit
sa afirme ca craniile neolitice scoase din pamantul romanesc n'au ca sa zicem
astfel nimic comun din punct de vedere morfologic cu craniile scitice".
Amintind si masuratorile facute de Pittard asupra a 100 de cranii vechi
moldovene-sti dela Manastirea Neamt si de comparatia dintre ele cu craniile
scitice, A. Donici a junge la constatarea ca brahicefalia si mezorhinia vechi
lor cranii moldovene sunt in opozitie completa cu dolicocefalia si leptorrhinia
craniilor scitice" (op. cit. p. 38). Tot asa mai departe, comparandu-se
indicele cefalic al craniilor scitice cu indicele cefalic al locuitorilor
actua]i ai diferitelor provincii romane, indice, care daca masurile ar fi luate
pe cranii, ar merge dela 78,84 pang la 82,40, se vede ca exista o discordanta
cefalica completa intre Romanii moderni si Scitii antici" (op. cit. pag.
41). Aceste constatari duc pe autor la formularea ipotezei ca stramosii nostri,
refugiati in munti cu prilejul invaziei scitice, n'au suferit nicio influents
antropologica din partea acestui popor. In afara de aceste constatari, putin
numeroase, privitoare la vechile populatiuni care au trait pe pamantul tari
noastre, antropologia nu ne mai pune la andemana nici o informatie. Ce erau din
punct de vedere antropologic, Tracii, Getii, Dacii si toate popoarele care au
navalit pe la noi in evul mediu, nu stim si, cine §tie, de vom §ti vreodata!
Cu privire la populatia actuala a Romaniei, Pittard
arata ca pana in anul 1899, cand a inceput cercetarile lui antropologice in
Romania, nu se cunosteau decat 2-3 lu crari consacrate acestei probleme:
Weissbach a studiat un numar de Romani din vechea Ungarie, gasindu-i brahicefali,
iar Bassanovitch a cercetat alti Romani imigrati in Bulgaria, la inceputul sec.
XIX, pe cari i-a gdsit dolicocefali; in sfarsit romanul Obedenaru, prezentase
in anul 1874 Societatii de antropologie din Paris, mai multe cranii, dintre
cari erau socotite de el preistorice, erau dollcocefale (Pittard op. cit., pag.
347). Cercetdrile acestea, putin numeroase, erau prea contiadictorii ca sa poata
duce la vreo concluzie serioasa. Din cercetarile numeroase pe care le-a
intreprins in Tara Noastra, Pittard se crede indreptatit, sa scoata anumite
concluzii, pe care el insusi le socoteste aproximative. Statura medie a
Romanilor este, dupa el, de 1,65 m. ceeacei peste media europeana; statura
Romanilor din Bucovina este ceva mai mare, iar a celor din Ungaria ceva mai
mica. Masuratorile fiind luate pe soldati care n'au atins, probabil, maximul
desvoltarii, s'ar putea mari media pentru indltime la 1,66 mm. Din masuratorile
facute asupra a 326 cranii, rezulta-ca formele brahicefale ale craniului, sunt
aproape egale ca numar cu cele dolicocefale cu o usoara predominare a formelor
brahicefale". (Op. cit. pag. 348). Din cercetdri necomplet documentate,
pare a rezulta apoi ca brahicefalia este mai pronuntata la Romanii depe ambele
laturi ale Carpatilor. Aceasta se constata din masuratorile luate asupra a 200
Romani din Transilvania, care dau indicele cefalic 84,37, pe cand indicele
cefalic mediu al Romanilor in general este de 82,92. Romanii sunt apoi, dupa
Pittard leptorhinieni in apropiere imediata de mezorhinieni". Fata for
este chamaeprosopa adica scurta munte. $i lata mai ales la acei de la care Parul
este de culoare inchisa, de diferite nuance, de la castaniu deschis pana la
negru. Prea putini (8-9°A) au parul blond. Nasul in genere este drept. Toate
aceste caractere Pittard presupune, ca le detinem dela Daci. In orice caz zice
el ar fi zadarnic sa cautam o origine adevarat romana in tipurile actuale, din
Romania. Armatele Romei, daca au invins pe vechii Romani, (adica pe Daci) n-au
lasat decat limba lor poporului cucerit" (op. cit. pag. 349). Pittard
singur recunoaste, ca problema nu e Inca rezolvata, din cauza ca lipsesc o
multime din datele ei $i indeamna pe Romani sa faca noi cercetari in aceasta directie.
Dupa intregirea nationala, Ardelenii s'au ocupat mai deaproape de problema
rasei. D-1 Ion Chelcea, a studiat astfel o serie de cranii romanesti din
Ardeal, aflate in Muzeul de Istorie Naturals din Viena. Rezulta dupa afirmatia
autorului, ca aceste cranii apartin urmatoarelor tipuri rasiale: 1. tipul
romano-mediteraneean sau hibero-meditera neean; 2. tipul nordic; 3. tipul de
rasa curgan; 4. tipul dinaric; 5. tipul dac; 6. lipul avaro-turanic. Daca
analizam mai deaproape aceste tipuri rasiale, asa cum le descrie autorul,
constatam ca tipul nordic este cel descris de Pittard la No. 1 sub numele de
homo euro paeus; tipul dinaric este cel descris sub acelas nume la nr. 6; tipul
romano-mediteraneean este probabil cel des cris sub numele de
atlanto-mediteraneean la no, 5. Se vorbeste insa in lucrarea aceasta de un tip
curgan care se distinge printeo lungime mijlocie a craniului; mai degraba insa
printre o fata scunda; arcadele sprancenelor (brauenbogen) pronuntate, radacina
nasului simtitor afundata $i occipitul puternic curbat spre deosebire de forma
capului plan - occipitals (Kurzeshinterhaupt), carac teristica tipului
dinaric" (Ion Qhelcea. Tipuri de cranii romanesti din Ardeal. Memoriile
sectiei stiintifice, Aca demia Romans, Seria III, Tom. X, Memoriul 10, 1935).,
Mai interesant este faptul ca se vorbeste si de un tip dac. Robert Ficheux, in
studiul sau despre Muntii Apuseni, a atras atentia intaia oars, asupra faptului
ca in anumite parti ale acestor munti, cum este de ex. Valea Ina lid a
Ariesului, forma caselor si a lucrurilor de gospodarie este atat de rustics si
de arhaica, incat se poate banui ca se mai gaseste aici vechiul element
autohton dac asupra caruia colonizarea romana si-a pus mult mai tarziu pecetea
ei cu atata putere". (R. Ficheux Muntii Apuseni, in vol. comemorativ
Transilvania, Banatul, Crisana, Maramuresul, ed. Cultura Nationale, Bucuresti,
1929, vol. I, pag. 161 si urm.). Ceeace la Robert Ficheux este o simple
presupunere, devirie fapt sigur Ya d-1 Chelcea, care descrie tipul dac (adica
tipul Motilor din Muntii Apuseni) astfel: Populatia din care se recruteaza
acest tip rasial este mai mica la stature ca populatla care da tipul dinaric.
Tipul dac e usor de recunoscut prin rntilny.imea gimea excaptionala a craniului
si lin. cu lata aproape in patru mucnii scuncia. in orice caz mijlocie ce se ,.termina
printr'o barbie ascutita. Parul variaza intre blond inchis Si brun deschis,
atenuat. Culoarea parului la aceasta populatie se mai apropie pe alocuri si de
culoa rea tigarilor de foi. Cat priveste culoarea ochilor, se intalneste: cand
culoarea verde inchisa, cand albastra, cand ochii caprii, or batand intr'un
galben indecis..." (op. cit. pag. 22). Cand, ca nespecialist, cauti
lamuririle de care ai nevoier in lucrarile putine dealtfel ale antropologilor
romani, to izbesti de o mare greutate: anume aceea Ca fiecare stabileste o
clasificare a raselor, care nu se potriveste cu clasificarile facute de
ceilalti si o minte deprinsa cu intre trintarea unor notiuni precise,
logiceste, al caror continut si sfera sunt bine determinate, nu poate decat cu
greu inainta in lucrarea ei. Am dat la inceputul acestui capitol, clasificarea
rase lor, admisa de Pittard. Am luat Rasa apoi ca d-1 Chelcea care vorbeste de
tipuri rasiale noi, cum ar fi intre altele cel dac, fara sa precizeze, ce
raport este intre acesta $i cele admise de Pittard dupa Broca $i Deniker
cunoscuti antropologi.
Bine. Daca mergem mai departe, vom constata acelas lucru. Dr. I. Facaoaru 1) admite patru rase europene principale $i anume: 1) rasa alpina, raspandita mai ales in centrul ai sudul Frantei, in Elvetia, Cehoslovacia, Ungaria, Romania $i Peninsula Balcanica. Caracterele acestei rase sunt desigur cele stabilite de Pittard in clasificarea lui (la no. 4). Aceasta rasa se gaseste la noi, dupa spusa autorului, in proportie mai mare in unele sate din muntii Apuseni. 2) Rasa dinarica, cu caracterele aratate de Pittard (la No. 6), isi are centrul de desvoltare in Muntii Dinarici st este raspandita in Peninsula Balcancia, Bosnia, Hertegovina, Croatia, Slovenia, Albania, in centrul Europei Si in Alpii Tirolezi. In Cara noastra se gasesc, dupa afirmatia autorului, oameni din aceasta rasa, in special in partile muntoase ale tarii. 3) Rasa mediteraneana, despre care autorul da urmatoarele amanunte: nordicii insisi recunosc ca femeile mediterane sunt de o frumusete imbatatoare". In cercetarile facute la National Galery din Londra, Havelock Ellis, a stabilit ca frumusetile celebre feminine se recrutetza dintre femeile de rasa mediterana. In Europa oamenii mediterani se gasesc in Spania, centrul si sudul Italiei, apoi in Franta, in Belgia, Olanda, in sudul Angliei, in Irlanda $i in sud-vestul Norvegiei. La noi, elementele mediterane se gasesc intr'o proportie mai mare in vechea tara" (op. cit. pag. 13). 4)
Va URMA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu