Bidiviul
Adrian
Munteanu
Pentru
că m-am întors la calculator, vreau să vă arăt ce am scris pe drumul de câteva
ore făcut cu un microbuz.
Știți
deja că nu pierd vremea butonând la nesfârșit pe telefon după știri, imagini
sau comentarii ale nu știu căror indivizi care s-au trezit să se creadă
stăpânii adevărului.
Poemul
de mai jos îl însoțesc cu lucrarea artistei plastice Elena Oana Agapie care
mi-a trimis tabloul cu Zeița Aurora, zeița Zorilor, pentru că se potrivește cu
textul meu:
Bidiviul
Se
domolește pasul, chiar de vrerea
Ar
fi să zburd pe ne-ngrădit ținut.
Dar
scurmă-n glod un bidiviu tăcut
Îmi
ia suișul, zbaterea, puterea.
Nu-l
pot struni. E drumul drept pierdut?
Printre
ciulini purtați de adierea
Rodirilor
amare precum fierea
Pare
sleit umilul meu avut.
Dar
nu-i târziu, iar zboruri nu-s deșarte,
Nu
mă înhamă frânghia lentorii
Și-nstrăinarea
ce pustiu împarte,
Ademenind
miasme prin toți porii.
Un
salt enorm și roibul e departe.
Privesc
înaltul. Se vor naște zorii.
~*~
Adrian
Munteanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu