sub-sori
cu schopenhauer
(prevenire:
poem filosofic)
~*~
elisabetei
ni
se făcuse dor de schopenhauer
și
ne-am chemat de la o margine a pustiei
,,viața
este voință de a exista’’
nu
voiai să trăiești fără mine
nu
puteam să trăiesc fără tine
înaintam
prin nisipul pustiei
orbeam
orbeai
și
când nu era așa
de
răul lumii ne legam la ochi
călătoriile
în istoria sinelui
construiseră
zigurate ca steaguri
în
arșița nopților
pământene-nepământene
jocurile
erotice deveniseră cosmogonice
inițierea
prin eros însemna intrarea în viață
și
ne-moartea
urma
metafizică a sfâșierii
clipa
trăită pînă la lacrimi
până
la frângere și naștere
pe
nisipul arzător al dorinței
pentru
care mama lui schopenhauer l-a părăsit
și
nimeni nu i-a înțeles plecarea de la weimar
în
curând
va
fi epifania și ai început să citești
viața
sfântului epifanie în neerlandeză
pe
drumul lung din mesopotamia în evul mediu
începuse
să-ți fie teamă printre sprințari menestreli
vorbele
lor șoptite făceau curățenie divină
arată-mi-te
spuneai spuneam
din
care lume
și
din ce parte a lumii
vei
veni
am
luat iluziile și le-am frânt
ca
pe vreascuri din pădurea elfilor
imposibilitatea
la care ajunsese schopenhauer
am
încercat s-o corectăm prin credință
gândul
la tine mătura universul ca o sabie
și-l
lăsa curat.
~*~
cătălin
afrăsinei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu