Brivael Le Pogam - Despre WOKISM

 

Despre WOKISM

Postare de Brivael Le Pogam pe X (fostul Twitter).

 

Vreau să îmi cer scuze, în numele francezilor, pentru că am dat naștere French Theory (care a dat naștere celei mai toxice mizerii ideologice: wokismul).

Noi am oferit lumii pe Descartes, Pascal, Tocqueville. Iar apoi, în ruinele intelectuale de după ’68, am oferit Foucault, Derrida, Deleuze. Trei oameni străluciți care au fabricat, în eleganța limbii noastre, arma ideologică ce paralizează astăzi Occidentul.

Trebuie înțeles ce au făcut. Foucault a predat că adevărul nu există, că nu există decât raporturi de putere deghizate în cunoaștere. Că știința, rațiunea, justiția, instituția medicală, școala, închisoarea, sexualitatea — totul nu este decât o punere în scenă a dominației. Derrida a predat că textele nu au un sens stabil, că orice semnificant alunecă, că orice lectură este o trădare, că autorul este mort și că cititorul domnește. Deleuze a predat că trebuie preferat rizomul arborelui, nomadul sedentarului, dorința legii, devenirea ființei, diferența identității.

Luate separat, acestea sunt teze discutabile. Combinate, exportate, vulgarizate, ele formează un sistem. Iar acest sistem este o otravă.

Căci iată ce s-a întâmplat. Aceste texte, ilizibile în Franța, au traversat Atlanticul. Departamentele de la Yale, Berkeley, Columbia le-au absorbit în anii ’80. Acolo au găsit un teren fertil care nu exista la noi: puritanismul american, vinovăția sa rasială, obsesia sa identitară. French Theory s-a căsătorit cu acest substrat, iar copilul acestei căsătorii se numește wokism.

Judith Butler îl citește pe Foucault și inventează genul performativ. Edward Said îl citește pe Foucault și inventează post-colonialismul academic. Kimberlé Crenshaw moștenește cadrul și inventează intersecționalitatea. La fiecare etapă, matricea este franceză: nu există adevăr, există doar putere, deci orice ierarhie este suspectă, orice instituție este opresivă, orice normă este violență, orice identitate este construită și deci negociabilă, orice majoritate este vinovată.

Iată cum trei filosofi parizieni, care probabil nu și-au imaginat niciodată consecințele practice ale ideilor lor, au furnizat sistemul de operare unei întregi generații de activiști, birocrați universitari, directori HR, jurnaliști și legiuitori. Iată cum am ajuns la o civilizație care nu mai știe să spună dacă o femeie este femeie, dacă propria sa istorie merită să fie apărată, dacă meritul există, dacă adevărul se distinge de opinie.

Este o mizerie dintr-un motiv simplu, și trebuie spus calm. O civilizație stă în picioare pe trei piloni: credința că există un adevăr accesibil rațiunii, credința că există un bine distinct de rău, credința că există o moștenire ce trebuie transmisă. French Theory a încercat să dinamiteze toți cei trei piloni. Nu din răutate. Din joc intelectual, din fascinația suspiciunii, din ura față de burghezia care i-a hrănit. Dar rezultatul este aici. O întreagă generație a învățat să deconstruiască și nu a mai învățat niciodată să construiască. O întreagă generație știe să suspecteze și nu mai știe să admire. O întreagă generație vede puterea peste tot și frumusețea nicăieri.

Îmi cer scuze pentru că noi, francezii, avem o responsabilitate aparte. Limba noastră, universitățile noastre, editorii noștri, prestigiul nostru au oferit acestui nihilism ambalajul său sofisticat. Fără legitimitatea Sorbonei și a Vincennes-ului, aceste idei nu ar fi traversat niciodată oceanul. Noi am exportat îndoiala așa cum alții exportă arme.

Ceea ce se construiește acum, în Silicon Valley, în laboratoarele de IA, în startup-uri, în ateliere, în toate locurile unde oamenii încă mai fabrică lucruri în loc să le deconstruiască, aceasta este răspunsul. O civilizație se reconstruiește prin constructori, nu prin comentatori. Prin cei care cred că adevărul există și că merită să îți dedici viața lui. Prin cei care asumă o ierarhie a frumosului, a adevărului și a binelui și cărora nu le este rușine să o transmită.

Așadar, iertare. Și la muncă.

 

https://x.com/brivael/status/2055411322628583488?s=43

***

 

Confunzi două lucruri, iar aceasta este exact capcana pe care French Theory a întins-o.

Libertate, egalitate, fraternitate — egalitate de drepturi, egalitate în fața legii, egalitate de demnitate. Aceasta este promisiunea republicană și nimeni aici nu o atacă.

Wokismul nu este asta. El este egalitarismul rezultatelor. Iar egalitarismul rezultatelor, spre deosebire de egalitatea drepturilor, nu reprezintă o extindere a libertății — ci negarea ei.

Câteva exemple concrete:

— San Francisco elimină clasele avansate de matematică din gimnaziu pentru a „reduce inegalitățile”. Rezultatul: diferențele dintre elevi explodează, familiile bogate își permit meditații private, iar cei săraci sunt îngropați de sistem. Egalitarismul a adâncit inegalitatea.

— Politicile de discriminare pozitivă de la Harvard: studenți admiși cu scoruri mult sub colegii lor, rate disproporționate de eșec, sentiment de impostură, resentiment generalizat. I-am sabotat tocmai pe cei pe care voiam să-i ajutăm.

— Ajutorul umanitar care distribuie orez gratuit timp de 30 de ani în Africa: prăbușirea filierelor agricole locale, dependență instituționalizată. Să dai un pește înseamnă să împiedici învățarea pescuitului.

Wokismul nu distruge umanitatea în sensul dramatic al cuvântului. Face ceva mai rău: îi dezavantajează sistematic tocmai pe cei pe care pretinde că îi protejează și generează resentiment de ambele părți — cei infantilizați și cei culpabilizați.

Fraternitatea republicană spune: ești egalul meu, deci te tratez ca pe un adult capabil. Wokismul spune: ești victima mea, deci trebuie să te protejez de tine însuți.

Unul ridică omul. Celălalt îl infantilizează. Nu este același lucru, iar a le confunda este exact trucul de prestidigitație pe care îl denunțăm.

 

https://x.com/brivael/status/2055544344740835699?s=43

_XXX_

Compilare George M.