Războiul cu istoria
Art-emis
28 Aprilie 2026
Războiul cu istoria
„Radu Gyr și Octavian
Goga fac parte din istoria culturii românești și trebuie păstrați ca atare”
(Ioan Aurel Pop)
Sub titlul „Războiul
cu istoria”, Acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop semnează un material
documentar despre mari scriitori Radu Gyr și Octavian Goga, exprimându-și
consternarea că aceste două personalități ale culturii române sunt stigmatizate
de către „Asociația pentru Prevenirea și Combaterea Antisemitismului și
Legionarismului” din Arad, care a solicitat autorităților clujene schimbarea
denumirii străzii „Radu Gyr” și a Bibliotecii Județene „Octavian Goga”, cu
invocarea Legii nr. 241/2025 (Legea Vexler). (Redacția ERT-EMIS)
Radu Gyr și Octavian Goga fac
parte din istoria culturii românești și trebuie păstrați ca atare. Oricine
dorește se poate informa ușor despre viața lor, despre atitudinile lor și
despre creația lor. Dar noi nu suntem nici zbiri, nici cenzori și nici inchizitori.
Consider că poezia lor a însuflețit viața românilor și nu a jignit sentimentele
altora. În cazul lui Goga, faptul este sigur. Dacă creația lui Radu Gyr a avut
și conotații antisemite, acea parte a poeziilor respective poate să fie ocolită
azi. Dar nu interzisă. Nimic din ceea ce este omenesc nu poate să ne fie
străin, fiindcă avem discernământ și putem decide singuri ceea ce este bine și
ceea ce este rău”, arată academicianul Ioan-Aurel Pop.
Războiul cu istoria
Am primit recent un mesaj din
care am înțeles că o autoritate a statului român este chemată imperios să
pregătească o decizie administrativă prin care să încadreze activitatea a două
personalități, Radu Gyr și Octavian Goga, la „infracțiuni de genocid contra
umanității și de crime de război”, sau să sancționeze faptul că aceste persoane
„au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau
xenofobe” și să nu accepte ca ele să dea „nume de străzi, bulevarde, scuaruri,
piețe, parcuri sau alte locuri publice”. Deocamdată, autoritatea somată ne cere
„opinia” despre posibilitatea încadrării celor două „personalități” în
prevederile unei legi adoptate recent de Parlamentul României, încadrare care
să interzică folosirea numelor celor două „persoane” în spațiul public. Între
timp, am aflat că Primăria Cluj-Napoca a fost dată în judecată!
Aici este vorba despre doi mari
scriitori români și nu de „persoane”. Radu Gyr a fost un propagandist legionar
și un demnitar legionar, condamnat sub trei dictaturi (regală, antonesciană și
comunistă) pentru faptele sale. Dar a fost, pentru posteritate, un mare poet,
dramaturg, eseist și ziarist. El și-a ispășit pedepsele. În apărarea sa,
acuzatul Radu (Demetrescu) Gyr nu a negat existența faptelor ce i se imputau,
nici nu a arătat vreun element justificativ sau scuză, dar a susținut, cerând
indulgentă Tribunalului, că a fost un om cinstit în activitatea sa, care a fost
rezultatul convingerilor sale, dovedite drept greșite. A avut adesea și
atitudini personale pe linia democratică, evidențiind o manifestare a acestor
atitudini prin crearea teatrului evreiesc „Barașeum” la București (Teatrul
„Barașeum” a fost unul dintre puținele teatre evreiești care au reușit sa
funcționeze în perioada Holocaustului în Europa, păstrând viu spiritul
culturii, al dramaturgiei evreiești pentru public și pentru artiștii înșiși). A
invocat autoritatea lucrului judecat, ca fiind condamnat pentru activitatea sa
legionară, ca și pentru cântecele sale, pentru care a suferit pedepse
administrative prin internarea în lagăr.
Radu Gyr a făcut pușcărie în vreo
4-5 etape. Prin anii 1955-1958 a avut o fereastră de libertate. Era perioada în
care statul comunist se afirma puternic și mai avea un singur salt -
colectivizarea țăranilor - pentru a integra deplin întreaga suflare românească
în regimul de dictatură. Însă, în preajma colectivizării, trebuiau luate măsuri
de intimidare și prevedere, iar Radu Gyr a fost o primă victimă. Și de data
asta, crima lui erau tot versurile lui. Ele deveniseră o forță socială, și asta
supăra pe stăpânii absoluți. Astfel că, pentru poezia sa „Ridică-te, Gheorghe,
ridică-te, Ioane!”, socotită „manifest legionar anticomunist” (și pentru alte
vini de opinie, reluate), a fost condamnat la moarte. Dar Radu Gyr a fost
absolvit de sentința pronunțată în 1959, cea prin care fusese condamnat la
moarte pentru că promovase și trimisese scrieri legionare în țară și în
străinătate. Pentru acea sentință, instanța a considerat, în 2011, că urmașii
lui Radu Gyr pot primi 20.000 de euro drept despăgubiri. Poetul a făcut, fără
doar și poate, propagandă legionară și a avut atitudini antisemite, dar nu a
fost condamnat de „Tribunalul Poporului” drept criminal de război. Sigur, după
1945, toate tribunalele erau „ale poporului”, cu justiție dictată de călăii
sovietici și oricine care fusese în vreo funcție înainte de 1944 putea să fie
socotit „dușman al poporului”. Poezia amintită „(Ridică-te, Gheorghe,
ridică-te, Ioane!”) nu are în ea nimic xenofob și nimic șovin: „Ridică-te,
Gheorghe, ridică-te, Ioane!/ nu pentru-o lopată de rumenă pâine,/ nu pentru
pătule, nu pentru pogoane,/ ci pentru văzduhul tău liber de mâine,/ ridică-te,
Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Pentru sângele neamului tău curs prin șanțuri,/
pentru cântecul tău țintuit în piroane,/ pentru lacrima soarelui tău pus în
lanțuri,/ ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Nu pentru mânia scrâșnită-n
măsele,/ ci ca să aduni chiuind pe tăpșane/ o claie de zări și-o căciulă de
stele,/ ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Așa, ca să bei libertatea din
ciuturi/ și-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane/ și zarzării ei peste tine
să-i scuturi,/ ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Și ca să pui tot
sărutul fierbinte/ pe praguri, pe prispe, pe uși, pe icoane,/ pe toate ce
slobode-ți ies înainte/, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Ridică-te,
Gheorghe, pe lanțuri, pe funii!/ Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!/ Și sus,
spre lumina din urmă-a furtunii,/ ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”.
Poezia este pur și simplu un
îndemn contra tendinței de înrobire comunistă, stalinistă, bolșevică a
poporului român. Să ne amintim că atunci când a scris Radu Gyr poezia, țara era
înțesată de trupe trimise de la Moscova. Trupele au plecat în 1958, dar propagandiștii
sovietici și ciracii lor au rămas. Mii de țărani și de intelectuali români au
fost bătuți, închiși și strămutați în Bărăgan ori la Canal, ca să simtă
„binefacerile” regimului comunist. Oare cei care s-au opus regimului 1944-1956,
indiferent de păcatele lor din tinerețe, nu merită niciun fel de recunoaștere
post mortem? Nu neapărat iertare, ci înțelegere și acceptare a sacrificiului
lor.
Octavian Goga (1881-1938) este
considerat un poeta vates, un bard care a cântat toată pătimirea românilor din
Transilvania, care a scris versuri patriotice de o simțire autentică românească
și care a pregătit astfel Marea Unire. A suferit, ca român considerat
minoritar, de pe urma regimului asupritor austro-ungar. După unirea din 1918, a
ocupat diferite funcții de demnitate publică. A fost invitat ca profesor la
Universitatea „Regele Ferdinand I” din Cluj și a devenit membru de onoare al
Academiei Române.
În anii 1920, Goga a fost
partizanul democrației parlamentare, însă după 1930 vederile sale se schimbă
radical, simpatizând cu fascismul italian și cu nazismul german. Prim-ministrul
Goga (a condus guvernul 44 de zile!) a dus o politică favorabilă Germaniei,
intenționând să se alieze și să adopte politica Axei și a dus o politică prin
care a negat drepturile populației evreiești, inclusiv cetățenia română a unei
părți a evreilor români. Octavian Goga nu a fost condamnat niciodată în timpul
vieții, dar a fost aspru criticat și respins de regimul comunist, cu opera
marginalizată, scoasă din manuale etc. Nu a suferit nicio condamnare juridică
vreodată, spre deosebire de Radu Gyr. În luna și jumătate cât a guvernat, nu a
apucat să ia măsuri radicale, de viață și de moarte și nici nu cred că le-ar fi
luat.
Cei care nu au luat vieți
omenești în mod direct, cu mâna lor sau din ordinul lor, nu sunt criminali.
Sunt absolut de acord că crimele, adică luarea vieții oamenilor, nu se pot
prescrie, dar nici ideile, într-o societate democratică, nu pot să fie pedepsite.
Sancționarea vorbelor sau a scrierilor cuiva se cheamă delict de opinie.
Delictul de opinie reprezintă incriminarea și pedepsirea exprimării unor idei,
convingeri sau atitudini considerate inacceptabile, subversive sau contrare
ideologiei oficiale de către stat sau o autoritate. De obicei, statele care
condamnă oamenii pentru opiniile lor sunt dictatoriale (totalitare). Într-o
democrație, acest concept intră în conflict direct cu libertatea de exprimare
și nu poate să fie acceptat. Libertatea exprimării prin cuvântul scris și
vorbit este considerată un drept fundamental al omului, a fost o cerință a
revoluțiilor democratice din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea și a fost
trecută în toate constituțiile țărilor democratice de atunci încoace.
Socrate a fost condamnat în anul
399 î. Hr. la pedeapsa cu moartea prin otrăvire, fiind obligat să bea un
amestec mortal de cucută (o plantă toxică). A fost acuzat, după cum scrie
Platon, de necredință în zeii cetății (impietate) și de coruperea tinerilor
prin învățăturile sale. Aceasta a fost o condamnare pentru idei, pentru
convingeri, pentru opinii. Este primul delict de opinie celebru, pentru care,
acum aproape două milenii și jumătate, s-a aplicat pedeapsa capitală. Toată
omenirea democrată a veștejit această condamnare, iar Socrate este considerat
azi unul dintre cei mai mari filosofi ai lumii.
Regimurile care aplică legile
retroactiv sau care conțin prevederi care sancționează vini din trecut sunt
regimuri nedemocratice. Eu înțeleg foarte bine să se pedepsească încălcări de
legi ale oamenilor care trăiesc în momentul emiterii acelor legi. Dacă, în
statul român, Constituția condamnă propaganda de extremă dreaptă și pe cea de
extremă stângă, dacă sunt interzise în România organizații care propagă idei de
extremă dreaptă sau de extremă stângă este foarte bine, dar aceste interdicții
trebuie să se răsfrângă asupra oamenilor care trăiesc acum. Cei care au trăit
în trecut nu au avut, poate, astfel de interdicții, iar dacă le-au avut, poate
că au plătit atunci. De ce să plătească din nou acum?
Între legea juridică și legea
morală sunt mari deosebiri. Opinia publică nu judecă precum juriștii și nu dă
sentințe ca ei, ci constată și acceptă binele și respinge răul. Iar istoricul
nu condamnă, ci explică. Crimele reale – adică luările de vieți omenești – nu
se pot prescrie, dar ideile? Cine suntem noi să judecăm ideile și să condamnăm
oamenii pentru ideile lor? Dacă Paulescu a lăsat o descoperire medicală
deosebită, dacă Radu Gyr a scris o poezie bună, dacă Octavian Goga a îndemnat
la egalitatea românilor din Ardeal cu ungurii și sașii din Ardeal, cine suntem
noi să repudiem în întregime aceste personalități. Oare să fi devenit noi,
generația noastră, Parlamentul nostru, magistrații noștri, judecătorii
oamenilor care au trăit în trecut? Să ne arogăm atribute de Dumnezei?
De ce să nu repudiem ceea ce a
fost rău - și există rău în fiecare om - și să acceptăm ceea ce a fost bine?
Firește că există oameni malefici și regimuri politice condamnabile (aproape)
în întregimea lor, dar de cele mai multe ori oamenii, chiar și personalitățile
au părți bune și părți rele. De ce să respingem oamenii în bloc? Lucrul acesta,
al acceptării binelui și al iertării (atunci când nu s-au produs fapte
capitale), l-am învățat în tinerețe de la academicianul român-evreu Nicolae
Cajal. Acest om, de o generozitate rară și de o căldură sufletească ca un
balsam, m-a învățat să caut în fiecare om și în fiecare realitate (entitate)
de-acum sau de demult mai întâi partea bună, să nu obturez niciodată partea
bună. Răul este, firește, de condamnat, dar, câteodată, de ignorat. Crede
cineva că dacă elevii sau tinerii ascultă sau citesc poezii de Octavian Goga și
de Radu Gyr aceștia devin numaidecât antisemiți? Ar fi o eroare, o utopie să
credem așa ceva.
Ce să facem de-acum înainte? Să
căutăm ce au zis sau scris Iorga, Noica, Cioran, Eliade și să pândim idei
neconforme? Să căutăm în spațiul public și cultural din Israel, în universul
cultural ebraic cine și de câte ori a folosit cuvântul „goim”/„goimi” cu sens
peiorativ față de străini? Am găsit astfel de exemple și nu m-am revoltat, nici
nu am reclamat pe nimeni. A greși este omenesc. Am căutat în Pușkin, Petőfi,
Sevcenko, Eminescu, Shakespeare și alții și am găsit o grămadă de versuri
„xenofobe”. Ce facem cu ele și cu ei? Interzicem versurile și pe ei îi scoatem
din epoca lor și îi judecăm „cu mânie proletară”? Ce greșeală enormă am face!
Impulsul există și a existat de-a lungul timpului. El aparține dictaturilor,
regimurilor totalitare. Acestea fac indexuri ale cărților interzise și ale
autorilor prohibiți, acestea pun autori și cărți la „secret”, acestea distrug
statui, busturi, schimbă nume de străzi, purifică programe școlare.
Oare la acest stadiu să fi ajuns
cu democrația noastră? Ca să facem o societate mai bună, democratică, tolerantă
și dreaptă nu trebuie să recurgem la metode inchizitoriale. Pe timpul
Inchiziției, cu cât se condamnau mai multe „vrăjitoare” în piața publică, cu
atât apăreau mai mulți delatori care demascau „vrăjitoare”. De ce să exhibăm
mereu în societate relele de altădată. Sigur, istoricii spun că o facem ca să
nu uităm și să repetăm răul. Este adevărat, dar în toate e nevoie de un
echilibru. „De la sublim până la ridicol nu este decât un pas”. Tot repetând
relele și tot condamnând răul, s-ar putea să trezim (să retrezim) gustul pentru
rău, adică să dobândim un rezultat contrar nevoii de bine public.
„Tribunalul de la Nürnberg”,
„Tribunalul poporului” din România și alte instanțe i-au pedepsit aspru pe cei
vinovați. De ce să continuăm să pedepsim? Cui folosește vrajba aceasta? Ce mai
speră legiuitorul, magistratul, ONG-urile dacă pedepsesc memoria unora dintre
vinovații care au plătit deja? Oare prin aceasta se poate câștiga bunăvoința
poporului român! Nu! Va urma doar îndârjire și se va naște ură.
Eu sunt convins că inițiatorii
legii aflate aici în discuție s-au gândit la prezent și la viitor, nu la
trecut. Este absolut firesc ca oricine manifestă de-acum încolo atitudini
naziste, fasciste, legionare, rasiste, xenofobe, antisemite să fie tras la răspundere
în justiție și pedepsit, dar înverșunarea nu are rost și nici lupta cu istoria
nu are rost. Cuiva i-ar putea trece prin cap să-l scoată pe Goga din istoria
literaturii române, altuia să-l chestioneze pe Alecsandri pentru o scenă
dintr-o piesă a sa, altul pe Kogălniceanu fiindcă a folosit cuvântul „țigan”
sau altul pe Eminescu pentru că nu a respectat drepturile omului și ale
minorităților (adoptate, de altfel, la zeci de ani de la moarte sa). Nu
exagerez deloc, din moment ce în unele locuri „civilizate” și „democrate” de pe
Terra sunt acuzați Shakespeare și Cervantes, Dante și Goethe, fiindcă nu au
gândit ca noi, după legile noastre și după principiile noastre.
Dar cine îi condamnă pe
atacatorii românilor? Și românii, nu numai vecinii sau conlocuitorii lor au
fost atacați de-a lungul timpului. Nu vă pot reproduce aici cum au fost jigniți
românii de anumiți autori străini de-a lungul timpului, ce campanii de distrugere
a lor s-au purtat sau cum au fost condamnați și chiar uciși numai pentru că
erau români. Ce-ar fi să ne apucăm să-i luăm pe toți înjurătorii românilor și
să le interzicem numele în spațiul public de azi din România și, mai ales, din
Transilvania?
Sunt scriitori, istorici, oameni
politici marcanți ai maghiarilor și ai Ungariei care au dus propagandă contra
românilor și care au luat măsuri contra românilor, uneori contra românilor și
evreilor la un loc. Unii dintre ei fac parte din istoria literaturii maghiare.
Cui ar mai folosi azi să cerem interzicerea numelor lor? Interzicerea numelor
unor oameni din trecut care au greșit, dar au lăsat și o moștenire culturală
(în cazul de față, literară) valoroasă, apreciată ca atare de criticii și
istoricii literari, este o eroare. Noi nu ne certăm cu trecutul, pe care,
oricum nu-l putem schimba. Datoria noastră este să ferim omenirea de erori
astăzi, să împiedicăm și chiar să pedepsim rasismul, xenofobia, șovinismul,
antievreismul, ura contra romilor etc. Asta da! Suntem obligați să facem acest
lucru, dacă dorim să asigurăm un viitor copiilor și nepoților noștri.
Suntem obligați să condamnăm și
toate relele din trecut, suntem datori să-i menținem mereu condamnați pe
criminali și pe instigatorii direcți la crime, dar cui folosește epurarea
literaturii române și universale de valori? Cine suntem noi să fim judecători
ai unor personalități care nu se mai pot apăra? Epurările acestea nu preamăresc
spiritul de dreptate universală, ci incită la continuarea sau la trezirea urii.
Nu cred că avem nevoie de așa ceva într-o societate pe care o vrem dreaptă,
echitabilă, înțeleaptă. Vinile lui Radu Gyr și Octavian Goga sunt reale, le-au
constatat și condamnat contemporanii și urmașii lor, dar, în esență, în cazul
lor, creația literară a subsumat greșelile. Ei au rămas în memoria colectivă -
cu precădere Octavian Goga - drept personalități, ei fac parte sin istoria
culturii românești și trebuie păstrați ca atare. Oricine dorește se poate
informa ușor despre viața lor, despre atitudinile lor și despre creația lor.
Dar noi nu suntem nici zbiri, nici cenzori și nici inchizitori. Consider că
poezia lor a însuflețit viața românilor și nu a jignit sentimentele altora. În
cazul lui Goga, faptul este sigur. Dacă creația lui Radu Gyr a avut și
conotații antisemite, acea parte a poeziilor respective poate să fie ocolită
azi. Dar nu interzisă. Nimic din ceea ce este omenesc nu poate să ne fie
străin, fiindcă avem discernământ și putem decide singuri ceea ce este bine și
ceea ce este rău.
Cred sincer că nu vrajba,
condamnările și interdicțiile personalităților din trecut pot asigura armonia
și pacea socială, ci înțelegerea, clemența și iertarea. Legile trebuie date
pentru prezent și viitor și ele trebuie să aibă putere asupra faptelor petrecute
din momentul adoptării lor înainte și nu efect retroactiv. Dacă încalc vreo
lege prin aceste opinii ale mele, atunci îmi aștept judecarea și condamnarea”-.
-------------------------------------------------
Sursa: Făclia - ziar independent
de Cluj
Grafica: Ion
Măldărescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu