duminică, 22 noiembrie 2026
Ben Todică - DINCOLO ȘI DINCOACE
DINCOLO ȘI DINCOACE
Un reportaj SF de secole
De Ben Todică
Secolul XXI este numit tot mai
des secolul Chinei, în aceeași măsură în care secolul XX a fost considerat
secolul Americii. Iar unul dintre motivele acestei ascensiuni spectaculoase
este transformarea unei țări care, cu numai câteva decenii în urmă, se confrunta
cu o sărăcie cruntă, într-o putere economică și tehnologică de prim rang.
În numai câteva decenii, China a
reușit să scoată sute de milioane de oameni din sărăcia extremă și să-și
construiască o economie care astăzi influențează întreaga lume.
La întâlnirea de la Shenzhen,
unii dintre participanți au ajuns la concluzia că acest oraș pare să trăiască
deja în secolul XXII. Atât de modern, de dinamic și de avansat este.
Dar unde este România?
Este trist să ne gândim că, în
perioada comunistă, au existat legături educaționale și de pregătire între
România și China, iar unii studenți chinezi au venit să studieze în
universitățile românești. Mă întreb dacă nu cumva o parte din experiența
acumulată aici a contribuit, într-o formă sau alta, la dezvoltarea ulterioară a
Chinei.
Dacă am îndrăzni să speculăm că
anumite elemente ale gândirii economice și ale organizării din perioada
ceaușistă au fost preluate și adaptate de chinezi, atunci am putea formula o
întrebare și mai îndrăzneață: dacă România ar fi continuat să-și dezvolte
industria, infrastructura și sistemul de învățământ, adaptându-le vremurilor,
unde s-ar fi aflat astăzi?
România era o țară
industrializată, cu o bază tehnică și un sistem de învățământ bine dezvoltate.
Ceaușescu își propusese achitarea datoriei externe și visa la extinderea
influenței economice românești în Africa și Asia. Dacă toate aceste proiecte ar
fi fost continuate, reformate și adaptate unei economii moderne, poate că
România ar fi avut astăzi un cuvânt mult mai greu de spus în lume.
Dar istoria nu lucrează cu
ipoteze, ci cu ceea ce s-a întâmplat. Iar întrebările rămân.
S-ar fi putut desfășura altfel
istoria României dacă Ceaușescu ar fi avut alte alianțe și alte poziționări
internaționale? Dacă politica sa față de Orientul Mijlociu ar fi fost diferită,
inclusiv în relația cu Israelul și Palestina, ar fi fost altfel tratat de
forțele care au contribuit la căderea regimului său în 1989?
Sunt întrebări contrafactuale,
imposibil de demonstrat. Dar istoria ne îngăduie să le formulăm, atât timp cât
nu le confundăm cu adevărul dovedit.
Karl Marx a vorbit despre
extinderea capitalismului și formarea unei piețe mondiale, în care economiile
și destinele popoarelor urmau să devină tot mai interdependente. Astăzi,
globalizarea și internetul au dus această interconectare la o scară pe care generațiile
trecute cu greu și-ar fi putut-o imagina.
Dar ce am construit, de fapt?
O economie mondială în care o
parte foarte mică a populației concentrează o bogăție uriașă, în timp ce
miliarde de oameni continuă să lupte pentru un trai decent. O lume în care
progresul tehnologic coexistă cu inegalități profunde, iar abundența unora contrastează
dureros cu lipsurile altora.
O asemenea disproporție nu poate
rămâne fără consecințe. Ea acumulează tensiuni, nemulțumiri și reacții sociale.
Aici merită privită cu atenție
experiența Chinei. Nu spun că modelul chinez este perfect și nici că poate fi
copiat de alte țări. Spun doar că succesul său obligă lumea să-și pună
întrebări despre propriile certitudini.
Poate că și experiența
educațională românească de odinioară a avut o contribuție, oricât de mică, la
formarea unor oameni care au participat ulterior la transformarea Chinei. Este
o ipoteză care merită cercetată, nu o concluzie pe care o putem declara fără
dovezi.
În Occident, această formă de
gândire este adesea privită cu suspiciune. Educația economică și politică
ajunge uneori să prezinte socialismul și comunismul exclusiv prin prisma
eșecurilor lor istorice, fără să analizeze suficient și experiențele care au produs
rezultate diferite.
Când lucrurile nu funcționează,
se găsește repede un vinovat: comunismul, socialismul sau adversarul ideologic.
Dar este oare suficient să pui o etichetă pentru a explica o realitate atât de
complexă?
Cum să ignori evoluția
spectaculoasă a economiei chineze, când atâtea țări încearcă să înțeleagă
mecanismele care au făcut-o posibilă? Extinderea BRICS arată că tot mai multe
state caută formule alternative de cooperare economică și politică, într-o lume
care nu mai acceptă un singur centru de putere.
Poate că aici se află și una
dintre explicațiile dificultăților Americii de a-și impune voința în
conflictele internaționale, inclusiv în relația cu Iranul. Într-o lume
multipolară, Iranul nu mai este un actor izolat, ci beneficiază de relații și
sprijin din partea unor puteri precum Rusia și China, fiecare cu propriile
interese strategice.
Aceasta este o realitate pe care
America trebuie să o înțeleagă și să o ia în calcul. Nu orice problemă
internațională poate fi rezolvată prin forță.
Capitalismul are nevoie de
mecanisme interne de corecție, care să-i limiteze excesele și să-l ferească de
propriile contradicții. Economia chineză funcționează printr-un sistem hibrid,
în care proprietatea privată și inițiativa particulară coexistă cu un sector de
stat puternic, coordonat de partidul comunist.
Această combinație nu este
lipsită de contradicții, dar reprezintă o experiență economică ce merită
analizată.
Și România a cunoscut, în ultimii
ani ai regimului Ceaușescu, anumite forme de organizare economică ce ar fi
putut evolua spre formule diferite, dacă istoria ar fi urmat alt drum.
Un model economic cu elemente de
proprietate socială și inițiativă individuală a existat și în Iugoslavia lui
Tito. Destrămarea federației iugoslave a demonstrat însă cât de complicate pot
deveni raporturile dintre economie, naționalism, geopolitică și interesele
marilor puteri. Războaiele care au urmat au lăsat răni adânci în întreaga
regiune.
Ce ne demonstrează, până la urmă,
experiența Chinei?
Că există mai multe drumuri spre
dezvoltare. Că nicio națiune nu deține monopolul inteligenței economice și că
progresul nu trebuie privit ca un privilegiu rezervat unei singure lumi.
Poate că Occidentul ar trebui să
privească mai puțin cu teamă educația socialistă sau marxistă și mai mult cu
interes rezultatele concrete ale diferitelor sisteme. A-ți cunoaște adversarul
nu înseamnă a-l ponegri. Înseamnă a-l înțelege.
Educația trebuie să formeze
oameni liberi, capabili să compare, să judece și să aleagă, nu oameni învățați
să repete lozinci.
Sincer vă spun: uneori am
impresia că ceea ce am trăit noi în blocul comunist a fost, în comparație cu
anumite forme de manipulare contemporană, doar un măr pădureț, pe lângă merele
altoite ale unei propagande mult mai rafinate. Diferența este că astăzi manipularea
poate veni ambalată în libertate, divertisment, consum și informație.
Nu este vorba despre a schimba o
doctrină cu alta. Este vorba despre a nu deveni prizonierii niciuneia.
Lumea nu are nevoie de un nou
stăpân, ci de o nouă înțelepciune a conviețuirii.
FIȚI LIBERI ȘI NU VĂ
MAI UCIDEȚI ÎNTRE VOI! ESTE DESTUL PENTRU TOATĂ LUMEA!
IUBIȚI, PENTRU CĂ NU
LUAȚI NIMIC CU VOI DINCOLO!
JOS IPOCRIZIA! JOS
URA! JOS LĂCOMIA!
Ben Todică
sâmbătă, 21 noiembrie 2026
Alexandru Stanciulescu - MINILECTURĂ cu GÂND DE SEARĂ, DOAR O VORBĂ.......!
Ştiinţa ştiinţelor şi arta artelor
- Sfântul Ioan din Kronstadt -
Împătimirea sufletului de cele pământeşti şi trupeşti până la uitarea de
Dumnezeu vine de la diavolul, care face ca, atunci când ni se leagă inima de
cele pământeşti şi trupeşti, ea să devină vasul spurcat al patimilor, în loc să
privească cu chibzuinţă spre cele de Sus şi să fie vas duhovnicesc şi templu al
Duhului Sfânt. „Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona” (Matei 6, 24),
lui Dumnezeu şi averilor lumeşti, lui Dumnezeu şi trupului, lui Dumnezeu şi
lumii, lui Dumnezeu şi desfătărilor; de aceea, a şti să-ţi conduci trupul şi
inima este ştiinţa ştiinţelor şi arta artelor. Sunt când trup, când suflet. Ce
nestatornicie! Câtă nerecunoştinţă! Ce lene! Şi câtă îndelungă-răbdare de la
Dumnezeu! Dar oare cât timp voi fi schimbător ca luna sau ca un caleidoscop?
Întăreşte-mă, Doamne, fă-mă să stau pe piatra poruncilor Tale!
Sfântul Ioan din
Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia,
Bucureşti, 2005, p. 239
alexandru stanciulescu - SCRISOARE PASTORALĂ 574 I
Scrisoare pastorală
Foaie
periodică, gratuită a Parohiei
Malovăţ-Mehedinţi
Anul XXVI(2026), nr. 574(1 –15 Noiembrie)
Dragii mei enoriași!
Taina Sfântului Botez reflectată în
proverbele românești. Lucrarea noastră este o premieră în
domeniu. Cunoaștem multe studii privind elementele religioase reflectate în
colindele românești, dar nu am găsit până acum un studiu similar asupra
proverbelor. Proverbele românești sunt numeroase și nu avem pretenția de a
susține că am epuizat aceste creații ale neamului românesc. Am conspectat însă
cele zece volume din colecția lui Iuliu Zanne[1], care
cuprind peste 130.000 unități paremiotice și sperăm că vom continua această
cercetare asupra altor colecții fundamentale. Proverbele ne oferă exemple concludente ale felului cum
s-a reflectat învățătura dogmatică și practica liturgică în mentalitatea
colectivă. Este surprinzător cu câtă atenție și cu câtă profunzime omul din
popor a receptat adevărul teologic, l-a
trecut prin filtrul conștiinței și sufletului său, l-a concentrat în cupa
foarte strâmtă și sintetică a proverbului și l-a transmis din generație în
generație. Sperăm că ne va ajuta Dumnezeu ca în viitorul apropiat să dăm la
lumină o antologie de proverbe religioase românești și o sinteză de
etnoteologie bazată pe tezaurul inestimabil al paremioticii românești. Studiul
de față este un început. Facem precizarea că, pentru economie de spațiu,
citările nu le-am făcut la subsolul paginii, ci în text, după fiecare proverb
menționând volumul și pagina la care poate fi regăsit.
I. Necesitatea
Botezului. Copilul este darul pe care Dumnezeu îl face unei
familii. Familia respectivă, primindu-l, trebuie să-l închine lui Dumnezeu, ca
semn de mulțumire. Tocmai de aceea, copilul
,,Trebuie dus la biserică”(VI,
492). Botezul devine astfel un răspuns de mulțumire, pe care omul îl dă lui
Dumnezeu. Este o datorie firească pentru părinți, ca să boteze copilul, prin
această Sfântă Taină introducându-l și pe el în lume. ,,A fi botezat”(VI, 498) este un adevărat statut social pentru
cineva. Cel botezat luptă mai ușor cu bolile, cu moartea, doarme mai liniștit,
are vise frumoase, e mai sănătos. Numai turcii și păgânii nu se botează. Chiar
se spune copilului nebotezat, că este ,,păgân”,
,,turc”, ,,necreștin”. Despre răufăcători, despre oamenii răi sau proști se
spune că ,,nu sunt
botezați”(VI, 497). Iată cum, prezența sau lipsa Botezului din viața
unui om îl marchează pentru tot restul vieții. Săvârșindu-se Botezul la vârste
fragede, omul pleacă la drum în viață cu Dumnezeu: ,,A porni cu Dumnezeu”(VI, 686), ceea ce-i mărește convingerea și
speranța că va reuși. ,,Cine are parte de
Dumnezeu pe pământ, are parte de El și în cer”(VI, 666). Omul din popor a
știut întotdeauna să-și facă rugăciunea la începutul și la sfârșitul lucrului
și al călătoriei. Socotind viața ca pe o călătorie prin lume, el spunea cu
convingere despre cel botezat: ,,Cine
începe cu Dumnezeu, cu Dumnezeu sfârșește” (VI, 662).
II.
Întemeietorul Botezului. Nu este numit în mod special, dar din
toate proverbele referitoare la Taina Sfântului Botez reiese că această Sfântă
Taină este dată omului cu știrea și cu voia lui Dumnezeu, fiindu-i absolut
necesară pentru mântuire: ,,Dumnezeu nu
lasă pe om”(VI, 640).
III.
Săvârșitorul Botezului este preotul. Nu întâlnim în proverbe
cazuri de forță majoră, în care Taina Sfântului Botez să fie săvârșită de
altcineva decât preotul. ,,Popa botează,
dar zile nu dă”(VII, 91) este un
proverb care ne introduce într-o discuție foarte interesată. El vrea să
spună că preotul nu face farmece sau descântece prin Taina Sfântului Botez. El
are darul Preoției și săvârșește Taina Sfântului Botez. Atât. Orice atribuții
și puteri în afara Tainei, pe care preotul și le-ar atribui, îl compromit.
Același lucru spune și următorul proverb: ,,Eu
botez și miruiesc, El va ști de va trăi”(VI, 496). Totodată, nu este nevoie
ca să aibă puteri taumaturgice pentru a avea competența de a boteza. Prin el
lucrează Dumnezeu cu harul Său. El este un adevărat instrument prin care
acționează divinitatea în lume. Harul operează asupra primitorului Tainei, indiferent
de vrednicia sau nevrednicia săvârșitorului. Și, totuși, alte proverbe vor să ne convingă, că lipsa de
vrednicie a săvârșitorului are multe repercursiuni asupra creșterii spirituale,
morale și intelectuale ale primitorului: ,,A
fi botezat cu zeamă de varză”(VI, 497), adică este un om rău din fire, ,,A fi botezat de-un popă beat”(VI, 497), ,,E smintit din Botez și
smucit cu capul de cristelniță”(X, 363),
,,Îi smucit din Botez”(X, 363), ,,Nu e botezat cu toată apa”(VI, 497),
,,Parcă n-ai fi crescut în biserică”(X, 362), ,,Nu-s din luna lui Pilat/ Și din
noapte botezat”(VI, 497) etc. Uneori,
în timpul vieții, creștinul își poate dovedi unele patimi și apucături foarte
grave din punct de vedere religios – moral și aceasta îl făcea pe creatorul
anonim să exclame: ,,Să te ferească
Dumnezeu de dracul botezat; căci de dracul nebotezat te închini și fugi, iar de
dracul botezat te închini și el dă peste tine”(VI, 595) și exemplele pot
continua.
IV.
Primitorul Sfântului Botez este copilul la vârstă fragedă, dar nu
sunt excluși nici adulții. Într-un cuvânt, primitorii Botezului sunt
nebotezații, fără nici o discriminare: ,,Biserica
lui Hristos/ Îi deschisă pentru toți”(VI, 488). Există numeroase
superstiții, care privesc pe candidatul la Botez, semn că momentul respectiv
are o semnificație covârșitoare pentru viața lui, pentru evoluția lui
ulterioară: ,,Când copilul este dus la
botez, trebuie băgat pe sub proptelele gardurilor, ca să nu fie supus la
boli”(IX, 276). Candidatul la Botez trebuie botezat în ritul părinților,
moșilor și strămoșilor săi. Schimbările de confesiune prin botez sunt aspru
sancționate în opinia publică: ,,Cine-ntr-altă
lege sare/ Nici un Dumnezeu nu are”(VII, 32). Păstrarea credinței moșilor
și strămoșilor este un gest elementar de respect față de aceștia, față de
propriul neam: ,,Omul trebuie să
cinstească/ Legea lui cea părintească”(VII, 32). La Taina Sfântului Botez
este obligatorie participarea nașilor, ca
părinți spirituali. Despre ei există multe proverbe în tezaurul paremiotic
românesc: ,,A dat de nașul său”(IV, 483),
,,Nașul botează, nașul cutează”(IV, 481),
,,Îndrăznește ca nașul”(IV, 481), ,,Cine botează cutează”(VI, 497),
,,Numai o dată vede nașa ceea a finului”(IV,
483), ,,Odată vede nașul buricul finului”(IV, 483), ,,Tot nașul are naș”(IV,
481) etc. Legătura dintre naș și
fin este atât de strânsă, încât anumite trăsături ale celui dintâi se transmit
și celui de-al doilea, întocmai ca în cazul rudeniei trupești, de
consângenitate: ,,Cum e nașul și
finul”(IV, 481). Cu valoare de superstiție, există reglementări clare cu
privire la raportul dintre nași și fini: ,,Când botezi pentru prima dată, e bine ca
bărbatul să boteze fată, iar femeia băiat”(IX, 276). La Botez se dă nume
pruncului: ,,A fi numit din Botez”(VI,
496) sau ,,Botează copilul pe nume”(X, 363). Taina Sfântului Botez se primește
o singură dată de către un om: ,,Numai
odată-s botezat”(VI, 498).
V.
Materia folosită la Taina Sfântului Botez este apa: ,,botezat cu toată
apa”(VI, 497). Cu privire la apa folosită la Botez există multe practici
superstițioase, dar nu e locul să le menționăm aici. Apa se pune în cristelniță: ,,smucit cu capul de cristelniță”(X, 363). Lumânarea este nelipsită
de la Botez, ea intrând în conținutul unor proverbe care privesc diverse
aspecte ale vieții sociale și particulare. Caracteristica ei principală este
forma dreaptă ,,Ca o lumânare de
Botez”(VI, 496), numai că această lumânare se găsește numai la biserică: ,,A găsit lumânarea în biserică”(VI, 489).
Având în vedere că ea este simbolul luminii, virtuții, harului ce se
primește de la Dumnezeu, trebuie observat din acest proverb, că numai în
Biserică se găsește lumina(lumânarea) adevărată. Ea are un statut aparte,
influențând asupra duratei și evoluției vieții celui botezat: ,,Dacă lumânarea cu care botezi copilul nu
se stinge de la biserică și până acasă, e semn că va trăi mult acel copil” (IX,
327), sau ,,Lumânarea de la botez o
stingi în podeala casei sus, făcând semnul crucii, ca să trăiască copilul și să
ajungă așa de înalt”(IX, 327). La fel sunt și alte materiale și obiecte
folosite la Botez: ,,La botez să nu-i dai
bete lungi, că nu se mai însoară, ori mărită, finul”(IX, 276).
VI.
Efectele Sf. Botez nu sunt
specificate în totalitate. Unele sunt exprimate voalat. Așa,
bunăoară, prin Taina Sfântului Botez copilul devine om în deplinătatea
trăsăturilor spirituale. ,,A fi
botezat”(VI, 498) presupunea înțelepciune, cumpătare, dreptate, virtute,
într-ajutorare, frățietate, maniere elegante, ce mai, ieșirea din lumea
necivilizată, din zona barbariei. Împărtășindu-se de Taina Sfântului Botez,
omul nu mai este singur pe lume. În primul rând, el devine creștin, această ,,devenire”
echivalând cu o nouă naștere. Nu se naște același om de până atunci; se naște un adevărat Hristos: ,,I
s-a născut Hristos în casă”(X, 373), adică omul este înfiat de Dumnezeu,
devine adevărat fiu al lui Dumnezeu. În această calitate, omul botezat,
creștinul, nu mai este singur pe pământ. El face de acum parte din comunitatea
Bisericii, iar Dumnezeu va fi permanent împreună cu el: ,,Cine începe cu Dumnezeu,
cu Dumnezeu sfârșește”(VI, 662). Botezul este poarta prin care omul intră
în Biserică, devenind membru al ei, iar Biserica este poarta prin care
creștinul intră în împărăția lui Dumnezeu: ,,Biserica deschide pe om”(VI, 488). Ori, dacă Biserica îi dă omului
perspectiva și garanția eternității, este firesc să facem un îndemn de genul
acesta: ,,Aflași biserică, să te
închini”(VI, 490). Chiar și alte persoane care au anumite roluri în
procesul de aducere pe lume al copiilor au răsplată de la Dumnezeu: ,,Moașele se duc în rai”(IX, 339). Oamenii
din popor sunt conștienți că prin Taina Sfântului Botez omul primește multe
daruri de la Dumnezeu. Se alătură și ei, dăruidu-i noului creștin din prisosul
inimii lor, dar neuitând să spună cu acest prilej: ,,De la mine puțin, de la Dumnezeu mult”(VI, 679).
*
Rugăciune către Maica Domnului.
Din poeziile poetului Vasile Militaru, am selectat pe cea care
poartă acest titlu, considerându-o foarte potrivită pentru sufletul nostru.
*
Gustul
faptei bune. Numai cine n-a făcut o faptă bună nu-i știe gustul!
Răsplata pe care ți-o oferă conștiința ta este mai de preț decât toate premiile
și bogățiile lumii. Parcă Însuși Dumnezeu te-ar mângâia. Amintirea faptei bune
se păstrează de multe ori generații de-a rândul. Trei întâmplări le voi relata
mai jos și sper să conving pe mulți.
Aveam 4-5 ani. Eram în drum, la piatra lui
Nicolae al lui Pătruț. Mă jucam. Cred că la un moment dat am rămas singur.
Probabil era vremea mesei și ceilalți parteneri de joacă plecaseră acasă unul
câte unul. A trecut pe drum maica Păuna lui Sandru, fierarul satului. Mânca o
pară. Mai avea foarte puțin din fructul respectiv. Când a ajuns în dreptul meu,
s-a oprit și mi-a dat mie restul de pară. Cred că a fost cea mai bună pe care
am mâncat-o vreodată. Pe maica Păuna o văd și azi în amintire, parcă lucrurile s-ar
fi petrecut ieri. Mai târziu am ajuns preot în sat. Ani de-a rândul maica Păuna
a venit la biserică, am spovedit-o și am grijit-o, dar chipul ei din această
perioadă îmi este învăluit în ceață. Nu-l pot reconstitui. În schimb, o văd
clar cu ochii minții în momentul acela când mi-a dat para.
Altă întâmplare o păstrez în amintire tot din
vremea premergătoare școlii. Îmi făcuseră părinții o cobelcuță mică-mică. Îmi
cumpăraseră două găletuțe, care însumau 5-
Un prieten mi-a povestit o întâmplare demnă de
a fi consemnată. Avea un ARO. Cobora pe Stârmina, prin pădure. Era aproape de
chindie. Pe la jumătatea coastei atenția i-a fost atrasă de doi bătrâni cu două
care cu coviltir. La unul dintre care ieșise roata din spate de pe osie și
aceasta se prăbușise pe asfalt. Bătrânii se chinuiau cu niște crengi să ridice
osia carului, ca să pună roata la loc. Treceau mașini în sus și în jos, dar
nimeni nu se îndura să oprească să ajute pe cei doi amărâți. Prietenul meu, înțelegând
dintr-o ochire situația, a oprit mașina
în spatele carelor. A coborât. Bătrânii plângeau. Erau de la Podeni. Fuseseră
cu var prin satele de câmpie și cumpăraseră porumbi. Erau carele pline. La un
car ieșise cuiul de la osie și roata căzuse. Nu-i ajuta nimeni să ridice, iar
ei singuri nu puteau. Le era teamă că rămân acolo peste noapte. Știau că la
poalele dealului sunt zeci de case de țigani și se temeau să nu fie jefuiți
peste noapte. Prietenul meu i-a încurajat. S-a întors la mașină, a luat cricul,
l-a pus sub osia carului, a dat de câteva ori la manetă și carul s-a ridicat ca
un fulg. Le-a așezat roata la locul ei pe osie, a căutat pe la mașină un șurub
și l-a pus în locul cuiului pierdut. ,,-Nu
am văzut în viața mea, îmi spunea el, niște oameni atât de fericiți. Nu
mi-a mulțumit nimeni cu lacrimi în ochi cum au făcut acei oameni. Zăbovisem
doar câteva minute, nu făcusem nici un efort și, totuși, pentru ei era
extraordinar ajutorul pe care li-l dădusem. Mă rog la Dumnezeu de atunci să-mi
mai dea prilejuri să mai pot ajuta și pe alții, ca să mai am în suflet încă o
dată fericirea pe care am avut-o atunci!”
Pentru asemenea răsplătiri se merită să
întinzi o mână de ajutor celui ce are nevoie de el.
*
Cuvinte
duhovnicești. Vom reda câteva reflecții ale filozofului și teologului
Nicolae Steinhardt despre post și nu numai. Le socotim foarte potrivite în
această perioadă pregătitoare pentru Postul Nașterii Domnului:
,,Dacă
reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o
să viseze mâncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai
apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înnebunită de
frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu
posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi
a izbânzii trufaşe asupra poftelor... Dar, dincolo de orice, trufia rămâne
trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă. Dacă ai reuşit în viaţă, nu te
agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al
orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii
tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămâne nemişcată, nu este ca un munte sau
ca un ocean. Îngâmfarea şi trufia
reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe
cerul vieţii tale evenimente specifice lor. Slăbeşte, bucură-te şi taci!
Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie
şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin
şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le
cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămâne,
poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale. Între omul gras şi
grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment
neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul
grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există
profesori mai severi decât viciile şi incapacităţile noastre...Acum știu, știu
că orice ură, orice aversiune, orice ținere de minte a răului, orice lipsă de
milă, orice lipsă de înțelegere, bunăvoință, simpatie, orice purtare cu oamenii
care nu e la nivelul grației și gingășiei unui menuet de Mozart... este un
păcat și o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea,
înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătura
rea, orice dispreț, orice rea dispoziție este de la diavol și strică totul.
Acum știu, am aflat și eu... "
*
Pomelnicul. Oricare dintre
Dumneavoastră ați scris măcar o dată un pomelnic și l-ați dus la biserică să-l
pomenească preotul la un praznic, la o sărbătoare, ori să-l aibă în altar la
Sfânta Liturghie. Știți că pomelnicul poate să fie de vii, de morți sau și de
vii și de morți. Rugăciunile noastre se împletesc cu ale preotului și de mare
folos sunt pentru cei înscriși în pomelnice. M-am confruntat însă de-a lungul
timpului cu câteva cazuri ieșite din comun. Am primit pomelnice din țară, ba
chiar și din străinătate. Este extraordinar. Ce te faci, însă, când primești un
pomelnic cu 260 de nume? Ce te faci,
când primești pomelnic în care sunt trecuți toți ierarhii Sfântului Sinod, toți
miniștri și o parte din parlamentari, arhimandriți și ieromonahi de pe la nu
știu câte mânăstiri, iar în final, autorul pomelnicului. Trebuie să se fi
simțit foarte măgulit respectivul, văzându-și numele printre atâtea somități!
Ce te faci când, pe lângă câteva nume de decedați ai familiei, pomelnicul are
zeci și zeci de nume de voievozi, de regi, de scriitori și poeți?
Preotul
primește pomelnicele respective și le citește în timpul Proscomidiei, când la
strană se slujește Utrenia. Sunt biserici unde sunt sute de pomelnice în altar.
Dacă fiecare pomelnic conține sute de nume, preotul nu are timpul necesar ca să
citească toate pomelnicele, până cântărețul zice cântările ce-i revin. Un preot
conștiincios nu va zice niciodată: ,,Pomenește, Doamne, și pe cei din sac, pe cei din traistă ori pe
cei din plasă!” El este dator să citească fiecare nume în parte. Unele nume
sunt ale unor oameni grav bolnavi, altele ale unor copiii aflați în examen,
altele ale unor oameni aflați în grea cumpănă. Este păcat ca să rămână astfel
de pomelnice nepomenite, fiindcă preotul a trebuit să citească numele membrilor
Sfântului Sinod, guvernului, parlamentului, Uniunii Scriitorilor etc. Sunt
rugăciuni speciale, în care se face referire și la astfel de personalități,
conducători bisericești și lumești, dar nu-i poți nominaliza pe toți la fiecare
slujbă. Este destul să pomenești pe episcopul locului pe nume.
Așadar, când
mai aduceți pomelnice sau le trimiteți prin poștă, rezumați-vă la membrii
familiei Dvs., la rude, prieteni, cunoscuți, vii și morți, dar nu căutați să
încărcați pomelnicul cu sute de nume. Nu numai pe al Dumneavoastră trebuie să-l
citească preotul!
*
Ajutoare
și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații
astfel: Doamna Elisabeta Leferenz(Germania): 263 lei; Doamna Mierluș
Maria(Rm. Vâlcea): 220 lei; Doamna Rolea Violeta(București), fiică a
satului Bârda: 50 lei.
Mulțumim
cordial donatorilor. Dumnezeu să le răsplătească!
*
Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale,
astfel: Ofertă de carte – noiembrie, în ,,Armonii
culturale”, Adjud, 10 nov. 2026, ediție și on-line (https://armoniiculturale.ro); Îngerul toreador, în ,,Națiunea”, București, 8
nov. 2026, ediție și on-line(https://ziarulnatiunea.ro/category/firea-romanilor); ,,Scrisoare pastorală”- 573, în ,,Armonii
culturale”, Adjud, 9 nov. 2026, ediție și on-line(https://armoniiculturale.ro);
în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 10 nov. 2026, ediție și
on-line (https://
ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); în ,,Moara
lui Gelu”, Baia Mare, 11 nov. 2026, ediție on-line(https://moaraluigelu.blogspot.com); Împărăteasa, în
,,Națiunea”, București, 10 nov. 2026, ediție și on-line(https://ziarulnatiunea.ro/category/firea-romanilor);
,,Scrisoare pastorală”- 573, în ,,Observatorul”, Toronto-Canada,
14 nov. 2026, ediție și on-line(https://www.observatorul.com); Procesul lui Dumnezeu, în ,,Națiunea”,
București, 15 nov. 2026, ediție și on-line (https://ziarulnatiunea.ro/category/firea-romanilor);
*
Parohia noastră
a publicat cartea preotului Dvs., Muzica. Contribuții
bibliografice(1874-2018)(76 pag.).
Cu ajutorul lui Dumnezeu dăm la lumină azi o nouă
lucrare bibliografică din domeniul teologic, care se alătură altora de acest
gen, menite să ușureze munca de documentare a confratelui ostenitor într-ale
scrisului și nu numai. Prețurile uluitoare la care s-a ridicat hârtia și
lucrările tipografice, ne-au determinat să găsim soluții mai simple, mai
ieftine, mai practice, menite să contribuie la stimularea studiilor teologice,
chiar și în condiții economice mai dure. Așa, bunăoară, am realizat o serie de bibliografii
tematice, precum este și aceasta. Costul redus îl ajută pe confratele stăruitor
într-ale studiului teologic să-și selecteze materialele care-l interesează din
domeniul unui capitol atât de important în viața religioasă, precum este cel
muzical. Revistele conspectate, ,,Biserica Ortodoxă Română” (1874-2014),
,,Ortodoxia” (1949-2008), ,,Studii Teologice”(1927-2018) și
,,Mitropolia Olteniei”(1948-2008), acoperă o perioadă imensă de
timp. Fără un instrument bibliografic, o documentare exhaustivă necesită timp enorm, energie,
răbdare și nu întotdeauna reușește să depisteze tot materialul de care
cercetătorul are nevoie pentru lucrarea ce și-a propus s-o realizeze. Ne-am
bucura enorm, dacă am afla că, într-adevăr, lucrările noastre de acest gen au
ușurat munca, au stimulat noi energii și condeie să realizeze studii de
profunzime în domeniile atât de vaste și importate ale Teologiei. Nu-mi pare
rău pentru timpul acordat unor asemenea lucrări, nu-mi pare rău de volumul de
muncă imens pe care l-am depus, fiindcă sunt conștient că este o muncă utilă
semenilor mei de azi și de mâine, că este o repunere în valoare a muncii a sute
de truditori ai condeiului, care și-au dăruit din timpul și puterea lor
studiului.
*
Simpozioane.
În
zilele de 2-3 noiembrie a avut loc la Tr. Severin un simpozion organizat de
Episcopia Severinului și Strehaei cu tema Țara Severinului-Oameni, fapte, locuri. Preotul Dvs. s-a
înscris cu comunicarea Personalități de seamă în trecutul comunei
Malovăț. Au participat istorici și iubitori de istorie din Mehedinți, Vâlcea,
Bulgaria și alte zone. Simpozionul a fost prezidat de Preasfințitul Episcop
Nicodim.
Preotul Dvs. a
vorbit în comunicarea sa despre următoarele personalități: Prof.
Univ. Ecaterina Andronescu(Colibași), fost rector al Universității
Politehnice București, fost ministru al Învățământului, Prof.
Univ. Dr. Dumitru Berciu (Bobaița), arheolog, autor de cărți și studii, fost
director al Institutului de Tracologie din București, Dumitru Gheață(Colibași), pictor
de talie națională și internațională, Prof. Univ. Dr. Pătru Meilă(Malovăț), fost
director al Spitalului ,,Gr. Alexandrescu”(București), redactor șef al revistei
,,Pediatria”, om de știință, Col. Iulian Paicu(Malovăț), fost
comandant al Inspectoratului de Poliție Gorj, Dr. Pan Izverna(Pandele
Tărăbâc)(Malovăț), medic, scriitor și traducător, Prof. Univ. Dr. Ion Popescu(Malovăț),
ambasador, diplomat, profesor universitar,
autor de cărți și studii, Înv.
Elena Sfetcu(Bârda), învățătoare, Prof. Gheorghe Sfetcu(Bârda), profesor,
înalt funcționar ministerial, Pr. Ioan Sfetcu(Bârda), preot, Prof.
Virgil Sfetcu, inspector general în Ministerul Învățământului timp de 23 ani, Maria
Tărăbâc (Malovăț), asistentă medicală, Ing. Gheorghe Trocan(Bârda), fost
ministru Industriei Lemnului, funcții politice.
Comunicările de la
acest simpozion vor fi publicate în volum. În anii următori vom prezenta alte
personalități ale comunei noastre.
*
Excursii
– pelerinaje. Joi, 12 noiembrie, parohia noastră a organizat o
excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Tr. Severin-Malovăț-Bârda-Motru-Tg.
Jiu-Mănăstirea Vișina-Mănăstirea Lainici-Petroșani-Hațeg-Mănăstirea
Prislop-Mormântul Sf. Arsenie Boca-Caransebeș-Mănăstirea Sf. Treime-Orșova-Malovăț-Bârda.
Au participat 42 persoane din Malovăț, Bârda, Tr. Severin, Cocorova și
Colibași. Totul s-a desfășurat în bune condiții, fără evenimente nedorite. A
fost un evident câștig duhovnicesc. Dumnezeu să ne ajute să mai facem și
altele!
*
Zâmbete. ☺
,,– Dragule, ia vezi: sunt bine machiată?” ,,–
Nuuu...! Uite ca încă ți se vede faţa!!” ☺ O blondă într-un restaurant comandă: ,,-O pizza, vă rog
frumos!” ,,-Cu cea mai mare plăcere, domnişoară! O doriţi în patru sau opt
bucăţi?” ,,-În patru bucăţi, vă rog! Nu pot mânca opt, este prea mult!”☺Am
pierdut multe în viață, dar niciodată
pofta de mâncare! ☺ Am așa un somn, că
aș putea candida la senat! ☺La noi în sat și iarna se consumă foarte multe
fructe, numai că de data aceasta din pahare!
*
Înmormântări.
În ziua de 31 oct. am oficiat slujba înmormântării pentru Mema
Dorinel (56 ani) din Bârda. Dumnezeu să-l ierte!
*
Contribuția
de cult. Pentru 2027, contribuția de cult rămâne la fel ca până acum: fiecare familie dacă poate și cât poate. Nimeni nu este obligat să achite nici măcar
un leu. Cine nu este mulțumit, să spună, negociem și mai scădem! Preotul va fi
la dispoziția tuturor, indiferent dacă au achitat sau nu ceva pentru
contribuția de cult 365 zile pe an. În rest e liber!
Rugăm însă și pe cei care nu au achitat nimic
până acum pe 2026, să vadă dacă nu cumva pot să se înscrie și dânșii în rândul
celor ce susțin biserica. Mai ales că
mulți sunt printre fruntașii satului. Fruntași sub aspect economic!
*
Program. În
cursul lunii decembrie avem următorul program de slujbe: 5 Dec.(Malovăț-Bârda);
6 Dec.(+Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 12 Dec.(Malovăț-Bârda);
13 Dec. (Malovăț); 17 Dec.(spovedit și împărtășit la biserică și
în sat la Malovăț); 18 Dec.(spovedit și împărtășit la biserică și în sat
la Bârda); 19 Dec. (colindul cu icoana în Malovăț); 20 Dec.(slujbă
la Bârda); 21-22 0Dec.(colindul cu icoana în Malovăț); 23-24 Dec.(colindul
cu icoana în Bârda); 25 Dec.(Malovăț);
26 Dec.(Bârda); 27 Dec.(Malovăț). În restul timpului, preotul poate fi contactat la biserică, acasă, la
telefonul 0724.99.80.86, ori pe adresa de e-mail stanciulescubarda@gmail.com.
Sănătate, pace și bucurii să vă dea
Dumnezeu!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
[1] Iuliu A. Zanne, Proverbele românilor din România,
Basarabia, Bucovina, Ungaria, Istria și Macedonia, vol. I, București,
Editura Socec, 1895, 782 pag.; vol. II, 1897, 940 pag.; vol. III, 1899, 764
pag.; vol. IV, 1900, 780 pag.; vol. V,
1900, 742 pag.; vol. VI, 1901, 776 pag.; vol. VII, 1901, 956 pag.; vol. VIII, 1900, 772 pag.; vol. IX, 1901, 740
pag.; vol. X, 1903, 426 pag.
Virgil Ciucă - Save yourself, humanity
Save yourself, humanity
~*~
Save yourself, humanity
From the wickedness of time,
Banners for dignity
Let them wave even in the fire of Hell.
Do not behold hatred, peoples,
Do not accept the yoke of slavery,
It is known that dictatorship
Leads us into the world of violence.
Spiritual conflicts
Have unleashed waves of blood,
Epochal carnages
Break the love of Heaven.
Some of the human species,
Born from hate and terror,
Have inhuman souls
'"The most loved" of peoples.
On Earth the law is forbidden,
Money dictates through terror!
Faith from the outlawed world
Is fear and alienation.
People, save humanity,
Do not gaze when Earth weeps,
By manipulating adversity
Beloved ones will bathe in blood.
Save yourself from destruction,
For people without reason
Urge us to humiliation,
Through hate and diversion!
Save yourself, humanity,
Save yourself from massacre,
Peoples without dignity
Are the servants of the 'Holy' Devil.
XXXX
Save yourself, humanity, From the hatred of the visceral being, Condemn the
world with sins And immoral practices. Soldiers loyal to humanity With
thousands and thousands of years of age, Stop the Sons of Divinity From living
from plunder and crimes. Save yourself, humanity, Save yourself from
destruction, Your mission is to strive for immortality in freedom.
~*~
Virgil Ciucă
New York, 09/18/2026
o traducere
simpla cu ajutorul google.translate.com
de mirela rozoveanu
ROBERT F. KENNEDY - SUA: Kennedy plătește medici pentru a diagnostica și trata efectele secundare ale vaccinurilor
SUA: Kennedy plătește medici pentru a diagnostica și
trata efectele secundare ale vaccinurilor
Jurnalistică
ROBERT F. KENNEDY
Art-emis
20 Noiembrie 2026
Aceasta este o decizie susținută
de secretarul Sănătății, Robert F. Kennedy Jr., care va schimba rutina zilnică
a cabinetelor medicale americane, deoarece, începând cu 1 ianuarie 2027,
medicii vor putea factura Medicare pentru timpul petrecut diagnosticând,
tratând și consiliind pacienții care dezvoltă simptome după o vaccinare.
Inițiat de Kennedy și finalizat
de Centrele pentru Servicii Medicare și Medicaid, conduse de Mehmet Oz, acest
nou cod de facturare prevede plata în trepte de cincisprezece minute, fără a fi
necesară demonstrarea unei legături cauzale directe cu vaccinul de către
medici. Aceștia vor trebui pur și simplu să documenteze cronologia simptomelor
și să excludă alte cauze posibile, ceea ce ar trebui să elimine multe dintre
obstacolele administrative care anterior descurajau tratarea acestor pacienți.
Măsura se bazează pe o logică
destul de elementară, deoarece sistemul a compensat de mult timp medicii pentru
fiecare injecție, Medicare oferind chiar și un cod specific pentru plata
suplimentară pentru vaccinarea împotriva Covid. Prin urmare, pare corect ca
timpul petrecut îngrijind cei care suferă de efecte secundare să fie, de
asemenea, compensat, cu excepția cazului în care se consideră că actul de
administrare a vaccinului merită plată, în timp ce consecințele sale nu.
Problema este departe de a fi
banală, deoarece farmacovigilența vaccinală se bazează pe raportări voluntare
care ajung doar la autorități. Încă din 2010, un raport realizat de Harvard
Pilgrim Health Care pentru agenția federală AHRQ estima că au fost
raportate mai puțin de 1% din evenimentele adverse ale vaccinurilor, fie ele
ușoare sau grave.
Codul face parte dintr-o serie de
acțiuni lansate la începutul lunii octombrie de către Secretarul Sănătății
pentru a consolida monitorizarea evenimentelor adverse, inclusiv deschiderea
unei clinici specializate în cadrul Institutelor Naționale de Sănătate. Conform
declarației Departamentului Sănătății, obiectivul este de a identifica,
documenta și investiga mai bine problemele raportate după vaccinare, iar
Kennedy a cerut ascultarea pacienților și a familiilor care raportează leziuni
legate de vaccinare, mai degrabă decât să le respingem sau să le discredităm.
Timpul clinic petrecut pentru
evaluarea și tratarea efectului suspectat este cel care este remunerat, o
nuanță evidențiată de mai multe analize tehnice și care ar putea încuraja mai
mulți medici să ia în serios plângerile care au fost mult timp respinse fără
menajamente.
Unii experți critici în sănătate
publică se tem că un stimulent financiar va umfla percepția unei legături
cauzale care nu le susține punctul de vedere, mai ales având în vedere datele
științifice încă limitate. Cu toate acestea, un pacient care este ascultat,
examinat și monitorizat oferă exact datele care lipsesc în prezent.
Administrația Trump prezintă acest cod special ca un instrument pentru a
restabili încrederea în instituțiile medicale. Câți medici îl vor adopta rămâne
dificil de evaluat.
Ion Coja - Iisus și ostașii romani
Iisus și ostașii romani
Jurnalistică
Prof. univ.
dr. Ion Coja
Art-emis
20 Noiembrie 2026
Unul dintre momentele cele mai
tragice și ultime ale existenței lui Iisus ca ființă omenească este acela în
care, crucificat, Iisus cere apă. În trupul său secătuit de sânge, deshidratat,
fiecare celulă plânge după o picătură de apă, lichidul primordial al
vieți. Precum se știe, soldații romani care îl păzeau pe Iisus în loc de apă i-au
dat să bea oțet, exact „pe invers” de ceea ce Iisus ceruse și avea nevoie. În
evanghelii avem următoarele relatări ale momentului:
1. Iar în ceasul al nouălea a
strigat Iisus cu glas mare zicând: Eli, Eli, lama sabahtani? Adică: Dumnezeul
Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit? Iar unii dintre cei ce stăteau acolo,
auzind, ziceau: Pe Ilie îl strigă acesta.
Și unul dintre ei, alergând
îndată și luând un burete, umplându-l cu oțet și punânându-l într-un vîrf de
trestie, îi da să bea. Iar ceilalți ziceau: Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-l
scape!… Iar Iisus, strigând iarăși cu glas mare, Și-a dat duhul. (Apud Matei)
2. La Marcu, text aproape
identic.
3. La Luca: Și sta poporul
privind. Iar căpeteniile își băteau joc de El, zicând: Pe alții i-a mântuit;
mântuiască-Se pe Sine Însuși dacă el este Hristosul, alesul lui Dumnezeu!… Și
îl luau în rîs ostașii, apropiindu-se și aducându-I oțet și zicându-I: Dacă
ești împăratul iudeilor, mântuiește-te pe tine însuți!…
4. La Ioan: După aceea, știind
Iisus că de-acum toate s-au săvârșit, ca să împlinească Scriptura, a zis: Mi-e
sete. Și era acolo un vas plin cu oțet; atunci ei punând în jurul unei ramuri
de isop un burete plin cu oțet, I l-au dus la gură. Deci, când a luat oțetul,
Iisus a zis: Săvârșitu-s-a!… Și, plecându-Și capul, Și-a dat duhul.
Reacția, altminteri promptă a
soldaților romani, este considerată, de 2000 de ani, ca probă de cinism extrem,
de răutate și neomenie, de bestialitate tâmpă, cazonă, a unor brute cu chip de
om! Gloria romană, a poporului care a făcut cel mai mult pentru civilizarea
Terrei, inclusiv pentru răspândirea creștinismului, a avut întotdeauna de
pierdut de pe urma acestui episod biblic, taxat de toți creștinii cu
severitate. În vremuri mai noi, ale noastre, evreii (unii evrei, vorba lui Paul
Goma) încearcă să transfere pe seama acestei brutalități romane, latine,
întreaga răspundere pentru calvarul îndurat de Mântuitor.
Citind și recitind de-a lungul
anilor povestea biblică a răstignirii Domnului, m-am împăcat destul de greu cu
acest pasaj și, de fapt, cu întreg capitolul suferințelor îndurate de Iisus. Ca
om, mi-e greu să admit, să înțeleg fapte de care nu mă simt în stare a le
făptui. Am crescut cu teama că, fără voia mea, sub presiunea vieții, a
hazardului, aș putea comite o vărsare de sânge sau aduce cuiva alte suferințe
asemănătoare celor îndurate de Iisus. M-am regăsit în duhul străbunilor când am
aflat de la mama că tată-su, ciobanul Stan Licoi, născut la Rășinari și trecut
la Domnul în Dobrogea, în satul Valea Neagră – azi Lumina, rostea două
rugăciuni pe zi, în mod obișnuit: una seara, la culcare, alta dimineața. Și se
ruga dimineața să-l ajute Dumnezeu să nu facă vreo faptă rea peste zi, în ziua
care mijea dinspre Răsărit, să nu pricinuiască cuiva un necaz, o suferință… Iar
seara mulțumea lui Dumnezeu că i-a fost ascultată și împlinită rugăciunea cu
care își începuse ziua…
Zic dar că lectura acestui
„capitol” biblic a mers totdeauna mai greu. La un moment dat m-am simțit chiar
mușcat de „șarpele îndoielii”, mirându-mă de promptitudinea legionarului roman
care a găsit așa de repede un vas cu oțet. Ce să caute un vas cu oțet la
îndemâna soldaților care păzeau un crucificat, așteptându-l să-și dea
sufletul?! Nu cumva… Doamne, ferește!, îmi ziceam și citeam grăbit mai departe,
să nu cad în păcat zăbovind prea mult asupra acestui detaliu. Un detaliu și
nimic mai mult!
Iată însă că norocul mi-a surîs
și – cred eu, se vădește că de mirat nu m-am mirat degeaba. În locul cu pricina
trebuie operată, foarte probabil, o mică și foarte însemnată corectură! Am mai
spus-o și o mai spun o dată: numai proștii nu se miră!… Așa m-am mirat și eu de
unde aveau soldații romani oțet asupra lor!
În urmă cu câteva luni, așadar, a
apărut o carte intitulată Fondul principal lexical al Aromânei.
Autor, un fost student, Nichita Vancea, pe grecește Vantsias. A fost teză de
doctorat, condusă de domnul Acad. Grigore Brâncuș. Față de teză, cartea este
mai personală, mai bogată în ipoteze, îndeosebi etimologice, unele mai
riscante, altele mai probabile. Dintre ele, una este sigur deosebită, mai ales
în privința comentariului. Excepțională! Menită să-i aducă autorului o
binemeritată faimă. Citez, așadar, de la pag. 313:
„Puscă („oțet”) < lat. posca
Un cuvînt cu totul deosebit! Există numai în aromână, deși de origine latină.
Lucru ce, zicem noi, subliniază importanța studierii variantei aromâne în
contextul romanic. Posca în latină era denumirea unei băuturi răcoritoare
făcută din oțet amestecat cu apă și îndulcită cu miere, băutura legionarilor
romani care, atunci când erau în formații de luptă, transpirau foarte abundent,
din cauza armurilor grele ce le purtau, de aceea existau sclavi special
însărcinați cu distribuirea – în burdufuri – a poscăi în rândul legionarilor
chiar și-n timpul luptelor. De ce oare s-a păstrat numai în aromână? Aromânii
de astăzi sunt cumva urmașii legionarilor ce cuceriseră pentru Roma regiunea
balcanică? Faptul că factorul legionar este foarte pregnant la aromânii care
trăiesc în România de pildă poate fi o reminiscență a vremurilor glorioase de
odinioară… Acum, pusca armânească poate elucida o nedreptate a istoriei, un caz
tipic de creare de „mituri” instigatoare la ură și resentimente religioase.
Copil fiind, uram modelul „legionarilor romani” din cauza profesorului de
religie care, foarte plastic de altfel, își exprima imensa repulsie față de
latini pentru faptul că, atunci când Christos, deja pe cruce fiind, spusese că
îi este sete, legionarii romani, culmea cruzimii, i-au dat oțet, inumanii… Iar
acum pricepem că de fapt i-au dat posca, de milă tocmai…”
Acesta este textul prin care se
lansează o ipoteză copleșitoare: gestul soldaților romani, înfierat vreme de
două mii de ani, se salvează datorită cuvîntului aromânesc PUSCA, datorită unei
etimologii! Un cuvînt care a dispărut din toate celelalte idiomuri romanice și
s-a păstrat numai la ciobanii vlahi din Pind… Și așa cum strămoșii acestor
vlahi au echivalat posca din latină cu oțetul, zicându-i oțetului posca, iar
mai târziu și până azi pusca, la fel martorii civili și ne-latini ai
crucificării, neștiind ce era posca, dar mirosindu-le a oțet, vor fi crezut că
soldații ceia chiar oțet i-au dat Mântuitorului, gest care nu putea fi înțeles
decât ca o culme a cruzimii, a răutății cinice, drăcești!
Îmi revine să adaug așadar la
comentariul fostului meu student următoarele: faptul că pe lângă oțet (acetum,
în latină), romanii mai foloseau și posca, o băutură răcoritoare, aflată în
dotarea zilnică a soldaților romani, îndeosebi în zonele călduroase ale
Imperiului, face din episodul acesta un argument deosebit de convingător
privind istoricitatea, realitatea celor relatate. Face de rușine încercările
unor nesăbuiți, în frunte cu un Friederic Engels, de a contesta Evangheliile,
însăși existența Domnului Iisus. Dacă cele relatate în Evanghelii ar fi
invenții, rod al imaginației omenești, acea minte nu avea cum să conceapă
povestea cu oțetul. Căci mintea acelui om, dacă cunoștea că soldații romani
umblă la ei cu posca, ar fi știut și că acea posca nu era oțet și ar fi folosit
termenul potrivit. Mincinosul – sau cel care scornește o poveste, un scenariu,
are grijă să se facă crezut, să fie credibil. Iar dacă celui care, zic unii, a
scornit evangheliile, i-ar fi trecut prin minte episodul cu oțetul, dacă s-ar fi
gândit să introducă oțetul ca element component al inventatului supliciu
christic de pe Golgota, acel talentat născocitor ar fi știut că prin textul său
naște în mintea cititorului întrebarea: ce să caute oțetul în dotarea
soldatului roman aflat în misiune de pază la crucea unui condamnat la moarte?
Textul său trebuia să facă verosimilă prezența oțetului, ca oțet, la îndemâna
soldaților romani. Care soldați, precum scrie la Evanghelii, au reacționat
imediat la suspinul trupului însetat. Prea prompt ca să fie în batjocură – îmi
dau seama acum… Foarte prompt, așadar. În asemenea situație pui mâna pe ce-ți
cade la îndemână. Și cum și de unde să aibă la îndemână soldatul roman un vas
cu oțet?!…
Așadar, martorii civili ai
crucificării au asistat la momentul când Iisus cere să bea ceva de sete, îi văd
pe soldații romani grăbindu-se să-i ofere ceva, dar nu apă, așa cum te-ai fi
așteptat, ci un lichid care mirosea a oțet. Iar după mintea martorilor, acel
lichid care mirosea a oțet nu putea fi decât oțet! Și oțetul intră astfel în
tradiția orală a celor petrecute în acest episod, ulterior cuprins în textul
evangheliștilor. Nu e de mirare că s-a petrecut această neînțelegere, această
decodare greșită a unui gest! La nivelul uman, asemenea neînțelegeri sunt
firești și se petrec des. La nivelul sacru, mistic, al textului biblic, să
descoperi în această inadvertență a mărturiei o confirmare, iar nu o infirmare
a celor relatate, pare a fi un semn tainic, cu valoare de revelație, menit să
ne întărească în credință. Sau, după caz, să-i readucă la credință pe scepticii
înzestrați cu un spirit critic pustiitor de suflete. Nu întâmplător tînărul de
la care a pornit această revelație, pentru mine sacră, este un „om al zilelor
noastre”, aflat în pragul cedării dinaintea scientismului ateu. Se pare că
anodinul cuvînt machidonesc PUSCA, de la marginea Imperiului roman și a limbii
latine, salvat ca prin miracol în vorbirea unor ciobani uitați de Dumnezeu și
de lume, ne mai scoate o dată la limanul credinței sau, după caz, al meu, ne
întărește. Mulțumescu-Ți, Doamne!
Gheorghe Piperea - Inteligența artificială trebuie să fie în slujba omului, nu omul în slujba tehnologiei
Inteligența artificială trebuie să fie în slujba omului,
nu omul în slujba tehnologiei
Jurnalistică
Prof. univ.
dr. Gheorghe Piperea
Art-emis
20 Noiembrie 2026
Digitalizarea și, mai ales,
inteligența artificială sunt două subiecte extrem de importante, despre care
trebuie să vorbim mai mult. Pentru că, așa cum am mai spus, eu cred că
inteligența artificială are un potențial distructiv comparabil chiar cu cel al
armelor nucleare. Și tocmai de aceea, nu ne putem permite să tratăm aceste
riscuri cu superficialitate. Inteligența artificială poate fi un instrument în
mâna judecătorului, dar nu trebuie să devină niciodată judecătorul. Săptămâna
aceasta votăm în plenul Parlamentului European raportul AFCO
privind Aspectele instituționale ale inteligenței artificiale în contextul
integrării europene. Am lucrat la acest dosar atât în calitate de raportor
din umbră din partea ECR, cât și de raportor al opiniei Comisiei
IMCO. Iar în ambele poziții am susținut trei principii
esențiale: supravegherea umană, respectarea drepturilor fundamentale și
faptul că omul trebuie să aibă întotdeauna ultimul cuvânt.
Sigur că ne dorim
o Europă competitivă. Ne dorim inovare, progres și tehnologii care să
ne facă viața mai ușoară. Dar cu ce preț? Nu putem sacrifica drepturile și
libertățile cetățenilor de dragul progresului tehnologic. Și trebuie să fim
foarte atenți, pentru că riscurile sunt deja aici. Vedem cum inteligența
artificială poate fi folosită pentru manipulare, discriminare, furt de
identitate sau răspândirea de informații false. Printre multe altele, un
exemplu deosebit de îngrijorător este influența inteligenței artificiale asupra
alegerilor. Vorbim despre algoritmi care pot influența ceea ce vedem, ceea ce
citim și, în cele din urmă, chiar opiniile noastre politice.
Iar noi, ca Parlament European,
ales direct de cetățeni, avem o responsabilitate uriașă: să ne asigurăm
că votul și libertatea de alegere a oamenilor nu ajung la mâna unor
algoritmi. Dar problemele nu se opresc aici. Trebuie să vorbim și despre digitalizarea
administrației publice, unde o simplă eroare informatică poate avea consecințe
foarte serioase.
Vă dau un exemplu din România. O
amendă contestată sau chiar prescrisă poate ajunge să creeze probleme unui
cetățean, inclusiv prin blocarea conturilor, atunci când sistemele
informatice nu comunică între ele sau când apar erori. Omul se trezește că
nu își mai poate folosi banii și trebuie să demonstreze că sistemul a greșit.
Cum este posibil ca o tehnologie creată să ne simplifice viața să ajungă să
ne-o complice atât de mult?
Și nu trebuie să ne uităm doar la
România. Uitați-vă ce se întâmplă chiar acum în Paraguay, unde prăbușirea
băncii digitale Ueno a provocat o adevărată criză națională, proteste
masive și chiar demiterea președintelui Santiago Peña. Banca ajunsese la
aproape trei milioane de clienți. Dar în spatele acestei dezvoltări rapide au
existat probleme financiare grave și deficiențe de supraveghere. Iar când banca
s-a prăbușit, milioane de oameni s-au trezit că nu își mai pot accesa
economiile sau efectua plățile. Digitalizarea nu a provocat problemele
financiare, dar a amplificat enorm consecințele lor. Iată ce se poate întâmpla
atunci când tehnologia avansează mai repede decât instituțiile care ar trebui
să o supravegheze. Și ajung astfel la un ultim subiect, poate cel mai important
pentru mine: folosirea inteligenței artificiale în justiție.
Vorbesc aici și din experiența
mea de avocat, profesor de drept și fost judecător. Cred că trebuie să fim
extrem de prudenți atunci când discutăm despre introducerea inteligenței
artificiale în procesele judiciare. Nu este vorba doar despre protecția datelor
sau despre erorile pe care le poate face un algoritm. Vorbim despre însuși
dreptul fundamental al fiecărui cetățean la un proces echitabil. Pentru că
justiția nu înseamnă doar să citești un dosar și să aplici mecanic un articol
de lege.
Înseamnă să înțelegi omul din
fața ta. Să înțelegi circumstanțele, contextul, intențiile și consecințele unei
decizii. Înseamnă discernământ, empatie și, mai ales, responsabilitate. Un
algoritm poate analiza mii de documente în câteva secunde. Dar asta nu înseamnă
că poate face dreptate. Inteligența artificială poate fi un instrument în mâna
judecătorului, dar nu trebuie să devină niciodată judecătorul.
Și cred că aceasta trebuie să fie
regula după care ne ghidăm în toate domeniile. Să folosim tehnologia pentru a
construi o societate mai bună, mai eficientă și mai competitivă. Dar să nu
uităm niciodată pentru cine facem toate acestea.”
Nota redacției: Discursul avocatului Gheorghe Piperea, eurodeputat
AUR/ECR, la Comitetul European al Regiunilor


















