duminică, 22 noiembrie 2026

Alexandra DOGARU - GÂNDUL ZILEI, 22 Noiembrie 2026

 
















Ben Todică - DINCOLO ȘI DINCOACE

 



DINCOLO ȘI DINCOACE

Un reportaj SF de secole

De Ben Todică

 

Secolul XXI este numit tot mai des secolul Chinei, în aceeași măsură în care secolul XX a fost considerat secolul Americii. Iar unul dintre motivele acestei ascensiuni spectaculoase este transformarea unei țări care, cu numai câteva decenii în urmă, se confrunta cu o sărăcie cruntă, într-o putere economică și tehnologică de prim rang.

În numai câteva decenii, China a reușit să scoată sute de milioane de oameni din sărăcia extremă și să-și construiască o economie care astăzi influențează întreaga lume.

La întâlnirea de la Shenzhen, unii dintre participanți au ajuns la concluzia că acest oraș pare să trăiască deja în secolul XXII. Atât de modern, de dinamic și de avansat este.

Dar unde este România?

Este trist să ne gândim că, în perioada comunistă, au existat legături educaționale și de pregătire între România și China, iar unii studenți chinezi au venit să studieze în universitățile românești. Mă întreb dacă nu cumva o parte din experiența acumulată aici a contribuit, într-o formă sau alta, la dezvoltarea ulterioară a Chinei.

Dacă am îndrăzni să speculăm că anumite elemente ale gândirii economice și ale organizării din perioada ceaușistă au fost preluate și adaptate de chinezi, atunci am putea formula o întrebare și mai îndrăzneață: dacă România ar fi continuat să-și dezvolte industria, infrastructura și sistemul de învățământ, adaptându-le vremurilor, unde s-ar fi aflat astăzi?

România era o țară industrializată, cu o bază tehnică și un sistem de învățământ bine dezvoltate. Ceaușescu își propusese achitarea datoriei externe și visa la extinderea influenței economice românești în Africa și Asia. Dacă toate aceste proiecte ar fi fost continuate, reformate și adaptate unei economii moderne, poate că România ar fi avut astăzi un cuvânt mult mai greu de spus în lume.

Dar istoria nu lucrează cu ipoteze, ci cu ceea ce s-a întâmplat. Iar întrebările rămân.

S-ar fi putut desfășura altfel istoria României dacă Ceaușescu ar fi avut alte alianțe și alte poziționări internaționale? Dacă politica sa față de Orientul Mijlociu ar fi fost diferită, inclusiv în relația cu Israelul și Palestina, ar fi fost altfel tratat de forțele care au contribuit la căderea regimului său în 1989?

Sunt întrebări contrafactuale, imposibil de demonstrat. Dar istoria ne îngăduie să le formulăm, atât timp cât nu le confundăm cu adevărul dovedit.

Karl Marx a vorbit despre extinderea capitalismului și formarea unei piețe mondiale, în care economiile și destinele popoarelor urmau să devină tot mai interdependente. Astăzi, globalizarea și internetul au dus această interconectare la o scară pe care generațiile trecute cu greu și-ar fi putut-o imagina.

Dar ce am construit, de fapt?

O economie mondială în care o parte foarte mică a populației concentrează o bogăție uriașă, în timp ce miliarde de oameni continuă să lupte pentru un trai decent. O lume în care progresul tehnologic coexistă cu inegalități profunde, iar abundența unora contrastează dureros cu lipsurile altora.

O asemenea disproporție nu poate rămâne fără consecințe. Ea acumulează tensiuni, nemulțumiri și reacții sociale.

Aici merită privită cu atenție experiența Chinei. Nu spun că modelul chinez este perfect și nici că poate fi copiat de alte țări. Spun doar că succesul său obligă lumea să-și pună întrebări despre propriile certitudini.

Poate că și experiența educațională românească de odinioară a avut o contribuție, oricât de mică, la formarea unor oameni care au participat ulterior la transformarea Chinei. Este o ipoteză care merită cercetată, nu o concluzie pe care o putem declara fără dovezi.

În Occident, această formă de gândire este adesea privită cu suspiciune. Educația economică și politică ajunge uneori să prezinte socialismul și comunismul exclusiv prin prisma eșecurilor lor istorice, fără să analizeze suficient și experiențele care au produs rezultate diferite.

Când lucrurile nu funcționează, se găsește repede un vinovat: comunismul, socialismul sau adversarul ideologic. Dar este oare suficient să pui o etichetă pentru a explica o realitate atât de complexă?

Cum să ignori evoluția spectaculoasă a economiei chineze, când atâtea țări încearcă să înțeleagă mecanismele care au făcut-o posibilă? Extinderea BRICS arată că tot mai multe state caută formule alternative de cooperare economică și politică, într-o lume care nu mai acceptă un singur centru de putere.

Poate că aici se află și una dintre explicațiile dificultăților Americii de a-și impune voința în conflictele internaționale, inclusiv în relația cu Iranul. Într-o lume multipolară, Iranul nu mai este un actor izolat, ci beneficiază de relații și sprijin din partea unor puteri precum Rusia și China, fiecare cu propriile interese strategice.

Aceasta este o realitate pe care America trebuie să o înțeleagă și să o ia în calcul. Nu orice problemă internațională poate fi rezolvată prin forță.

Capitalismul are nevoie de mecanisme interne de corecție, care să-i limiteze excesele și să-l ferească de propriile contradicții. Economia chineză funcționează printr-un sistem hibrid, în care proprietatea privată și inițiativa particulară coexistă cu un sector de stat puternic, coordonat de partidul comunist.

Această combinație nu este lipsită de contradicții, dar reprezintă o experiență economică ce merită analizată.

Și România a cunoscut, în ultimii ani ai regimului Ceaușescu, anumite forme de organizare economică ce ar fi putut evolua spre formule diferite, dacă istoria ar fi urmat alt drum.

Un model economic cu elemente de proprietate socială și inițiativă individuală a existat și în Iugoslavia lui Tito. Destrămarea federației iugoslave a demonstrat însă cât de complicate pot deveni raporturile dintre economie, naționalism, geopolitică și interesele marilor puteri. Războaiele care au urmat au lăsat răni adânci în întreaga regiune.

Ce ne demonstrează, până la urmă, experiența Chinei?

Că există mai multe drumuri spre dezvoltare. Că nicio națiune nu deține monopolul inteligenței economice și că progresul nu trebuie privit ca un privilegiu rezervat unei singure lumi.

Poate că Occidentul ar trebui să privească mai puțin cu teamă educația socialistă sau marxistă și mai mult cu interes rezultatele concrete ale diferitelor sisteme. A-ți cunoaște adversarul nu înseamnă a-l ponegri. Înseamnă a-l înțelege.

Educația trebuie să formeze oameni liberi, capabili să compare, să judece și să aleagă, nu oameni învățați să repete lozinci.

Sincer vă spun: uneori am impresia că ceea ce am trăit noi în blocul comunist a fost, în comparație cu anumite forme de manipulare contemporană, doar un măr pădureț, pe lângă merele altoite ale unei propagande mult mai rafinate. Diferența este că astăzi manipularea poate veni ambalată în libertate, divertisment, consum și informație.

Nu este vorba despre a schimba o doctrină cu alta. Este vorba despre a nu deveni prizonierii niciuneia.

Lumea nu are nevoie de un nou stăpân, ci de o nouă înțelepciune a conviețuirii.

FIȚI LIBERI ȘI NU VĂ MAI UCIDEȚI ÎNTRE VOI! ESTE DESTUL PENTRU TOATĂ LUMEA!

IUBIȚI, PENTRU CĂ NU LUAȚI NIMIC CU VOI DINCOLO!

JOS IPOCRIZIA! JOS URA! JOS LĂCOMIA!

Ben Todică

 








sâmbătă, 21 noiembrie 2026

Alexandru Stanciulescu - MINILECTURĂ cu GÂND DE SEARĂ, DOAR O VORBĂ.......!

 



Ştiinţa ştiinţelor şi arta artelor

- Sfântul Ioan din Kronstadt -

 

              Împătimirea sufletului de cele pământeşti şi trupeşti până la uitarea de Dumnezeu vine de la diavolul, care face ca, atunci când ni se leagă inima de cele pământeşti şi trupeşti, ea să devină vasul spurcat al patimilor, în loc să privească cu chibzuinţă spre cele de Sus şi să fie vas duhovnicesc şi templu al Duhului Sfânt. „Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona” (Matei 6, 24), lui Dumnezeu şi averilor lumeşti, lui Dumnezeu şi trupului, lui Dumnezeu şi lumii, lui Dumnezeu şi desfătărilor; de aceea, a şti să-ţi conduci trupul şi inima este ştiinţa ştiinţelor şi arta artelor. Sunt când trup, când suflet. Ce nestatornicie! Câtă nerecunoştinţă! Ce lene! Şi câtă îndelungă-răbdare de la Dumnezeu! Dar oare cât timp voi fi schimbător ca luna sau ca un caleidoscop? Întăreşte-mă, Doamne, fă-mă să stau pe piatra poruncilor Tale!

 

Sfântul Ioan din Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, Bucureşti, 2005, p. 239










alexandru stanciulescu - SCRISOARE PASTORALĂ 574 I

 



Scrisoare pastorală

Foaie periodică,  gratuită  a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Anul XXVI(2026),  nr. 574(1 –15 Noiembrie)

 

Dragii mei enoriași!

Taina Sfântului Botez reflectată în proverbele românești. Lucrarea noastră este o premieră în domeniu. Cunoaștem multe studii privind elementele religioase reflectate în colindele românești, dar nu am găsit până acum un studiu similar asupra proverbelor. Proverbele românești sunt numeroase și nu avem pretenția de a susține că am epuizat aceste creații ale neamului românesc. Am conspectat însă cele zece volume din colecția lui Iuliu Zanne[1], care cuprind peste 130.000 unități paremiotice și sperăm că vom continua această cercetare asupra altor colecții fundamentale. Proverbele  ne oferă exemple concludente ale felului cum s-a reflectat învățătura dogmatică și practica liturgică în mentalitatea colectivă. Este surprinzător cu câtă atenție și cu câtă profunzime omul din popor  a receptat adevărul teologic, l-a trecut prin filtrul conștiinței și sufletului său, l-a concentrat în cupa foarte strâmtă și sintetică a proverbului și l-a transmis din generație în generație. Sperăm că ne va ajuta Dumnezeu ca în viitorul apropiat să dăm la lumină o antologie de proverbe religioase românești și o sinteză de etnoteologie bazată pe tezaurul inestimabil al paremioticii românești. Studiul de față este un început. Facem precizarea că, pentru economie de spațiu, citările nu le-am făcut la subsolul paginii, ci în text, după fiecare proverb menționând volumul și pagina la care poate fi regăsit.

I. Necesitatea Botezului. Copilul este darul pe care Dumnezeu îl face unei familii. Familia respectivă, primindu-l, trebuie să-l închine lui Dumnezeu, ca semn de mulțumire. Tocmai de aceea, copilul  ,,Trebuie dus la biserică”(VI, 492). Botezul devine astfel un răspuns de mulțumire, pe care omul îl dă lui Dumnezeu. Este o datorie firească pentru părinți, ca să boteze copilul, prin această Sfântă Taină introducându-l și pe el în lume. ,,A fi botezat”(VI, 498) este un adevărat statut social pentru cineva. Cel botezat luptă mai ușor cu bolile, cu moartea, doarme mai liniștit, are vise frumoase, e mai sănătos. Numai turcii și păgânii nu se botează. Chiar se spune copilului nebotezat, că este ,,păgân”, ,,turc”, ,,necreștin”. Despre răufăcători, despre oamenii răi sau proști se spune că  ,,nu sunt  botezați”(VI, 497). Iată cum, prezența sau lipsa Botezului din viața unui om îl marchează pentru tot restul vieții. Săvârșindu-se Botezul la vârste fragede, omul pleacă la drum în viață cu Dumnezeu: ,,A porni cu Dumnezeu”(VI, 686), ceea ce-i mărește convingerea și speranța că va reuși. ,,Cine are parte de Dumnezeu pe pământ, are parte de El și în cer”(VI, 666). Omul din popor a știut întotdeauna să-și facă rugăciunea la începutul și la sfârșitul lucrului și al călătoriei. Socotind viața ca pe o călătorie prin lume, el spunea cu convingere despre cel botezat: ,,Cine începe cu Dumnezeu, cu Dumnezeu sfârșește” (VI, 662).

II. Întemeietorul Botezului. Nu este numit în mod special, dar din toate proverbele referitoare la Taina Sfântului Botez reiese că această Sfântă Taină este dată omului cu știrea și cu voia lui Dumnezeu, fiindu-i absolut necesară pentru mântuire: ,,Dumnezeu nu lasă pe om”(VI, 640).

III. Săvârșitorul Botezului este preotul. Nu întâlnim în proverbe cazuri de forță majoră, în care Taina Sfântului Botez să fie săvârșită de altcineva decât preotul. ,,Popa botează, dar zile nu dă”(VII, 91) este un  proverb care ne introduce într-o discuție foarte interesată. El vrea să spună că preotul nu face farmece sau descântece prin Taina Sfântului Botez. El are darul Preoției și săvârșește Taina Sfântului Botez. Atât. Orice atribuții și puteri în afara Tainei, pe care preotul și le-ar atribui, îl compromit. Același lucru spune și următorul proverb: ,,Eu botez și miruiesc, El va ști de va trăi”(VI, 496). Totodată, nu este nevoie ca să aibă puteri taumaturgice pentru a avea competența de a boteza. Prin el lucrează Dumnezeu cu harul Său. El este un adevărat instrument prin care acționează divinitatea în lume. Harul operează asupra primitorului Tainei, indiferent de vrednicia sau nevrednicia săvârșitorului. Și, totuși,  alte proverbe vor să ne convingă, că lipsa de vrednicie a săvârșitorului are multe repercursiuni asupra creșterii spirituale, morale și intelectuale ale primitorului: ,,A fi botezat cu zeamă de varză”(VI, 497), adică este un om  rău din fire, ,,A fi botezat de-un popă beat”(VI, 497), ,,E smintit din Botez și smucit cu capul de cristelniță”(X, 363),  ,,Îi smucit din Botez”(X, 363), ,,Nu e botezat cu toată apa”(VI, 497), ,,Parcă n-ai fi crescut în biserică”(X, 362), ,,Nu-s din luna lui Pilat/ Și din noapte botezat”(VI, 497) etc. Uneori, în timpul vieții, creștinul își poate dovedi unele patimi și apucături foarte grave din punct de vedere religios – moral și aceasta îl făcea pe creatorul anonim să exclame: ,,Să te ferească Dumnezeu de dracul botezat; căci de dracul nebotezat te închini și fugi, iar de dracul botezat te închini și el dă peste tine”(VI, 595) și exemplele pot continua.

IV. Primitorul Sfântului Botez este copilul la vârstă fragedă, dar nu sunt excluși nici adulții. Într-un cuvânt, primitorii Botezului sunt nebotezații, fără nici o discriminare: ,,Biserica lui Hristos/ Îi deschisă pentru toți”(VI, 488). Există numeroase superstiții, care privesc pe candidatul la Botez, semn că momentul respectiv are o semnificație covârșitoare pentru viața lui, pentru evoluția lui ulterioară: ,,Când copilul este dus la botez, trebuie băgat pe sub proptelele gardurilor, ca să nu fie supus la boli”(IX, 276). Candidatul la Botez trebuie botezat în ritul părinților, moșilor și strămoșilor săi. Schimbările de confesiune prin botez sunt aspru sancționate în opinia publică: ,,Cine-ntr-altă lege sare/ Nici un Dumnezeu nu are”(VII, 32). Păstrarea credinței moșilor și strămoșilor este un gest elementar de respect față de aceștia, față de propriul neam: ,,Omul trebuie să cinstească/ Legea lui cea părintească”(VII, 32). La Taina Sfântului Botez este obligatorie participarea nașilor, ca părinți spirituali. Despre ei există multe proverbe în tezaurul paremiotic românesc: ,,A dat de nașul său”(IV, 483), ,,Nașul botează, nașul cutează”(IV, 481),  ,,Îndrăznește ca nașul”(IV, 481), ,,Cine botează cutează”(VI, 497), ,,Numai o dată vede nașa ceea a  finului”(IV, 483), ,,Odată vede nașul buricul finului”(IV, 483), ,,Tot nașul are naș”(IV, 481) etc.   Legătura dintre naș și fin este atât de strânsă, încât anumite trăsături ale celui dintâi se transmit și celui de-al doilea, întocmai ca în cazul rudeniei trupești, de consângenitate: ,,Cum e nașul și finul”(IV, 481). Cu valoare de superstiție, există reglementări clare cu privire la raportul dintre nași și fini:   ,,Când botezi pentru prima dată, e bine ca bărbatul să boteze fată, iar femeia băiat”(IX, 276). La Botez se dă nume pruncului: ,,A fi numit din Botez”(VI, 496) sau ,,Botează copilul pe nume”(X, 363). Taina Sfântului Botez se primește o singură dată de către un om: ,,Numai odată-s botezat”(VI, 498).

V. Materia folosită la Taina Sfântului Botez este apa: ,,botezat cu toată apa”(VI, 497). Cu privire la apa folosită la Botez există multe practici superstițioase, dar nu e locul să le menționăm aici. Apa se pune în cristelniță: ,,smucit cu capul de cristelniță”(X, 363). Lumânarea este nelipsită de la Botez, ea intrând în conținutul unor proverbe care privesc diverse aspecte ale vieții sociale și particulare. Caracteristica ei principală este forma dreaptă ,,Ca o lumânare de Botez”(VI, 496), numai că această lumânare se găsește numai la biserică: ,,A găsit lumânarea în biserică”(VI, 489). Având în vedere că ea este simbolul luminii, virtuții, harului ce se primește de la Dumnezeu, trebuie observat din acest proverb, că numai în Biserică se găsește lumina(lumânarea) adevărată. Ea are un statut aparte, influențând asupra duratei și evoluției vieții celui botezat: ,,Dacă lumânarea cu care botezi copilul nu se stinge de la biserică și până acasă, e semn că va trăi mult acel copil” (IX, 327), sau ,,Lumânarea de la botez o stingi în podeala casei sus, făcând semnul crucii, ca să trăiască copilul și să ajungă așa de înalt”(IX, 327). La fel sunt și alte materiale și obiecte folosite la Botez: ,,La botez să nu-i dai bete lungi, că nu se mai însoară, ori mărită, finul”(IX, 276).

VI. Efectele Sf. Botez  nu sunt specificate în totalitate.  Unele sunt exprimate voalat. Așa, bunăoară, prin Taina Sfântului Botez copilul devine om în deplinătatea trăsăturilor spirituale. ,,A fi botezat”(VI, 498) presupunea înțelepciune, cumpătare, dreptate, virtute, într-ajutorare, frățietate, maniere elegante, ce mai, ieșirea din lumea necivilizată, din zona barbariei. Împărtășindu-se de Taina Sfântului Botez, omul nu mai este singur pe lume. În primul rând, el devine creștin, această ,,devenire” echivalând cu o nouă naștere. Nu se naște același om de până atunci; se naște un adevărat Hristos: ,,I s-a născut Hristos în casă”(X, 373), adică omul este înfiat de Dumnezeu, devine adevărat fiu al lui Dumnezeu. În această calitate, omul botezat, creștinul, nu mai este singur pe pământ. El face de acum parte din comunitatea Bisericii, iar Dumnezeu va fi permanent împreună cu el: ,,Cine începe cu Dumnezeu, cu Dumnezeu sfârșește”(VI, 662). Botezul este poarta prin care omul intră în Biserică, devenind membru al ei, iar Biserica este poarta prin care creștinul intră în împărăția lui Dumnezeu: ,,Biserica deschide pe om”(VI, 488). Ori, dacă Biserica îi dă omului perspectiva și garanția eternității, este firesc să facem un îndemn de genul acesta: ,,Aflași biserică, să te închini”(VI, 490). Chiar și alte persoane care au anumite roluri în procesul de aducere pe lume al copiilor au răsplată de la Dumnezeu: ,,Moașele se duc în rai”(IX, 339). Oamenii din popor sunt conștienți că prin Taina Sfântului Botez omul primește multe daruri de la Dumnezeu. Se alătură și ei, dăruidu-i noului creștin din prisosul inimii lor, dar neuitând să spună cu acest prilej: ,,De la mine puțin, de la Dumnezeu mult”(VI, 679).

*

Rugăciune către Maica Domnului. Din poeziile poetului Vasile Militaru, am selectat pe cea care poartă acest titlu, considerându-o foarte potrivită pentru sufletul nostru.

 


,,O, Prea Curată Maică, Pururea Fecioară,
Sufletul din mine nu-l lăsa să moară,
Ci revarsă, Sfântă, peste el, de sus,
Mila Ta cea mare, mila lui Iisus!…
Îngeri împrejuru-mi fă să se adune,
Să-mi arate calea către cele bune,
Să-mi îndrepte paşii pe cărarea milei,
La-nceputul nopţii, la-nceputul zilei!…
Să gonească toate duhurile rele,
Ce pândesc în drumul vieţuirii mele,
Bietului meu suflet să-i dea viaţă nouă,
Să răsfrângă cerul ca un bob de rouă!…
Frânt de umilinţe, cu adânci suspine,
Sufletul la tine vine să se-nchine:
Mila Ta din ceruri peste el coboară,
Maică Prea Curată, pururea Fecioară!”


*

 Gustul faptei bune. Numai cine n-a făcut o faptă bună nu-i știe gustul! Răsplata pe care ți-o oferă conștiința ta este mai de preț decât toate premiile și bogățiile lumii. Parcă Însuși Dumnezeu te-ar mângâia. Amintirea faptei bune se păstrează de multe ori generații de-a rândul. Trei întâmplări le voi relata mai jos și sper să conving pe mulți.

 Aveam 4-5 ani. Eram în drum, la piatra lui Nicolae al lui Pătruț. Mă jucam. Cred că la un moment dat am rămas singur. Probabil era vremea mesei și ceilalți parteneri de joacă plecaseră acasă unul câte unul. A trecut pe drum maica Păuna lui Sandru, fierarul satului. Mânca o pară. Mai avea foarte puțin din fructul respectiv. Când a ajuns în dreptul meu, s-a oprit și mi-a dat mie restul de pară. Cred că a fost cea mai bună pe care am mâncat-o vreodată. Pe maica Păuna o văd și azi în amintire, parcă lucrurile s-ar fi petrecut ieri. Mai târziu am ajuns preot în sat. Ani de-a rândul maica Păuna a venit la biserică, am spovedit-o și am grijit-o, dar chipul ei din această perioadă îmi este învăluit în ceață. Nu-l pot reconstitui. În schimb, o văd clar cu ochii minții în momentul acela când mi-a dat para.

 Altă întâmplare o păstrez în amintire tot din vremea premergătoare școlii. Îmi făcuseră părinții o cobelcuță mică-mică. Îmi cumpăraseră două găletuțe, care însumau 5-6 litri. Mă duceam în vremea prânzului la apă, la fântână, cale de mai bine de doi kilometri, dus-întors. Când umpleam găletuțele și plecam cu ele la drum îmi păreau tot mai grele, așa încât, când ajungeam acasă, simțeam cobelca cum îmi retezase umărul. Așa era întotdeauna, cu excepția unei zile, când Stela lui Gheorghe Duran m-a ajuns și mi-a luat cobelcuța din spate. Eram pe la Ciocârlan și mi-a dus-o până la Pripor, unde avea ea casa. S-a căsătorit mai târziu, am întâlnit-o de nenumărate ori până când a murit, dar imaginea ei mi s-a păstrat în amintire de atunci, de când m-a ajutat să duc cobelca.

 Un prieten mi-a povestit o întâmplare demnă de a fi consemnată. Avea un ARO. Cobora pe Stârmina, prin pădure. Era aproape de chindie. Pe la jumătatea coastei atenția i-a fost atrasă de doi bătrâni cu două care cu coviltir. La unul dintre care ieșise roata din spate de pe osie și aceasta se prăbușise pe asfalt. Bătrânii se chinuiau cu niște crengi să ridice osia carului, ca să pună roata la loc. Treceau mașini în sus și în jos, dar nimeni nu se îndura să oprească să ajute pe cei doi amărâți. Prietenul meu, înțelegând dintr-o ochire situația, a  oprit mașina în spatele carelor. A coborât. Bătrânii plângeau. Erau de la Podeni. Fuseseră cu var prin satele de câmpie și cumpăraseră porumbi. Erau carele pline. La un car ieșise cuiul de la osie și roata căzuse. Nu-i ajuta nimeni să ridice, iar ei singuri nu puteau. Le era teamă că rămân acolo peste noapte. Știau că la poalele dealului sunt zeci de case de țigani și se temeau să nu fie jefuiți peste noapte. Prietenul meu i-a încurajat. S-a întors la mașină, a luat cricul, l-a pus sub osia carului, a dat de câteva ori la manetă și carul s-a ridicat ca un fulg. Le-a așezat roata la locul ei pe osie, a căutat pe la mașină un șurub și l-a pus în locul cuiului pierdut. ,,-Nu  am văzut în viața mea, îmi spunea el, niște oameni atât de fericiți. Nu mi-a mulțumit nimeni cu lacrimi în ochi cum au făcut acei oameni. Zăbovisem doar câteva minute, nu făcusem nici un efort și, totuși, pentru ei era extraordinar ajutorul pe care li-l dădusem. Mă rog la Dumnezeu de atunci să-mi mai dea prilejuri să mai pot ajuta și pe alții, ca să mai am în suflet încă o dată fericirea pe care am avut-o atunci!”

 Pentru asemenea răsplătiri se merită să întinzi o mână de ajutor celui ce are nevoie de el.

*

Cuvinte duhovnicești. Vom reda câteva reflecții ale filozofului și teologului Nicolae Steinhardt despre post și nu numai. Le socotim foarte potrivite în această perioadă pregătitoare pentru Postul Nașterii Domnului:

,,Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mâncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înnebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbânzii trufaşe asupra poftelor... Dar, dincolo de orice, trufia rămâne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă. Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămâne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean.  Îngâmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor. Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămâne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale. Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decât viciile şi incapacităţile noastre...Acum știu, știu că orice ură, orice aversiune, orice ținere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înțelegere, bunăvoință, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul grației și gingășiei unui menuet de Mozart... este un păcat și o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătura rea, orice dispreț, orice rea dispoziție este de la diavol și strică totul. Acum știu, am aflat și eu... "

*

Pomelnicul. Oricare dintre Dumneavoastră ați scris măcar o dată un pomelnic și l-ați dus la biserică să-l pomenească preotul la un praznic, la o sărbătoare, ori să-l aibă în altar la Sfânta Liturghie. Știți că pomelnicul poate să fie de vii, de morți sau și de vii și de morți. Rugăciunile noastre se împletesc cu ale preotului și de mare folos sunt pentru cei înscriși în pomelnice. M-am confruntat însă de-a lungul timpului cu câteva cazuri ieșite din comun. Am primit pomelnice din țară, ba chiar și din străinătate. Este extraordinar. Ce te faci, însă, când primești un pomelnic cu 260 de nume?  Ce te faci, când primești pomelnic în care sunt trecuți toți ierarhii Sfântului Sinod, toți miniștri și o parte din parlamentari, arhimandriți și ieromonahi de pe la nu știu câte mânăstiri, iar în final, autorul pomelnicului. Trebuie să se fi simțit foarte măgulit respectivul, văzându-și numele printre atâtea somități! Ce te faci când, pe lângă câteva nume de decedați ai familiei, pomelnicul are zeci și zeci de nume de voievozi, de regi, de scriitori și poeți?

Preotul primește pomelnicele respective și le citește în timpul Proscomidiei, când la strană se slujește Utrenia. Sunt biserici unde sunt sute de pomelnice în altar. Dacă fiecare pomelnic conține sute de nume, preotul nu are timpul necesar ca să citească toate pomelnicele, până cântărețul zice cântările ce-i revin. Un preot conștiincios nu va zice niciodată: ,,Pomenește, Doamne,  și pe cei din sac, pe cei din traistă ori pe cei din plasă!” El este dator să citească fiecare nume în parte. Unele nume sunt ale unor oameni grav bolnavi, altele ale unor copiii aflați în examen, altele ale unor oameni aflați în grea cumpănă. Este păcat ca să rămână astfel de pomelnice nepomenite, fiindcă preotul a trebuit să citească numele membrilor Sfântului Sinod, guvernului, parlamentului, Uniunii Scriitorilor etc. Sunt rugăciuni speciale, în care se face referire și la astfel de personalități, conducători bisericești și lumești, dar nu-i poți nominaliza pe toți la fiecare slujbă. Este destul să pomenești pe episcopul locului pe nume.

Așadar, când mai aduceți pomelnice sau le trimiteți prin poștă, rezumați-vă la membrii familiei Dvs., la rude, prieteni, cunoscuți, vii și morți, dar nu căutați să încărcați pomelnicul cu sute de nume. Nu numai pe al Dumneavoastră trebuie să-l citească preotul!

*

Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații astfel: Doamna Elisabeta Leferenz(Germania): 263 lei; Doamna Mierluș Maria(Rm. Vâlcea): 220 lei; Doamna Rolea Violeta(București), fiică a satului Bârda: 50 lei.

Mulțumim cordial donatorilor. Dumnezeu să le răsplătească!

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs.  a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: Ofertă de carte – noiembrie, în ,,Armonii culturale”, Adjud, 10 nov. 2026, ediție și on-line (https://armoniiculturale.ro); Îngerul toreador, în ,,Națiunea”, București, 8 nov. 2026, ediție și on-line(https://ziarulnatiunea.ro/category/firea-romanilor); ,,Scrisoare pastorală”- 573, în ,,Armonii culturale”, Adjud, 9 nov. 2026, ediție și on-line(https://armoniiculturale.ro); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 10 nov. 2026, ediție și on-line (https:// ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); în ,,Moara lui Gelu”, Baia Mare, 11 nov. 2026, ediție on-line(https://moaraluigelu.blogspot.com); Împărăteasa, în ,,Națiunea”, București, 10 nov. 2026, ediție și on-line(https://ziarulnatiunea.ro/category/firea-romanilor); ,,Scrisoare pastorală”- 573, în ,,Observatorul”, Toronto-Canada, 14 nov. 2026, ediție și on-line(https://www.observatorul.com);  Procesul lui Dumnezeu, în ,,Națiunea”, București, 15 nov. 2026, ediție și on-line (https://ziarulnatiunea.ro/category/firea-romanilor);    

*

Parohia noastră a publicat cartea preotului Dvs., Muzica. Contribuții bibliografice(1874-2018)(76 pag.).

Cu ajutorul lui Dumnezeu dăm la lumină azi o nouă lucrare bibliografică din domeniul teologic, care se alătură altora de acest gen, menite să ușureze munca de documentare a confratelui ostenitor într-ale scrisului și nu numai. Prețurile uluitoare la care s-a ridicat hârtia și lucrările tipografice, ne-au determinat să găsim soluții mai simple, mai ieftine, mai practice, menite să contribuie la stimularea studiilor teologice, chiar și în condiții economice mai dure. Așa, bunăoară, am realizat o serie de bibliografii tematice, precum este și aceasta. Costul redus îl ajută pe confratele stăruitor într-ale studiului teologic să-și selecteze materialele care-l interesează din domeniul unui capitol atât de important în viața religioasă, precum este cel muzical. Revistele conspectate, ,,Biserica Ortodoxă Română” (1874-2014), ,,Ortodoxia” (1949-2008), ,,Studii Teologice”(1927-2018) și ,,Mitropolia Olteniei”(1948-2008), acoperă o perioadă imensă de timp. Fără un instrument bibliografic, o documentare  exhaustivă necesită timp enorm, energie, răbdare și nu întotdeauna reușește să depisteze tot materialul de care cercetătorul are nevoie pentru lucrarea ce și-a propus s-o realizeze. Ne-am bucura enorm, dacă am afla că, într-adevăr, lucrările noastre de acest gen au ușurat munca, au stimulat noi energii și condeie să realizeze studii de profunzime în domeniile atât de vaste și importate ale Teologiei. Nu-mi pare rău pentru timpul acordat unor asemenea lucrări, nu-mi pare rău de volumul de muncă imens pe care l-am depus, fiindcă sunt conștient că este o muncă utilă semenilor mei de azi și de mâine, că este o repunere în valoare a muncii a sute de truditori ai condeiului, care și-au dăruit din timpul și puterea lor studiului.

*

Simpozioane. În zilele de 2-3 noiembrie a avut loc la Tr. Severin un simpozion organizat de Episcopia Severinului și Strehaei cu tema  Țara Severinului-Oameni, fapte, locuri. Preotul Dvs. s-a înscris cu comunicarea Personalități de seamă în trecutul comunei Malovăț. Au participat istorici și iubitori de istorie din Mehedinți, Vâlcea, Bulgaria și alte zone. Simpozionul a fost prezidat de Preasfințitul Episcop Nicodim.

Preotul Dvs. a vorbit în comunicarea sa despre următoarele personalități: Prof. Univ. Ecaterina Andronescu(Colibași), fost rector al Universității Politehnice București, fost ministru al Învățământului, Prof. Univ. Dr. Dumitru Berciu (Bobaița), arheolog, autor de cărți și studii, fost director al Institutului de Tracologie din București,   Dumitru Gheață(Colibași), pictor de talie națională și internațională, Prof. Univ. Dr. Pătru Meilă(Malovăț), fost director al Spitalului ,,Gr. Alexandrescu”(București), redactor șef al revistei ,,Pediatria”, om de știință, Col. Iulian Paicu(Malovăț), fost comandant al Inspectoratului de Poliție Gorj, Dr. Pan Izverna(Pandele Tărăbâc)(Malovăț), medic, scriitor și traducător, Prof. Univ. Dr. Ion Popescu(Malovăț), ambasador, diplomat, profesor universitar,  autor de cărți  și studii, Înv. Elena Sfetcu(Bârda), învățătoare, Prof. Gheorghe Sfetcu(Bârda), profesor, înalt funcționar ministerial, Pr. Ioan Sfetcu(Bârda), preot, Prof. Virgil Sfetcu, inspector general în Ministerul Învățământului timp de 23 ani, Maria Tărăbâc (Malovăț), asistentă medicală, Ing. Gheorghe Trocan(Bârda), fost ministru Industriei Lemnului, funcții politice.

Comunicările de la acest simpozion vor fi publicate în volum. În anii următori vom prezenta alte personalități ale comunei noastre.       

*

Excursii – pelerinaje. Joi, 12 noiembrie, parohia noastră a organizat o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Tr. Severin-Malovăț-Bârda-Motru-Tg. Jiu-Mănăstirea Vișina-Mănăstirea Lainici-Petroșani-Hațeg-Mănăstirea Prislop-Mormântul Sf. Arsenie Boca-Caransebeș-Mănăstirea Sf. Treime-Orșova-Malovăț-Bârda. Au participat 42 persoane din Malovăț, Bârda, Tr. Severin, Cocorova și Colibași. Totul s-a desfășurat în bune condiții, fără evenimente nedorite. A fost un evident câștig duhovnicesc. Dumnezeu să ne ajute să mai facem și altele!

*

Zâmbete. ☺ ,,– Dragule, ia vezi: sunt bine machiată?” ,,– Nuuu...! Uite ca încă ți se vede faţa!!” ☺ O blondă într-un restaurant comandă: ,,-O pizza, vă rog frumos!” ,,-Cu cea mai mare plăcere, domnişoară! O doriţi în patru sau opt bucăţi?” ,,-În patru bucăţi, vă rog! Nu pot mânca opt, este prea mult!”☺Am pierdut multe în viață,  dar niciodată pofta de mâncare! ☺  Am așa un somn, că aș putea candida la senat! ☺La noi în sat și iarna se consumă foarte multe fructe, numai că de data aceasta din pahare!

*

Înmormântări. În ziua de 31 oct. am oficiat slujba înmormântării pentru Mema Dorinel (56 ani) din Bârda. Dumnezeu să-l ierte!

*

Contribuția de cult. Pentru 2027, contribuția de cult rămâne la fel ca până acum: fiecare familie dacă poate și cât poate. Nimeni nu este obligat să achite nici măcar un leu. Cine nu este mulțumit, să spună, negociem și mai scădem! Preotul va fi la dispoziția tuturor, indiferent dacă au achitat sau nu ceva pentru contribuția de cult 365 zile pe an. În rest e liber! 

Rugăm însă și pe cei care nu au achitat nimic până acum pe 2026, să vadă dacă nu cumva pot să se înscrie și dânșii în rândul celor ce  susțin biserica. Mai ales că mulți sunt printre fruntașii satului. Fruntași sub aspect economic! 

*

Program. În cursul lunii decembrie avem următorul program de slujbe: 5 Dec.(Malovăț-Bârda); 6 Dec.(+Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 12 Dec.(Malovăț-Bârda); 13 Dec. (Malovăț); 17 Dec.(spovedit și împărtășit la biserică și în sat la Malovăț); 18 Dec.(spovedit și împărtășit la biserică și în sat la Bârda); 19 Dec. (colindul cu icoana în Malovăț); 20 Dec.(slujbă la Bârda); 21-22 0Dec.(colindul cu icoana în Malovăț); 23-24 Dec.(colindul cu icoana în Bârda); 25  Dec.(Malovăț); 26 Dec.(Bârda); 27 Dec.(Malovăț). În restul timpului, preotul poate fi contactat la biserică, acasă, la telefonul  0724.99.80.86, ori pe adresa de e-mail  stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda



[1] Iuliu A. Zanne, Proverbele românilor din România, Basarabia, Bucovina, Ungaria, Istria și Macedonia, vol. I, București, Editura Socec, 1895, 782 pag.; vol. II, 1897, 940 pag.; vol. III, 1899, 764 pag.;  vol. IV, 1900, 780 pag.; vol. V, 1900, 742 pag.; vol. VI, 1901, 776 pag.; vol. VII, 1901, 956 pag.;  vol. VIII, 1900, 772 pag.; vol. IX, 1901, 740 pag.; vol. X, 1903, 426 pag.

 










Alexandra DOGARU - GÂNDUL ZILEI, 21 Noiembrie 2026

 














Virgil Ciucă - Save yourself, humanity

 



Save yourself, humanity

 

 

~*~


Save yourself, humanity
From the wickedness of time,
Banners for dignity
Let them wave even in the fire of Hell.

Do not behold hatred, peoples,
Do not accept the yoke of slavery,
It is known that dictatorship
Leads us into the world of violence.

Spiritual conflicts
Have unleashed waves of blood,
Epochal carnages
Break the love of Heaven.

Some of the human species,
Born from hate and terror,
Have inhuman souls
'"The most loved" of peoples.

On Earth the law is forbidden,
Money dictates through terror!
Faith from the outlawed world
Is fear and alienation.

People, save humanity,
Do not gaze when Earth weeps,
By manipulating adversity
Beloved ones will bathe in blood.

Save yourself from destruction,
For people without reason
Urge us to humiliation,
Through hate and diversion!

Save yourself, humanity,
Save yourself from massacre,
Peoples without dignity
Are the servants of the 'Holy' Devil.


XXXX
Save yourself, humanity, From the hatred of the visceral being, Condemn the world with sins And immoral practices. Soldiers loyal to humanity With thousands and thousands of years of age, Stop the Sons of Divinity From living from plunder and crimes. Save yourself, humanity, Save yourself from destruction, Your mission is to strive for immortality in freedom.

 

~*~

Virgil Ciucă

New York, 09/18/2026

 

 

o traducere simpla cu ajutorul google.translate.com de mirela rozoveanu











ROBERT F. KENNEDY - SUA: Kennedy plătește medici pentru a diagnostica și trata efectele secundare ale vaccinurilor




SUA: Kennedy plătește medici pentru a diagnostica și trata efectele secundare ale vaccinurilor

Jurnalistică

ROBERT F. KENNEDY

Art-emis

20 Noiembrie 2026

 

Aceasta este o decizie susținută de secretarul Sănătății, Robert F. Kennedy Jr., care va schimba rutina zilnică a cabinetelor medicale americane, deoarece, începând cu 1 ianuarie 2027, medicii vor putea factura Medicare pentru timpul petrecut diagnosticând, tratând și consiliind pacienții care dezvoltă simptome după o vaccinare. 

Inițiat de Kennedy și finalizat de Centrele pentru Servicii Medicare și Medicaid, conduse de Mehmet Oz, acest nou cod de facturare prevede plata în trepte de cincisprezece minute, fără a fi necesară demonstrarea unei legături cauzale directe cu vaccinul de către medici. Aceștia vor trebui pur și simplu să documenteze cronologia simptomelor și să excludă alte cauze posibile, ceea ce ar trebui să elimine multe dintre obstacolele administrative care anterior descurajau tratarea acestor pacienți.

Măsura se bazează pe o logică destul de elementară, deoarece sistemul a compensat de mult timp medicii pentru fiecare injecție, Medicare oferind chiar și un cod specific pentru plata suplimentară pentru vaccinarea împotriva Covid. Prin urmare, pare corect ca timpul petrecut îngrijind cei care suferă de efecte secundare să fie, de asemenea, compensat, cu excepția cazului în care se consideră că actul de administrare a vaccinului merită plată, în timp ce consecințele sale nu.

Problema este departe de a fi banală, deoarece farmacovigilența vaccinală se bazează pe raportări voluntare care ajung doar la autorități. Încă din 2010, un raport realizat de Harvard Pilgrim Health Care pentru agenția federală AHRQ estima că au fost raportate mai puțin de 1% din evenimentele adverse ale vaccinurilor, fie ele ușoare sau grave.

Codul face parte dintr-o serie de acțiuni lansate la începutul lunii octombrie de către Secretarul Sănătății pentru a consolida monitorizarea evenimentelor adverse, inclusiv deschiderea unei clinici specializate în cadrul Institutelor Naționale de Sănătate. Conform declarației Departamentului Sănătății, obiectivul este de a identifica, documenta și investiga mai bine problemele raportate după vaccinare, iar Kennedy a cerut ascultarea pacienților și a familiilor care raportează leziuni legate de vaccinare, mai degrabă decât să le respingem sau să le discredităm.

Timpul clinic petrecut pentru evaluarea și tratarea efectului suspectat este cel care este remunerat, o nuanță evidențiată de mai multe analize tehnice și care ar putea încuraja mai mulți medici să ia în serios plângerile care au fost mult timp respinse fără menajamente.

Unii experți critici în sănătate publică se tem că un stimulent financiar va umfla percepția unei legături cauzale care nu le susține punctul de vedere, mai ales având în vedere datele științifice încă limitate. Cu toate acestea, un pacient care este ascultat, examinat și monitorizat oferă exact datele care lipsesc în prezent. Administrația Trump prezintă acest cod special ca un instrument pentru a restabili încrederea în instituțiile medicale. Câți medici îl vor adopta rămâne dificil de evaluat.








 

Ion Coja - Iisus și ostașii romani

 



Iisus și ostașii romani

Jurnalistică

Prof. univ. dr. Ion Coja

Art-emis

20 Noiembrie 2026

 

Unul dintre momentele cele mai tragice și ultime ale existenței lui Iisus ca ființă omenească este acela în care, crucificat, Iisus cere apă. În trupul său secătuit de sânge, deshidratat, fiecare celulă plânge după o picătură de apă, lichidul primordial al vieți. Precum se știe, soldații romani care îl păzeau pe Iisus în loc de apă i-au dat să bea oțet, exact „pe invers” de ceea ce Iisus ceruse și avea nevoie. În evanghelii avem următoarele relatări ale momentului:

1. Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare zicând: Eli, Eli, lama sabahtani? Adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit? Iar unii dintre cei ce stăteau acolo, auzind, ziceau: Pe Ilie îl strigă acesta.

Și unul dintre ei, alergând îndată și luând un burete, umplându-l cu oțet și punânându-l într-un vîrf de trestie, îi da să bea. Iar ceilalți ziceau: Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-l scape!… Iar Iisus, strigând iarăși cu glas mare, Și-a dat duhul. (Apud Matei)

2. La Marcu, text aproape identic.

3. La Luca: Și sta poporul privind. Iar căpeteniile își băteau joc de El, zicând: Pe alții i-a mântuit; mântuiască-Se pe Sine Însuși dacă el este Hristosul, alesul lui Dumnezeu!… Și îl luau în rîs ostașii, apropiindu-se și aducându-I oțet și zicându-I: Dacă ești împăratul iudeilor, mântuiește-te pe tine însuți!…

4. La Ioan: După aceea, știind Iisus că de-acum toate s-au săvârșit, ca să împlinească Scriptura, a zis: Mi-e sete. Și era acolo un vas plin cu oțet; atunci ei punând în jurul unei ramuri de isop un burete plin cu oțet, I l-au dus la gură. Deci, când a luat oțetul, Iisus a zis: Săvârșitu-s-a!… Și, plecându-Și capul, Și-a dat duhul.

Reacția, altminteri promptă a soldaților romani, este considerată, de 2000 de ani, ca probă de cinism extrem, de răutate și neomenie, de bestialitate tâmpă, cazonă, a unor brute cu chip de om! Gloria romană, a poporului care a făcut cel mai mult pentru civilizarea Terrei, inclusiv pentru răspândirea creștinismului, a avut întotdeauna de pierdut de pe urma acestui episod biblic, taxat de toți creștinii cu severitate. În vremuri mai noi, ale noastre, evreii (unii evrei, vorba lui Paul Goma) încearcă să transfere pe seama acestei brutalități romane, latine, întreaga răspundere pentru calvarul îndurat de Mântuitor.

Citind și recitind de-a lungul anilor povestea biblică a răstignirii Domnului, m-am împăcat destul de greu cu acest pasaj și, de fapt, cu întreg capitolul suferințelor îndurate de Iisus. Ca om, mi-e greu să admit, să înțeleg fapte de care nu mă simt în stare a le făptui. Am crescut cu teama că, fără voia mea, sub presiunea vieții, a hazardului, aș putea comite o vărsare de sânge sau aduce cuiva alte suferințe asemănătoare celor îndurate de Iisus. M-am regăsit în duhul străbunilor când am aflat de la mama că tată-su, ciobanul Stan Licoi, născut la Rășinari și trecut la Domnul în Dobrogea, în satul Valea Neagră – azi Lumina, rostea două rugăciuni pe zi, în mod obișnuit: una seara, la culcare, alta dimineața. Și se ruga dimineața să-l ajute Dumnezeu să nu facă vreo faptă rea peste zi, în ziua care mijea dinspre Răsărit, să nu pricinuiască cuiva un necaz, o suferință… Iar seara mulțumea lui Dumnezeu că i-a fost ascultată și împlinită rugăciunea cu care își începuse ziua…

Zic dar că lectura acestui „capitol” biblic a mers totdeauna mai greu. La un moment dat m-am simțit chiar mușcat de „șarpele îndoielii”, mirându-mă de promptitudinea legionarului roman care a găsit așa de repede un vas cu oțet. Ce să caute un vas cu oțet la îndemâna soldaților care păzeau un crucificat, așteptându-l să-și dea sufletul?! Nu cumva… Doamne, ferește!, îmi ziceam și citeam grăbit mai departe, să nu cad în păcat zăbovind prea mult asupra acestui detaliu. Un detaliu și nimic mai mult!

Iată însă că norocul mi-a surîs și – cred eu, se vădește că de mirat nu m-am mirat degeaba. În locul cu pricina trebuie operată, foarte probabil, o mică și foarte însemnată corectură! Am mai spus-o și o mai spun o dată: numai proștii nu se miră!… Așa m-am mirat și eu de unde aveau soldații romani oțet asupra lor!

În urmă cu câteva luni, așadar, a apărut o carte intitulată Fondul principal lexical al Aromânei. Autor, un fost student, Nichita Vancea, pe grecește Vantsias. A fost teză de doctorat, condusă de domnul Acad. Grigore Brâncuș. Față de teză, cartea este mai personală, mai bogată în ipoteze, îndeosebi etimologice, unele mai riscante, altele mai probabile. Dintre ele, una este sigur deosebită, mai ales în privința comentariului. Excepțională! Menită să-i aducă autorului o binemeritată faimă. Citez, așadar, de la pag. 313:

„Puscă („oțet”) < lat. posca Un cuvînt cu totul deosebit! Există numai în aromână, deși de origine latină. Lucru ce, zicem noi, subliniază importanța studierii variantei aromâne în contextul romanic. Posca în latină era denumirea unei băuturi răcoritoare făcută din oțet amestecat cu apă și îndulcită cu miere, băutura legionarilor romani care, atunci când erau în formații de luptă, transpirau foarte abundent, din cauza armurilor grele ce le purtau, de aceea existau sclavi special însărcinați cu distribuirea – în burdufuri – a poscăi în rândul legionarilor chiar și-n timpul luptelor. De ce oare s-a păstrat numai în aromână? Aromânii de astăzi sunt cumva urmașii legionarilor ce cuceriseră pentru Roma regiunea balcanică? Faptul că factorul legionar este foarte pregnant la aromânii care trăiesc în România de pildă poate fi o reminiscență a vremurilor glorioase de odinioară… Acum, pusca armânească poate elucida o nedreptate a istoriei, un caz tipic de creare de „mituri” instigatoare la ură și resentimente religioase. Copil fiind, uram modelul „legionarilor romani” din cauza profesorului de religie care, foarte plastic de altfel, își exprima imensa repulsie față de latini pentru faptul că, atunci când Christos, deja pe cruce fiind, spusese că îi este sete, legionarii romani, culmea cruzimii, i-au dat oțet, inumanii… Iar acum pricepem că de fapt i-au dat posca, de milă tocmai…”

Acesta este textul prin care se lansează o ipoteză copleșitoare: gestul soldaților romani, înfierat vreme de două mii de ani, se salvează datorită cuvîntului aromânesc PUSCA, datorită unei etimologii! Un cuvînt care a dispărut din toate celelalte idiomuri romanice și s-a păstrat numai la ciobanii vlahi din Pind… Și așa cum strămoșii acestor vlahi au echivalat posca din latină cu oțetul, zicându-i oțetului posca, iar mai târziu și până azi pusca, la fel martorii civili și ne-latini ai crucificării, neștiind ce era posca, dar mirosindu-le a oțet, vor fi crezut că soldații ceia chiar oțet i-au dat Mântuitorului, gest care nu putea fi înțeles decât ca o culme a cruzimii, a răutății cinice, drăcești!

Îmi revine să adaug așadar la comentariul fostului meu student următoarele: faptul că pe lângă oțet (acetum, în latină), romanii mai foloseau și posca, o băutură răcoritoare, aflată în dotarea zilnică a soldaților romani, îndeosebi în zonele călduroase ale Imperiului, face din episodul acesta un argument deosebit de convingător privind istoricitatea, realitatea celor relatate. Face de rușine încercările unor nesăbuiți, în frunte cu un Friederic Engels, de a contesta Evangheliile, însăși existența Domnului Iisus. Dacă cele relatate în Evanghelii ar fi invenții, rod al imaginației omenești, acea minte nu avea cum să conceapă povestea cu oțetul. Căci mintea acelui om, dacă cunoștea că soldații romani umblă la ei cu posca, ar fi știut și că acea posca nu era oțet și ar fi folosit termenul potrivit. Mincinosul – sau cel care scornește o poveste, un scenariu, are grijă să se facă crezut, să fie credibil. Iar dacă celui care, zic unii, a scornit evangheliile, i-ar fi trecut prin minte episodul cu oțetul, dacă s-ar fi gândit să introducă oțetul ca element component al inventatului supliciu christic de pe Golgota, acel talentat născocitor ar fi știut că prin textul său naște în mintea cititorului întrebarea: ce să caute oțetul în dotarea soldatului roman aflat în misiune de pază la crucea unui condamnat la moarte? Textul său trebuia să facă verosimilă prezența oțetului, ca oțet, la îndemâna soldaților romani. Care soldați, precum scrie la Evanghelii, au reacționat imediat la suspinul trupului însetat. Prea prompt ca să fie în batjocură – îmi dau seama acum… Foarte prompt, așadar. În asemenea situație pui mâna pe ce-ți cade la îndemână. Și cum și de unde să aibă la îndemână soldatul roman un vas cu oțet?!…

Așadar, martorii civili ai crucificării au asistat la momentul când Iisus cere să bea ceva de sete, îi văd pe soldații romani grăbindu-se să-i ofere ceva, dar nu apă, așa cum te-ai fi așteptat, ci un lichid care mirosea a oțet. Iar după mintea martorilor, acel lichid care mirosea a oțet nu putea fi decât oțet! Și oțetul intră astfel în tradiția orală a celor petrecute în acest episod, ulterior cuprins în textul evangheliștilor. Nu e de mirare că s-a petrecut această neînțelegere, această decodare greșită a unui gest! La nivelul uman, asemenea neînțelegeri sunt firești și se petrec des. La nivelul sacru, mistic, al textului biblic, să descoperi în această inadvertență a mărturiei o confirmare, iar nu o infirmare a celor relatate, pare a fi un semn tainic, cu valoare de revelație, menit să ne întărească în credință. Sau, după caz, să-i readucă la credință pe scepticii înzestrați cu un spirit critic pustiitor de suflete. Nu întâmplător tînărul de la care a pornit această revelație, pentru mine sacră, este un „om al zilelor noastre”, aflat în pragul cedării dinaintea scientismului ateu. Se pare că anodinul cuvînt machidonesc PUSCA, de la marginea Imperiului roman și a limbii latine, salvat ca prin miracol în vorbirea unor ciobani uitați de Dumnezeu și de lume, ne mai scoate o dată la limanul credinței sau, după caz, al meu, ne întărește. Mulțumescu-Ți, Doamne!










Gheorghe Piperea - Inteligența artificială trebuie să fie în slujba omului, nu omul în slujba tehnologiei

 



Inteligența artificială trebuie să fie în slujba omului, nu omul în slujba tehnologiei

Jurnalistică

Prof. univ. dr. Gheorghe Piperea

Art-emis

20 Noiembrie 2026

 

Digitalizarea și, mai ales, inteligența artificială sunt două subiecte extrem de importante, despre care trebuie să vorbim mai mult. Pentru că, așa cum am mai spus, eu cred că inteligența artificială are un potențial distructiv comparabil chiar cu cel al armelor nucleare. Și tocmai de aceea, nu ne putem permite să tratăm aceste riscuri cu superficialitate. Inteligența artificială poate fi un instrument în mâna judecătorului, dar nu trebuie să devină niciodată judecătorul. Săptămâna aceasta votăm în plenul Parlamentului European raportul AFCO privind Aspectele instituționale ale inteligenței artificiale în contextul integrării europene. Am lucrat la acest dosar atât în calitate de raportor din umbră din partea ECR, cât și de raportor al opiniei Comisiei IMCO. Iar în ambele poziții am susținut trei principii esențiale: supravegherea umană, respectarea drepturilor fundamentale și faptul că omul trebuie să aibă întotdeauna ultimul cuvânt.

Sigur că ne dorim o Europă competitivă. Ne dorim inovare, progres și tehnologii care să ne facă viața mai ușoară. Dar cu ce preț? Nu putem sacrifica drepturile și libertățile cetățenilor de dragul progresului tehnologic. Și trebuie să fim foarte atenți, pentru că riscurile sunt deja aici. Vedem cum inteligența artificială poate fi folosită pentru manipulare, discriminare, furt de identitate sau răspândirea de informații false. Printre multe altele, un exemplu deosebit de îngrijorător este influența inteligenței artificiale asupra alegerilor. Vorbim despre algoritmi care pot influența ceea ce vedem, ceea ce citim și, în cele din urmă, chiar opiniile noastre politice.

Iar noi, ca Parlament European, ales direct de cetățeni, avem o responsabilitate uriașă: să ne asigurăm că votul și libertatea de alegere a oamenilor nu ajung la mâna unor algoritmi. Dar problemele nu se opresc aici. Trebuie să vorbim și despre digitalizarea administrației publice, unde o simplă eroare informatică poate avea consecințe foarte serioase.

Vă dau un exemplu din România. O amendă contestată sau chiar prescrisă poate ajunge să creeze probleme unui cetățean, inclusiv prin blocarea conturilor, atunci când sistemele informatice nu comunică între ele sau când apar erori. Omul se trezește că nu își mai poate folosi banii și trebuie să demonstreze că sistemul a greșit. Cum este posibil ca o tehnologie creată să ne simplifice viața să ajungă să ne-o complice atât de mult?

Și nu trebuie să ne uităm doar la România. Uitați-vă ce se întâmplă chiar acum în Paraguay, unde prăbușirea băncii digitale Ueno a provocat o adevărată criză națională, proteste masive și chiar demiterea președintelui Santiago Peña. Banca ajunsese la aproape trei milioane de clienți. Dar în spatele acestei dezvoltări rapide au existat probleme financiare grave și deficiențe de supraveghere. Iar când banca s-a prăbușit, milioane de oameni s-au trezit că nu își mai pot accesa economiile sau efectua plățile. Digitalizarea nu a provocat problemele financiare, dar a amplificat enorm consecințele lor. Iată ce se poate întâmpla atunci când tehnologia avansează mai repede decât instituțiile care ar trebui să o supravegheze. Și ajung astfel la un ultim subiect, poate cel mai important pentru mine: folosirea inteligenței artificiale în justiție.

Vorbesc aici și din experiența mea de avocat, profesor de drept și fost judecător. Cred că trebuie să fim extrem de prudenți atunci când discutăm despre introducerea inteligenței artificiale în procesele judiciare. Nu este vorba doar despre protecția datelor sau despre erorile pe care le poate face un algoritm. Vorbim despre însuși dreptul fundamental al fiecărui cetățean la un proces echitabil. Pentru că justiția nu înseamnă doar să citești un dosar și să aplici mecanic un articol de lege.

Înseamnă să înțelegi omul din fața ta. Să înțelegi circumstanțele, contextul, intențiile și consecințele unei decizii. Înseamnă discernământ, empatie și, mai ales, responsabilitate. Un algoritm poate analiza mii de documente în câteva secunde. Dar asta nu înseamnă că poate face dreptate. Inteligența artificială poate fi un instrument în mâna judecătorului, dar nu trebuie să devină niciodată judecătorul.

Și cred că aceasta trebuie să fie regula după care ne ghidăm în toate domeniile. Să folosim tehnologia pentru a construi o societate mai bună, mai eficientă și mai competitivă. Dar să nu uităm niciodată pentru cine facem toate acestea.”

Nota redacției: Discursul avocatului Gheorghe Piperea, eurodeputat AUR/ECR, la Comitetul European al Regiunilor