Crime premeditate
prin diagnostice false și tratamente inutile:
necesitatea vitală a consultării mai multor opinii medicale specializate
26.07.2026
Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița
„Omul este un lucru sfânt pentru om, dar pentru unii a
devenit doar o marfă.” (Seneca)
Cuprins:
Rezumat
Cuvinte și expresii cheie
1. Introducere: Legea tăcerii în statistici și
vulnerabilitatea pacientului
2.
Rădăcinile erorii: de la neatenție la intenție criminală
3. Studiul de caz Farid Fata: Când oncologia devine
asasinat financiar
4. Dialectica opiniei medicale secundare
5. Triada supraviețuirii în momentele de maximă
vulnerabilitate
5.1. Încrederea în
buna-credință și profesionalismul medicului: Medicul-înger versus
medicul-exterminator
5.2. Consultarea mai multor
opinii medicale specializate
5.3. Limitele și iluzia
documentării personale
6. Concluzie: Anatomia degradării unei națiuni
Bibliografie
Rezumat: Articolul de față demonstrează imperativul categoric al obținerii unei
opinii medicale secundare (second opinion), în special în cazul
patologiilor cu prognostic sever. Prăbușirea mitului infailibilității medicale
este analizată nu doar prin prisma limitărilor de cunoaștere ale științei, ci
și prin demascarea unor devieri de natură pur criminală. Studiul de caz central
îl constituie rețeaua de fraudă clinică orchestrată în SUA de oncologul Farid
Fata, care a administrat chimioterapie toxică unui număr de 553 de pacienți
perfect sănătoși, exclusiv pentru profit financiar. Lucrarea subliniază că
recurgerea la o diagnosticare independentă dublează șansele de supraviețuire:
validează realitatea clinică și sabotează deopotrivă incompetența sau cinismul
mercantil. De altfel, conform datelor statistice actuale, erorile de protocol
medical reprezintă a șasea cauză de mortalitate în Statele Unite ale Americii,
generând un impact devastator asupra societății.
Cuvinte și expresii cheie: diagnostic eronat, cancer,
tratamente nenecesare, chimioterapie, fraudă clinică, oncolog, opinie
secundară, malpraxis clinic, asimetrie informațională.
1. Introducere: Legea
tăcerii în statistici și vulnerabilitatea pacientului
„Îndoiala nu este
o stare prea plăcută, dar certitudinea oarbă este de-a dreptul absurdă.”
(Voltaire)
Dimensiunea
reală a bolilor provocate involuntar de medici și a erorilor de diagnostic
rămâne un subiect tabu, ascuns în spatele unei veritabile legi a tăcerii
corporatiste (complotul tăcerii).
Liderii
comunităților medicale evită cu prudență publicarea datelor privind eșecurile
de tratament, lăsând statistica neagră la îndemâna investigațiilor de presă și
a litigiilor de tribunal.
Despre
frecvența erorilor medicale și despre impactul lor real asupra îmbolnăvirilor
și mortalității se știu extrem de puține lucruri din punct de vedere oficial.
Singurele
situații care ajung în atenția publicului se datorează, aproape exclusiv,
reclamațiilor pacienților și anchetelor jurnalistice.
Mass-media
din întreaga lume a relatat frecvent despre diagnostice, tratamente și operații
practicate pe persoane deliberat stabilite ca fiind bolnave — situații în care
medicul știa cu precizie că pacienții nu sufereau de afecțiunile respective.
Dintotdeauna
și în toate țările au fost frecvente cazurile în care oamenii, presupunând că
au o anumită suferință, au apelat la un singur medic care a pus un diagnostic
greșit.
Pacientul
contemporan suferă de o lipsă profundă de informații în raport cu medicul: el
preia diagnosticul inițial ca pe un adevăr absolut.
În baza
acestei credințe oarbe, acceptă proceduri invazive din cauza cărora unii și-au
pierdut definitiv sănătatea, iar alții chiar viața.
2. Rădăcinile erorii:
de la neatenție la intenție criminală
„Nimic nu este
mai periculos decât o ignoranță activă în medicină.”
(Johann Wolfgang von Goethe)
Eroarea
de diagnostic nu este un fenomen simplu, de un singur fel. Ea nu vine dintr-o
singură direcție, ci se împarte în trei categorii majore:
2.1.
Slabă pregătire profesională și neglijență condamnabilă: Superficialitatea discuției
inițiale cu pacientul și a istoricului său medical, ignorarea ghidurilor
medicale actualizate și lipsa de rigoare transformă actul medical într-o
loterie clinică periculoasă.
2.2.
Practici medicale deliberat criminale: Reprezintă deviația etică ultimă. În acest scenariu, se
stabilesc diagnostice false, se prescriu tratamente agresive și se efectuează
operații pe persoane perfect sănătoase, declarate bolnave cu bună știință, în
scopuri pur financiare.
2.3.
Cauze obiective inerente naturii umane și limitelor tehnologice:
2.3.1.
Complexitatea biologică: Organismul uman este un univers de sine stătător, prezentând variații
majore de la un individ la altul.
2.3.2.
Limitele actuale ale științei: Cu toate cuceririle științifice extraordinare din
prezent, medicina nu reușește întotdeauna să identifice cauza exactă a
numeroase afecțiuni și nici să stabilească tratamentul optim, perfect adaptat
pentru fiecare pacient în parte.
3. Studiul de caz Farid
Fata: când oncologia devine asasinat financiar
„Lăcomia de bani
este rădăcina tuturor relelor.” (Apostolul Pavel)
Celebrul
medic oncolog Farid Fata (născut în anul 1965) a fost proprietarul Michigan
Hematology-Oncology, una dintre cele mai mari rețele clinice de tratare a
cancerului din statul Michigan, SUA.
Având
circa o mie de pacienți în grija sa, Farid Fata a diagnosticat în mod fals, cu
bună știință, cu cancer un număr de 553 de pacienți, deși investigațiile
clinice arătau clar că aceștia erau perfect sănătoși.
Oameni
întregi intrau în cabinetul său și ieșeau devastați, convinși că suferă de
forme avansate de boală.
Tratamentele
agresive și complet nenecesare cu chimioterapie au fost începute imediat,
dovedindu-se mortale în cazul multor victime.
Pentru
acest masacru clinic controlat, Fata a încasat nu mai puțin de 34-35 de
milioane de dolari SUA, devalizând programul public de asigurări Medicare și
asigurătorii privați.
Pe alți
pacienți, care se aflau într-adevăr în faze terminale reale, îi convingea să
urmeze supradoze de medicamente extrem de scumpe, cu unicul scop de a le
prelungi o agonie profitabilă și decontabilă.
În anul
2015, Farid Fata și-a recunoscut faptele, fiind condamnat la 45 de ani de
închisoare.
Pentru
un cetățean onest, această pedeapsă este flagrant disproporționată în raport cu
amploarea atrocităților comise.
În timp
ce pentru un singur omor un criminal primește zeci de ani sau detenție pe
viață, acest medic-criminal nu a primit nici măcar un an de închisoare pentru
fiecare destin distrus prin omor calificat, săvârșit cu premeditare.
Pacienții
și familiile victimelor au fost șocați în egală măsură de cruzimea faptelor și
de blândețea sentinței, existând riscul revoltător ca acest personaj odios să
fie eliberat mai devreme pentru „bună purtare”.
Un
exemplu clasic de diagnosticare tendențioasă acceptată la nivel de industrie
este cel al cancerului de prostată.
Testul
de sânge caută antigenul specific prostatic, exprimat prin acronimul PSA [4.1],
o proteină produsă de glandă.
Un nivel
ridicat este automat asociat de unii medici cu o boală letală, însă corelația
nu este întotdeauna corectă.
Chiar și
în cazurile în care tumoarea există, ea nu este neapărat agresivă; statisticile
arată că doar 3% dintre bărbații care suferă de această afecțiune mor din cauza
ei, restul coabitând cu boala până la bătrânețe.
Cu toate
acestea, din considerente pur mercantile, se recurge frecvent la diagnostice
alarmante, tratându-se agresiv patologii care nu ar necesita intervenție.
Renumitul
doctor Sayed Mohammed, oncolog pensionat, a recunoscut public amploarea acestei
practici, numindu-i pe acești doctori fără scrupule „afaceriști cu sănătatea și
cu viața oamenilor”.
Aceștia
reprezintă un pericol social imens, profitând de faptul că, pentru industria
medicală corporatistă, prevenirea afecțiunilor nu generează profituri, în timp
ce tratamentele cronice și invazive da.
Din
acest motiv, marile conglomerate medicale alocă bugete uriașe tratării bolilor
și sume infime tehnicilor de prevenție, în timp ce guvernanții – incompetenți,
corupți sau ambele – rămân indiferenți în fața acestor crime financiare și
umane.
4. Dialectica opiniei
medicale secundare
„Două priviri văd
mai bine decât una singură.” (Proverb latin)
Abordarea
unui al doilea (sau chiar al treilea) specialist nu reprezintă un act de
desconsiderare la adresa medicului curant, ci o metodă științifică elementară
de verificare printr-o contra-expertiză independentă.
Prin
consultarea mai multor specialiști, pacientul poate beneficia de clarificare în
două scenarii distincte:
4.1.
Convergența diagnostică: Obținerea aceluiași diagnostic de la medici diferiți conduce la o
certitudine medicală solidă. Deși există cazuri izolate în care o eroare poate
fi repetată, o a treia opinie independentă exclude aproape complet hazardul sau
reaua-credință.
4.2.
Divergența diagnostică: Această situație ridică serioase semne de întrebare și obligă la
efectuarea unor investigații medicale multiple și complexe pentru aflarea
adevărului. Divergența exprimă faptul că fie un medic a stabilit diagnosticul
corect și celălalt s-a înșelat, fie ambii s-au înșelat, fie – în cel mai sumbru
scenariu – s-a încercat impunerea unui diagnostic fals cu bună știință.
5. Triada
supraviețuirii în momentele de maximă vulnerabilitate
În
clipele în care o persoană este suspectată de o boală gravă, echilibrul său
psihic și biologic depinde de trei coordonate esențiale:
5.1. Încrederea în
buna-credință și profesionalismul medicului:
Medicul-înger versus
medicul-exterminator
„Unde există
iubire pentru oameni, există și iubire pentru arta vindecării.”
(Hippocrate)
Încrederea
autentică joacă un rol decisiv în procesul de vindecare.
România
a avut și are în continuare medici de o valoare profesională și umană
extraordinară, care și-au dedicat viața în mod absolut în slujba oamenilor.
Exemplul
de referință în acest sens este profesorul Alexandru Pesamosca (14 martie 1930
– 1 septembrie 2011), ilustru chirurg pediatru.
Timp de
jumătate de secol, domnia sa a efectuat circa 45.000 de operații, salvând de la
moarte copii considerați inoperabili de alte clinici.
Supranumit
„îngerul copiilor” sau „duhovnicul cu bisturiu”, profesorul Pesamosca nu se
hrănea cu titluri, nu condiționa actul medical și nu a acumulat averi, case sau
mașini de lux.
În timp
ce alții își ridicau vile și clinici private de mii de metri pătrați, el a ales
să locuiască modest, într-o rezervă de 10 metri pătrați a Spitalului „Budimex”
(actualul „Marie Curie”), fiind înmormântat lângă biserica pe care a ctitorit-o
în curtea spitalului.
Câtă
diferență cosmică există între „medicul-înger” Alexandru Pesamosca și
„medicul-exterminator” Farid Fata!
Din
păcate, mulți dintre medicii noștri de elită fie muncesc toată viața în
anonimat, striviți de sistem, fie părăsesc țara din cauza conducerii
defectuoase a sistemului politic și sanitar.
5.2. Consultarea mai
multor opinii medicale specializate
„Prudența este
mama siguranței.” (Cicero)
Această
măsură de siguranță trebuie aplicată riguros la debutul investigațiilor și în
mod obligatoriu înainte de a accepta un tratament agresiv sau o intervenție
chirurgicală majoră.
Dacă
pacienții lui Farid Fata ar fi cerut o a doua opinie într-un alt centru
medical, independent, efectul ar fi fost salvator: își protejau viața și,
totodată, demascau impostura criminală de la prima abatere.
Din
păcate, în societatea actuală, această verificare a devenit un lux greu
accesibil.
Din
cauza sărăciei accentuate a populației, în spitalele de stat nu se mai poate
beneficia, în mod real și la timp, de servicii gratuite, corecte și depline.
În
schimb, în unitățile medicale private, deși dotările tehnologice sunt
superioare, tarifele ajung la mii sau zeci de mii de euro.
Astfel,
omul de rând, după o viață de muncă și contribuții, este privat de fapt de
dreptul vital la o a doua opinie.
O parabolă culturală profundă ilustrează
perfect această necesitate:
Un
catolic, un protestant și un evreu merg separat la același celebru oncolog,
care le dă fiecăruia un verdict necruțător: mai au de trăit maximum șase luni.
Catolicul
decide imediat să-și dăruiască toate bunurile bisericii și se retrage în
rugăciune.
Protestantul
hotărăște să vândă tot ce are și pleacă într-o călătorie luxoasă în jurul lumii
pentru a-și trăi ultimele luni.
Evreul,
însă, activează prudența și spiritul critic: „Eu? Înainte de orice, merg să
consult și alți doctori independenți.”
Făcând
acest lucru, a descoperit că diagnosticul inițial fusese o eroare totală și că
era perfect sănătos.
Dacă cei
trei ar fi fost pacienții lui Farid Fata, primii doi și-ar fi găsit sfârșitul
rapid sub acțiunea toxică a chimioterapiei acceptate orbește, în timp ce
refuzul încrederii oarbe în autoritatea absolută și analiza comparativă i-ar fi
salvat viața ultimului.
5.3. Limitele și iluzia documentării personale
