DURERI SI BUCURII - Fericitul
Augustin
Scrie-ți
durerile pe nisip… ca să vină apa să le înghită și furtuna să le împrăștie… să
vină vântul să le spulbere, ca să le uiți, ca să le treci ca și cum ai răsfoi o
carte, să alungi amarul din inimă și lacrima sărată de pe obraz...
Scrie-ți durerile pe nisip ca să nu
dureze...să vină timpul bun și să nu mai știi de ele...să se risipească în apa
mării și valurile să le spargă în bucăți și să le ducă departe, atât de departe
încât nimeni să nu le poată găsi… Învață lecția, dar nu grava amprenta necazului
în inima ta. Uită, lasă, iartă, alungă necazul, nefericirea și caută lumina. Nu
sta în întuneric unde-i doar umezeală și mucegai.
Scrie-ți durerile pe nisip și lasă soarele
amiezii să le usuce și pașii străinilor să le calce dus întors, până nu mai
rămâne nimic din ele, nici măcar amintirea că au fost acolo... lasă-le să moară
în arșița zilei ca să nu te mai doară, iar rana lor să nu te mai cunoască, să
cadă și ultima coajă și locul să se vindece… Marea șterge orice urmă de pe
nisipul proaspăt scris, iar țărmul așteaptă un alt scriitor îndurerat care are
nevoie de vindecare...
Tu nu mai ești demult la țărmul mării...
Scrie-ți bucuriile pe stâncă, pentru ca să
rămână, să nu le uiți și să fii recunoscător veșnic pentru toate
binecuvântările pe care le-ai primit în viața ta… timpul să nu le șteargă,
ploaia să nu le strice, vântul să nu le destrame și marea să nu le ajungă… să
le ai amintiri plăcute, bine păstrate în peretele inimii tale care saltă cu
frenezie și prospețime de gânduri frumoase și curate,pe care să le traduci în
bunătate...
Scrie-ți bucuriile pe stâncă și udă-le cu
lacrimile recunoștinței tale pentru ca toți să știe că sunt ale tale și nimeni
să nu ți le fure... uimește pe toți cu bunătatea din inima ta și fă-i să-și
dorească să caute propria lor stâncă unde să-și scrie propriile bucurii...
inspiră-i pe toți cu bucuriile tale, fă-le contagioase, dă-le și lor, scrieți
împreună povești frumoase pe stânci cât mai înalte… Nu uita că bucuria se
împarte, se dăruiește cu generozitate boierească și transmite o vibrație caldă,
de la o inimă la alta....
Scrie-ți bucuriile pe stâncă pentru ca să le
ai întotdeauna ca pildă a binelui, ca să poți depăși orice obstacol, ca să te
întărești cu ele atunci când viața te încearcă… Bucuriile sunt cârjele noastre
atunci când avem aripi prea scurte pentru înălțimile vieții… sunt vâslele cu
care străbatem marea învolburată, sunt mâini întinse din înalt care ne ridică
când ne afundăm în nisipuri mișcătoare...
Scrie-ți
bucuriile pe stâncă pentru că viața ta luminoasă să fie model copiilor și
nepoților tăi, să-i tragă pe toți în sus, să le fie prilej de mândrie bună și
far călăuzitor pe mări liniștite... scrie cu demnitate despre toate care te-au
făcut OM și nu uita să fii omenos cu cei ce te-au ajutat să devii bun și demn
toată viața ta... Bucură-te de tot ce scrii și roagă-te să ai înțelepciunea de
a înțelege pentru ce ți-au fost date toate la un moment dat...
Scrie-ți durerile pe nisip și bucuriile pe
stâncă, pentru ca să cerni viața ta și să păstrezi doar ceea ce-ți este de
folos, ca să crești frumos și demn ca un copac cu rădăcini puternice și vârf
spre cer...
"Învață să scrii durerile pe nisip și
bucuriile pe stâncă", Sfântul Augustin
PAMANTUL PRIMAVERII - Sfantul
Inochentie al Odessei
Spalat si umezit de apele
primaverii, pamântul începe a se acoperi cu verdeata si cu flori; toate
locurile de pe el capata o vedere frumoasa si sunt în stare a da adapost si a
pricinui placere, ba adesea si hrana, calatorului. Acelasi lucru se petrece si
cu sufletul spalat de lacrimile pocaintei; cugete si simtiri curate îl îmbraca
din cap pâna în picioare; din acestea, asemenea unor flori mirositoare, se
ivesc felurite fagaduinte si fapte frumoase.
Sfantul Inochentie al Odessei,
Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul
Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 43-44.
IDEEA FIXA - Sfantul Ioan din
Kronstadt
Când îl vezi pe câte unul, silit de
diavolul, ca-si tine inima în prinsoarea vreunui lucru de nimic, având, cum se
spune, „une idée fixe”, care îl face sa sufere, sa-ti vorbeasca de ea pâna te
plictiseste, nu-ti iesi din fire, ci cunoscând ca aceasta e o boala sufleteasca
ce vine de la diavolul, fii blând si calm, îndreapta-te catre Dumnezeu îndata
si citeste în liniste, cu credinta nezdruncinata, troparul icoanei celei
nefacute de mâna: „Preacuratului Tau chip ne închinam, Bunule, cerând iertare
greselilor noastre, Hristoase Dumnezeule, Cel ce ai binevoit sa Te înalti cu
trupul pe Cruce ca sa izbavesti faptura Ta de chinurile vrajmasului; pentru
aceasta multumire îti aducem Tie, Celui ce cu bucurie ne umpli pe toti,
Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit sa mântuiesti lumea”.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 124.
CALEA CEA MAI LUNGA - Parintele
Arsenie Boca
Calea cea mai lunga pe pamânt e de la urechi
la inima, încât ani de zile nu ajung, ca sa-i dai de capat. De aceea, fiindca
ochiul constiintei si-a mai pierdut vederea si nici urechea nu întelege
chemarea cuvântului ce-si are obârsia dincolo de vorbe, Dumnezeu Milostivul, ca
sa nu piarda pe oameni, le rânduieste o chemare mai tare, chemarea care ustura,
necazurile.
Necazurile
vietii însa iau pe oameni mai aspru dintr-o alta parte, silindu-i sa-L caute pe
Dumnezeu. Necazurile nu sunt fapta lui Dumnezeu, ci urmarea greselilor noastre,
urmare pe care îngaduie Dumnezeu s-o gustam spre înteleptirea noastra.
Parintele Arsenie Boca, Parintele
Arsenie Boca – mare indrumator de suflete din secolul XX, Ed. Teognost,
Cluj-Napoca, 2002, p. 120-121
ROUA - Sfantul Ignatie Briancianino
Dincolo de îngradirea
manastirii, înspre apus, se întindea o pajiste larga. Pe atunci ea era
acoperita cu iarba deasa si frageda, cu flori salbatice felurite, care înfloreau
fara nici o grija si raspândeau o buna mireasma, fiind în deplina slobozenie si
în largul lor. În ziua aceea s-a pogorât peste ele belsug de roua. Nenumaratele
ei picaturi se întrezareau pe fiecare floare, pe orice tulpina sau frunza
marunta, si în orisicare dintre picaturi se oglindea foarte deslusit soarele;
fiece picatura raspândea raze aidoma cu cele ale soarelui. Poiana arata ca un
covor întins de catifea, peste care, prin verdeata deasa si plina de lumina, o
mâna îmbelsugata a risipit o multime nemarginita de pietre pretioase
multicolore, cu minunate nuante si jocuri de lumina, cu raze si cu stralucire.
Era ca si cum ar fi spus cineva: „Priveste! S oarele este pe deplin înfatisat
în fiecare smerita, dar si curata, picatura de roua: asemenea si Hristos este
prezent si ni Se daruieste în întregime la Sfânta Cina, în fiecare biserica
crestin-ortodoxa. El împartaseste lumina si viata celor care se fac partasi Lui
si care, unindu-se cu Lumina si Viata Dumnezeiasca, devin ei însisi stralucire
si viata. Întocmai si picaturile de roua, primind în sine razele soarelui,
încep ele însele sa raspândeasca lumina aidoma cu cea a soarelui”. Daca astrul
cel material si vremelnic – creatie a Ziditorului, Care, fara de osteneala,
într-o singura clipita l-a adus întru existenta – se poate oglindi deodata în
nenumarate picaturi de apa, atunci de ce oare n-ar putea Însusi Ziditorul Cel
Atotputernic si Omniprezent sa fie pe de-a-ntregul de fata prin al Sau
Preasfânt Trup si Sânge, prin Dumnezeirea Sa unita cu acestea, sa fie de fata,
în acelasi timp, în nenumarate biserici unde, prin voia si porunca Sa,
Atotfaptuitorul si întru tot Sfântul Duh este chemat sa Se pogoare asupra
pâinii si vinului, spre a savârsi Taina cea mai mare, cea mai izbavitoare si
cea mai de nepatruns?
Sfantul Ignatie Briancianinov, Cunoasterea lui
Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 20-22
FERICITUL AUGUSTIN
Ne-ai făcut pentru Tine, Doamne, și neliniștit este sufletul meu până se
va odihni întru Tine.
Sursa: Alexandru Stanciulescu Barda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu