Misiunea militară și trupe germane în
România
Col (r) Prof. univ. dr. Alesandru
Dutu
Miercuri, 26 Septembrie 2018 07:42
Misiunea germana in RomaniaRepere
cronologice.
2 iulie 1940.
Regele Carol
al II-lea a transmis lui Adolf Hitler (prin intermediul lui Wilhelm Fabricius)
că guvernul român a renunțat la garanțiile franco-engleze și că dorește „o
strânsă legătură cu Germania în toate domeniile, garantată prin tratate
politice în beneficul ambelor țări". Pentru consolidarea acestei
colaborări, suveranul român l-a rugat pe Führer „să trimită la București o
Misiune militară".
La rându-i,
a doua zi după detronarea regelui și preluarea întregii puteri în stat (cu un
evident sprijin german), generalul Ion Antonescu a solicitat și el Berlinului
trimiterea la București a unei persoane cu care să discute problema trimiterii
în România a respectivei Misiuni Militare.
7 septembrie 1940.
Locțiitorul
ataşatului militar german la Bucureşti transmite la Berlin solicitările
generalului Ion Antonescu:
A. 1. Armata
română doreşte trimiterea unor ofiţeri germani ca instructori pentru Academia
de Război, pentru şcolile militare de infanterie, de artilerie şi de
motomecanizate şi ca specialişti tehnici în Statul Major General.
2. Armata
doreşte expedierea unităţilor complete de motomecanizate şi de aviaţie.
3. În ce
priveşte aviaţia şi blindatele s-au făcut intervenţii pentru material.
4. Generalul
Antonescu doreşte sosirea grabnică a unui general german pentru deschiderea
tratativelor, referitoare la colaborarea armatei germane cu armata română în
domeniul militar. Armata română doreşte să evite pe cât posibil să aibă ofiţeri
germani în funcţia de comandanţi de unităţi.
B. Ideea
generalului Antonescu despre reorganizarea armatei sale constă în
restructurarea şi asigurarea cu unităţi mobile puternic motorizate şi
mecanizate. Trebuie să fie puternici mai ales în apărarea antiaeriană. Centrul
de greutate al apărării trebuie orientat înspre Est. De întărit posibilităţile
de apărare de pe ţărm, în special în Delta Dunării pentru zădărnicirea
eventualelor tentative de debarcare. Frontul spre Ungaria şi Bulgaria se
descoperă. Despre reconstrucţia de aici trebuie să se trateze cu un general
german. Generalul Antonescu afirmă cu siguranţă că va colabora 100% cu
Germania. Va destitui pe toţi ofiţerii care îi stau în drum".
15 septembrie 1940.
- Sosit la
București, generalul Kurt von Tippelskirch cere Conducătorului statului român
să-i precizeze „intențiile Comandamentului român asupra Misiunii Militare
Germane și în special asupra unităților de instrucție și ofițerilor instructori
(profesori) necesari pentru școlile și centrele de instrucție românești".
- În cadrul
convorbirilor avute cu Ion Antonescu și cu alți generali români), generalul
german se informează despre situația/starea armatei române despre intențiile
acestora în legătură cu preconizata Misiune Militară Germană din România.
- Apoi
informează Berlinul: „Generalul Antonescu a spus următoarele: Armata avea un
foarte scăzut nivel moral. Îi lipsea încrederea în conducerea statului,
inclusiv în generalii care au instalat această conducere. Prin schimbările pe
care le-am întreprins, moralul armatei s-a restabilit. De acum înainte garantez
pentru puterea şi disciplina acestei armate. În privinţa lipsurilor ei sunt
edificat. Acestea se situează în următoarele compartimente:
1. Nu avem
avioane şi nici piloţi. Ne lipseşte organizarea teritoriului. A fost aplicată o
foarte precară politică.
2. Nu avem
unităţi motorizate. Aici avem nevoie, ca şi-n cazul aviaţiei, de un deosebit
ajutor german". El propune acest ajutor în forma dislocării unor unităţi
germane în România care să instruiască trupa română în exploatarea aparaturii
germane. Ţelul său este ca apoi aparatura să fie preluată de trupele române.
Generalul Antonescu a continuat:
3. Nu avem
apărare antiaeriană, ceea ce avem este incomplet, absolut insuficient.
4. A fost
creată o industrie de război, dar şi aici s-a lucrat superficial. Lipseşte
materia primă, astfel că producţia va înceta curând şi şomajul ameninţă".
16 septembrie 1940
După o nouă
rundă de convorbiri, generalul Kurt von Tippelschirch informeză Berlinul:
„Generalul
Antonescu a solicitat Germaniei o misiune militară. Se doreşte ca aceasta să
fie alcătuită din: Unităţi de aviaţie, de apărare antiaeriană şi motomecanizate
ca şi de blindate, toate acestea în scopul instruirii tehnice şi tactice a
trupelor române, dorindu-se ca aparatura din dotarea acestor unităţi să fie
predată României după încheierea ciclului de instrucţie. Personal de instrucţie
pentru diferite şcoli şi centre de instrucţie. Generalul Antonescu a confirmat
concluzia mea, punând totuşi anumite limite în legătură cu numărul efectivelor
preconizate pentru dislocare; mai târziu au fost explicate motivele. În
continuare au fost prezentate o serie de hărţi şi planşe care au reflectat
intenţiile generalului Antonescu în legătură cu restructurarea armatei,
evidenţiind totodată şi lipsurile materiale existente. Generalul Antonescu a
reliefat în această circumstanţă că cel mai precar se stă la capitolul dotare a
unităţilor. De altfel, nici una dintre diviziile existente nu posedă toate
materialele prevăzute în tabelele de înzestrare. I-am solicitat generalului
Antonescu un plan clar al dimensiunilor şi structurii misiunii militare dorite,
pe care să mi-l dea în scris. Am explicat încă o dată problema esenţială a
dislocării unităţilor germane. Am întrebat dacă generalul Antonescu,
presupunând că Germania nu s-ar putea decide să dea românilor arme de
fabricaţie proprie, ci le-ar oferi armament de captură, ar renunţa la
dislocarea în România a trupelor germane. Generalul Antonescu a spus că ideea
lui principală este să aibă trupe germane în România. În tot cazul ar trebui să
se facă o clară distincţie între garantarea numai a frontierelor României de
către Germania şi încheierea între ambele state a unei puternice alianţe
militare. În ultimul caz n-ar fi nici o restricţie în privinţa numărului
efectivelor amplasate pe teritoriul românesc. În primul caz i s-ar putea face
mari greutăţi din partea rusească sau engleză. De aceea numărul de efective ar
trebui să rămână limitat la necesarul pentru instrucţie. Am rugat să mi se
precizeze această limită maximă în scris, pe arme şi capacitate de luptă
admisă. Apoi generalul Antonescu a părăsit discuţiile. I-am făcut o trecere în
revistă a tuturor aspectelor generalului Rozin, explicându-i în ce ar consta,
după părerea germană, activitatea şi datoria unei astfel de misiuni, rugându-l
să-i prezinte generalului Antonescu aceste idei pentru a fi folosite ca punct
de sprijin în expunerea solicitării româneşti. Generalul Rozin a rugat cu acest
prilej ca, în spiritul vechilor tradiţii militare, cât mai curând posibil şi
cât mai mulţi tineri ofiţeri să fie detaşaţi în armata germană".
17 septembrie 1940.
Ion
Antonescu formulează Propunerile guvernului român privind scopul Misiunii
Militare Germane („să colaboreze cu Comandamentul român la reorganizarea,
dotarea și instrucția armatei române pe baza experienței din Polonia și
Franța"), specialiștii și unitățile militare necesare, modul întreținere a
acestora (în sarcina statului român), dislocarea (în zona Sibiu-Râmnicu Vâlcea-București-Buzău-Ploiești-Brașov)
etc.; după terminarea perioadei de instruire, armamentul unităților germane
urma să fie introdus (contra-cost) în dotarea armatei române, iar personalul
instructor făcut disponibil. Concomitent, pentru cunoașterea doctrinei de luptă
a armatei germane și a învățămintelor trase din război, 3-4 ofițeri de stat
major germani urmau să fie detașați la Școala Superioară de Război, iar un
număr de ofițeri români tineri să fie trimiși în stagii în centrele de
instructive, la cursurile speciale și unitățile armatei germane. Colaborarea în
caz de război, urma să se stabilească din timp, direct, între guvernele român
și german.
18 septembrie 1940.
Wilhelm
Fabricius recomandă Berlinului să satisfacă „grabnic" cererile lui Ion
Antonescu privind „trimiterea unor unități germane până la forța unei divizii,
în primul rând unități motorizate și aeriene".
19 septembrie 1940.
Reîntors la
Berlin, Kurt von Tippelskirch informează că Ion Antonescu „pune mare preț pe
sosirea grabnică în țară a trupelor germane", că nu condiționează acest
lucru de rămânerea armamentului german pentru instrucție în România, că din
considerații de politică externă a stabilit un „maximum" al trupelor
germane, dar că „în cazul unei alianțe militare, el crede că ar putea accepta
în mod teoretic trupe germane în număr nelimitat", că „dorește să-și
formeze o armată proprie cu adevărat eficientă", deoarece „actuala armată
constituie un trunchi umflat în care nicio unitate nu posedă tot materialul ce
se presupune că trebuie să-l aibă potrivit tabelului de echipament". În
finalul raportului, preciza: „Generalul A(ntonescu) dă impresia unui om cu
voință puternică. El atacă sarcinile pe care și le-a stabilit cu o energie de
fier. În mod cert, el se bucură de o mare autoritate în țară din cauză că a
dovedit în repetate rânduri că respinge fără compromisuri pe fostul rege și
anturajul său. Eforturile lui imediate sunt concentrate asupra desrădăcinării
manifestărilor de corupție lăsate de decedatul regim. El continuă aceasta cu o
hotărâre nemiloasă. Nu este încă posibil să se facă o apreciere asupra
capacităților lui constructive ca om de stat. În întreaga țară domnește o
liniște absolută. Mișcarea legionară a fost înfrântă, cel puțin deocamdată.
Este prea devreme să se afirme dacă va putea fi determinate să sprijine statul
activ. Părerea generală este că generalul A(ntonescu) se găsește cu mult
deasupra nivelului pe care-l are conducătorul legiunii, Sima, atât în ceea ce
privește puterea de voință, cât și capacitatea intelectuală. Personal,
generalul A/ntonescu/ produce o impresie foarte plăcută și sinceră".
20 septembrie 1940.
Șeful
Comandamentului suprem al Werhmacht-ului stabilește sarcinile reale ale
Misiunii militare și trupelor germane din România („care nu trebuie să devină
evidente nici pentru români, nici pentru propriile noastre trupe"):
„a) să apere
câmpurile petrolifere de a fi acaparate de o terță putere, sau de la
distrugere;
b) să dea
posibilitatea armatei române de a efectua sarcini definite, corespunzător unui
plan efectiv, elaborate în favoarea intereselor Germaniei;
c) în cazul
când vom fi siliți la un război cu Rusia Sovietică, să se pregătească pentru
angajarea forțelor germane și române din direcția României".
Ca urmare,
instrucția armatei române trebuia făcută „în așa fel încât anumite unități
române să fie instruite pentru folosirea lor mai târziu de partea nostră în
calitatea de « divizii-model ». Deocamdată, influențarea întregii armate - de
pildă prin dezvoltarea unui corp ofițeresc, a cursurilor în școli etc. - va fi
o sarcină secundară față de această sarcină principală" mai precizau
instrucțiunile germane.
https://www.art-emis.ro/istorie/5065-misiunea-militara-si-trupe-germane-in-romania.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu