…„Şi noi locului ne ţinem - aici am
fost, aici rămânem“
Pentru noi şi, nu suntem puţini, cei care-l
cunoaştem pe poetul, publicistul, editorul, preşedintele Asociaţiei
culturalumanitare „Bogdania“ şi redactorul şef al revistei de creaţie şi
cultură, omonime, domnul Ionel Marin, nu ne miră faptul că editorialele sale
s-au concentrat, în toţi cei şase ani de la momentul fondării sale, ani mai
mult ai destrămărilor, doar pe ideile şi judecăţile unui constructor.
Echilibrat, cu idei socialepolitice largi şi generoase, el a ştiut să
selecteze, inclusiv şi din lumea căreia îi aparţine, cea a scriitorilor, atât
de sensibilă şi contradictorie, exemplele constructive şi modelele. Înainte de a mă referi nemijlocit la problematica
unora dintre editoriale semnate de domnul Ionel Marin, simt nevoia unor
sublinieri. Să te încumeţi, în aceste vremuri, atât de neprielnice faptelor
spirituale la editarea unei reviste de
creaţie şi cultură, aceasta înseamnă un gest de sinucidere financiară şi
economică, mai ales, în prezent, când piaţa este sufocată de tipărituri, în
marea lor majoritate anticulturale, sortite să fie uitate imediat, ce ai lăsat
ziarul şi revista din mână. Gestul său se întemeiază pe un resort sufletesc,
necomun, rarisim, iar domnul Ionel Marin dovedeşte că-l are. Ar fi incredibil
dacă, din păcate, n-ar fi adevărat că, Instituţiile oficiale şi cele acreditate
statului sau spălat pe mâini ca Pilat din Pont, degrevându-se de orice
obligaţii faţă de cultură, toate activităţile din arealul acesteia, trecând în seama
unor organizaţii obşteşti, fundaţii, asociaţii fie a unor entuziaşti, ca în
cazul de faţă.
În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române,
Editorialul este definit drept, „un articol de ziar, de revistă, de obicei
nesemnat, care exprimă părerea conducerii unei publicaţii faţă de o problemă
actuală importantă“. Dacă defineam eu
Editorialul, în loc de părerea, cred că era mai potrivit punctul de vedere,
care exprimă rostul acestuia şi autoritatea autorului, o mai pregnantă
apreciere asupra evenimentului a celui celui care o exprimă. Cunoscându-i modestia, aş zice proverbială,
datorită căreia, mi-a atras atenţia să nu-l laud prea mult, mă simt dator, cel
puţin faţă de domnia sa, să precizez că voi consemna, întemeiat pe fapte, numai
ceea ce simt şi cred despre volumul de eseuri al Domniei Sale. Pe măsură ce înaintam în parcurgerea
editorialelor Domniei Sale, gândurile mă purtau, la Eminescu şi Mircea Eliade,
două repere fundamentale, în lumina cărora, mă voi referi la cartea de eseuri a
scriitorului Ionel Marin, ofrandă de lumină, dedicată sărbătoririi împlinirii a
o sută de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Tot ca urmare a privilegiului dăruit de autor
de a-mi exprima, câteva gânduri despre cartea căreia îi prevăd o bună
receptare, m-a făcut să înţeleg, că un bun diagnostician este şi, la fel de în
măsură, să ofere soluţii şi, dacă am în vedere, pe cel despre care, elogiindu-i faptele, scriu,
cutează, la a le da viaţă, în sfântul act al lucrării, cred că, nu fac nimic
altceva decât să invit faptele să vorbească.
Nu întâmplător, mi-au venit în minte, ultimele cuvinte ale lui George
Călinescu despre Eminescu scrise în ianuarie 1965 în Cronica Optimistului din
Contemporanul: „Un geniu este, de plânge sau de râde, un gânditor care lasă o
dâră sonoră de foc pe traiectoria lui cosmică, dând o lecţie de construcţie
umanităţii.“ Dacă stau bine şi mă
gândesc, era inerentă o asemenea aducere aminte, căci, spuneţi şi
dumneavoastră, cum l-am putea numi, pe domnul Ionel Marin, altfel, decât un
providenţial constructor în spirit şi pentru spirit, un iubitor de Eminescu, care a înţeles cu mintea
şi sufletul „lecţia construcţiei dată umanităţii“ şi fără să ezite, a devenit,
după pricepere şi posibilităţi, înfăptuitor, ca parte importantă a ei. Iată faptele şi, de ce să n-o spunem,
profundele lor semnificaţii, într-o devenire, în care a crezut şi pentru care
chiar s-a sacrificat însuşi Eminescu „Românul absolut―, cum atât de inspirat
l-a numit Petre Ţuţea. Gândindu-se la Eminescu, dl Ionel Marin, referirea pe
care o face este marcată de un dublu sentiment - mândrie şi durere: „Avem un
creator de talia lui Eminescu şi ne dezicem de el, avem o sărbătoare a culturii
naţionale şi ne ruşinăm de ea, dacă nu de substantivul cultură, atunci de
adjectival naţional, ca şi cum ar fi ciumat“. Ce înseamnă pentru scriitorul
Marin Ionel cultura? „Cultura înseamnă
comunicare, apropiere, un mod plăcut de respect şi înţelegere, înfrumuseţează
sufletul omenesc“. Ca om al faptelor, Domnia Sa a dat o splendidă concreteţe nobilelor
idei şi sentimente de care este atât de profund şi convingător însufleţit. Un
vector al culturii scrise, cu un impact cât mai vizibil şi având capacitatea de
a câştiga cât mai mulţi aderenţi, la care s-a gândit şi i-a dat viaţă
scriitorul Ionel Marin, a fost o revistă de creaţie şi cultură, numită
BOGDANIA, aflată, în cel de-al şaselea an de apariţie neîntreruptă, ajungând,
cu cea mai recentă apariţie – iulie-august 2018, la numărul 49-50, fiind o
revistă bilunară. Crezând în
statistică, numai dacă cifrele reflectă exact realitatea şi, în cazul de faţă,
încrederea este deplină, am apelat la ce oglindeşte aceasta. Prin urmare, un
exemplar acoperă ca problematică, două luni, într-un an apar 6 (şase)
exemplare. Până în prezent, având în
vedere că, primul numnăr a apărut în 31 mai 2013, s-a ajuns la numărul 49-50. Înmulţind cele 32
de reviste, editate până în present, cu 82 de pagini pe număr, înseamnă 2.624
de pagini. În cele 32 de reviste au fost publicate peste 3.200 de materiale de
o foarte mare diversitate, atât ca subiecte abordate cât şi ca modalitate de
exprimare, susţinute de 1600 de autori.
Pentru a înfăţişa marea varietate a
modalităţilor de abordare, ne-am oprit la revista din anul IV/ nr.
27-28/2016, spre a le numi, fără a intra şi în alte detalii: Editorial,
istorie, mitologie, analiză epistemologică a creaţiei jurnalistice a lui Mihai
Eminescu in memoriam personalităţi culturale, medalion liric (23 autori),
evocare eveniment istoric, episoade din roman foileton, creaţii tineri creatori
premiaţi la Festivalul naţional Bogdania, recenzii, cronici literare, poveşti
şi poezii pentru copii, jurnal de călătorie, proză umoristică, interviu, teatru
într-un act, evenimente culturale, lansări de carte, popasuri scriitoriceşti,
sărbătorirea limbii române, a 4-a aniversare a promoţiei de ofiţeri de
artilerie, noi apariţii editoriale, câştigătorii concursului „Cinste limbii
române“ organizat de Societatea culturală Apollon, semnal editorial. Un titlu al unui editorial inspirat ales şi
bine motivat de întregul conţinut de idei, ce-l alcătuiesc, sună astfel:
„Culturaelement definitoriu al identităţii unui popor“. Exprimările unor urgenţe,
ce ţin de prezent dar şi de viitor, sunt ale unei personalităţi implicate şi pe
deplin responsabile: „Pentru făurirea unui om cult, civilizat, instituţiile de cultură trebuie să
aibă oameni calificaţi, pregătiţi şi care să se implice cu mai multă tărie în
promovarea valorilor culturii române, printr-o diversitate de manifestări şi
acţiuni culturale benefice societăţii şi, în mod deosebit, tinerei generaţii.
De asemenea, cărţile, revistele literare şi de
cultură, publicaţiile, din diferite domenii de activitate, să promoveze
şi să răspândească, periodic şi cu
exigenţă marile valori umane, tradiţiile, obiceiurile, personalităţile de marcă
ale culturii româneşti contemporane dar şi a clasicilor literaturii române.
Desigur literatura rămâne „legitimaţia istorică a unui popor“. Ne putem mândri
cu marii creatori ai graiului străbun, precum: Eminescu, Caragiale, Sadoveanu,
Arghezi, Blaga … şi lista poate continua.
Foarte atent şi rezonând la ceea ce devin, tot mai evidente astăzi şi
anume că, România este din ce în ce mai aproape de dezastru, moral, în primul
rând, şi pasivă la ceea ce se întâmplă în interiorul său dar şi în apropierea sa, cele ce spune, cu maximă
îngrijorare, scriitorul Ionel Marin, sună a avertisment, a urgenţă maximă: „Dacă nu vom învăţa să ne
preţuim valorile naţionale, să ne iubim Patria şi limba română, ne vom afunda
şi mai mult în nefericire şi înstrăinare.“ Atent la actualul context şi
tendinţe, ce nu mai ţin seama de cât de greu şi cu câte sacrificii ne-am
câştigat lucrurile cele mai de preţ, independenţa şi identitatea naţională,
afirmă, cu maximă convingere: „A fi european, om planetar nu poate exclude
apartenenţa la un popor, la o istorie de milenii. Noi suntem români şi trebuie
să ne mobilizăm şi să slujim cu
devotement neamul românesc.“ Concluzia este a celui ce simte şi ştie dar care
are şi demnitatea de a o spune răspicat: „De aceea CULTURA trebuie să ne înveţe
să trăim în armonie, echilibru şi dragoste. Cu certitudine şi cultura
minorităţilor naţionale contribuie la îmbogăţirea patrimoniului cultural
national şi la creşterea prestigiului României“. Mi-a revenit în minte Mircea Eliade, în timp
ce conturam modul în care am rezonat cu ideile afirmate şi susţinute de autor
în cartea de eseuri, referitoare la editorialele aşternute pe parcursul
apariţiilor revistei „Bogdania― de la întemeiere şi până acum, aceasta
oferindu-mi şi unele similitudini de gândire, asupra unor aspecte, întâlnite
într-un eseu (din revista „Cuvântul“ din 23 decembrie 1933, p. 1-2 de Mircea
Eliade) cu titlul „Între cultură şi alfabet“. Am fost surprins de actualitatea
mesajului, în pofida celor 85 de ani scurşi de când eseul a fost publicat, mesaj
care, prin conţinut, interferenţe,
îngrijorări şi soluţii propuse, se aseamănă cu ceea ce crede şi domnul Ionel
Marin, mai cu seamă, când se referă la tineri.
„Ar trebui – afirmă Mircea Eliade – să fim foarte prudenţi când vorbim
despre moarte; căci ea e mai direct implicată în viaţă şi în istorie decât în
cultură“. Apoi, pornind de la faptul de
a se îndoi (asupra dăinuirii unor realităţi - viaţă, întâmplări privind viaţa)
dar, aplecându-se asupra altui reper, de altă natură, cu altă predestinare - cultura
- ca produs al capacităţii de a crea, ce ţine de spiritualitate, de a lăsa
semne, care fac legătura între generaţii, definind specia umană şi, nu omul ca
individ, ca parte a nemuririi, a nelimitării, în dimensiunea timpului―. Noi
trăim istoriceşte, o conjunctură foarte gravă, conştientizată şi exprimată şi
în volumul de eseuri al domnului Ionel Marin – alfabetismul. Mircea Eliade o caracterizează, în eseul
amintit mai înainte, astfel: „Este vorba despre ceasul, când ultimele
rezistenţe ale stilului de cultură rurală (autentic românească) încep să cadă -
pentru a lăsa libertate semi-doctismului…Oricât am regreta, nu ne putem
întoarce la organica cultură morală… Şi dacă înapoi nu mai putem merge, ci trebuie să mergem înainte, atunci
să punem capăt suspendării acesteia groteşti şi penibile (semidoctismului) - să
ne preocupe, în mod esenţial şi hotărât, cultura adevărată, nouă, cultura pe
care tinerii sunt chemaţi s-o creeze cu mijloacele lor, nu cu modele străine de
spiritul neamului nostru, cultura este singurul mijloc de reîntoarcere la
natură; de aceea trebuie să fim cu luare aminte, reîntoarcerea la natură nu
înseamnă contopire, pierderea în natură, ci imitarea gestului naturii pe care
ar trebui să-l facem şi noi, asiminalrea şi realizarea invitaţiei pe care ne-o face în fiecare clipă natura. Iar
gestul esenţial al naturii pe care ar trebui să-l facem şi noi este tocmai
acesta: Creaţie continuă, creşterea. Trebuie să acordăm o mult mai mare atenţie
culturii, conştienţi că ea este o reîntoarcere la natură - în sensul că prin
cultură, natura îşi capătă iarăşi organicitatea şi unitatea, în sufletul
omului. Trebuie să luăm aminte că o cultură creează analogiile care descoperă
aceeaşi viaţă, aceeaşi unitate, sub milioanele de forme care ne înconjoară.
Ceea ce este foarte important, o cultură nu rupe pe om de natură, dimpotrivă îl
integrază în natură, fiindcă prin analogii, prin simpatie, prin iubire, omul
descoperă unitatea, experimentează comuniunea cu totul. Semidoctismul desparte
pe om de natură. Pentru semidocţi, din orice civilizaţie în disoluţie, cultura
ar fi o chemare la ordine, la unitate la natură. Semidoctul se depărtează de
natură prin însăşi structura lui anorganică, prin lipsa lui de stil. Eu vreau
să cred şi chiar cred că, în tot ce s-a angajat în plan cultural, domnul Ionel
Marin, cu sacrificii, se înţelege, se
datorează faptului că a înţeles, la
modul grav, că noi românii ne aflăm în
momentul istoric al semidoctismului iar crearea unei culturi este o
problemă de viaţă imediată, urgentă. În lupta pe care o poartă cu demnitate,
ale cărei semne vor rămâne în timp, mai
ales prin atenţia acordată descoperirii, cultivării şi promovării tinerelor
talente, care, prin rezultate, din ce în ce mai consistente, de la o ediţie la
alta, sunt speranţe că o să dăm de
izvorul care a alimentat toate momentele care au îngăduit împlinirile devenirii
noastre istorice, inclusiv, pe cea mai de preţ, cea de la 1 Decembrie 1918,
expresie a valorii maxime a etnicităţii noastre. Dacă o să vrea Bunul Dumnezeu,
sărbătorirea acestui moment, ne va îngădui să luăm act de sâmburele viu,
fantastic din care sau izvodit şi Mioriţa şi Eminescu şi Pârvan.
Cu cât vom fi mai numeroşi, cei care vom înţelege şi ne vom asuma prin
implicare, faptul că o cultură românească, nu e mai puţin o cultură şi vom
depune un îndârjit efort pentru linişte, pentru creştere, pentru creaţie,
momentul centenarului ar putea fi un nou început. Volumul domnului Ionel Marin este o
convingătoare invitaţie pe care ar trebui s-o onorăm în unanimitate.
Prof. Geo Călugăru, Membru al USR
-----------------
COMENTARII:
Mult Stimate Maestre , Ionel Marin,
În sufletul nostru, noi poeții din Canada, pe care ați avut bunăvoința de a ne publica într-un medalion în Revista Dpmniei voatre,, Bogdania”, avem o mare încredere în discernământul Dumneavoastră și simțim căldura de care avem nevoie fiecare dintre noi spre a ne afirma în dorința noastră de a dezvâlui ceeace simțim.
Primind eu această carte ,,Patrie, Credință, regăsire” pe internet, după ce mi-am îmbogâțit sufletul citind din cele scrise acolo, voi difuza acest mesaj valoros. M-a impresionat și numărul mare de citate=argumente și arta literară a autorului de a exprima aceste convingeri, Pentrucă și eu am lucrat în cercetare literară la Biblioteca Județeană Timiș din Timișoara în perioada 1974-1988, știu ce dificilă este găsirea fiecărui element care să susțină ideea pe care voim să o evidențiem.
Dau aci din Cartea Dumneavoastră citate, greu de găsit, care se potrivesc momentului actual al trăirii noastre de azi.
Aceste citate sunt adevărate definiții filtrate întâi prin suflet apoi devenite o definiție. Filozoful Vasile Conta, spune: ,,A fi patriot înseamnă a fi cinstit, a avea conțtiința curată, o inteligență vie, a avea un arbitraj filozofic cu compatrioții tăi, în fine, un criteriu din care să reiasă principiul că viața ta aparține tuturor și că tu nu ești decât un luptător într-un război care tinde spre fericirea și gloria țării tale” .
și un alt citat al unui scriitor, poet și om politic, Barbu Stefănescu Delavrancea, citat foarte valabil pentru zilele noastre: ,,Patria este înlăuntrul nostru și o ducem cu noi peste mări și țări”- Am găsit în această carte Iubirea= Patria, Credința și Speranța= capitolul ,,Regpsire”, deci cele trei principii creștine din credința noastră strămoșească, ce au călăuzit și apărat mereu poporul nostru în existența sa zbuciumată.
Vă mulțumim,
Cu deosebită stimă,
Melania Rusu Caragioiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu